La Nollegiu: Ana Blandiana

nollegiu llibreria

  • Ana Blandiana în vizită la Nollegiu pentru a conversa despre „Spaima de Literatură” cu traducătoarea Coria Oproae și editorul Antoni Clapes.

Cărțile ”Patria mea A4” (poezii) și ”Spaima de Literatură” (eseu despre poezie), ambele traduse  în limba catalană de către Corina Oproae, sunt subiectele conversației literare din ziua de 14 mai, ora 12,30 la Nollegiu pe care marea poetă Ana Blandiana o va susține împreună cu traducătoarea și editorul  Antoni Clapés în compania cititorilor prezenți în librărie.

anablandiana barcelona

Cei mai „mari” 100 de români

cei mai mari 100 de romani

  • În 2006 Televiziunea Română TVR a organizat un program în care publicul a votat „ Cei mai ‘mari’ 100 de romani ” ai tuturor timpurilor
  • Au votat prin telefon, mobil sau internet. Programul s-a numit „Mari Români”
  • la 21 noiembrie 2006 programul a stabilit că românii cred că „Cel mai mare român al tuturor timpurilor era Ștefan cel Mare”

Din lipsa unor criterii coerente de clasificare și prin faptul că alegerea s-a bizuit exclusiv pe bunul plac al telespectatorilor care au participat la vot, s-a ajuns la o listă problematică, disputabilă, care a demarat sute de reacții și luări de poziție.

Trebuie menționat că nu se puteau vota personaje reprezentative ale unor idologii cum ar fi fascismul sau comunismul. Cu toate astea lista celor mai influente personaje din memoria istorică și contemporană a românilor arăta la ora respectivă așa:

digi dolce focus 2017

Lista celor 100 cei mai buni români ai tuturor timpurilor:

  1. Ştefan cel Mare (1433 – 1504) – Principe moldovean între 1457-1504. A convertit Moldova într-un stat puternic, menținând independența de marile puteri ale timpului. A fost un mare apărător al creștinismului ortodox, motiv pentru care a fost santificat de Biserica Ortodoxă Română.
  2. Carol I (1839 – 1814) – A fost primul principe și rege român al dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen (1866-1914), a obținut independența României.
  3. Mihai Eminescu (1850 – 1889 de ) – poet român, reprezentant al romantismului târziu, considerat cel mai influent poet român
  4. Mihai Viteazul (1558 – 1601 ) – Voievod din Țara Românească , Moldova și Transilvania. Acesta a fost primul voievod care a reușit să unească Țările Române
  5. Richard Wurmbrand (1909 – 2001 ) – ministru și pastor evanghelic creștin, autor și educator care a petrecut paisprezece ani într-o închisoare comunistă.
  6. Ion Antonescu (1882 -1946 ) – militar, prim -ministru și „Conducător” din România în timpul celui de al doilea război mondial
  7. Mircea Eliade (1907 -1986 ) – antropolog, cercetător și profesor de istoria religiilor, orientalist și romancier
  8. Alexandru Ioan Cuza (1820 -1873 ) – militar și politician. Acesta a fost primul voievod, care a unificat Țara Românească cu Moldova în 1859, creând astfel statul român modern. Prin reformele sale, după modelul național francez, a început modernizarea României
  9. Constantin Brâncuși (1876 – 1957) – Sculptor, unul dintre cei mai importanți ai secolului XX
  10. Nadia Comăneci (1961 –  ) – Sportivă, una dintre cele mai importante gimnaste secolului al XX – lea, câștigând cinci medalii olimpice de aur. Ea a fost prima gimnastă din toate timpurile care a obținut un scor de 10
  11. Nicolae Ceaușescu (1918 – în 1989) – Politician, a fost ultimul președinte comunist al României
  12. Vlad Țepeș (1431 – 1476) – Voievod al Țării Românești, remarcat pentru cruzimea sa dar mai ales pentru a fi un apărător fervent al creștinismului ortodox și luptei împotriva corupției și pentru a asigura independența acestuia principat față de otomani și unguri
  13. Gigi Becali (1958 – ) – om de afaceri controversat, este actualul proprietar al echipei Steaua București
  14. Henri Coandă (1886 – 1972) – Inventator și pionier al aerodinamicii
  15. Gheorghe Hagi (1965 – ) – Sportiv, jucător remarcabil și antrenor de fotbal. Numit „Maradona din Carpați“ este considerat cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor
  16. Ion Luca Caragiale (1852 – 1912) – Dramaturg si scriitor, este unul dintre clasicii literaturii române
  17. Nicolae Iorga (1871 – 1940) – istoric, om politic și scriitor, este cel mai prolific autor român
  18. Constantin Brâncoveanu (1654 – 1714) – Voievod din Țara Românească, martir creștin – ortodox românesc, a inspirat stilul arhitectural „brâncovenesc”
  19. George Enescu (1881 – 1955) – Muzician, compozitor și dirijor, unul dintre muzicienii români și europeni contemporani ai secolului XX
  20. Gregorian Bivolaru (1952 – ) – gânditor și fondator al unei organizații de yoga
  21. Mirel Radoi (1980 -) – Sportiv, fotbalist Steaua București
  22. Corneliu Zelea Codreanu (1899 – 1938) – Om politic și lider al organizației naționalist creștin cu tentă fascistă „ Garda de Fier “ în jurul anilor 1930
  23. Nicolae Titulescu (1882 – 1941) – Politician si diplomat, a fost președinte al Ligii Națiunilor
  24. Ferdinand I (1865 – 1927) – Rege al României în timpul primului război mondial
  25. Mihai I (1921 – ) – Rege al României în timpul celui de al doilea război mondial și ultimul rege înainte de stabilirea comunismului
  26. Decebal ( ? – 106 ) – Ultimul rege al Daciei înainte de cucerirea romană
  27. Traian Băsescu (1951 -) – politic și marinar. Fost primar al Bucureștiului, fost Președinte al României 2004
  28. Gheorghe Mureșan (1971 -) – Sportiv, jucător remarcabil în baschet, a fost primul român care a jucat în NBA
  29. Ion I C Brătianu (1864 – 1927 ) – liberal, politic, prim – ministru român cu cinci mandate
  30. Răzvan Lucescu (1969 -) Sportiv, fotbalist și acum antrenor de fotbal
  31. Nicolae Paulescu (1869 – 1931) – fiziolog, descoperitorul insulinei
  32. Iuliu Maniu (1873 – 1953) – Om politic care a jucat un rol important în România interbelică
  33. Iuliu Hossu (1885 – 1970) – Episcop creștin greco-catolic, a fost o victimă a regimului comunist din România
  34. Emil Cioran (1911 – 1995) – Scriitor, filosof și eseist care a stat scris in română și franceză, unul dintre cei mai influenți scriitori ai secolului XX
  35. Avram Iancu (1824 – 1872) – Om politic și lider al Revoluției din anul 1848 în Transilvania
  36. Burebista (- 44 î.Hr.) – rege al Daciei
  37. Regina Maria (1875 – 1938) – Regina a României
  38. Petre Țuțea (1902 – 1991) – gînditor și proeminent filosof creștin, a fost o victimă a regimului comunist din România
  39. Corneliu Coposu (1914 – 1995) – Om politic, a fost o victimă a regimului comunist din România
  40. Aurel Vlaicu (1882 – 1913) – Inventator, unul dintre cei mai importanți pionieri ai aviației moderne
  41. Iosif Trifa (1888 – 1938) – religios și preot creștin ortodox, fondator al unei organizații creștine
  42. Nichita Stănescu (1933 – 1983) – scriitor, poet și eseist
  43. Ion Creangă (1837 – 1889) – scriitor, a făcut o bună analiză a clasicilor literaturii române
  44. Mădălina Manole (-?) – Actriță și cântăreață pop
  45. Corneliu Vadim Tudor (1949 -) – istoric, scriitor, jurnalist și om politic naționalist; Unul dintre fondatorii Partidului România Mare
  46. Traian Vuia (1872 – 1950) – Inventator, pionier al aviației moderne
  47. Lucian Blaga (1895 – 1961) – Poet, dramaturg si filozof
  48. George Emil Palade (1912 -) – om de știință, biolog. În 1974 a câștigat Premiul Nobel pentru Medicină
  49. Ana Aslan (1897 – 1988) – Om de știință, biologie, fizician și inventator. Cercetarile sale au fost foarte importante în domeniul gerontologiei
  50. Adrian Mutu (1979 -) – Sportiv, fotbalist român
  51. Florin Piersic (1936 -) – actor de teatru și film
  52. Mihail Kogălniceanu (1817 – 1891) – om politic, istoric, a fost prim – ministru al Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei
  53. Iancsi Korossy (1926 -) – Artist Jazz
  54. Dimitrie Cantemir (1673 – 1723) – Voievod al Moldovei și important om de litere
  55. Ilie Năstase (1946 -) – Sportiv, unul dintre jucătorii de tenis reprezentativi ai secolului XX
  56. Gheorghe Zamfir (1941 -) – Muzician
  57. Gica Petrescu (1915 – 2006) – muzician, compozitor și cântăreț
  58. Elisabeta Rizea (1912 – în 2003) – Luptător anti0comunist, partizan
  59. Bulă ( personaj fictiv ) – caracter important în umorul popular românesc
  60. Amza Pellea (1931 – 1983) – actor de teatru și film
  61. Matei Corvín (1443 (?) – 1490) – rege al Ungariei, de origine română
  62. Mircea cel Bătrān (1355 – 1418) – Voievod al Țării Românești, a fost onorat pentru a fi un apărător fervent al creștinismului Ortodox
  63. Titu Maiorescu (1840 – 1917) – Om politic și proeminent critic literar
  64. Toma Caragiu (1925 – 1977) comedian și actor. Unul dintre cei mai importanți actori ai secolului XX românesc
  65. Mihai Trăistariu (1979 -) muzician și cântăreț pop
  66. Andreea Marin (1974 -) prezentator al unui program de televiziune
  67. Emil Racoviță (1868 – 1947) – biolog, speolog și explorator al Antarcticii
  68. Victor Babeș (1854 – 1926) – biolog și bacteriolog, unul dintre fondatorii microbiologiei
  69. Nicolae Bălcescu (1819 – 1852) – Om politic, a fost unul dintre liderii marcanți ai Revoluției din 1848 din Țara Românească
  70. Horia-Roman Patapievici (1957 – ) Fizician, filosof, scriitor și eseist
  71. Ion Iliescu (1930 -) – Politician, a fost primul președinte al României după revoluția din 1989
  72. Marin Preda (1922 – 1980) – Scriitor si romancier remarcabil, este considerat a fi unul dintre cei mai importanți scriitori români ai secolului XX
  73. Eugen Ionescu (1909 – 1994) – Scriitor, filosof și dramaturg, cunoscut pentru contribuția sa la teatrul absurd
  74. Dumitru Stăniloae (1903 – 1993) – preot creștin ortodox religios, important teolog
  75. Alexandru Tode (1905 – 2002) – religioasă, Episcop în confesiunea creștină greco-catolică, a fost o victimă a regimului comunist
  76. Tudor Gheorghe (1945 -) – muzician, cântăreț și actor de teatru
  77. Ion Țiriac (1939 -) – Sportiv, unul dintre cei mai importanti jucatori de tenis ai secolului XX, om de afaceri
  78. Ilie Cleopa (1912 – 1998 ) – religios
  79. Arsenie Boca ( 1910 – 1989) – , preot religios creștin ortodox și teolog, a fost o victimă a regimului comunist din România
  80. Bănel Nicoliță (1985 -) – Sportiv, fotbalist Steaua București
  81. Dumitru Cornilescu (1891 – 1975) – preot ortodox, mai târziu convertit la protestantism, traducător al Bibliei în limba română în 1921
  82. Grigore Moisil (1906 – 1973) – om de știință, matematician și pionier al calculatorului
  83. Claudiu Niculescu (1976 -) – fotbalist Dinamo București
  84. Florentin Petre (1976 -) – fotbalist român
  85. Marius Moga (-) – Muzician, compozitor și cântăreț pop
  86. Nicolae Steinhardt (1912 – 1989) – religioasă, pastor și scriitor
  87. Laura Stoica (1967 – 2006) – Actriță şi cantareata pop – rock
  88. Cătălin Haldan (1976 – 2000) – Sportiv, fotbalist român
  89. Anghel Saligny (1854 – 1925) – Inginer
  90. Ivan Patzaichin (1949 -) – câștigătorul a șapte medalii olimpice la canoe
  91. Maria Tănase (1913 – 1963) – actriță și cântareață de muzică tradițională și populară. Una dintre cele mai importante și influente artiste ale secolului XX românesc
  92. Sergiu Nicolaescu (1930 -) – actor, regizor de film și om politic
  93. Octavian Paler (1926 – 2007) – Gânditor, filosof și eseist
  94. Eroul Necunoscut
  95. Ciprian Porumbescu (1853 – 1883) – muzician, compozitor și poet
  96. Nicolae Covaci (1947 -) – muzician și fondator al trupei de rock „Phoenix”
  97. Dumitru Prunariu (1952 -) – om de știință, primul (și singurul) cosmonaut român
  98. Iancu de Hunedoara Corvin (1387 – 1456) – nobil ungar. El a fost tatăl lui Matei Corvin, voievod (prinț) al Transilvaniei , căpitan general și regent al Ungariei, de origine română
  99. Constantin Noica (1909 – 1987) – Gânditor, filozof și eseist
  100. Badea Carțan (1849 – 1911) – ciobanul care a luptat pentru drepturile românilor din Transilvania (în acel timp parte a Imperiului Austro-Ungar )

A rezultat o listă de nume discutabilă însă reprezentativă pentru publicul românesc, cel puțin la acea dată. Ați modifica ceva în ea, după zece ani?

Un dramaturg catalan jucat la București – Sergi Belbel

sergi belbel

„După Ploaie”, piesa de teatru a dramaturgului contemporan catalan, Sergi Belbel, montată la Teatrul Apolo 111 din București

A doua producţie a Teatrului Apollo 111, ”După ploaie”, în regia lui Alexandru Maftei, va avea premiera pe 18 februarie, tradusă de Delia Prodan.

Dupa Ploaie

De doi ani nu a mai plouat. Oamenii par sa se fi obisnuit cu asta. Aproape zilnic elicoptere se lovesc de zgarie-nori. Oamenii par sa se fi obisnuit si cu asta. Angajatilor unei mari corporatii li se interzice fumatul atat la serviciu, cat si in viata particulara. Cu asta nu s-au obisnuit. Ei se furiseaza pe ascuns sus, pe terasa cladirii de 49 de etaje, pentru a fuma in secret. Secretare, IT-isti, curieri sau sefi, cu totii incalca individual sau in grup aceast interdictie.

Intalnirea la o tigara – prilej pentru a descoperi conflictele subterane din marea corporatie – devine si catalizatorul unor relatii mai profunde ce se leaga intre cei veniti la fumat. Ura acumulata in oameni pare sa fie sursa Raului care a lovit lumea. Exista o singura salvare. Care va fi ea?

Spectacol nerecomandat copiilor sub 15 ani.

De: Sergi Belbel
Traducerea: Delia Prodan

Regie: Alexandru Maftei
Scenografie: Vali Ighigheanu
Miscare scenica: Arcadie Rusu

Distributie:
Andrei Aradits
Raluca Botez
Bogdan Dumitrescu
Ioana Flora
Lucian Pavel
Andreea Mateiu
Ana Turos
Dana Voicu


Sergi Belbel, Terrassa, Barcelona, 1963, dramaturg, regizor și traducător catalan.

sergi belbelLicențiat în Filologie Romanică și Franceză al Universității Autonome de Barcelona, este unul dintre fundatorii Aulei de Teatru al universității barceloneze. În 1985 primește premiul Marqués de Bradomín pentru Caleidoscopios y faros de hoy, cae are premiera anul următor.

Activitatea sa teatrală se extinde devenind regizor și, din 1988 profesor de dramaturgie la Institutul de Teatru din Barcelona.

În 1996 a obținut Premio Nacional de Literatura en la modalidad de Literatura Dramática iar în 2005 a fost numit director al  Teatro Nacional de Cataluña, funcție la care a renunțat în anul 2013.

Ca regizor a montat  autori clasici și contemporani, între alții Shakespeare, Calderón, Molière, Goldoni, Beckett, Koltés, Mamet sau De Filippo.

A scris peste douăzeci de piese de tatru, între care se numără Caleidoscopios y faros de hoy, Después de la lluvia, Elsa Shneider, Tálem, Caricias și La sangre. O carieră impresionantă recompensată cu numeroase premii, printre care Premio Marqués de Bradomín (1985), Premio Nacional Ignasi Iglesias (1987). Câteva dintre operele sale au fost ecranizate de regizorul Ventura Pons.

10 februarie – Sfântul Haralambie

haralambie

Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, episcopul cetății Magnesei

Marele Sfânt Mucenic Haralambie a fost Episcop în cetatea Magnesiei și a suferit pentru Hristos la vârsta de o sută treisprezece ani în vremea împărăției lui Sever(222-235). El învăța popoarele cuvântul lui Dumnezeu, povățuindu-le la calea mânturii. Când au început sângeroasele persecuții împotriva creștinilor, din timpul împăratului Septimius Sever, Bătrânul Haralambie,a fost prins de cei necredincioși și adus la judecată și întrebare înaintea ighemonului Luchian și a lui Luchie.

Sfântul a mărturisit fără frică pe Hristos iar fața sa strălucea de lumina Harului Sfântului Duh. Dar dregătorul având inima impietrită și îndrăcită a poruncit să fie dezbrăcat de hainele sale și să fie jupuit de viu,tăindu-i-se fâșii din piele și din carnea sa. Iar Sfântul Haralambie fiind grav rănit a zis iertător ostașilor: ”Mulțumesc vouă fraților,că strujind trupul meu cel vechi, mi-ați înnoit duhul, care dorește să se îmbrace în viața cea nouă și veșnică cu haina suferințelor pentru Hristos. ”Auzind acestea slujitorii ighemonului au început a mărturisi și a preamării puterea lui Hristos zicând judecătorilor: ”Necinstea făcută de voi omului acestuia se preface în cinste. Oare nu este acesta Însuși Hristos, Care luând asemănarea bătrânului bărbat, a venit să cerceteze Asia, ca să întoarcă pe locuitorii ei?..” Amândoi slujitorii au fost atunci tăiați pentru Hristos, iar numele lor erau: Porfirie și Vaptos.

digi dolce focus 2017

Văzând toate acestea ighemonul Luchie a luat uneltele de tortură și a vrut el însuși să îl chinuie pe sfânt. Dar o putere nevăzută i-a rupt mâinile din coate și au rămas lipite de trupul mucenicului și căzând la pământ striga :”Omul acesta este fermecător ajuta-mi o ighemoane Luchian” Iar igemonul alergând și văzând mâinile agățate de mucenic, a scuipat în fața acestuia și îndată i s-a sucit capul la spate. Dar sfântul la insitențele locuitorilor cetății și nevrând să răsplătească răului cu rău a făcut rugăciuni pentru chinuitorii săi, iar aceștia s-au vindecat. Luchie a cerut îndată botezul, dar Luchian s-a dus la Împăratul Sever ca să-l înștiințeze de cele întâmplate.

Auzind îmăratul ce s-a întâmplat s-a mâniat foarte tare și a trimis trei sute de ostași ca să îl prindă pe Sfântul Haralambie. Aceștia prinzând pe mucenicul lui Hristos, i-au bătut piroane de fier ascuțite în tot trupul și trăgândul de barba sa lungă l-au dus cale de 15 stadii în fața împăratului. Iar acesta l-a a început să îl chinuiască pe sfânt cu chinuri și mai mari și înfricoșătoare. Dar și în aceste chinuri sfântul a arătat răbdare și credință în Hristos, făcând minuni mari.

Văzând cei de față răbdarea Mucenicului în toate aceste chinuri și neâncetatele lui rugăciuni pentru toți, mulți dintre ei,bărbați și femei, s-au lepădat de idoli și au crezut în Hristos, iar împăratul, cercetându-i și chinuindu-i fără milă pe aceștia, a poruncit să li se taie capetele. Chiar fiica împăratului, Galinia, a lăsat închinarea la idoli a tatălui ei și s-a făcut creștină.

Fiind osândit la moarte și adus la locul execuției, Sfântul Haralambie și-a înălțat mâinile la cer și s-a rugat lui Dumnezeu pentru tot poporul ca să le dăruiască sănătate trupească și mântuire sufletească și ca El să le înmulțească roadele pe acest pământ. Iată un adevărat exempu de dragoste și iertare față de vrăjmași, Sfântul rugându-se inclusiv pentru cei care îl chinuiau și care i-au răsplătit binele cu răul. ”O Doamne, Tu care știi că omul e făcut din trup și sânge, iartă-le lor păcatele și varsă Harul tău peste toți!, se ruga bătrânul cu bunătate și cu lacrimi în ochi.

După rugăciune, acest sfânt bătrân și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu înainte ca satrapul să-i taie gâtul cu sabia. Iar fericita Galinia, a cerut împăratului trupul sfântului și luându-l, l-a învelit în pânze curate și subțiri, și ungându-l cu aromate și mir de mare preț l-a pus într-o raclă de aur, slăvind pe Dumnezeu. Împăratul s-a temut să o judece sau să-i facă rău fiicei sale, pentru că și-a dat seama că Dumnezeu era cu dânsa. Deci a lăsat-o să viețuiască în dreapta credință creștinească după voia ei.

Sfântul Mare Mucenic Haralambie a primit mucenicia în anul 202 după Hristos.

Chiriac Diana Oana – Parohia Sfântul Gheorghe, Barcelona

Bibliografie:
-Proloagele-Edit.Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,București,2011
-Sf. Nicolaie Velimirovici-Prologele de la Ohrida,Edit. Sophia,2005
-Viețile Sfinților – Edit.Episcopiei Romanului și Hușilor 1991

Octavian Soviany la Barcelona – traducerea romanului ‘Viata lui Kostas Venetis’

octavian soviany barcelona

Criticul literar Anna Maria Iglesía, alături de scriitorul român Octavian Soviany şi de traducătoarea volumului, Doina Făgădaru va încerca să descopere tainele vieţii lui Kostas Venetis, personajul romanului din titlul cărții.

Sezonul literar românesc din Spania debutează cu lansarea traducerii în limba spaniolă a volumului „Viaţa lui Kostas Venetis” (La vida de Kostas Venetis) de Octavian Soviany, tradus de Doina Făgădaru şi publicat de editura Dos Bigotes, cu sprijinul ICR prin programul TPS – Translation and Publication Support Programme. Astfel, Reprezentanţa Institutului Cultural Român de la Madrid continuă susţinerea şi promovarea titlurilor traduse din limba română în limba spaniolă și publicate în Spania cu sprijinul Centrului Național al Cărții, prin programele de subvenții.

În data de 9 februarie,  publicul aflat în capitala Spaniei este invitat la librăria Tipos Infames, unde scriitorul român, Octavian Soviany, traducătoarea Doina Făgădaru şi scriitorul spaniol Luisgé Martín vor prezenta istoria lui Kostas Venetis, un personaj spectaculos cu o viaţa plină de aventuri.

satelit televizor

***

Romanul “Viaţa lui Kostas Venetis a primit Premiul Radio România Cultural, la secţiunea „Proză”, ediţia 2012, şi a fost nominalizare la Premiile revistei Observator cultural şi la  Premiul Cartea anului 2011.octavian soviany

 Anna Maria Iglesía (1986) este licenţiată în filologie italiană, are un master în teoria literaturii și literatură comparată la Universitatea din Barcelona, iar în prezent lucrează la teza de doctorat şi are ca temă redefinirea conceptelor de spaţiu public şi spaţiu privat.

Colaborează în mod constant cu revista culturală “Panfleto Calidoscopio”, a publicat eseuri în Revista Forma a Universităţii Pompeu Fabra şi în revista de teoria literaturii şi literatură comparată “452f”. De asemenea, a publicat articole în cotidianul digital de cultură catalană “El núvol” şi în revista internaţională “Barcelona Review”.

Luis García Martín, cunoscut ca şi  Luisgé Martín (Madrid, 1962) este scriitor şi critic literar spaniol, licenţiat în Filosofie spaniolă la Universitatea Complutense. A lucrat la diferite edituri, a fost consilierul ministrului culturii Ángeles González-Sinde, iar în prezent colaborează cu cotidianul “El Pais” şi este directorul revistei “Eñe”.

Opera sa literară este formată din două volume de poveşti şi cinci romane, pe lângă numeroase scrieri în reviste şi volume colective. În 2000 a primit premiul “Ramón Gómez de la Serna”, în 2009 Premiul „Antonio Machado” pentru poveşti, iar în 2012 a fost distins cu Premiul de naraţiune “Vargas Llosa NH”.

 

‘Batrana Europa, noile utopii’ – Dezbateri de Barcelona deschis de Mircea Cartarescu

debat de barcelona

Noua ediție al Debat de Barcelona care se deschide astăzi, 06 februarie la Centrul de Cultură Contemporană din Barcelona, își oferă tribuna gânditorilor europeni care, pornind de la premisele geografice, politice și simbolice ale europei, propun teorii care ar trebui să aducă în atenție nevoia de refondare a vechiului continent. Scriitorul român Mircea Cărtărescu, filozoful și activistul croat Srećko Horvat, elenistul spaniol Pedro Olalla, economista franceză Julia Cagé, scriitoarea și cineasta chineză stabilită la Londra Xiaolu Guo și scriitorul turc Hakan Günday, își oferă punctele de vedere despre starea actuală a proiectului european.

„Europa, se spune adeseori, este un continent obosit, în declin. Cu un viitor incert și în pană de inspirație, pare incapabil să dea răspunsuri amenințărilor și provocărilor prezentului: se întorc fantasmele autoritarismului și xenofobiei, se restrânge starea de bunastare și slăbesc solidaritatea sau respectul pentru drepturile umane și justiție. Un continent care părea că are un viitor strălucit pare astăzi incapabil să propună un proiect de viitor” se consemnează în prezentarea evenimentului.

Această percepție, a unei bătrâne europe fără energie și idei, este accentuată de proiecția demografică a unei populații îmbătrânite și poate fi pusă pe seama unor politici conservatoare care au cuprins întregul continent. Dar, nu sunt exact aceste generații deja trecute de prima tinerețe  cele care au fundamentat visul european, au protagonizat marile lupte pentru drepturi sociale și au crezut în promisiunea modernă pentru pace, democrație și bunăstare? Ce ecouri din trecut ar putea să ne dea cheia fundamentării unor noi utopii? De unde va veni noua avangardă a proiectului european?

Vor fi celelalte europe, cele care există deja în granițele geografice, politice și simbolice ale continentului, cele care vor propune noile proiecte, noile utopii menite să refundeze ideea europeană? Debat de Barcelona deschide tribuna acelora care susțin alternative, punctează alte istorii și pot ridica întrebări pe care batrana europa încă nu și le-a pus.

Debat de Barcelona, dedicat Europei, este deschis de unul dintre scriitorii emblematici ai literaturii române contemporane, Mircea Cărtărescu care susține conferința „Europa din capul meu” („L’Europa que tinc al cap”). Opera poetului și eseistului român descrie cu precizie diversitatea vieții contemporane europene și transcende viziunea unui continent determinat de granițe sau limitări. Pentru Cărtărescu, sensul europei stă în operele lui Kafka, Proust, Grass o Cervantes.

CCCB (Centrul de Cultură Contemporană din Barcelona) dedică această ediție a Debat de Barcelona lui Zygmunt Bauman, inițiator și apărător al neterminatei aventuri europene.

Deva, pe harta culturală a lumii

teatrul de arta deva

Deva a ajuns pe harta culturală a lumii prin artă

Teatrul de Arta Deva va fi gazda ‘International Hans Gabor Belvedere Singing Competition 2017’, un concurs international de prim rang, ajuns la a 36-a editie.

“Competiția, ce se desfășoară încă din anul 1982, reunește cei mai buni interpreți de operă, bărbați și femei, din toată lumea, iar juriul este format exclusiv din directori de opere de pe întreg mapamondul. În 6 martie, la Teatrul de Arta din Deva va avea loc selecția pentru România a acestei ediții a celui mai important concurs internațional de interpretare opera „Hans Gabor – Belvedere Competition”.

digi dolce focus 2017

Considerat o adevarată „bursă a vocilor”, festivalul reunește reprezentanți ai celor mai prestigioase opere de lume, și anume: Metropolitan Opera New York, Royal Opera House Covent Garden London, Teatro alla Scala Milano, Gran Teatre del Liceu Barcelona, Cape Town Opera, Deutsche Oper Berlin.

„Mă bucur enorm. Vestea că selecția pentru țara noastră a acestui important concurs internațional de operă va avea loc la Deva nu poate decat să îi bucure foarte tare pe reprezentanții teatrului din reședința județului Hunedoara. Aș vrea sa adresez, pe aceasta cale, multumiri deosebite doamnei Isabella Gabor, managerul concursului, dar mai ales maestrului Theodore Coresi, singura voce masculină din Romania premiată la acest concurs, în cei 35 de ani de existență. Mă bucur enorm că, prin acest eveniment, Teatrul de Artă și, implicit, orașul Deva și județul Hunedoara vor fi prezente pe harta culturală a lumii. În aceeași zi, va avea loc și preselecția pentru laboratorul liric „Cosi fan tutte” de W.A. Mozart, prima producție de operetă a Teatrului de Artă Deva, în colaborare cu Vienna Opera Company”  a declarat Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva.

teatrul-de-arta-deva-inline
Teatrul de Arta Deva

Acest eveniment face parte din programul „Deva – poarta deschisă către lume” și reprezintă un pas important în demersul nostru cultural internațional. Următorul pas este festivalul internațional de artele spectacolului „Deva Performing Arts Festival”, care se va desfășura atât indoor, cât și outdoor, în perioada estivală,

La librăria La Central de Raval romanul IOANEI GRUIA, ‘El expediente Albertina’

ipoana gruia

Joi, 26 ianuarie, la ora șapte seara, criticul literar FERNANDO VALLS prezintă la librăria La Central de Raval romanul IOANEI GRUIA, El expediente Albertina, care a obținut Premiul Tiflos 2016.

 

Premiul Tiflos de novela, Castalia / Edhasa, 2016

București, anii 80, ultima decadă a dictaturii ceaușiste. Patru tinere sunt colege de redacție la o revistă literară, una dintre ele fiind victima unei violente persecuții politice. Cum reacționează celelalte?

El Expediente Albertina este o reflexie asupra comportamentelor umane într-o situație limită, despre adevăr, despre tensiunea dintre a dori să știi acest adevăr și a nu vrea să îl știi când acesta nu îți convine.

Este de asemenea istoria unui amor care durează douăzeci de ani. Cu o ușoară atmosferă de roman polițist, cartea parcurge un episod gri din istoria recentă, descrie fascinația pentru putere și consecințele pe care aceasta le are asupra generației următoare.

digi dolce focus 2017

Ioana Gruia  (1978, Bucarest). Este cercetătoare și porfesoară de literatură comparată la Universitatea din Granada. A publicat: Otoño sin cuerpo, Nighthawks, Eliot y la escritura del tiempo en la poesía española contemporánea (Visor, 2009), El sol en la fruta (Renacimiento, 2011), premiu Andalucía Joven de poezie, La vendedora de tiempo (novela, Espuela de Plata, 2013), Carrusel(Visor, 2016), premiu de poezie Emilio Alarcos, La obra de Norman Manea: crítica e interpretación (EUG, Universidad de Granada, 2016) și El expediente Albertina (Castalia/Edhasa, 2016).
invitatie gruia

Unirea Principatelor Romane în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza sau Mica Unire

unirea principatelor romane

În perioada dintre Revoluția de la 1848 și 1866 s-au precizat contururile României moderne. Fruntașii politici, profitând de interesele contradictorii ale Marilor Puteri, au realizat Unirea Principatelor Romane și au asigurat independența lor. Ele au atins aceste obiective pe calea preconizată de o generație anterioară – prin intermediul garanțiilor internaționale colective, în locul unei singure puteri. Instituțiile politice interne au căpătat forme europene, iar gândirea politică a dobândit niveluri noi de complexitate în confruntările dintre liberali și conservatori.

Citește și:
(I) Miscarea revolutionara a lui Tudor Vladimirescu
(II) Regulamentele Organice 1831-1832
(III)Revolutia de la 1848 Precursorii Unirii

Revoluția de la 1848 a fost înabușită de dubla intervenție a armatei ruso-turcă, care a restabilit protectoratul rus și regimul Regulamentelor Organice. Deocamdată, în Moldova, Mihail Sturdza şi-a continuat domnia, în timp ce în Ţara Românească era numit caimacam, marele boier reacţionar Constantin Cantacuzino. Conducerea provizorie a Principatelor, ca şi relaţiile incerte dintre cele două puteri au durat până în primăvara anului 1849, când, la 19 aprilie/1 mai, se încheie Convenţia de la Balta-Liman dintre cele două puteri.

Convenţia aducea importante modificări, în sens negativ, în evoluţia statutului politic internaţional al Principatelor, precum şi în sfera organizării lor interne. Astfel, se prevedeau: numirea domnilor pe 7 ani, cu avizul Rusiei, fiind anulate principiul domniei pe viaţă şi principiul alegerii domnului de către ţară; suspendarea Adunărilor Obşteşti; numirea de comisari extraordinari ai celor două puteri, pentru „consilierea” domnilor (de fapt, pentru supravegherea lor); pentru asigurarea ordinei interne, se stipula reorganizarea oştirii pământene;staţionarea trupelor de ocupaţie ale celor două puteri (fiecare cu câte 25.000 de soldaţi, până la „restabilirea liniştii”) ş.a.

Deşi Convenţia ştirbea grav principiul autonomiei politice a Principatelor, din fericire pentru ţară cei doi domni numiţi, Barbu Ştirbei, în Ţara Românească şi Grigore Al.Ghica, în Moldova, erau dintre cei mai dotaţi pentru aceste înalte funcţii. În cadrul limitat al atribuţiilor lor, în răstimpul anilor de domnie, ei vor încerca să ducă mai departe Principatele Române pe linia dezvoltării lor socialeconomice şi dotării cu instituţii corespunzătoare. Vor adopta, şi unul şi celălalt, o serie de reforme în domeniul organizării armatei naţionale, al învăţământului, al modernizării administraţiei şi în plan edilitar-urbanistic, al justiţiei, al înlăturării unor abuzuri în sfera relaţiilor agrare etc.

La începutul anului 1850, centrele importante de activitate politcă românească se găseau în afara Principatelor. Aflați în exil, emigranții pașoptiști au păstrat vii idealurile lor naționale și liberale și au căutat să influențeze cursul evenimentelor din Țările Române, colaborând cu alți pașoptiști din Europa Răsăriteană și Centrală, atrăgând atenția europenilor occidentali, care priveau cu compasiune soarta grea a Principatelor. Din păcate încercările de organizare a pașoptiștilor în diferite formule (un singur conducător, o dublă conducere, un moldovean şi un muntean sau o conducere colectivă) aveau să eşueze succesiv, neînţelegerile şi certurile dintre ei, având ca obiect cauzele eşecului revoluţiei, spunându-şi din plin cuvântul. În schimb, ei au găsit calea unei acţiuni comune, independentă de chestiunea organizării sub o anumită conducere; aceasta a fost aceea a propagandei desfăşurată de ei în Occident pe linia promovării ideilor revoluţiei, a informării opiniei publice occidentale asupra năzuinţelor de eliberare naţională ale românilor.

O nouă etapă importantă în istoria modernă a României a fost marcată de Războiul Crimeii (1853-1856), la capătul căruia, în plan european, se deschid perspectivele realizării statului naţional român. Acesta a fost, de fapt, războiul aşteptat de revoluţionarii români de la 1848, un război în care, alături de Turcia, împotriva Rusiei, se vor afla alte cinci puteri europene (Franţa, Anglia, Austria,Prusia şi Sardinia).

Tratatul de la Paris, ce apus capăt Războiul Crimeii, semnat la 30 martie 1856, a înfluențat în mod decisiv dezvoltarea politică a Principatelor Române. Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Romane sub garanția colectiva a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunarilor ad-hoc care sa exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizari”, libertatea navigatiei pe Dunare, s.a. Adunarile ad-hoc aveau caracter consultativ, si erau alcatuite din reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, cu scopul de a face propuneri referitoare la Unirea Principatelor Romane. Deciziile Tratatului de Pace s-au materializat în Convenția de la Paris, semnată de cele șapte puteri la data de 19 august. Principalul scop al Convenției a fost acela de a le da Principatelor o organizare definitivă. Cu toate că puterile nu le-au acordat unirea și le-au lăsat sub suzeranitate otomană,ele au fost de acord ca Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești să se administreze de aici înainte liber, ”fără amestecul guvernului otoman”. Acestea trebuiau să plătească în continuare tribut, iar domnitorii erau investiți de către sultan.

Convenția prevedea câte o adunare legislativă în fiecare Principat, aleasă pe un termen de 7 ani, un domnitor, fie moldovean, fie muntean, pentru fiecare Principat, ales de către adunare pe viață,etc. Până la alegerea domnitorilor puterile au plasat guvernarea fiecărui Principat în mâinile unei comisii provizorii, formată din trei caimacami (locțiitori ai unor demnitari otomani). Aceștia trebuiau să supravegheze alegerea noilor adunări legisalative, ce urmau să-i desemneze pe domnitori. Dar aceștia au căutat să falsifice și să saboteze aceste alegeri prin toate mijloacele posibile: interzicerea presei liberale, restricții cu privire la adunările publice și manipularea listelor de alegători. S-a declanșat atunci o amplă mișcare de protest care a dus în cele din urmă la intervenția marilor puteri.

Convenţia de la Paris, deşi prevedea cu foarte mare atenţie modul de organizare a Principatelor, nu dădea detalii în ceea ce privea persoana care urma să deţină funcţia supremă. Cu alte cuvinte, nu specifica că nu poate să fie aceeaşi persoană atât domn al Moldovei, cât şi domn al Ţării Româneşti. Cum prima alegere avea să se desfăşoare în Moldova, situaţia a fost tranşată aici.

Alexandru Ioan Cuza

În acele clipe a apărut în prim plan numele lui Alexandru Ioan Cuza, care îndeplinea funcţia de hatman la acel moment. El nu era o personalitate de prim rang pe scena politică şi nu se remarcase prin acţiuni deosebite în activitatea sa, făcând politică doar la nivel local. În cele din urmă, toate grupările au preferat sa îl sprijine pe acest semi-necunoscut decat să îşi voteze un adversar redutabil. Ei aveau convingerea că tânărul neexperimentat va putea fi manevrat uşor, însă a fost subestimat. Cuza nu s-a lăsat manipulat şi a înţeles să ia la un moment dat în totalitate controlul vieţii politice din Principatele Unite. Pe 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei.

În Ţara Românească situaţia a fost mult mai simplă. Oricine ar fi fost ales în Moldova, trebuia ales şi la Bucureşti. Totuşi, surpriza a fost mare deoarece deputaţii munteni nu auziseră niciodată de tânărul colonel. Problema a fost tranşată în noaptea de 23/24 ianuarie la hotelul Concordia. A doua zi, la şedinţa Adunării Elective, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Ţării Româneşti.

Prin dubla alegere, clasa politică a pus marile puteri în faţa „faptului împlinit”, deşi soluţia reprezentase o depăşire clară a Convenţiei. Imediat se întreprind primele demersuri pentru recunoaşterea dublei alegeri, fiind trimise misiuni diplomatice în capitalele europene . Problema urma să fie dezbătută în cadrul unei Conferinţe deschisă la Paris în ziua de 21 martie. Practic, opiniile marilor puteri erau aceleaşi ca cele exprimate la Congresul din urmă cu trei ani, căci nu se schimbase nimic în privinţa intereselor strategice. Se opuneau vehement dublei alegeri Imperiul Habsburgic şi Imperiul Otoman.

Contextul internaţional a ajutat din nou Principatele. În acele vremuri, atenţia puterilor europene era îndreptată spre statele italiene, pe care Napoleon al III-lea dorea să le folosească pentru alungarea austriecilor din nordul peninsulei, parte a planului ambiţios ce viza anihilarea ordinii stabilite pe ruinele imperiului unchiului său, în 1815. La mijlocul lunii aprilie a izbucnit războiul franco-austro-piemontez, iar, conform planului francez, Austria a părut ca agresor. În inferioritate netă pe scena internaţională aceasta şi-a nuanţat rapid poziţiile. De asemenea, deşi Turcia a tergiversat luarea unei decizii, în urma presiunilor celorlalte puteri, la 26 august cele două au recunoscut dubla alegere.

Chiriac Diana, Parohia Sfântul Gheorghe, Barcelona

Bibliografie:
1. Prof. univ. dr. Nicolae Isar-ŢĂRILE ROMANE ÎN EPOCA RENAŞTERII NAŢIONALE (1774/1784-1866)
2. Enciclopedia României
3. Keith Hitchins-Românii 1774-1866,Humanitas, București,2013

Revolutia de la 1848 – Precursorii Unirii Principatelor

revolutia de la 1848

Revolutia de la 1848 – fenomen general european – a deschis un capitol nou în istoria omenirii. O parte însemnată a continentului european a fost cuprinsă de procese revoluționare. Deși acestea au îmbrăcat fiecare, forme specifice, ele au avut și numeroase trăsături unitare iar scopul lor principal a fost acela de instaurare a unei noi ordini în existența națiunilor și statelor europene.

Aceste revoluții au marcat apusul absolutismului în Europa.

Pentru intelectualii români 1848 a însemnat triumful ideii de națiune. În ambele Principate și în Monarhia habsurgică ei au justificat cererile de independență sau autonomie politică invocând drepturile popoarelor la autoderminare. Dreptul popoarelor la autodeterminare va fi considerat mai târziu fundamentul internațional, ilustrat ca atare în cadrul istoricului discurs al președintelui american Woodrow Wilson susținut la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Acesta a fost cel mai mare susținător al autodeterminării ca principiu călăuzitor al popoarelor.

digi dolce focus 2017

În Moldova și Țara Românească intelectualii români au căutat să scape de protectoratul rusesc și să restabilească echilibrul istoric cu Imperiul Otoman. S-au gândit chiar la unirea românilor de pe ambele versante ale Carpaților, întrucât resimțeau puternic legăturile etnice, de limbă și de cultură. Dar trebuia manifestată o prudență extremă, deoarece în cazul izbucnirii unei revoluții aceasta ar fi fost înăbușită impediat de către Imperiul Otoman, iar Rusia era postată într-o expectativă amenințătoare.

Revoluția de la 1848 din Țările Române a fost în primul rând opera intelectualilor liberali, a pașoptiștilor, iñcare care ajunsese la maturitate în anii 1830-1840.  Ei sunt aceia care au ințiat-o, care i-au definit obiectivele și care i-au asigurat conducerea. Această conducere nu putea veni din partea clasei mijlocii de comercianți și fabricanți, redusă ca număr și lipsită de coeziune.

Pașoptiști aparțineau în mare parte clasei boierești dar nu de rang înalt sau a celor mai vechi familii. Aceștia au studiat în străinătate luând contact cu realitățile Europei Occidentale. Majoritatea dintre ei au studiat în Franța, cel de-al doilea cămin spiritual al lor fiind Parisul. Aici au stabilit programul revoluției. Dar au existat puncte de vedere diferite în privința desfășurării propriu-zise a revoluției.

N.Bălcescu a propus ca revoluționarii să se adune în Țara Românească, declanșând mai întâi revoluția acolo și apoi să treacă în Moldova. Dar inelectualii moldoveni erau de părere ca mișcarea revoluționară trebuia să fie simultană. Rezultatul acestor divergențe a fost acela că gruparea liberal-democrată de la Iași a început revoluția înainte ca revoluționarii aflați în străinătate să se poată grupa în Țara Românească și să fie suficient pregătiți.

Mișcarea pașoptistă din Moldova

Un comitet prezidat de Vasile Alecandri și din care făcea parte Alexandru I. Cuza, viitorul domnitor al Principatelor Unite au convocat la data de 27 martie, la Iași, o adunare care a redactat Petiția-Proclamație, adresată deopotrivă masei mari a populației și domnitorului Mihail Sturdza. Obiectivul general era acela de a instala un regim politic liberal moderat și de a stimula dezvoltarea economică. Membrii comitetului au formulat ca principiu de bază al guvernării stricta respectare a legii de către oficialități, și de către cetățeni, aceasta fiind o aluzie evidentă la regimul autoritar, de corupție și arbtrariu al lui Sturdza. Una dintre cerințele Petiției-Proclamație era și alegerea unei noi Adunări, mai reprezentative și cu puteri sporite, incluzând dreptul de a înainta propuneri domnitorului în toate chestiunile privind binele general și de a examina toate ordonanțele guvernului privind administrarea treburilor publice și justiția, înainte ca acestea să intre în vigoare.

Domnitorul Mihail Sturdza a primit Petiția-Proclamație la 9 aprilie și a fost de acord cu 33 din cele 35 de puncte, respingând-le doar pe acelea privind dizolvarea Adunării Obștești și formarea unei gărzi naționale. Spre surprinderea lui conducătorii mișcării de protest au rămas fermi pe poziție cerând acceptarea întregii petiții. Sturdza s-a retras în cazărmile armatei iar în cursul serii a luat măsuri pentru zdrobirea opoziției. Câteva persoane au fost ucise în încleștările de scurtă durată și aproximativ 300 au fost arestate.

Liberalii moldoveni s-au regrupat la Cernăuți unde au format Comitetul Revoluționar Moldovean și l-au însărcinat pe Mihail Kogălniceanu să redacteze o nouă declarație de principii, Dorințele Partidei Naționale din Moldova, care a fost publicată în august. Mai liberală decât petiția din 9 aprilie, declarația atribuia unei adunări alese puteri extinse, inclusiv dreptul de ințiativă legislativă și lărgea dreptul județelor, orașelor și comunelor de a-și administra propriile treburi, fără nici un amestec din partea administrației centrale.

digi dolce focus 2017

În lupta lor pentru adaptarea societății la cerințele epocii boierii liberali-democrați moldoveni au căutat să se mențină în cadrul legalității și să evite pe cât a fost posibil violența. Ei tindeau spre o colaborare cu boierii conservatori care nu excludeau dorința unui real progres al societății. Prin înăbușirea mișcării revoluționare Mihail Sturdza și-a prelungit domnia pentru încă un an. Revoluționarii moldoveni s-au ascuns o parte în Bucovina iar altă parte în Transilvania sperând să obțină ajutor armat de la confrații lor români.

Pașoptiștii din Șara Românească

În Țara Românească, revoluționarii au decis să cucerească puterea prin insurecție. Planul politic și militar al mișcării insurecționale a fost elaborat în timpul reuniunilor secrete ținute la București. Nicolae Bălcescu dorea ca revoluția să înceapă imediat, la 23 aprilie, în prima zi de Paști, considerând că elementul surpriză va face ca balanța să se încline în favoarea lor. Dar majoritatea a hotărât amânarea acțiunii revoluționare evocând lipsa de pregătire și discuțiile au continuat până în mai.

Între timp guvernul rus urmărea cu îngijorare evenimentele care se desfășurau în Principate. La sfârșitul lui martie, acesta i-a informat pe domnitorii Sturdza și Bibescu că armatele sale vor fi trimise din nou peste Prut, în cazul oricărei tentative de schimbare a sistemului politic la Regulamentelor Organice.

Proclamația de la Islaz

La rândul său guvernul otoman a considerat alarmantă situația din Țara Românească și a trimis în luna mai la București un comisar special, cu misiunea de a-i cere lui Bibescu să-i reprime pe revoluționari. Domnitorul nu întreprins nimic iar puterea a fost preluată de comitetul revoluționar. Centrul activității revoluționare a fost stabilit la Islaz, o localitate de la Dunăre.Aici, în fața unei mari adunări Ion Heliade Rădulescu a dat citire, din partea Comitetului revoluționar, la o proclamație care prezenta programul revoluției. În această Proclamație de la Islaz pașoptiștii nu au exprimat nici o ostilitate față de sultan și chiar și-au declarat intenția de a respecta toate obligațiile tratatelor încheiate cu acesta. Însă nu au putut să își ascundă aversiunea față de Rusia și au cerut să pună capăt regimului instituit de Regulamentele Organice. Proclamația de la Islaz a fost un program caracteristic pentru intelectualii liberali europeni de la 1848, datorită accentului pus pe libertățile individuale, încrederii în bunele instituții și prevederilor sale privind un rol sporit pentru cetățean în treburile publice.

La începutul lunii septembrie, sub presiunea Țarului, trupe otomane s-au îndreptat spre București pentru a restabili regimul Regulamentelor Organice. N. Bălcescu împreună cu alți conducători ai revoluției a fost arestat. I.Heliade și Cristian Tell s-au refugiat la consulatul englez. Deposedată de arme și de conducători, populația bucureșteană a făcut mari sacrificii pentru a opri intrarea trupelor de invazie otomane. Compania de pompieri comandată de Pavel Zaganescu, împreună cu sprijinul soldaților din cazarma 3 regiment au inscris o pagină glorioasă a rezistenței eroice în istoria românilor. La 15 septembrie 1848 unități ale armatelor țariste au trecut frontiera de la Milcov spre București restaurând regimul Regulamentelor Organice. Trupele de ocupație au trecut la măsuri represive împotriva revoluționarilor.

Transilvania anului 1848

În ceea ce privește Transilvania situația a fost oarecum diferită față de cea din Principatele Române. De fapt se poate spune că aici a avut loc o contrarevoluție a Impreiului austriac împotriva maghiarilor, în anul 1848 Transilvania aflându-se sub stăpânirea Imperiului austriac. În contextul revoluţionar apărut în acest an în întreaga Europă, Ungaria aflată şi ea sub aceeaşi stăpânire habsburgică decide să îşi proclame independenţa. Ungurii din Ardeal, văzând atitudinea Ungariei, doresc să unească Transilvania la aceasta. Ei declară în Dietă că în Ardeal există o singură naţiune, cea maghiară, şi declară uniunea Ardealului cu Ungaria, fără să ţină cont de dorinţele şi protestele celorlalte naţiuni din Transilvania, românii şi saşii. Era normal ca în asemenea condiţii să se ajungă la război civil, formându-se două tabere opuse. De o parte se aflau ungurii din Ungaria şi Ardeal, care doreau formarea unei Ungarii mari, iar de cealaltă parte se aflau austriecii care îşi vedeau ameninţat imperiul şi saşii şi românii care îşi vedeau ameninţată fiinţa naţională.

Luptele între cele două tabere încep în vara anului 1848 şi vor dura până în vara anului 1849, când armata şi insurgenţii unguri sunt înfrânţi de trupele austro-ruse care au beneficiat de un deosebit de important ajutor din partea românilor, mai ales a moţilor conduşi de Avram Iancu, din munţi. Lupta pentru drepturi politice şi sociale ale românilor ardeleni a început în primăvara anului 1848 şi a fost deosebit de dificilă, având ca opoziţie partea maghiară, care dorea unirea Ardealului cu Ungaria şi care datorită programului ei politic nega dreptul la existenţă naţională, la drepturi şi limbă a celorlalte naţionalităţi care locuiau în Transilvania. Maghiarii îşi doreau eliberarea de sub stăpânirea austriacă sub care erau de mai bine de un veac şi jumătate, dar doreau să o facă neţinând cont de doleanţele celor care locuiau alături de ei în Ardeal, românii şi saşii. Aceştia aspirau la rândul lor la drepturile fireşti ale popoarelor care doreau să îşi câştige libertăţile.

În acest context, românii realizează că victoria armelor maghiare ar duce la o asuprire şi mai mare şi chiar la negarea totală a existenţei naţionale a poporului român din Ardeal. Saşii sunt şi ei de aceeaşi părere şi vor lupta şi ei împotriva maghiarilor, consideraţi astfel insurgenţi care s-au ridicat împotriva ordinii austriece. Atât românii, cât şi saşii, se vor alătura cauzei habsburgice, ca fiind garantul supravieţuirii din punct de vedere naţional.

La scurt timp după declararea de către maghiari a unirii Ardealului cu Ungaria, declaraţie făcută fără luarea în considerare a poziţiei românilor ardeleni şi a saşilor, se mobilizează armata regulată maghiară şi miliţiile maghiare din Ardeal şi începe lupta acestora împotriva armatei austriece cu scopul de a pune stăpânire pe Ardeal. Armata austriacă se pregăteşte şi ea de război, iar românii, sub conducerea lui Avram Iancu, se organizează militar prin constituirea de miliţii.

Milițiile lui Avram Iancu

Miliţiile româneşti vor adopta organizarea după modelul armatei romane, cea mai mare unitate fiind legiunea, compusă din tribunate, centurii şi decurii. Organizarea după model roman era făcută şi în ideea de a sublinia rădăcinile latine ale poporului român. Ca baze de operaţii, legiunile româneşti de la 1848 se adunau în tabere, numite în epocă „lagăre” sau „loagăre”, cum le mai spuneau ţăranii. Aici se făcea concentrarea subunităţilor legiunilor, se completa armamentul şi se făcea instrucţia militară a luptătorilor.

Se va face referire în cronologia de faţă la evenimentele care i-au implicat în principal pe români, atât pe cei din gărzile naţionale, cât şi pe cei înrolaţi în regimentele austriece, dar şi la altele, desfăşurate în acelaşi timp, uneori la distanţă mai mică sau mai mare, vizând forţele ungare, austriece şi/sau ruse. Sursele maghiare indică faptul că românii au avut un rol foarte important în înfrângerea revoluţiei maghiare, deoarece pe parcursul ostilităţilor jumătate din forţele maghiare au fost ţinute în şah de către români, dând astfel posibilitatea armatelor austriece şi ruse să înfrângă trupele maghiare mai repede şi mai uşor. De asemenea, rolul românilor în apărarea cetăţii Alba Iulia, atât direct cât şi indirect, este indiscutabil de o mare importanţă, această cetate fiind la un moment dat singurul oraş din Ardeal care se mai afla în stăpânirea austriecilor, după căderea în mâinile maghiarilor a Clujului, Sibiului şi Devei, cele mai mari importante centre urbane transilvănene.

Marea adunare națională de la Blaj

Punctul culminant al evenimentelor care s-au desfășurat în Transilvania în primăvara anului 1848,a fost marea adunare națională de la Blaj care a durat de la 3 până la 5 mai. În timpul acestor zile o mulțime imensă de 40 000 oameni din toate categoriile sociale: țărani, intelectuali, artizani, vânzători s-au adunat în locul cunoscut apoi drept Câmpia Libertății. Aici s-a proclamat o decizie cunoscută cu același nume. În fruntea maselor s-au aflat patrioți ardeleni precum Avram Iancu, Simion Barnuțiu, George Barițiu, Timotei Cipariu,etc. A fost proclamată de asemenea independența națiunii române și egalitatea deplină cu celelalte naționalități din Transilvania.

Adunarea de la Blaj a gravat profund în conștiința participanților ideea de unitate a poporului român,exprimată într-o manieră vibrantă de cuvintele ”Vrem să ne unim cu țara”

Revoluția română de la 1848 este un fenomen de sinteză. Ea își afirmă caracterul european și legătura ei cu mișcările revoluționare de pe continent prin problematică, orizont și interdependențele multiple ale lumii noi moderne. Fiind situată la un punct de cotitură a unui uriaș proces înoitor de transformare al societății românești care dura de mai bine de o sută de ani; revoluția trasează profilul și dimensiunile națiunii române în spațiul Daciei strămoșești. Practic întraga dezvoltare ulterioară a istoriei moderne a românilor, care a dat expresie ideilor înoitoare ale liberalismului, a stat sub semnul programului de la 1848.

Chiriac Diana, Parohia Sfântul Gheorghe, Barcelona

Bibliografie:
1.Academia Română-Istoria românilor,Vol.VII,Tom I, Edit Enciclopedică, București,2003
2. Keith Hitchins-Românii 1774-1866,Humanitas, București,2013
3. Constantin Daicoviciu-Histoire de la Roumanie, des origines à nos jours

digi dolce focus 2017

Regulamentele Organice, începutul modernizării societății românești(1831-1832)

regulamentele organice

În mai 1821 armata otomană a intrat în Principatele Române pentru a înăbuși mișcarea revoluționară a lui Tudor Vladimirescu și pentru a-i alunga pe eteriști. Comandanții turci după ce au îndeplinit această misiune, în loc să plece, au constituit o administrație militară cu scopul de a consolida suzeranitatea otomană în Principate. Populația română a fost împovărată cu costurile întreținerii armatei otomane.

Ocupația turcă din principate a tensionat mult relațiile ruso-otomane, țarul Nicolae al II-lea considerând viitorul Principatelor o chestiune exclusiv rusească. În iulie 1821, a cerut ca sultanul să respecte tratatele existente și să-și retragă trupele.

Un nou război ruso-turc a izbucnit în 1828 care s-a terminat victorios pentru trupele țarului rus, atunci Principatele Române au trecut sub protectorat rusesc, ca despăgubire de război.

Ocupatia Rusa 1828-1834

Ocupația rusească a durat șase ani până în 1834 și a adus schimbări majore în viața politică din Principate. De o importanță crucială a fost introducerea unei noi legi fundamentale pentru fiecare dintre ele. Această lege numită Regulamentele Organice poate fi considerată ca fiind prima ”constituție” a Principatelor Române și a oferit cadrul unei guvernări riguroase și eficiente. Dar rațiunile dregătorilor ruși erau departe de a fi altruiste. În realitate se căuta ca Principatele Române să fie încorporate în Imperiul Țarist unul din motive fiind acela că Îarul dorea ca stăpânirea rusească să ajungă până la strâmtorile Bosfor și Dardanele, iar faptul că ar fi stăpânit teritorii la Dunăre și Marea Neagră l-ar fi ajutat să își atingă acest scop. Aceasta a atras un sentiment rusofob în rândul populație române și cu toate că Regulamentele Organice au fost oarecum inovoatoare și au introdus și lucruri bune în administrarea Principatelor,acestea au fost arse în timpul revoluției de la 1848. În felul acesta românii și-au arătat clar dorința de libertate și de a-și organiza singuri viața politică și administrativă fără amestecul nimănui din afara.

digi dolce focus 2017

Imperiul țarist a promovat ordinea și eficiența, ce trebuiau asigurate de către clasele avute,drept calea cea mai sigură de realizare a obiectivelor sale pe termen lung în Principate. Țarul Nicolae l-a însărcinat pe contele rus Pavel Kisselef, ofițer energic și administrator luminat, ca reprezentant al său în Principate cu responsabilitatea de a aplica prevederile Tratatului de la Adrianopol de la sfârșitul războiului ruso-turc. Cu toate că titlul oficial al lui Kiseleff era de președinte plenipotențiar al Divanului, el era de fapt – deși nu cu numele – domn al fiecăruia dintre cele două Principate.

În timpul mandatului său care a durat până la 1834 Kiseleff a folosit puterile sale aproape nelimitate pentru a organiza viața politică și economică în conformitate cu principiile acceptate ale vremii. La sosirea sa a găsit Principatele într-o situație disperată în urma ocupației militare otomane. Bolile bântuiau necontrolat, peste tot domea foametea, aparatul administrativ și finanțele erau total dezorganizate, iar inventarul viu de animale de povară de care depindeau țăranii pentru arat și transport fusese primejdios sărăcit. Au fost luate imediat măsuri pentru stăvilirea ciumei ce izbucnise în 1828 fiind numite comisii sanitare la București și la Iași. S-au înființat spitale și s-au trimis medici în zonele cele mai afectate de molimă.

Sfarsitul domnilor Fanarioti

Regulamentele Organice au introdus inovații cruciale în administrația publică. Unul dintre principiile călăuzitoare a fost separarea puterilor în stat. Adunarea Obștească a fost învestită cu autoritatea legislativă. Cu toate că Adunarea nu avea puterea să ințieze legi ea putea să prezinte observațiile sale domnitorului și să aducă plângerile țării în atenția suzeranului și a puterii protectoare (Imperiul Otoman și Rusia). Nu era în nici un caz un organ reprezentativ ci mai degrabă instrumentul unei elite restrânse hotărâtă să își mențină privilegiile. De asemenea erau înlăturate pentru todeauna domniile fanariote și guvernarea Principatelor era încredințată unor principi autohtoni, chiar dacă aceștia de cele mai multe ori guvernau doar cu numele și sprijineau interesele străine.

Ocupația în Țările Române a luat sfârșit ca urmare a îmbunătățirii relațiilor dintre Rusia și Imperiul Otoman. Politica de conciliere a țarului la care s-a adăugat amenințarea militară la adresa sultanului, exercitată de conducătorul Egiptului, Mahomed Ali, au condus la stabilirea unui protectorat rus asupra Imperiului Otoman, care garanta în mod satisfăcător interesele rusești în Principate ceea ce a făcut ca anexarea lor să nu mai fie necesară, mai ales că aceasta ar fi implicat costuri ridicate pentru Imperiul Țarist.

Regulamentele Organice

Prin Convenția de la Sankt Petersburg (29 ianuarie 1834) sultanul a aprobat Regulamentele Organice, iar țarul a promis să evacueze Principatele în termen de două luni. Administrația rusească a luat sfârșit, iar guvernarea Principatelor a fost încredințată unor noi domnitori: Alexandru Ghica în Țara Românească și Mihai Sturdza în Moldova.

Chiriac Diana, Parohia Sfântul Gheorghe, Barcelona

Bibliografie

1. Constantin Daicoviciu-Histoire de la Roumanie, des origines à nos jours
2. Dinu C. Giurascu-Histoire illustree des roumains
3. Keith Hitchins-Românii 1774-1866,Humanitas, București,2013

Mișcarea revoluționară a lui Tudor Vladimirescu (1821)

tudor vladimirescu

În primăvara anului 1821 Țara Românească a fost scena unei mișcări sociale și naționale complexe. O mișcare revoluționară a izbucnit în Oltenia și a cuprins cea mai mare parte a Principatului. Cauzele sale se găseau parțial în condițiile insuportabile ale abuzurilor domnitorilor fanarioți și parțial în abuzurile fiscale și administrative ale dregătorilor locali. La alt nivel, câțiva boieri se străduiau să pună capăt suzeranității otomane, în timp ce alții se concentrau asupra izgonirii fanarioților.

Acțiunile lor răspundeau direct puternicului sentiment patriotic și reprezentau o manifestare de conștiință națională care-și găsise deja expresia teroretică în proiectele boierilor reformatori. Cerințele economice și sociale ale țăranilor și aspirațiile politice ale boierilor s-au intersectat în mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu, una dintre cele mai influente personalități din istoria modernă timpurie a românilor.

digi dolce focus 2017

Tudor Vladimirescu se trage dintr-o familie care de două generaţii se lupta să facă avere şi să se ridice peste condiţia în care se născuse. El s-a născut în anul 1780 în comuna Vladimir, judeţul Gorj, părinţii lui fiind Constantin şi Ioana. Ajutat fiind de preotul Pîrvu Cihoiu, a învăţat să scrie şi să citească. La vârsta de doisprezece ani a fost trimis la Craiova, intrând în serviciul boierului Ioan Glogoveanu acesta a învăţat carte şi limba greacă. Ajuns la vârsta de optsprezece ani, a părăsit casa boierului şi a intrat între panduri, după obiceiul judeţului în care se născuse.

În timpul primei domnii a lui Constantin Ipsilanti, Tudor a fost ridicat la rangul de mare comis, iar în a doua domnie a fost numit vătaf de plai la Cloşani. A îndeplinit această funcţie din 1806 până în 1811. În 1820, Tudor izbuteşte din nou, cu sprijinul consulului rus, să obţină vătăşia plaiului Cloşani. În viaţa civilă, Tudor se ocupă cu comerţul şi cu arendăşia de moşie. El exportă vite, cereale în Ardeal şi Ţara Ungurească. Acesta avea şi o cârciumă, la 6 km de Balta, făcută pe moşia sătenilor din Balta.

Eteria

Tudor Vladimirescu împreună cu boierii și țăranii au fost animați să pornească o revoltă generală împotriva dominației otomane dinEuropa de Sud-Est, de o organizație secretă înființată de greci, Philike Heteria (Eteria).Aceasta a fost înființată pe teritoriul Rusiei la Odesa cu sprijinul tacit al autorităților rusești în 1814. La început țarul Alexandru a sprijinit această mișcare dar apoi pentru că a înființat o coaliție împreună cu Imperiul Austriac și Prusia a trebuit să se dezică de această organizație.

Primele ramuri ale Eteriei din Țările Române au fost înființate la Galați, București și Iași dar membrii lor erau în majoritate greci, doar câțiva boieri români alăturându-se lor. Eteria a luat ințiativa organizării revoltei în Țările Române în 1821 dar la început i-a conferit doar un rol secundar în timp ce confruntarea principală trebuia să aibă loc între greci și turci la Peloponez. Cu toate acestea, pe tot parcusul anului 1820, societatea s-a pregătit pentru o eventuală acțiune militară atât în Moldova cât și în Țara Românească iar, în toamna aceluiași an, conducătorii militari angajați în cauza Eteriei, Iordachie Olimpiotul împreună cu asociații săi Ioan Farmache și Sava Fochianos, erau gata să pornească la semnalul potrivit. Conducătorii Eteriei, care s-au întâlnit la Ismail, pe Dunărea de Jos, în octombrie pentru a plănui o revoltă a popoarelor balcanice în sprijinul cauzei grecești, au hotărât să intre în conflict doar dacă forțele otomane ar fi trecut Dunărea. Acest lucru fiind improbabil deaoarece ar fi încălcat tratatele existente cu Rusia și ar fi oferit un pretext pentru o intervenție rusă.

Conducătorul mișcării eteriste Alexandru Ipsilanti se considera un agent al țarului Alexandu al II-lea. El spera că țarul va inerveni cu trupe în sprijinul Eteriei atunci când va fi nevoie. Mihai Suțu, domnitorul Moldovei, își pusese resursele țării sale însprijinul Eteriei sperând să ajungă domn al Moldovei și al Țării Românești îndată ce trupele rusești ar fi intrat în Moldova.

Ipsilanti și confrații săi au făcut pregătrile finale pentru răscoală în noiembrie 1820 având motive întemeiate să creadă că boierii moldoveni și munteni îi vor sprijini întrucât mulți dintre aceștia erau dornici să pună capăt dominației politice și economice otomane. Așa cum aveau să arate evenimentele, Eteria a suprestimat simpatia de care se bucura cauza sa în rândurile claselor românești. Cu toate că un mare număr de boieri și de capi ai bisericii din ambele Țări Române salutau insurecția ca mijloc de a pune capăt dominației otomane o dată pentru todeauna aceștia intenționau să abolească regimul fanariot și să elimine concurența grecească în dobândirea unor funcții politice și a unor avantaje economice. Toți boierii conservatori și liberali, erau puternic influențați de noul patriotism care respingea dominația străină ca de nesuportat.

Revolta românilor

Inițiativa unei revolte armate a românilor a venit din partea lui Tudor Vladimirescu. Acesta avea sarcina de a a-i înarma pe olteni şi de a-l ajuta pe Alexandru Ipsilanti să treacă Dunărea pentru a ajunge în Grecia. La 15 ianuarie s-a constituit un comitet de oblăduire, care i-a poruncit lui Tudor să-l ajute pe Ipsilanti. Astfel, acesta a pornit cu însărcinarea comitetului, scopul acestei acţiuni fiind răsturnarea stăpânirii otomane şi cucerirea independenţei ţării. Dar programul lui nu se limita doar la cucerirea independenţei, ci mergea până la revendicări sociale, cum ar fi egalitatea tuturor în faţa legii şi abolirea privilegiilor boiereşti.

În ciuda cooperării sale strânse cu Eteria, Tudor Vladimirescu nu a devenit membru al acestei societăți. Nici nu a urmărit să-și subordoneze propriile sale obiective țelurilor lor. El a servit doar interesele naționale românești. În momentul în care și-a dat seama că Eteria nu beneficiază de sprijinul țarului așa cum susținea Ipsilanti,Tudor Vladimirescu a căutat să rupă orice legătură cu această mișcare. Din această cauză și pentru că urmărea înfăptuirea țelurilor națonale și sociale românești l-au pus într-un grav, și în cele din urmă tragic conflict cu grecii și marii boieri.

Tudor a intrat în Bucureşti la 21 martie, în fruntea unei armate de trei mii de panduri şi o mie cinci sute de arnăuţi. La stânga lui mergea un preot cu crucea în mână iar la dreapta Dimitrie Macedonski, comandantul arnăuţilor. Tudor a trecut peste voinţa boierilor şi a intrat în Bucureşti, înaintea lui Alexandru Ipsilanti. Dar a doua zi după sosirea lui Ipsilanti, trupele lui Vladimirescu s-au retras la Cotroceni. El însuşi, împreună cu o mână de oameni, a rămas la Bucureşti până la 31 martie/ 12 aprilie, după care s-a mutat la Cotroceni.

Grija lui Tudor de a menaja pe boieri, cu toate sentimentele de ură pe care le nutrea împotriva lor, nu avea decât o singură explicaţie: el îşi dorea să ajungă domn cu aprobarea boierilor, cei care aveau dreptul să aleagă domnul. Dar nădejdile puse în boieri şi în intervenţia Rusiei s-au năruit rând pe rând. Ţarul i-a autorizat pe turci să reprime revolta şi aceştia au intrat în ţară. Atunci Tudor s-a proclamat domn.

digi dolce focus 2017

În cele două luni de zile cât a domnit la Bucureşti, Tudor a încercat să facă ceva şi pentru ţărănimea căreia îi promisese eliberarea de sub stăpânirea boierilor. Pe de-o parte a încercat să pună capăt abuzurilor administrative şi judecătoreşti, pe de altă parte a intrat în tratative oficiale cu turcii de îndată ce şi-a dat seama că mişcarea eteristă nu mai avea susţinerea Rusiei. Acesta era de altfel singurul mijloc de a scăpa ţara de primejdia unei ocupaţii turceşti.

Tudor Vladimirescu a stat la Cotroceni până la 15/27 mai. De aici a plecat cu toată oştirea în amurgul aceleiaşi zilei. Când a ajuns la Goleşti, şi-a aşezat armata în poziţie de luptă. Iordache, unul dintre căpitanii lui Nicolae Ipsilanti l-a invitat să cadă la pace, dar Tudor a promis să rămână credincios Eteriei şi să-i atace pe turci. Planul a fost dat peste cap când un curier trimis de Tudor, de la Goleşti, i-a dovedit lui Iordache că scena împăcării avea în spate intenţia lui de a face cauză comună cu turcii pentru ai alunga pe Ipsilanti şi pe aderenţii lui din ţară. Planul concentrat între turci şi Tudor era ca acesta, înaintând spre Câmpulung, să cadă fără de veste peste corpul puţin numeros al lui Nicolae Ipsilanti şi apoi să taie retragerea eteriştilor spre munţi. În acelaşi timp, corpul principal al lui Alexandru Ipsilanti avea să fie atacat din faţă de turci. Refuzul căpitanilor de panduri de a-şi urma şeful în politica în care acesta se angajase a dus la ruptura dintre oştire şi comandantul ei.

În dimineaţa zilei de 21 mai, ieşind în faţa lagărului, Tudor a fost imediat înconjurat de căpitanii săi. Căpitanul Iordache ieşi atunci în faţa taberei şi arătă căpitanilor şi pandurilor scrisorile lui Tudor, spunându-le că vroia să-i dea pe mâinile turcilor ca să-i omoare pe toţi. Aceştia au fost nemulţumiţi de atitudinea lui Tudor şi nu l-au mai vrut căpitan. Atunci Iordache, i-a cerut armele şi l-a trimis pe acesta la Mitropolia de la Târgovişte unde noaptea a fost omorât pe malul iazului de pe râul ce curge pe lângă oraş, iar trupul a fost aruncat într-un puţ de lângă grădina Geartol.

Cu toate că mișcarea lui Tudor Vladimirescu n-a avut viață lungă, țelurile pe care a încercat să le realizeze s-au înrădăcinat adânc în conștiința românilor. Proclamarea de către el a dreptului la autodeterminare întruchipa voința generală de eliberare de sub dominația turcească și fanariotă. El a apărat depturile românilor nefăcând nici un compromis, asumându-și întreaga responsabiltate cu riscul asumat se a-și pierde viața. Înfrângerea lui nu a descurajat în nici un caz mișcarea de independență și nu a înăbușit nici curentele de reformă politică și economică.

Chiriac Diana, Parohia Sfântul Gheorghe, Barcelona

Bibliografie:

1.Andrei Oțetea-Tudor Vladimirescu,București,1871
2.Acad.Gheorghe Platon-Despre revoluția lui Tudor Vladimirescu
3.Keith Hitchins-Românii 1774-1866,Humanitas, București,2013

Multumesc Eminescu – femeile din viata Luceafarului

eminescu muze

Cristina Leahu – Barcelona

Muze pentru geniu

Despre Eminescu s-a scris mult și se va scrie exponențial și de acum încolo.
Ce a inspirat inspirația poetului?
Cum a ajuns să scrie despre iubire?
Ce l-a mișcat pe el la ele?
Cum viața i-a fost tumult din cauza lor, a muzelor sale?
Cum e sa fii muză și cum e sa fii cu un poet?

Despre poet prin ochi de femeie

Iubirea mișcă lumea sau creaza tumult. Este cunoscut faptul că Eminescu iubea, iubea femeia în toata splendoarea ei. Ba chiar mai mult decât atât, femeia i-a devenit adicție și stăpână, trecând dincolo de pasiune.

Deși Veronica Micle este cea mai cunoscută din iubirile eminesciene și ar putea fi considerată muza suprema a poetului, lista lungă a iubirilor sale nu se deschide și nici pe departe nu se închide cu ea. Ea a fost cea mai mediatizată, însă Eminescu a trăit intensități pasionale cu multe alte femei care mai apoi i-au servit drept muză poetului. Procesul creativ este însoțit de trăiri de o intensitate elevată, astfel iese la lumina creația, trăind o profunda durere sau o înalțătoare pasiune.

Trăirile poetului le combinau pe ambele. Gustul dulce-amar al distanței combinat cu dorința, dorul combinat cu plăcerea, dragostea imposibilă combinată cu pasiunea, toate aceste ingrediente au fost componentele din rețeta nemuritoarelor poezii. Dătătoare de extaz și suferință în acelasi timp.

Rolul de amant și „iubovnic” a trebuit să-l împartă în diverse ocazii cu mai mulți pretendenți ale aceleiași femei. Nu avea o anumita tipologie feminină care să-i fure inima. Îi plăceau femeile în tot sensul cuvantului. Și, cu cât mai femeie era cu atât îl atragea mai mult. Astfel, muze au fost atât femeile din curtea vecina cât și nemțoaicele din capitala Germaniei. Se pasiona și se îndrăgostea ușor, ca o scantie de foc.

Prima sa dragoste moare la doar 16 ani. În cinstea ei scrie “Mortua Est”. Fuge de la școala cu o trupa de actori. Nu pentru iubirea de teatru ci pentru dragostea de o actriță cu 3 ani mai mare ca el. Iubește cu patos si scrie – “ Venere si Madona”, “Amorul unei marmure” “La o artista”.

“Atat de frageda” o dedica nemtoaicei de care s-a indragostit în timp ce promisese dragoste veșnică Veronicăi Micle. Mai apoi îi scrie un caiet mic de poezii în care apar “Despartire”, “Cu mine zilele-ti adaogi”. Dragostea celor doi nu este posibilă din cauza statutului si nivelului social diferit. “Pe langa plopii fara sot” poezie dedicată femeii cu 10 ani mai mare decat el, divorțată cu doi copii. Conform eminescologilor, aceasta era si ultima amanta din lista nefinalizată a iubirilor patimașe a poetului.

Se poate observa ca poetul deși o iubea pe Veronica Micle, nu era deloc o personalitate monogama. Era într-o căutare a inspirației voite sau instinctuale. Femeile din viața sa și-au îndeplinit misiunea până la capat. L-au iubit, l-au chinuit, l-au adorat și l-au abandonat. Ele au devenit nemuritoare prin poeziile lui și el a născut arta din iubirea lor, a femeilor.

Pentru mine el a fost exemplul iubirii romantice “ca la carte”. Dar Eminescu a fost prezent în formarea mea nu doar prin cărți, cenacle literare, critici de arta și concursuri naționale ci și în versurile melodiilor interpretate de formațiile autohtone ca Plai, Contemporan, Noroc, ce răsunau la radio Chișinău la vârsta la care eu nici măcar nu știam să citesc.

În primele călătorii și excursii începând cu locul în care m-am născut, bustul poetului a fost mereu prin preajmă, pe aleea scriitorilor din Chișinău sau în Centrul orașului Cernăuți.

luceafarul
foto: Iurie Cojocaru

Teiul și bustul lui Eminescu din Iași, bustul de la Vevey care adună toți romanii din Elveția pe 15 ianuarie pentru a sarbatori ziua poetului. Bustul poetului la Viena, alt magnet de reunire diasporală în jurul culturii și a poeziei în mod special. Și multe alte locații care îi aduc omagiu unei ființe ce a rezonat cu Universul și a fost mesagerul frumosului nemuritor pentru neamul românesc.

Mulțumesc Eminescu !

Cristina Braghis Leahu

 

‘Luceafarul’ , fragment tradus in limba catalana de Corina Oproae

luceafarul

Astăzi, la aniversarea Eminescu, Corina Oproae ne oferă prilejul de a vedea cum sună în limba catalană cea mai cunoscută poezie a poetului fanion al limbii române, Luceafarul:
[one_half]

Luceafarul

A fost odată ca-n povești
A fost ca niciodată,
Din rude mari împaratești,
O prea frumoasă fată.

Și era una la părinți
Și mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinți
Și luna între stele.

Din umbra falnicelor bolți
Ea pasul și-l îndreaptă
Lângă fereastra, unde-n colț
Luceafărul asteaptă.

Privea în zare cum pe mări
Răsare și străluce,
Pe mișcătoarele cărări
Corăbii negre duce,

Îl vede azi, îl vede mâni,
Astfel dorința-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade dragă fata.

Cum ea pe coate-și răzima
Visând ale ei tâmple,
De dorul lui si inima
Si sufletu-i se împle.

Si cât de viu s-aprinde el
În orișicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o sa-i apară.

[/one_half]

[one_half_last]

Hiperió

Una vegada fa molts anys,
hi havia una vegada,
d’imperials i noble encunys
una donzella-fada.

Única filla dels regnants,
feta de meravelles,
com és la Verge entres sants
i la lluna entre estrelles.

Des de les ombres celestials,
camina amb delera,
cap als grans finestrals reials
on Hiperió l’espera.

Mira i veu com en els mars
llums brillen i fulguren
per llargs i onejants senders
galions negres suren.

El veu avui, el veu demà,
el desitja a la vora.
I ell, mira i mira dies fa,
i d’ella s’enamora.

Ella somia mentre fa
coixí la seva templa
I en el cor l’enyor revifa,
l’ànima se li omple.

I ell s’encén en un foc viu
que mai no va conèixer,
quan mira el castell esquiu
i la veu aparèixer.

[/one_half_last]

Corina Oproae

Imparatul rimei

eminescu imparatul rimei

Săptămâna Eminescu continuă, astăzi Angela Mocanu ne oferă tributul ei, „ Imparatul rimei ”, la aniversarea marelui poet: 

Eminescu, împărat al rimei,
Al dragostei, al veşniciei
Prin cuget, timp şi poezie
Ai răspândit, doar gingăşie
Între frumos şi armonie
Dorinţa e, să reînvie

Eminescu, inspiraţie divină
Izvor nesecat de lumină
A-ntregului neam rădăcină
Coroniţã de sulfină
Apă rece din fântână
Muză-mbărbătată de albină

Eminescu,rege al poeziei
Cu toate rimele filosofiei
Ţesuta-i în zare cuvinte,
Care aduc aminte
De, acea atingere fierbinte
A celei mai dragi fiinţe

Eminescu,luceafăr sfânt
Al limbii române veşmânt,
Prin aer, apă, foc, pământ
Slova Ta e legământ
Te vom slăvi mereu cântând
Suflet neprihănit şi blând!

Angela Mocanu
10 ianuarie2017
Barcelona,Spania