Desfașurate într-o atmosferă pe alocuri distopică, în mijlocul pandemiei de COVID-19, rezultatele alegerilor de ieri deschid diferite perspective pentru o coaliție de guvernare. Există o alternativă matematică reală la majoritatea independentistă?
Alegerile catalane din 14 februarie 2021 au dus la rezultate insolite și, în mod sigur, pot fi declarate drept cele mai ciudate din istorie. Se caracterizează prin faptul că dincolo de starea de urgență sanitară și de criza economică, rezultatele aici sunt dictate, ca întotdeauna, de atitudinea față de independență.
Partidul Socialist Catalan
Așa numitul „efect Illa” dă roade în Barcelona și în orașele de origine ale candidaților opoziției. PSC a câștigat alegerile catalane cu 640.376 voturi (22,97%) și 33 de mandate din 135 disponibile, cu 16 mai mult decât avea anterior. Candidatul PSC la Președinția Generalității, Salvador Illa, a asigurat că se va prezenta la investitură și a asigurat că „schimbarea este de neoprit”.
„Victoria foarte clară a PSC în număr de voturi are un sens foarte evident: trebuie să dăm pagina și să deschidem una nouă eră în Catalunya, a schimbării. Să ne schimbăm, să ne întâlnim din nou, pentru a merge mai departe.” PSC nu a mai obținut un rezultat atât de bun în alegeri de două decade.
PSC a câștigat în număr de voturi, dar se pare că nu suficient. Un partid care era în mod tradițional independent de PSOE, a oferit o campanie foarte intensă, impulsionată de guvernul central din Moncloa.
Partidele independentiste depășesc cu 30.000 de voturi pe cele constituționaliste, dar JxCat pierde hegemonia blocului independentist. Impresia generală este că adevăratul câștigător este Oriol Junqueras.
ERC – Stânga Republicană Catalană
ERC a obținut puțin sub 50.000 de voturi față de PSC dar îi egalează pe socialisti în număr de deputați datorită unei mult mai bune implantări teritoriale. Și, mai important, i-au depășit pe JxCat cu un deputat și aproape 35.000 de voturi, obținând hegemonia independenismului. Pentru toate acestea, republicanii vor să se întoarcă la conducerea guvernului, lucru pe care nu l-au mai făcut de la etapa lui Lluís Companys, executat de regimul franchist în 1940.
Candidatul ERC, Pere Aragonès, a anunțat că se va prezinta la investitură și l-a îndemnat pe președintele Guvernului, Pedro Sánchez, să accepte un referendum de autodeterminare: „Este timpul să soluționăm conflictul. Este timpul să ne așezăm și să vedem cum rezolvăm situația, votând într-un referendum fără represiune, votând liber.” În discursul său la sediul partidului pentru a evalua rezultatele alegerilor, el a declarat că va căuta sprijin dincolo de mișcarea de independență, în „toți cei care apără dreptul la autodeterminare și amnistie” al prizonierilor din 1-O.
ERC nu a fost niciodată atât de aproape de președinție, dar depinde de JxCat și de CUP pentru a o obține.
Junts per Catalunya
Foștii lideri cad pe locul trei în Parlament, în spatele PSC și ERC, cu 32 de mandate. Laura Borràs și Carles Puigdemont apelează la rezultatul global al forțelor separatiste și evidențiază „triumful” mișcării de independență în noaptea alegerilor. Dacă acum patru ani, JxCat a învins ERC cu 12.000 de voturi diferență, duminică această diferență în favoarea republicanilor a depășit ușor 35.000.
JxCat a pierdut doi deputați: 32 față de 34 în 2017, anul în care a avut mai mult de 21% din voturi, cu un punct mai mult decât la aceste alegeri.
Laura Borràs și-a concentrat parte din campanie într-un discurs de tip plebiscit intern al grupărilor pro-independență. Sunt cei care au avut un discurs mai radical, precum Junts și CUP; și un altul mai pragmatic, personificat de ERC, din punctul de vedere al lui JxCat și PDeCAT. În practică, a existat o înfruntare directă între JxCat și ERC pe care republicanii au câștigat-o.
VOX
VOX, extrema dreaptă spaniolă, fagocitează partidele de dreapta prezente în alegerile catalane și trece de la lipsa reprezentării în Parlamentul Cataluniei la instalarea comodă cu 11 deputați. În teorie, va fi un grup izolat în această zonă, deoarece PSC anunță că vor negocia și vor dialoga cu toate părțile, cu excepția VOX, care trebuie înconjurat cu un cordon sanitar, la fel ca toate mișcările europene de extremă dreapta. Da, este partidul care compară Uniunea Europeană cu Coreea de Nord, dar trebuie remarcat faptul că a obținut un vot solid care pune o bază în toate provinciile catalane.
Candidatura d’Unitat Popular
CUP a trecut de la patru la nouă deputați și, prin urmare, pare a fi forța care a întărit majoritatea independentistă. Cu toate acestea, CUP a explicat în repetate rânduri că nu este dispusă să favorizeze reproducerea unui acord de guvern similar cu cel care a existat până acum.
Șeful listei CUP la aceste alegeri, Dolors Sabater, a lăsat o ușă deschisă negocierilor în timpul precampaniei, dar consiliul politic al formației a modificat strategia și a avertizat că va aproba intrarea în guvern doar dacă JxCat și ERC ar da o întoarce 180 de grade în politicile lor. Va trebui să așteptăm.
În legătură cu irupția extremei drepte, CUP a cerut un „pact antifascist”, deoarece „anomalia” pe care o reprezintă Vox „durează cel mai scurt timp posibil”.
Catalunya – En Comú Podem
Poate fi considerat un succes faptul că au oprit declinul partidului din ultimele alegeri și au rămas relativ stabili cu opt mandate. Jessica Albiach se ofera ca mediator pentru tripartitul din stânga: „Voi vorbi cu Illa și Aragonés.”
Ciudadanos
Ciudadanos se prăbușește în Catalunya și trece de la a fi prima forță politică locală la locul al șaptelea, după ce au pierdut 30 de locuri. Formația, care a obținut o victorie istorică la alegerile regionale din 2017, nu a reușit să evite „efectul Illa” și intrarea în trombă a Vox. C’s este acum doar înaintea PP.
Sloganul campaniei spunea că C’s participă la alegeri, pentru ca toată lumea să câștige. Ei bine, absolut toată lumea a câștigat, cu excepția lor și a PP. De asemenea, C’s își pierde poziția de principal exponent al forțelor opuse independenței în Catalunya în favoarea PSC, căruia alegerile le-au acordat 33 de deputați.
Partidul Popular
Partidul Popular obține cel mai slab rezultat în Catalunya cu doar trei mandate. PP dă vina pentru rezultatul său negativ pe „jocului murdar” al lui Bárcenas. Secretarul general al PP, Teodoro García Egea, a declarat că PP nu își va „schimba cursul” după slabul rezultat electoral și a afirmat că rezultatele obținute în Catalunya nu pot fi extrapolate la nivel național. Acestea fiind spuse, el a dat vina înfrângerii sale electorale pe „jocul murdar” pe care l-a suferit în timpul campaniei electorale prin noile declarații ale fostului trezorier al PP, Luis Bárcenas.
În concluzie, scurgerea de voturi portocalii de la Ciudadanos a beneficiat mult socialiștilor catalani, dar a ajutat și celor de la VOX, care intră în Parlament cu 11 deputați, în timp ce PP rămâne ultima forță parlamentară, după ce a pierdut unul dintre cei patru deputați pe care îi avea. Junts per Catalunya și CUP vor decide structura guvernului. Exceptând surprizele majore, Pere Aragonès de la ERC – Stânga Republicană Catalană va fi președintele Guvernului catalan. De menționat că președintele guvernului regional din Catalunya nu este ales prin vot popular ci numit de majoritatea simplă a celor 135 de parlamentari.
Alegerile din Republica Moldova sunt în primul rând despre clarificarea opțiunilor împărțite între sfera de influență rusă sau apropierea de Uniunea Europeană. Abia apoi intră în discuție personalitatea fiecărui candidat. Igor Dodon și Maia Sandu pot servi fiecare dintre ei ca arhetipuri ale politicii în estul european contemporan.
Primul tur de scrutin al alegerilor din Basarabia s-a desfășurat în paralel cu procesul electoral din Statele Unite, coincidență care a produs pentru România un adevărat spectacol, țara noastră fiind, ca de obicei, foarte interesată de ambele evenimente. Când te uiți în tocana folclorului de Facebook vezi că există multe voci care cred că atunci când vine vorba despre rolul -presupus- fundamental în alegerea lui Donald Trump în 2016, e de bine că Moscova „s-a băgat în borșul” Americii.
„Las să știe și ei ce ce știm noi, dintotdeauna: cum e să trăiești cu rușii-n coastă”. În general, în România, dar mai ales în Republica Moldova, e considerat de la sine înțeles că rușii „vor face ceva”, când e vorba de alegeri prezidențiale într-o zonă în care marele urs are interese, „Lucrurile le pot ieși mai bine sau mai rău, dar rușii trebuie să se implice” cred moldovenii de peste Prut. Se pare că și românii consideră că ar fi o regulă de bază implicarea ocultă a Rusiei în alegerile din zonele ei de influență. Măcar noi recunoaștem amprenta rusească cu destulă ușurință, spre deosebire de americani, care au probleme să admită mâna Moscovei în treburile lor, chiar după ce agențiile statale de securitate au confirmat cu probe că imixtiunea rusească a existat.
Conversațiile la vedere pe rețelele sociale, glumele străvezii la temă, arată că cel puțin noi suntem imunizați față de idea că imixtiunea marelui vecin de la răsărit în ciorba locală nu poate fi niciodată o surpriză pentru cei ce trăiesc în zona noastră geoplitică.
Președintele în exercițiu la Chișinău și actual candidat, Igor Dodon, a lansat o zicere parafrazată: „Nu schimbați porumbelul din mână pe coțofana de pe gard”. Porumbelul ar fi dumnealui iar contra-candidata coțofana. Reacția: un val fără oprire de meme cu porumbei.
Dincolo de faptul că alegem o tabără sau cealaltă, e importantă baza comună, ceea ce ne unește. După cum umorul internautic arată suntem conștienți cu toții de prezența rusă. În Modova, amestecul rusesc se face fără perdea, fără un minim efort diplomatic de spoire a realității, altfel de cum procedează în restul lumii; e chiar considerat implicit, ca în oricare altă fostă republică sovietică. Poate că e o chestiune de onoare a Rusiei, interesată sau nu de respectiva țară se simte datoare să păstreze impresia puterii din umbră. E o polarizare eternă, ce nici măcar nu mai trebuie demonstrată. Singurul lucru ce contează astăzi e reacția populară la urne, ca instrument de măsură al intoleranței citadine față de această idee.
Deci rămâne de văzut de ce parte cade votul. Partida a început. Și cum se întâmplă în România, în alte țări din zonă, marcate de o puternică mișcare a forței de muncă adulte plecată să facă un ban în afara granițelor, reprezentanții Diasporei sunt dintre cei care își spun în gura mare punctul de vedere. Se pare că e important să ieși, să vezi lumea, să vezi ce înseamnă cu adevărat Europa, cum se trăiește fără Rusia privind peste umăr. Turul întâi între pro-rusul Igor Dodon și pro-europeana Maia Sandu, i-a dat câștig de cauza candidatei, ceea ce a fost o surpriză pentru campania lui Dodon, pentru conservatorii filo-ruși, în general.
Privind repartiția pe țări a voturilor diasporei, există o zonă unde Igor Dodon a fost preferat față de Maia Sandu. Vorbim despre diaspora care a votat în Federația Rusă, urmată de cea din capitala Turciei, Ankara. De fapt, în Federația Rusă a câștigat al treilea candidat, cel ce nici nu va participa la alegerile din turul doi: Renato Usatîi. În Europa și Statele Unite, raportul a fost inversat. Țara în care Maia Sandu a fost candidată favorită este România, urmată de Polonia și Regatul Unit.
Nu întotdeauna câștigătorul din turul întâi este același cu cel din turul doi. Rămâne de văzut care din cele două tabere se va mobiliza mai puternic. Previziunile internaționale pariază pe victoria candidatei Maia Sandu.
Polarizarea se face între Rusia și Europa, ca și cum Moldova, ca și restul țărilor din zonă, ar trebui să fie împăcată cu condiția ei de colonie ce trebuie să aibă o umbrelă protectoare. Cetățenii aleg de fapt, între două moduri diferite de a vedea lumea. Iar prezența masivă la urne, fără precedent, a moldovenilor aflați peste granițe, arată că importanța alegerilor a crescut considerabil. Păstrând metafora avicolă a președintelui Dodon, rămâne de văzut cine e porumbelul și cine e coțofana.
Acest articol se scrie în timp ce candidatul democrat la președinția Statelor Unite, Joe Biden, se adresează națiunii cerând calm și răbdare. Numărătoarea voturilor nu s-a încheiat, dar suspansul s-a diluat. Cei ce au stat cu ochii pe diagrame urmărind situația candidaților de-a lungul acestor alegeri știu că rezultatul era unul previzibil. Dar anunțul oficial se va face doar când și voința tuturor celor ce au trimis ¨un vot într-un plic¨ va fi ascultată, ceea ce poate dura cam pàna la data de 12 noiembrie. Aflându-mă printre cei ce au comparat poziția candidatului Biden cu cea a candidatei Hilary Clinton acum patru ani, în fiecare stat, pot spune că diferențele între cei doi democrați sunt multe și da, de această data, victoria democrată a fost clară. Dar dacă ești printre cei ce nu au avut timp de astfel de analize compulsive îndelungate, e foarte posibil ca „mirajul rosu” să îți fi luat ochii.
Două mari elemente ce au cântărit decisiv în victoria lui Donald Trump în urma cu patru ani, lipsesc acum: primul este factorul surpriză. Majoritatea celor ce l-au votat erau curioși să-l vadă la conducere, indiferent de motiv. Acum mulți dintre ei îl cunosc și nu sunt indeajuns de satisfăcuți. Evident, președintele în functiuni trezește mari pasiuni, având atât sustinători cât și opozanți foarte deciși. Atitudinea față de el a dus la o mobilizare fără precedent. Analiștii spun că votul pro-Biden nu înseamnă neapărat o aprobare ideologică, cât reprezintă un vot anti-Trump. Cu peste 74 de milioane de voturi obținute pană acum, Biden a doborât recordul stabilit anterior de președintele Barack Obama, ce obtinea aproximativ 69,5 milioane de voturi în 2008. Al doilea factor este reprezentat de atitudinea fată de pandemia cauzata de COVID-19. Nici unul din scandalurile de până acum nu a reușit să provoace o mai mare desprindere a multor susținători republicani așa cum a facut-o modul de gestionare a acestui crize de sănătate.
Ne aflam în fata uneia dintre cele mai stranii situații politice văzute de mulți dintre noi de-a lungul vieții, chiar dacă eu, ca de altfel multi pasionati urmaritori de seriale, m-am mai împiedicat de ceva asemănător. Doar că e prima data când se întâmplă în viață reală. Am trăit-o anterior văzând sezonul 5 al serialului House of Cards, în care Frank Underwood reușește să fure alegerile. „Eh, un serial doar!”, veți spune. Nu, dragii mei. Serialul arată o posibilitate reală. Am refăcut invers drumul scenariștilor ce au creat această lovitură de stat fictivă, investigând fiece situație electorală și într-adevăr, legile americane permit posibilitatea a ceea ce acești scenariști au gândit. Frank Underwood e un președinte de ficțiune cum nu au existat în viața reală în America. Sunt convinsă ca mulți cunoscători ai legilor electorale au privit serialul uimiți de cât de ușor era „teoretic” ca temelia democrației să fie aruncată în aer. Dar ca să înțelegem de ce se poate „fenta” legea, trebuie să știm întâi că alegerile americane nu au nimic de-a face cu cele din Europa. Voturile cetățenilor americani nu au aceeași valoare, ele schimbandu-si greutatea în funcție de statul de reședință în care cetateanul votează. În Europa suntem obișnuiți cu ideea de un om = un vot. Ei bine, în Statele Unite avem de-a face cu un puzzle interesant și complicat. Se poate ajunge în situația ca votul să fie decis nu doar de un stingur stat, la o diferență minimă de voturi între candidați, ci doar de o singură persoană. Și asta nu este o metaforă, nici o hiperbolă. Mă refer la problematica Electorului Transfug (The Faithless Elector) ce a primit îndeajuns de multă atenție academica în țara de origine a acestei idei atât de stranii.
Dar să dăm saltul de la ficțiune la realitate. Referințele la serialul Netflix, House of Cards nu sunt gratuite. Iar acest articol nu este partizan. Explică o situație de fapt, din perspectiva juridică, politică, și, dacă vreți, matematică. Nu este nici pro, nici contra. Indiferent dacă sunteți sau nu admiratori ai vreunuia dintre candidații reali americani, sunt convinsă că sunteți pe cale să aflați detalii pe care nu le cunoașteți despre alegerile din Statele Unite
Dacă sunteți fani ai unor seriale de tipul West Wing, House of Cards, sau dacă urmăriti o dată la patru ani alegerile americane, sunteți familiarizați cu ideea de Colegiu Electoral și cu cea de stat oscilant (swing state). În timp ce majoritatea democrațiilor lumii își aleg guvernanții printr-un vot popular, in Statele Unite, acesta nu este nici o garanție. Hilary Clinton și Al Gore au pierdut alegerile deși au câștigat la numărul de voturi. Desigur ați văzut la știri zilele acestea harta Americii colorată în roșu și albastru, cu numere asociate fiecărui stat în parte: California – 55, Texas – 38, etc. Aceste numere reprezintă delegații fiecărui stat. Când un cetățean din Florida votează pentru un candidat, de fapt votează pentru ca cei 29 de delegați ai acestui stat să îl reprezinte și să îl voteze în numele său pe candidatul castigător. În 2016, candidatul Donald Trump a câștigat statul Wisconsin la o diferență de 0,77% de candidata Hilary Clinton, transformàndu-se în primul republican castigător în acest stat de la Ronald Regan, în 1984. Nu contează dacă câștigi Wisconsin la o diferență de 3.000 de voturi, de 30.000 de voturi sau de 300.000 de voturi. Câștigătorul „ia totul”, cum cântă ABBA. În acest caz, ia posibilitatea de a fi votat de către cei 10 delegați ce reprezintă alegătorii din Wisconsin. În 2016, acest stat a fost decisiv pentru victoria generală a lui Donald Trump (republican), după ce anterior, statul votase în favoare lui Bill Clinton (democrat), pentru ambele mandate, și a lui Barack Obama (democrat), la fel. De această dată, în 2016, Wisconsin s-a dovedit un stat „oscilant”. Și sunt statele oscilantele cele care decid alegerile. De fapt, democrații nu se obosesc să facă campanie în statele care votează sigur cu democrații și nici republicanii nu cheltuiesc fonduri prețioase în state ce votează tradițional pentru partidul roșu. În schimb statele oscilante primesc și peste 30 de vizite de campanie ale ambilor candidați. Așa că votul unei persoane dintr-un stat oscilant devine incredibil de valoros.
Să revenim la Colegiul Electoral. Fiecare stat american primește un număr de delegați în funcție de mărimea populației. La aceștia se adaugă 2 senatori. Astfel, imensul stat Texas primește 36 delegați + 2 senatori = 38 de voturi în Colegiul Electoral. În timp ce state mici, precum Vermont, primesc 1 delegat + 2 senatori = 3 puncte în acest puzzle al împărțirii puterii. Printr-o operație simplă de diviziune, obținem că un vot electoral al statului Texas reprezintă 664.000 persoane, iar unul din Vermont, 210.000. (Să nu confundăm noțiunea de vot electoral cu cea de vot individual. Când spunem vot electoral, ne referim la votul fiecărui delegat al unui stat în alegerea președintelui SUA.) Și diferențele există între absolut toate statele, fiind mai mari sau mai mici în funcție de evoluția demografică a zonei. Deci într-adevăr, votul unei persoane valorează mai mult sau mai puțin în funcție de geografie, pe lângă faptul că are o valoare și mai mare dacă vorbim de un stat oscilant, cum am explicat anterior.
Dintr-o dată, un stat cu tradiție îndelungată de o parte a spectrului politic se poate transforma în stat oscilant, datorită schimbărilor demografice. Și dintr-o data se văd sub reflectoarele televiziunilor pentru că ambii candidați încep să depună eforturi considerabile să îi convingă pe alegători. Statistic vorbind, statul Michigan a avut de de 51 de ori mai mare influență în alegerile din 2016 decât un stat precum Utah, Missouri sau California, acestea din urmă fiind destul de previzibile în ceea ce privește intenția de vot. Statele oscilante sunt vedetele alegerilor și au această incredibilă putere doar din cauza existenței sistemului Colegiului Electoral. Sistemul este considerat nedrept de către majoritatea americanilor și ambele partide au făcut încercări de-a lungul istoriei pentru schimbarea acestuia, prima încercare intamplandu-se în 1816. Dar ne aflăm în 2020, sistemul continua sa functioneze, foarte diferit de ceea ce inseamnă în Europa ideea de democrație, democrație unde egalitatea este fundamentală. Avem de a face cu un caz flagrant și (aparent) inexplicabil de discriminare geografică. Căci practic, votul unui cetățean normal din micul stat Vermont face cât trei voturi texane. Un individ din Wyoming votează cât trei persoane și jumătate din California. Cum este posibil să se fi ajuns la un asemenea sistem atât de dezechilibrat, cum de încă se păstrează, și, mai ales, pe cine beneficiază?
Pe vremea când Statele Unite insemnau doar câteva, au trebuit să se pună de acord asupra Constituției. Și atunci a apărut ideea unui Colegiu Electoral ca fiind soluția ideală. Dacă vă amintiți de filmul Pe aripile vântului, de serialul Rădăcini, știți că Sudul era prezentat ca o zona cu mult bumbac cules de sclavi. Iar Nordul era cel care se arata mândru de o politică anti-sclavie. Și totuși, Nordul dorea ca doar oamenii liberi să poată vota, pentru a elimina capacitatea de vot a uriasei populatii negre din sud. Sudul nu era extrem de interesat să dea prea multe drepturi sclavilor, dar nu voia să fie depăsit covarsitor la vot. Și s-a ajuns la un compromis, respectiv Clauza 3/5, care stabilea că votul unui sclav valora trei cincimi din cel al unei persoane libere. Așa se explică victoria lui Thomas Jefferson, unul din „Părintii Fundatori”, autor al Declarației de Independența. Statul său, Virginia, avea cam tot atâția oameni liberi cât și Pennsylvania, de pildă. Dar numărul imens de sclavi duși la vot de către stăpani, și-a spus cuvântul și votul statului de origine al candidatului Jefferson a fost decisiv.
Ajungând la vremurile moderne, în 1969, ideea renunțării la inegalitățile Colegiului Electoral a avut suportul amebelor partide, dar pàna la urmă a fost blocată de senatorii din Sud. Dacă se compară statele cu mare influență electorală, cu celelalte, se vede că cele cu voturi mai valoroase au o populație albă mult mai mare. În schimb statele cu varietate rasială și cu o populație mare, au incă un număr de delegați (voturi electorale) ca pe vremea în care cei ce nu erau albi valorau 3/5 de persoană liberă. Aceste state de majoritate albă și cu voturi electorale influente sunt de obicei tradițional republicane. Și aceasta este explicația faptului că doi președinți republicani (George W. Bush și Donald Trump) au câștigat alegerile fără să câștige votul popular. Cum statele cu tradiție democrată sunt cele dezavantajate de acest sistem, partidul democrat este cel care reia periodic inițiativa adoptării sistemului votului popular (1 om = 1 vot). Dar pentru a reuși, ar trebui să o facă într-un mandat în care să aibă majoritate în Senat, ceea ce nu se prea întâmplă. Da, statele oscilante se schimbă de-a lungul istoriei. Ceea ce e constant e că sistemul Colegiului Electoral dă o mare putere unor grupuri specifice de oameni pentru a-l alege pe președinte. Iată de pildă, harta electorală din 2016, în care victoria roșie (republicană) este absolut vizibilă.
Candidatul care trece de 270 de voturi electorale, câștigă potul. În acel an, mareea roșie a fost un indicator al victoriei lui Donald Trump.
Introducerea teoretică fiind stabilită, să ne uităm acum profesional la neobișnuitele alegeri din 2020. Alegerile din acest an au decurs în circumstanțe foarte diferite. Unul din motive ar fi pentru încheierea unui ciclu de patru ani absolut unic în istoria Statelor Unite. Altul, în mod evident, faptul că s-au adaptat pandemiei globale de COVID-19. Rezultatul acestor alegeri va avea un mare impact în întreagă lume. În acest moment, insist să analizăm făcand abstracție de ideologia și campaniile candidaților și partidelor. Pentru a se intelege mai clar unghiul strategic din care propun să le observăm, trabuie să recurg din nou la ficțiune, la modul în care Frank Underwood, președintele din House of Cards fură alegerile. Unul din obiceiurile sale era acela de a crea diversiuni perfecte la care publicul să fie atent, în timp ce se desfăsurau manevrele politice esențiale. Fie că vorbim de conflicte rasiale, de proteste în stradă, fie de declarații incendiare, alegerile de acum, ca și cele din serial au fost pline de diversiuni.
Următoarea etapă tactică este obținerea unui climat tensionat, de frică. Underwood inventează amenințarea unui grup terorist. Frica și haosul sunt folosite cu talent pentru a creea o societate în totalitate polarizată și pentru a menține votanții în casă. De această dată, în viața reală a apărut un element nou, care a făcut ficțiunea să pălească: pandemia globală. Condițiile de izolare fortata și de distanțare socială au dus la necesitatea unei cantități mult mai mari decât de obicei de voturi prin poștă, precum și la votări anticipate timp de zile întregi, cu cozi de peste 10 ore uneori. Campania candidatului republican s-a concentrat pe a transmite mesajul că votul prin postă va fi fraudulent și a cerut susținătorilor să voteze în ziua de alegeri propriu-zisă. Ca și Donald Trump, personajul Underwood de asemenea recurge la suprimarea voturilor, doar că în ficțiune îi functionează.
Într-un an normal, rezultatul alegerilor este de obicei anunțat în noaptea de după ziua alegerilor. Evident, votul masiv prin poștă, atât din țară, cât și din afară, nu permite o contabilizare rapidă. Pe tot parcursul anului, sondajele au descris o diviziune fără precedent, a alegătorilor în modul în care aceștia intentionează să voteze: majoritatea democraților, devreme sau prin corespondența, iar cei mai mulți republicanii, în ziua alegerilor. Sistemul electoral începe numărătoarea pe loc, în timp ce se deșfăsoară votul, pe 3 noiembrie, dar particularitățile diferă de la stat la stat. Timp de câteva ore s-a creeat iluzia (logică și anticipată) că președintele Trump a câștigat în noaptea alegerilor pentru că se numărau buletinele republicanilor care tocmai votaseră. La televizor, întâi s-a vazut o maree roșie, urmată de una albastră, pentru că s-a trecut la numărarea voturilor anticipate și prin corespondența. S-a reflectat mai clar ca niciodată comportamentul votanților. Și așa cum se anticipa din iulie, până și în programele de umor americane, pe la jumătatea nopții, cu nici jumătate din voturi numărate, Donald Trump a anunțat că a câștigat, bazându-se pe culoarea hartii. Apoi a cerut insistent să nu fie luate în considerare voturile prin poștă, voturi care sosesc după ziua alegerilor. După cum spune legea, voturile ștampilate ca puse la cutia poștală înainte de data de 4 noiembrie, trebuiesc calculate. Voturile din străinătate evident, ajung mult mai greu. Deși campania republicană a încercat să blocheze pachete de voturi în anumite regiuni folosind plângeri la nivelul Curților Constituționale statale, nu s-a adus nicio probă legitimă, așa că decizia judecătorească a fost, în toate statele respective, să se continuie numărătoarea voturilor.
A existat, deci și un „miraj albastru”. Florida și Carolina de Nord permit oficialilor electorali să inceapă procesarea buletinelor de vot prin poștă cu câteva săptămani înainte de Ziua Alegerilor, iar rezultatele să fie publicate de indată ce se închid urnele. După cum au prezis în mod corect experții, Biden părea să fi avansat inițial din cauza numărării buletinelor de vot prin poștă. Cu toate acestea, în realitate, cele două state au fost câștigate de către Donald Trump, cum era de așteptat. Miercuri, președintele în funcțiune s-a referit la voturile trimise prin postă drept „tomberoane de voturi” și a sugerat că lucrătorii electorali fac sute de mii de voturi „să dispară”.
De fapt, fiecare vot trece printr-o dublă contabilizare, fiind verificat de un republican și de un democrat. În afara comisiei, în fiecare centru de vot există echipe de observatori din partea ambelor partide. Ca niciodată, din cauza epidemiei, în acest an se număra peste 100 de milioane de voturi sosite prin poștă.
Election officials sort absentee and early voting ballots for counting inside Boston City Hall, Monday, Nov. 2, 2020, in Boston. (AP Photo/Elise Amendola)
În acest an, două state oscilante au fost vedetele incontestabile, ne referim la Pennsylvania și Arizona. În primul caz, avantajul președintelui Trump se micșora din ce în ce mai mult, pe finalul „mirajului rosu”. Când candidatul Biden s-a apropiat prea mult, unii sustinători ai lui Donald Trump, urmând îndemnul președintelui, via Twitter, s-au adunat în față Centrului de Convenții din Pennsylvania, unde se desfăsoară numărătoarea voturilor, improvizând o manifestare. Printre altele au strigat: „Stop the count!” („Opriți număratoarea!”) și „Lasați-ne să intrăm!” Poliția a păstrat un cordon de securitate iar înăuntru, totul s-a desfășurat cu normalitate în ciuda presiunii din stradă. În același timp, în Arizona, în zone în care numărătoare făcea să se dizolve „mirajul albastru”, astfel încât candidatul Joe Biden își simțea din ce în ce mai aproape rivalul, protestatari republicani scandau „Count the votes!” („Numarati voturile!”). Evident că voturile s-au numărat, pentru că aici democrații nu au încercat nici un moment să oprească o numărătoare dezavantajoasă. Ideea este că suporteri din aceeași tabără s-au arătat a avea necesităti opuse, în state diferite, în funcție de care era culoarea mirajului fața de care reacționau.
Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis afirma că oficialii electorali din Michigan și Pennsylvania nu respectă legea. El nu a adus nici o probă referitoare la vreo activitate fraudulenta și situatiile reclamate nu a fost confirmate de către observatorii republicani de la fața locului. De asemenea, guvernatorul a sugerat că legile acestor două state permit luări de poziție de tipul Electorului Transfug (The Faithless Elector). Cu alte cuvinte, acesta posibilitate ar corecta așa zisele fraude din cele două state. Climatul polarizat din Statele Unite a crescut riscul ca unii delegați să voteze împotrivă deciziei populare din statul pe care-l reprezintă, folosind tehnica citată, pe care o vom explica acum.
Să recapitulăm! Conform Constituției SUA, cei 538 de alegători – cunoscuți sub numele de Colegiul Electoral – determină castigătorul alegerilor prezidențiale. Numărul minim necesar pentru victorie este rezultatul formulei 538 : 2 +1 = 270 voturi electorale. În toate cele 50 din S.U.A. voturile populare din fiece stat determină ce candidat va primi toate voturile electorale. Legea nu obliga delegatii sa respecte votul popular, lucru care se intampla doar în cele două state citate de guvernatorul Floridei. Si fix in acestea afirmă oficialul (de la distantă constatand ) ca se petrec nereguli. Deci dacă Joe Biden câștigă doar cu un avans de un punct peste cele 270 necesare, este posibil ca un delegat să dezerteze și voteze împotriva investirii președintelui, chiar dacă cetatenii respectivelor state au decis o victorie . Categoria Alegatorului Transfug înseamna capacitatea de a aduce pe scenă alegerilor un nou tip de haos. Cel puțin din anul 1920, marjele electorale au fost suficiente pentru a-i împiedică pe Alegători Transfugi să schimbe sensul votului din statul lor. Deci suspansul se va păstra dacă nu se va obtine un avantaj substanțial în favorea candidatul democrat. Ne-am putea găsi chiar în situația în care o singură persoană ar putea decide investirea unui președinte, întrecându-l chiar și pe personajul Frank Underwood.
În peisajul absolut unic al acestor alegeri, marcat de specificitatea unei epidemii globale, a strategiilor insolite ale președintelui (încă) în funcțiune, inundați de o mare de meme politice, unele mai amuzante ca altele, trebuie să recunoaștem că victoria clară a candidatului democrat Joe Biden va pune Fin unei epoci unice în istoria Americii și a lumii. Indiferent de sentimentul pe care Donald Trump vi-l trezește, ne-a ținut pe toți „cu gura căscată”. Am trăit cu toții cel mai straniu reality distopic transmis în direct de la Casă Albă. E vorba despre o fascinație adictivă și e foarte posibil ca instaurarea normalității de pe vremuri să ne aducă o mare doză de plictiseală.
Dan Barna a venit la întâlnirea din Barcelona însoțit de Radu Mihail, senatorul USR de diaspora, amândoi cu ideile clare.
Întrebările au curs, multe dintre ele previzibil centrate pe motivația candidatului la președinție Dan Barna, altele care vizau explicit diaspora „Eu nu știu dacă cei plecați de mult vor mai dori să se întoarcă însă știu că avem nevoie de experiența lor profesională acumulată în țările în care trăiesc, poate vor dori să se implice în proiecte punctuale și apoi vor hotărî” ne-a spus Dan Barna.
Am întrebat dacă schimbarea are nevoie de alte reguli, legi, regulamente noi, „Reguli și legi avem, de oameni competenți fiecare la locul lui avem nevoie, de acolo putem începe a construi lucrurile încremenite în proiect de treizeci de ani”. „O zonă specială este proiectul USRPLUS pentru educație, acolo este de lucrat pe o perspectiva de zece ani cel putin, cu finanțare serioasă și nu doar pe partea de infrastructură școlară ci pe calitatea predării în special” a continuat.
Românii plecați sunt de toate felurile, o țară în miniatură, mai mică sau mai mare, depinde unde te uiți. Barcelona este o românie cam cât un județ, câte județe sunt în România? alegeți unul la întâmplare și numiți-l județul Barcelona, nu greșiți prea tare. Sunt acolo mulți stabiliți de douăzeci de ani invizibili pentru mass-media și mai sunt alții veniți în ultimii ani cu contracte și cu oarcare notorietate dinspre țară. Proporția este de 5.000 la unu dar senzația de relevanță este invers proporțională, am văzut asta ieri.
Social-media păstrează comentarii savuroase despre cum Cioloș sau Ana Blandiana au avut lipsa de inspirație de a nu se fi dus prin sate și cătune spaniole în care trăiesc trei români care apoi se declară indignați de atari scăpare, ar fi acceptat poate și ei să îi cunoască sau să primeasca un volum cu dedicație gratis dar numai dacă ar fi mers acolo la o oră rezonabilă, duminica după ce termină copiii temele și doar dacă nu e foarte cald.
„Orice om îi e frica de dușmani”, dar USRPLUS trebuie să se teamă în primul rând de prieteni, dușmanii naturali îi protejează oricum, ăia nu au timp de contre electorale, au de ars dosare și ascuns probe în perioada asta.
Partizanii schimbării urăsc PSD-ul dar critica USRPLUS cu cerbicie, să tot înjuri sistemul corupt a devenit inutil pentru că oricum nu-ți raspunde nimeni și-atunci îi critici pe-ai tăi ca un purist exigent ce te crezi dator să fii, simți și tu că cineva ține cont de opinia ta. Și aproape mereu ai dreptate în sensul ăsta, USRPLUS îți răspund, pentru ei chiar contează să-și verifice poziționările împotriva oricăror uzanțe din sulfuroasa politică românească.
Dincolo de anecdotă, simpatizantul USR nu este deloc acea rasă de dobitoc funcțional care a văzut în Barcelona prima dată asfalt. Surprinde totuși asprimea discursului fanilor declarați, interogația pe alocuri violentă pe teme varii, de la infrastructură, taxe sau educație, care provoacă dialoguri fără speranță. Pentru că așa cum apetitul puristului bine intenționat pentru polemica cu un partener inteligent ajunge sa devina insațiabil tot așa noul politician are naivitatea de a-și proteja ideile până în pânzele albe. Primul e nevorbit pentru că nimeni nu l-a băgat în seamă treizeci de ani iar cel de-al doilea nu înțelege de ce este nevoit să se apere în fața prietenilor.
O replică a lui Dan Barna mi-a stârnit atenția ”mă intrigă să constat că trebuie să ne luptăm cu oameni care declară că ne susțin dar nu încetează să ne critice public, din spatele anonimatului unei tastaturi, chipurile doar ca ne să facă un bine”. Am luat-o în glumă, căile facebookului sunt nebănuite ziceam până când, trei ore mai târziu, a pornit tăvălugul binefăcătorilor despre care vorbea. Că de ce fructe de mare și nu sarmale, că pe banii cui, de ce la ora aia, nici la prânz nici după, de ce miercuri și de ce nu în satul ăluia care ar fi fost el de acord să asculte un discurs politic dacă ar fi venit în localitate după ora siestei.
Trebuie să iasă perfect, blond, cu gropițe și dentiție perfectă sau îl las în maternitate și plec; am înghițit treizeci de ani mizerii dar acum voi, ăștia noii, veți fi arieni sau nu veți fi deloc par sa spuna puriștii din spatele tastelor.
Capătă sens obsedantul apel al USR-PLUS către oricine are ceva de spus să intre politică, nu este doar un slogan de campanie.
Mai sunt 36 de zile până România își alege președintele.
Cum stătea treaba acum 5 ani pe vremea asta:
Victor Ponta (USD) 42%
Klaus Iohannis (ACL) 28%
Călin Popescu Tăriceanu (Independent) 8%
Elena Udrea (PMP) 5%
Dan Diaconescu (PP-DD) 2%
Kelemen Hunor (UDMR) 4%
Monica Macovei (independent) 4%
Corneliu Vadim Tudor (PRM) 2%
Teodor Meleșcanu (independent) 4%
*de la GSSC Avangarde (28 septembrie -3 octombrie 2014)
Nu știu cum va vota diaspora luna viitoare, pentru cine în particular sau dacă oamenii din diaspora profundă, cei mulți care nu dau doi bani pe diferența între conservatori și sexo-marxiști, au astăzi un favorit, cum nici în urmă cu cinci ani nu am știut. Atunci votul a fost preponderent împotriva a ceea ce reprezenta Ponta, mai nimeni nu a votat din convingere Iohannis. Votul care funcționează e cel visceral, contestatar, cel care se împotrivește unei entități percepute ca nocivă iar anul ăsta apare situația exotică de a putea îngropa PSD-ul definitiv votând Barna în primul tur.
Și cu pâinea unsă și cu sufletul în rai. Anul ăsta se poate.
Marius Vasilescu a avut răbdarea să structureze o listă, este despre lucruri pe care guvernul Cioloș le-a putut face într-un singur an.
Pentru cei care tot întreabă: ce a facut Dacian Cioloş într-un an?
Pentru noi, în diaspora, a însemnat începutul normalizării relației cu funcționarul consular care, deodată, a devenit răbdător și profesional, iar taxele consulare au dispărut în marea lor majoritate. O procură pentru schimbare de buletin, cea mai comună solicitare consulară, costa 60 de euro, azi e gratis.
În țară:
Dezastrul anului cu Ciolos: 1. A înfiinţat “comisia de tăiat hârtii”; 2. A eliminat complet copiile legalizate; 3. Desfiinţează taxa de timbru; 4. Intabularea gratuită a terenurilor agricole; 5. 193 de milioane de euro pentru programul “Şcoala pentru toţi”; 6. Toată lumea îşi poate plăti taxele online prin ghişeul.ro; 7. De anul acesta se poate plăti cu cardul la ANAF; 8. Scrisoare care l-a trimis pe Sebastian Ghiţă la DNA; 9. Scutiri de impozite pentru cercetători, reduceri TVA în agricultură, preţul gazelor nu a mai crescut; 10. Autorizaţii de construcţie pentru autostrăzi; 11. Reparaţii pentru firmele care nu îşi mai puteau recupera TVA-ul; 12. Procedura de adopţie simplificată; 13. Toate modelele de cereri şi formulare au fost reunite pe un singur site; 14. Toate minunăţiile pe care GovITHub le-a făcut GRATIS (platformă digitală de petiţii, cazier auto); 15. Bani pentru şomerii care-şi găsesc de muncă în alte localităţi decât cea în care locuiesc; 16. Legea salarizării, creşteri pentru salariile mici; 17. Rezultatele economice: 150.000 locuri noi de muncă, salaruiu mediu mai mare, creştere economică; 18. Posibilitatea de a sesiza prin SMS cazuri de corupţie din sistemul sanitar; 19. Pagină nouă pentru pentru Ministerul Sănătăţii; 20. A eliminat coada de la permise şi înmatriculări din Pipera. Coada pe care Tăriceanu o ocolea; 21. Camere de video pentru a filma numărarea corectă a voturilor; 22. Radar pentru a monitoriza în timp real prezenţa la vot (actualizat la fiecare 5 minute!) 23. Lansarea aplicației „Inspectorul Pădurii”. Populația poate verifica, în timp real, legalitatea unui transport de masă lemnoasă identificat în trafic (acțiuni ample de împădurire: 3.761 de hectare au fost împădurite deja cu puieţi și 10.250 de hectare sunt conservate prin lucrări de regenerare a pădurii pe cale naturală). 24. Bani europeni: În 2016, până la finalul lunii septembrie, circa 6,3 miliarde de euro au intrat în țară în total, de la Uniunea Europeană (la începutul mandatului rata de absorbție a acestor fonduri era de 58,67%. În prezent acest procent este de 80,16%) 25. TVA redus la 9% pentru materie primă și lucrări agricole. 26. Investiții din bugetul de stat în infrastructura locală (2 miliarde lei au fost acordate autorităților locale pentru infrastructură de apă, canal, drumuri, educație, sănătate și proiecte socialculturale). 27. Pachetul anti-sărăcie – destinat sprijinirii persoanelor vulnerabile.” 28. Investiţiile străine directe în România, la nivel record după 2008: Urcă în primele zece luni cu 9% şi ajung la 3,7 mld. euro. 29. De astazi, in ghiseul.ro a fost inrolat si ANAF. Deci obligatiile fiscale catre ANAF pot fi platite si online. 30. Eliminarea copiilor solicitate de instituții ale statului după documente eliberate de alte instituții ale statului 31. Examenul pentru ocuparea posturilor de directori ai institutiilor de invatamant (depolitizarea invatamantului). 32. Depolitizarea CNATDCU 33. Transformarea zonei Văcărești in parc natural. 34. Trecerea Roșiei Montane (și încă câteva) ca zonă UNESCO 35. Politica externă – eliminarea vizelor de Canada 36. Începerea studiului de fezabilitate la autostrada Sibiu-Pitesti 37. A pus accent pe transparență, astfel fiecare cetățean poate verifica de acasă modul în care sunt gestionați banii publici prin accesarea site-ului http://www.transparenta-bugetara.gov.ro 38. Restructurarea CNADNR în CNAIR, anul acesta fiind primul în care aceasta a efectuat o lucrare în regie proprie 39. Sub guvernarea Ciolos s-a reparat autostrada surpata, inaugurata cu mare pompa in scop electoral de guvernul Ponta. 40. A adunat gunoaie, a stat la coada, nu si-a tras imunitate (am o cerere de a posta aceste lucruri de la un simpatizant PSD)
Completez cu niste realizari directe sau indirecte ale ministrului sanatatii, Vlad Voiculescu, membru al aceluiasi guvern, realizari care, considera unii, merita a fi mentionate distinctiv, pentru a fi mai vizibile si apreciate dupa cum merita:
1. a inchis spitalul de arsi unde colcaiau viermii si il reface din temelii. pe bolnavi daca nu avem locuri ii trimite in straintate pe banii statului; 2. a descoperit ca sectia de la Floreasca care ar fi trebuit sa trateze arsii si care nu functiona are de fapt aparate anti-imbatrinire si nu ce ar trebui; 3. a facut lista unica de asteptare pentru transplanturi (pana acum era dupa care da mai mult); 4. a facut linie de sesizare a abuzurilor din sanatate; 5. a facut sistem de evaluare a medicilor inclusiv a comportamentului si de catre pacienti; 6. a schimbat sistemul de angajare a managerilor de spital – nu pe criterii politice; 7. campanie de educatie vaccinare, campanie de folosit cu prudenta antibioticele; 8. trusoul pentru nou-nascuti dupa modelul din Finlanda (faimoasa cutie) – un trusou care să le ajute să monitorizeze sănătatea bebelușului, igiena și siguranța în primele luni de viață; 9. a normat garzile medicilor (azi au in system in care stau la job 24-36ore); 10. a creat un sistem de prioritizare a investitiilor si un set de criterii de acordare a finantarilor; 11. a infiintat portalul http://www.medicamentelipsa.ro;
ÎNTR-UN SINGUR AN !!!
(de pe net adunate) – Fac precizarea ca postarea intiala nu-mi apartine, doar am preluat-o, am mai periat-o si am mai completat-o. Si o mai completez pe masura ce imi mai amintesc. Initial aveam 30.
L.E.: Mi se cer surse. Le puteti verifica singuri, cu simple cautari pe google si accesarea unor surse credibile. Chiar nu trebuie mura-n gura, pentru ca de aceea am ajuns unde am ajuns: toata lumea asteapta sa i se serveasca pe tava informatia si o ia ca atare, fara sa o verifice deloc. Vai, Julien e fiul lui Soros, vai, Soros a dat foc la Colectiv, vai, Ponta a avut crestere economica, etc. Va rog, folositi-va inteligenta. Imi place sa cred ca nu ia nimeni de bun tot ce e scris acolo si mai si verifica.
Poate am mai gresit si eu, poate am exagerat sau poate mi-au mai scapat.
Postarea originala, de la care am pornit ii apartine d-lui Daniel Lica
Lăsăm bagaje, schimbăm cămeșa, bem un suc de portocale și fugim la prima întâlnire: colegii noștri din Valencia, Benidorm, Murcia, Cordoba ne așteptau cu masa pusă într-un restaurant unde 3 dintre cei 6 chelneri sunt români. Conduce mâna mea dreaptă, Dani, care conduce totuși cu stânga și ne încurcăm de vreo 3 ori, exact cam cum făcusem eu în parcarea aeroportului. Îl cunoaștem pe Adrian, care are o firmă de construcții la care, încă de la înființare, au lucrat doar români. Adrian este cel care mi-a dat o mână de ajutor esențială, într-o zonă pe care eu nu o cunoșteam mai deloc.
Daniel Moise este un luptător, o persoană care se încăpățânează să fie bună, în ciuda faptului că viața îi dovedește constant că trebuie să fie o canalie. Dar Dani o ține într-una pe a lui, el vrea să demonstreze că asta e calea corectă. E tot un suflet, ca o pâine caldă scoasă recent din cuptor. Și mai are o calitate deloc neglijabilă, Dani mă suportă și știe că în ciuda firii mele insuportabile, mai ales când sunt prinsă cu chestii, sunt o persoană admirabilă. Hahahaha! Acum fără glumă, Dani este persoana cea mai iertăcioasă din lume, te iartă de mai multe ori decât îți dai tu seama că ai greșit. Are un entuziasm cântărit, drămuit, de parcă i-ar fi frică să nu îl piardă și să rămână fără. E ardelean și asta ne ajută tot timpul.
După masa de prânz, unde oricum am ajuns foarte târziu, mergem pe unul dintre șantiere să îi cunoaștem pe angajați, e un pluton întreg cu căști și veste galbene, copleșiți cumva de importanța momentului, păreau că nu vor participa prea mult la discuții. Fotografii, strângeri de mână, și când credeam că putem merge liniștiți spre întâlnirea cu românii din Roquetas, începe o dezbatere politică de mai mare dragul, românii dovedesc faptul că sunt informați, poveștile lor sunt cu adevărat dureroase, unii sunt disperați, alții lipsiți de speranță, totul e pierdut Domnule Cioloș, acasă nu se mai poate face nimic, românii nu ies la vot, uite, trebuie să ieșim tot noi ăștia din afară, noi care nu ar trebui să mai aveam nicio treabă cu ce se întâmplă în țară, tot noi mergem câteva sute de km pentru un vot și cei de acasă nu trec nici măcar strada, nu ies din casă, și atunci Dacian Cioloș începe să le povestească cum se schimbă situația acasă, cum sunt primiți cei din alinață peste tot pe unde se duc, câte mii de tineri îi urmează, cum se trasnformă România de la o zi la alta, generația asta nouă pare să nu mai aibă răbdare ca noi, ăștia vor totul imediat, nu mai au timp de pierdut, destul am pierdut noi timp și pentru ei, am pierdut 30 de ani, dar copiii noștri nu mai au răbdare, trebuie să credem și să luptăm să schimbăm lucrurile, pentru că lucrurile nu se schimbă singure, trebuie doar bună creștere și bun simț…
Bunul simț a fost adus în discuție de cele mai multe ori, în aceste 3 zile bunul simț a devenit noua obsesie, toți vorbim despre asta, cel mai mult se pare că doare lipsa bunului simț din istoria ultimilor 80 de ani, de aceea, din lipsă de bun simț s-au cocoțat unii în poziții și funcții în care nu aveau ce să caute, din lipsă de bun simț au uitat de cei 7 ani de acasă.
Nu am mai ascultat mai departe, mă uitam la oamenii aceștia împovărați de poveștile lor, oameni care muncesc și sunt bine plătiți, care au asigurări de sănătate într-un sistem care chiar funcționează, care locuiesc la malul Mării Mediterane, dar care, au și spus-o, s-ar întoarce și mâine acasă dacă ar avea o garanție că lucrurile se vor îndrepta.
Dar cine să vă dea garanții, lucrurile singure nu se îndreaptă, trebuie să le îndreptăm noi. Nu eu, nu Guvernul, nici parlamentul, lucrurile trebuie îndreptate de fiecare dintre noi, în familiile noastre, la locul de muncă, la școala copiilor, la medicul de familie. Schimbarea mare o facem pornind de la propria schimbare la nivel individual.
-Dar Dumneavoastră credeți că o să reușim? -Singur nu. Împreună, da!
Au râs cu toții de mine când am păstrat vesta pe care o purtase Dacian pe șantier. Că tot râdeau de mine colegii mei din alianță că cică umblu cu poza lui Dacian în buletin. În buletin, nu! Pe desktop, da! Pentru că e adevărat că am o fotografie salvată pe desktop, o imagine în care este el, irecuperabil de îndrăgostit de soția lui, Valerie, alcătuiesc amândoi un cuplu la care îmi face o plăcere uriașă să mă tot uit. Un cuplu înconjurat de liniște, senin, uite, chiar mă inspiră fotografia aia, de aceea am salvat-o pe desktop și o deschid din când în când, pentru că zâmbesc văzându-l pe Dacian atât de topit de drag. Tocmai pentru că vorbim despre un prim ministru, pe care te aștepți să îl vezi în ipostaze guvernamentale, și îl descoperi un bărbat care își iubește soția, într-un context din care dispare și politicul și istoria României, și rămân doar doi oameni îndrăgostiți. I-am arătat și lui fotografia de pe desktop, iar Dacian a spus: -Eram la Sibiu, la seminarul…
Dar eu nu l-am mai ascultat, pentru că mi se păruse atât de fain că își amintea exact cum și unde se făcuse fotografia aceea, nu l-am mai ascultat și pentru că văzusem că îi era dor de vara aceea de la Sibiu, de terasa aceea rustică, îi era dor de Valerie și poate că și de liniștea acelor vremuri.
Așadar, să rețină heiterii, am fotografia lui Dacian cu Valerie salvată pe desktop și mai am și vesta pe care a purtat-o el în mașină. Poftim! Dovada mesianismului și a adorației liderului suprem! Am râs cu toții când am spus că o să scot vesta la licitație și chiar Adrian, posesorul vestei, o va cumpăra de la mine, ca să o pună în biroul lui, în ramă cu titlul: ”vesta pe care a purtat-o Dacian Cioloș când a vizitat șantierul meu, cu ocazia primei sale descinderi în Andaluzia.”
Ar mai fi stat să îi asculte pe oameni. Poate data viitoare o să avem parte de timp mai mult. Pentru că sigur că va mai fi o dată viitoare. Am alergat apoi cu sufletul la gură la întâlnirea din Roquetas, unde nu mi-a ieșit prezentarea așa cum trebuia, nici organizarea așa cum visasem, dar până la urmă am dres-o cât de cât și s-a încins și acolo o dezbatere, de or trebuit să ne scoată afară din sală, că de nu, mai stăteam probabil și acum. Și tot despre bun simț s-a vorbit. Și despre ce e acasă.
Aveam locuri pregătite pe scenă, dar Dacian Cioloș și-a luat microfonul și a coborât în sală, între rândurile de scaune și i-a întrebat pe cei prezenți: Sunt eu curios de ce vă mai interesează România, dacă ați plecat și v-ați făcut un rost aici? De ce mai participați la alegerile de acasă? De ce vă mai interesează politica de acasă?
Pentru că suntem români, cum de ce.
Și oamenii au început să povestească despre venirea lor în Spania, fără viză de muncă, doar cu una de turist pentru o perioadă de 6 luni, după care nu s-au mai putut întoarce în țară, cum au muncit la început, cum muncesc acum. Despre greutăți, despre dezastrul de acasă. Unii mai obidiți ridicau tonul. Alții nici nu mai respirau de indignare. Alții împăciuitori, nu îl mai așteptau pe Dacian să răspundă, răspundeau ei, încercând să le explice că un om nu poate ține loc și de justiție, și de instanță divină, și de medic, și de învățător și de notar.
Ne-o gazat ăia în Piața Victoriei și Dumneavoastră nu ați făcut nimic! Sunteți toți la fel!
Și Dacian Cioloș s-o apropiat de bărbatul acela, care avea peste 40 de ani, timp suficient în care să adune dureri în suflet, l-o ascultat până la capăt, apoi o început să îi explice care e diferența dintre Președinte, Guvern și Parlament, care sunt prerogativele fiecărei instituții, ce se poate face pentru a recupera prejudiciul adus de hoțiile din ultimii ani, ce legi ar trebui schimbate și care este drumul pe care îl parcurge o lege din stadiul de proiect până la stadiul de lege. Omul avea lacrimi în ochi. Și-o cerut scuze la final. Tot cu lacrimi în ochi a vrut o fotografie cu omul care tocmai îi ținuse un curs de educație civică.
Dacian este un excelent profesor. Atunci mi-am dat seama, la Roquetas. Acum, fiecare învață lecțiile de care are nevoie: eu am învățat de la el două lecții fundamentale pentru mine: lecția răbdării și ascultării și lecția dragului de oameni. Pentru că lui Dacian Cioloș îi pasă de oameni, se apropie de ei, le strânge mâna energic și le adună poveștile. Și nu o face ca să capete capital de imagine. Cei care susțin această teză sunt rău intenționați. El vrea să găsească soluții pentru fiecare problemă a fiecărui om. Și eu știu că va face o sinteză și că nicio poveste nu se va pierde.
-Câtă răbdare poți avea, îi spun când plecam spre hotel. Cum poți risipi atâta răbdare? Răbdare și mai ales energie. -Asta nu e răbdare risipită! Asta e răbdare investită. Nu poți schimba în bine viața oamenilor dacă nu îi asculți. Oamenii au adunat frustrări de-a lungul întregii lor vieți, Oana. Nu i-a ascultat nimeni. Pentru ei e foarte important să îi asculte cineva. Și este foarte important să înțeleagă, să știe ce trebuie făcut și să urmărească dacă lucrurile se fac bine.
Înțelegeți acum? Înțelgeți de ce vă spun că lui Dacian îi plac oamenii?
La fotografia de grup, pe treptele Bibliotecii Municipale, dezbaterea a continuat. Dacian avea shooting sesion de fotografii, eu rămăsesem fără baterie la telefon, mă isterizam pe această temă, trebuia să dau niște telefoane evident că extrem de importante, îmi dau seama că nu știu nici pinul de la telefon pentru că făcusem un contract nou, mi se părea că îmi cade cerul în cap și mă sugrumă marea de plastic, mă alterează situațiile pe care nu le pot controla, dar m-a calmat Dana mea, Dana de mi alma, hai să scrii un mail acasă să îți recuperezi pinul, vedeți de ce vă spuneam cât de important era să o ai pe Dana cu tine? În tot acest timp, Dacian continuă să îi asculte pe unii și să le răspundă altora la problemele pe care le invocă.
Mergem spre hotel unde mai avem o întâlnire, cu membrii PLUS veniți din tot orientul spaniol, unii de la 700 de km, făcând eforturi supraomenești, au venit unii dintre ei cu copiii, ne întindem și acolo, punem țara la cale, cum va fi, cum ne vom organiza, ce facem după alegeri, cu cine ne unim, cu cine facem pact de neagresiune, și apoi gata, ziua asta infinită se termină și ne retragem pe terasă, unde am rămas la povești, mai mult am vorbit noi, pentru că ei erau topiți de oboseală. Am râs și am făcut planurile pentru cea de-a doua zi infinită.
-Vreți o cafea?, întreb. -Noi ne tutuim, nu?, îmi răspunde Dacian. -Firește, dar sunteți doi, îl întrebam și pe Alin. -Nu, nu bem cafea, hai să mergem să nu întârziem.
Luăm mașina, nu nimeresc ieșirea din aeroport din prima, ne plimbăm prin parcare într-un râs continuu, eu cel puțin râdeam ca să nu plâng de ciudă, pentru că nu știam pe unde să ies dintr-un loc pe care îl cunoșteam ca în palmă, în apărarea mea menționez faptul că se făceau la parter lucrări de amenajări, dar chiar și așa mi se părea suprarealist, am mai pierdut 20 de minute prezentându-le de câteva ori parcarea aeroportului.
Destinsă toată lumea, nu mă simt mai prost decât era cazul, nimeni nu râde de mine, așa cum aș fi meritat. Râd eu ca să nu îmi fie rușine.
Drum lung până la Almeria, Dacian Cioloș în dreapta mea, răspunde la sutele de mesaje pe care le primise probabil în timpul zborului. Dă sute de telefoane. Mergem pe coastă și vremea e fabuloasă, marea ne face cu ochiul în dreapta, seceta ne face semn cu mână pe partea cealaltă, ne așternem la drum. Se vorbește la telefon pe toate planurile, iar eu încerc să îmi dau seama câtă relaxare poate exista între niște oamnei care abia s-au cunoscut. Făceam eforturi să nu ascult discuțiile telefonice. Să nu ascult nimic.
Încep să mă gândesc la cât de norocoasă sunt eu de fapt, ce oameni faini am în jur, cum a venit fata asta tocmai din Suedia, mă gândesc la efortul pe care îl depuseseră și Dacian și Alin, treziți de la 4 dimineața, alergând între două evenimente, două conferințe, două întâlniri. Mă gândesc ce rău îmi pare că nu este mama mea la mine, că nu este Mihnea la Granada, ca să vadă cu ochii lor normalitatea în politică. Să îi cunoască pe oamenii ăștia care nu prea încap pe la televiziuni, că televiziunile au aceleași interese mizerabile ca și metaforica ciumă roșie, au de păstrat posturi și privilegii și contracte grase.
Mă mai gândesc și că îmi pare rău că nu am stabilit totuși și o cină în casă, așa cum dorisem inițial, să mai intre oamenii ăștia și în casă de oameni, că destul stau numai prin hoteluri și restaurante. Să își mai amintească de casele lor, din care probabil că nici nu își mai amintesc când au ieșit cu valiza făcută. Așa stabilisem inițial, dar mi s-a părut prea mare intimitate, mi se părea că era prea de tot să îi înghesui în casa mea, la masa mea, pe muzica mea, vorba lui Smiley, ar fi fost forțat să îi oblig să intre într-o casă pe care nu îi întrebasem dacă doreau să o cunoască, într-o familie față de care nu își manifestaseră interesul să o cunoscă. Îmi imaginasem că un program mai impersonal poate că era mai bine, dar acum îmi părea rău. Nu aveam de unde să știu că erau oameni atât de apropiați și atât de deschiși. Unde credeam eu că va fi stânjeneală, se instalase o prietenie care picura între noi încetul cu încetul. Dar lasă că data viitoare nu mai scapă, o să îi invit acasă, ori la Granada, ori la Gura Humorului și o să fac fie o paella în curte și salată de vinete, să fie așa, un meniu intercultural și integrator, fie o să facă mama niște plăcinte cu brânză de vacă de la Tanti Maria, fie scrijele pe sobă, dacă ar fi iarnă.
Mă mai gândesc la oamenii ăștia, nu doar la cei doi aflați cu mine în mașină, ci și la Dana, la toți oamenii care au ieșit din bârlogurile lor și au pornit o cruciadă care părea imposibil de urnit, care au generat un entuziasm și o speranță pe care le credeam pe veci pierdute. La toată echipa, la colegii noștri din USR, care sunt de 2 ani pe stradă, la cei din Platforma Ro100, care au pornit campanii de sensibilizare, care au adunat lângă ei voluntari, la toți bărbații și femeile care și-au lăsat în urmă familiile, au iești din casele lor, s-au urcat în autocaravană și au pornit să pipăie România, să vadă cu ochii lor și să vorbească cu oamenii. Să cunoască România din România și cea din afara României. La ei toți mă gândesc, la energiile de care au nevoie, la entuziasmul pe care probabil că îl pierd din când în când, la atacurile mizerabile la care sunt supuși nu doar pe Facebook, la presiunea enormă care le apasă pe umeri. La toți oamenii aceștia care îmbracă tricourile alianței, care au sau nu funcții răsunătoare, care sunt sau nu pe locuri eligibile la europarlamentare. La oamenii care nu mai au vacanțe și weekenduri. La cei care și-au pierdut și jobul pentru că dedicau mai mult timp luptei pentru normalitate, decât serviciului. Oamenii care vorbesc cu cei din jurul lor și încearcă să îi scoată din apatie. La toți tinerii care, fără să le spunem noi, părinții lor, au pornit propria lor cruciadă, sunt prezenți cum eram noi prezenți la revoluție.
Mă gândesc apoi și la oamenii cu care stă echipa aceasta de vorbă, la cei care vor să ajute să schimbe țara, și care întreabă cu fervoare, unde este nevoie de ei. Le-aș insufla eu entuziasm, aș deschide o linie telefonică prin care să le iau oboseala și dezamăgirea.
Și la ceilalți mă gândesc. La cei care nu mai pot crede, cei care nu mai pot spera. Mă gândesc la mama mea din nou. Aș vrea să participe la toată efervescența asta, să creadă în schimbare. Aș vrea să o iau de mână și să îi transmit toată încrederea și convingerea mea. Mă gândesc cum am crescut noi și le-am dat spatele, am ignorat România reală și am trăit în bula noastră, înconjurați de cărți, de civilizații, de teoriile cele mai noi ale lumii. Am uitat de bătrânii și copiii de lângă noi, i-am lăsat în plata domnului și a pesedeului, a bisericii. Am lăsat să îi îndoctrineze câteva televiziuni nerușinate, și noi ne-am văzut de evoluția noastră spirituală. Nu am vorbit niciodată cu bătrâna din piață care vinde trei legături de leuștean, i-am dat 1 leu în plus și am considerat că ne-am făcut datoria. Nu era treaba noastră, asta e treaba statului. Iar când am văzut că statul nu își face treaba, nu ne-am responsabilizat. La 30 de ani de la Revoluție și la 80 de ani de la instaturarea socialismului sinistru, bătrânii noștri tot ai nimănui sunt, copiii instituționalizați sunt tot victime.
Mă gândesc la cât de multă poezie există de fapt în cuvântul oameni. Poate că sunt o idealistă, dar eu sunt sigură, pentru că așa mi-a spus mie Panait Istrati într-o carte, sunt sigură că fiecare om duce cu el o poveste. Este vina noastră că nu avem răbdare să aplecăm urechea la poveștile din jurul nostru. Cu poezia este la fel.
Îl privesc în oglinda retrovizoare pe Alin și văd un om care pare că nu are niciodată nevoie de sprijin. Niciodată piedicile nu par imposibil de trecut. Cine știe ce o fi în sufletele lor și cât de mare e plata pentru această liniște pe care o prezintă celorlalți. Cine știe câtă fierbere este de fapt acolo deep down. Nici nu știu ce mi-a venit să spun în engleză în adâncul sufletului. Fandoseli. Oricum, îi privesc pe amândoi și îmi imaginez ce fac oare când le vine să dea cu telefonul de pereți. Oare cum își controlează tensiunea și pulsul? Oare cum de nu o iau razna? Cum de pot zâmbi după o converație telefonică în care le cad zidurile lumii peste ei? Sau poate că nu le cad! Poate că le țin ei cu mână să nu cadă. De aceea și este atât de fragilă lumea. Îi ținem noi cu mâna zidurile să nu cadă și să ne strivească.
Era liniște în mașină și mi-am dat seama că uitasem să pun CD-ul cu muzică pe care îl pregătisem dinainte, era frumoasă liniștea, am lăsat-o să cânte, soarele era deja sus și ardea nepăsător, liniștea rămâne tăcere și nu apasă pe nimeni, îi fac cu ochiul Danei în oglinda retrovizoare, îmi zâmbește și continuăm să alergăm. Vorbim puțin. De fiecare dată începe Dacian.
Îmi întinde niște boabe lunguiețe, iau râzând: -Știu ce sunt. Am văzut o emisiune în care explicai că tu nu bei cafea, ci mănânci boabe de cacao. Râde și el și începem să vorbim despre nimicuri mari și nimicuri mici.
Îmi plac mai ales nimicurile mici, pentru că sunt detalii despre care ai crede că nu îi pot rămâne comisarului european în memorie. Dar lui Dacian Cioloș nu îi scapă absolut nimic. Trece printr-o perioadă complicată, și el și partidul și alianța, dă unul sau altul să plece, toată lumea vrea să își arate mușchii, toți vor să demonstreze că sunt esențiali, că fără aportul lor nu putem supraviețui, o luptă de lupi tineri. Dacian îmi spune că ar trebui să se înscrie la facultatea de psihologie, îi spun că nu are nevoie, că deja face terapie, o face cu toți cei cu care se întâlnește. Face un fel de terapie political mindfulness și recuperare entuziasmal-cognitivă, nu râdeți, că alți termeni nu am putut inventa.
Dacian are multe calități și nu sunt eu cea chemată să îi fac o Descriptio Daciane, dar despre o trăsătură e musai să vorbesc, o calitate pe care eu nu am mai întâlnit-o la oameni de la mămaia mea încoace: are o răbdare care nu îi normală, care nu se întâlnește pe toate drumurile: în calitate și în cantitate. Nu există niciun detaliu care să îl facă să disprețuiască șansa de a cunoaște pe cineva, de a-l asculta și de a-l încerca să îl facă să vadă cum stau lucrurile. Are un fel de răbdare infinită, care nu doar că nu îl obosește, ci chiar îl face să se bucure de fiecare episod. Chiar și atunci când efortul pe care îl depune este prea mare din punctul meu de vedere, pentru el este o șansă în PLUS.
Dacian Cioloș îi ascultă pe oameni până la capăt. Încerc să învăț să fac la fel. Îmi este imposibil.
Îl ascult chiar acum pe Dacian la radio, este sâmbătă dimineață, și interlocutoarea lui îl întreabă ce își reproșează. Știți ce spune? Incredibil, dar răspunsul lui este: Am luat decizii fără să îi ascult suficient pe cei din jurul meu. Păi cum! Cum să nu îi asculți tu pe oameni, tu care ești Cel mai Ascultător dintre pământeni. Îi asculți pe toți oamenii, ești ascultător profesionist, inclusiv pe cei care vorbesc în dodii, cum ar spune mămaia mea, și ești ascultător și față de principiile pe care ți le-au transmis părinții și bunicii tăi. Asculți apoi de bunul simț, ceea ce este cu adevărat o mare noutate în politica românească.
Am ajuns, în sfârșit, după 300 de km, la Roquetas de Mar. Un sat nu foarte plin de glamour, mai mult industrial, în zona aceea de Spania căreia i se mai spune și Marea de plastic, pentru că suprafețe enorme de pământ sunt invadate de sere acoperite cu plastic, în mijlocul unui deșert absolut, Deșertul Tabernas, în care, printre altele, s-au turnat filme precum Lawrence of Arabia. Dar Roquetas este pe malul îngăduitor al Mediteranei, care compensează cumva asprimea pământului și dezastrul ecologic al oamenilor, prin străluciri verzui. Fandoseli de mare sofisticată și cu ifose de mundo mundial, Mediterana ignoră plasticul și strălucește și clipocește cum știe ea mai bine și mai spectaculos.
Principalul motiv de îngrijorare al românilor este corupţia, această îngrijorare fiind exprimată de peste 80% dintre respondenţi.
Majoritatea românilor e sceptică în ceea ce priveşte viitorul ţării, însă văd cu ochi buni Uniunea Europeană, arată un sondaj al Inscop Research, realizat la comanda Academiei Române.
Peste trei sferturi dintre români (76,4%) cred că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, în timp ce doar 18,5% sunt de părere că lucrurile merg într-o direcţie bună. 5,1% nu ştiu sau nu răspund. Procentul celor pesimişti cu privire la direcţia ţării este în creştere faţă de sondajele precedente, realizate de Inscop Research la comanda Fundatiei Konrad Adenauer (72,8% în martie 2019, 71,6% în ianuarie 2019, 73,4% în noiembrie 2018).
Pe de altă parte, peste jumătate dintre respondenţi (54,7%) sunt de părere că Europa se îndreaptă într-o direcţie bună, în timp ce 30,6% apreciază că Europa merge în direcţia greşită. Procentul non-răspunsurilor este de 14,8%. Faţă de lunile anterioare, se menţine tendinţa de creştere a optimismului cu privire la direcţia în care se îndreaptă lucrurile în Europa, respectiv de scădere a pesimismului. Astfel, procentul celor care cred că Europa se îndreaptă în direcţia bună a crescut gradual de la 41,2% în noiembrie 2018 la 46,7% în martie 2019, depăşind 50% în sondajul curent.
Majoritatea românilor apreciază ca fiind rea sau foarte rea atât situaţia economică actuală a României (76%), cât şi situaţia din sistemul educaţional (78,3%) sau cea din sistemul de sănătate (83%). În topul îngrijorărilor legate de situaţia României se numără: nivelul corupţiei (84,2% dintre respondenţi se declară mult sau foarte mult îngrijoraţi de acest aspect), diferenţele dintre oamenii bogaţi şi oamenii săraci (73,7%), degradarea mediului înconjurător (72,2%), starea economiei naţionale (70,6%), posibilitatea unui conflict armat în zonă (44%).
Actorul Şerban Pavlu îi îndeamnă pe români să iasă la vot și critică actuala putere într-un video devenit viral pe Facebook:
„N-ai pe cine? Ce vrei? Să te-ndrăgosteşti de un candidat, vrei să-l iei de nevastă? Gândeşte cu capul tău! Du-te şi alege-l pe ăla care ţi se pare mai puţin prost, că dacă ies tot ăştia, noi suntem cei mai proşti şi pe urmă o să avem timp până la următoarele alegeri să ieşim în Piaţă şi să facem unicorni din luminiţe şi meme pe Facebook“, spune actorul în clipul însoțit de hashtag-ul „gata cu gluma“.
Iată ce spune Şerban Pavlu:
„Chiar stau şi mă gândesc cât de afectaţi trebuie să fie ăştia când se trezesc tăvăliţi pe net, cum le crapă obrazul de ruşine şi nu mai ies din casă câteva zile. Îţi dai seama, datorită acestor meme-uri câteva zeci de ordonanţe şi de graţieri au fost întârziate cel puţin cu câteva zile.
Plus că indiferent ce se întâmplă şi cine iese la alegeri, noi dăm bine pe Facebook. Eu nu mai pot, frate, nu mai pot! Sunt 30 de ani de la Revoluţie şi noi suntem conduşi de nişte troglodiţi care vorbesc mai prost decât Iliescu şi fură mai pe faţă decât Năstase.
Cum e posibil? Cum e posibil aşa ceva? Eu ce pot să le zic copiilor mei dacă peste zece ani mă întreabă: alo, tata, tu ce-ai făcut când Dragnea a spus că pe el şi dacă-l condamnă nu se pune? Ce-ai făcut tu ca să nu ne întoarcem din nou în bezna minţii şi în izolarea aia de pe vremea lui Ceauşescu? Cum, tată, ce-am făcut?
Am făcut mişto, am făcut meme pe Facebook, am făcut un mişto de ne-am căcat pe noi de râs. N-ai pe cine, bă! N-ai cu cine, bă! Uite-l pe ăla cât de strâmb e, uite-o p-aia ce scrie, uite-l pe ăla ce-a zis pe net.
Şi pe urmă vin băieţii din Teleorman şi-o pun pe analfabeta aia la Palatul Victoria. Bă, p-aia o aduce în fiecare dimineaţă o maşină cu şofer la Guvern şi portarul îi deschide uşa: poftiţi, vă rog, intraţi să conduceţi Guvernul României. Vi se pare OK? V-aţi obişnuit şi vi se pare normal? N-ai pe cine? Ce vrei? Să te-ndrăgosteşti de un candidat, vrei să-l iei de nevastă? Gândeşte cu capul tău!
Du-te şi alege-l pe ăla care ţi se pare mai puţin prost, că dacă ies tot ăştia, noi suntem cei mai proşti şi pe urmă o să avem timp până la următoarele alegeri să ieşim în Piaţă şi să facem unicorni din luminiţe şi meme pe Facebook“.
Pentru o cât mai bună organizare a procesului de votare la alegerile pentru Parlamentul European şi referendumul naţional din 26 mai 2019, Ambasada României în Regatul Spaniei invită pe cetăţenii români care doresc să activeze ca voluntari în ziua respectivă să se înregistreze la formularul disponibil aici: http://bit.ly/voluntar26mai
!ATENŢIE! Voluntarii se pot înscrie pentru cele 13 secţii din circumscripţia Ambasadei (aflate în Comunitatea Madrid, Insulele Canare şi provincia Guadalajara).
Voluntarii NU vor fi membri ai comisiei secţiei de vot şi îşi vor desfăşura activitatea ÎN AFARA SĂLII în care are loc votarea.
Voluntarii NU vor fi plătiţi în vreun fel pentru activitatea lor şi nu li se vor deconta costuri de transport şi masă sau de orice altă natură.
Pentru a vă înscrie ca voluntar, trebuie să fiţi cetăţean român de peste 18 ani, să aveţi carte de identitate sau paşaport valabile şi să NU fiţi membru de partid.
Activitatea voluntarilor va consta în informarea alegătorilor, înainte de intrarea în secţie, asupra condiţiilor pentru exercitarea dreptului de vot şi, de la caz la caz, în asistenţă pentru completarea de către alegători a declaraţiilor necesare.
Voluntarii vor putea fi prezenţi la intrarea în secţia de vot de-a lungul întregului procesului electoral (între 07.00 şi 21:00 ora Spaniei) sau vor putea alege între următoarele intervale orare (10:00 – 14:00 şi 17:00 – 21:00).
De-a lungul activităţii pe lângă secţia de vot, voluntarii vor urma instrucţiunile preşedintelui secţiei de votare asupra modalităţii de informare şi asistenţă pentru alegătorii români.
26 Mai adună două provocări cât un examen de maturitate, vor fi alegeri pentru echipa românească de trimis la Bruxelles și referendumul pe legile justiției cu două întrebări la care răspunsul da ar fi putut fi pre-tipărit.
Dacă pentru alegerea euro-parlamentarilor partidele bombardează constant piața publică, e campanie, au banii pentru asta, e treaba lor să își seducă sau să își sperie bazinul electoral după cum le duce capul pentru referendum nu face nimeni campanie.
Vândut ca argument pentru creșterea numărului votanților în 26 mai dar livrat ineficient riscă să fie mai degrabă un deranj inutil. Riscul ca numărul minim de voturi necesar pentru validare să fie insuficient este real iar puterea organizatoare are tot interesul să nu treacă și va face tot ce îi stă în putere să îl saboteze.
Partidele de opoziție au propriile probleme zilele astea iar președintele se găsește în situația de a gestiona singur cartoful fierbinte aruncat în piața publică cu bune intenții dar într-un moment riscant. Dacă referendumul nu trece din lipsă de cvorum deserviciul făcut propriei viitoare campanii electorale va fi imens iar partidele din opoziție vor plăti oalele sparte la următoarele alegeri locale.
În aceste condiții referendumul pe legile justiției pare să fie mai mult o bifă necesară în parcursul pre-electoral al președintelui Iohannis pentru că despre oportunitate sau o eventuală reparație târzie după 10 august nu mai poate fi vorba astăzi la trei trimestre de la închiderea ferestrei de oportunitate, acum când până și partidul la putere îndulcește electoral aroganța.
Pare incredibil că după măcelărirea legilor justiției din ultimii doi ani care a avut ca rezultat rezidual liberarea înainte de termen din închisori a 1.834 de criminali, 6.000 de hoți și tâlhari de drept comun plus 750 de violatori ar mai fi nevoie de o campanie de convingere a oamenilor să vină să voteze la un referendum care subliminal condamnă grozăvia. Probabil că dacă propunerea ar fi venit în contextul de acum nouă luni oamenii ar fi rupt ușile centrelor de vot, nu vom ști niciodată care ar fi fost urmările unei consultări populare oportune.
Ca strategie referendumul pare perfect utilizabil de o parte și de alta a scenei politice, opoziția se poate urca pe da-ul previzibil împotriva schimbărilor legilor pe măsura clientului iar puterii i-ar servi același da ca aghiasmă sau loțiune demachiantă la înfățișarea în fața propriului electorat. Dar astea sunt subtilități, nimeni nu riscă să își crediteze propriul electorat cu aplecare spre finețuri, mesajele trebuie să fie aspre, clare, scurte și fără virgule.
Cine să facă campanie pentru referendumul pe justiție? Societatea civilă s-a înregimentat de nevoie și își pune partea activă la cealaltă treabă din 26 mai, sindicatele sunt bicisnice și oricum nu simt că ar fi și despre ele, trusturile de presă funcționează cu bani, grupurile profesionale sunt o glumă iar ONG-urile nu își găsesc nici cheile de la mașină în mormanul de hârtii sub care le-au îngropat trei guverne cât o revoluție bolivariană.
Nimeni nu are timp de referendum la fel cum nimeni nu a avut timp de Centenar.
Dar eu am stat la masa electorală la care veneau spaniolii grămadă, am lăsat Paștele meu deoparte, poate or ajunge vreodată să priceapă că nu ai cum să fixezi ziua alegerilor în plin Paște ortodox, când la tine în țară trăiesc 1 milion de români, și alte zeci de mii de greci, armeni, georgieni, ruși, ucraineni, bulgari, etc. Așa cum nu ai cum să faci alegeri în plin Ramadan. Din respect. Dar șacalul nu știe chestii din astea. El este doar un supraviețuitor care consideră eleganța un snobism inutil și fandosit.
Nu! Eu sunt un căpșunar la o masă electorală, trag cu ochiul la oamenii ăștia care se bagă în hora democrației, că poate nu s-a înțeles, democrația este fix votul și cam atât.
Oana Ursache / Granada
Indiferent cât sună din cozi șerpii cu clopoței din politichia dâmbovițeană, democrație este atunci când deschizi ochii la oamenii din jurul tău și închizi ochii la Antena 3, când pricepi că cineva îți joacă fente printre proprii neuroni, mergi în piață și vezi că și bătrânica de îți vindea legături de pătrunjel și busuioc și 7 ouă, până și ea și-a dat seama că am lăsat țara pe mâna nimicului absolut.
Fără să fi avut vreodată geniali oameni de stat, am reușit totuși performanța de a atinge fundul hăului, ei bine, te trezești într-o dimineață, te uiți în telefon, vezi că numerele pe care le ai în agendă încep toate cu alte prefixe decât 0040, și te ia o mâhnire vecină cu depresia, scrâșnești din dinți și te bagi în politică. Și faci uite așa politică cu oamenii din preajma ta acolo unde trăiești, și mergi cu gașca la vot și de la 80% în sus prezență la vot, începi să trimiți întrun Parlament oamenii care contează.
Dar eu sunt o biată căpșunăreasă, ce știu eu despre politica spaniolă, ce știu eu despre oamenii de ieri și oamenii de azi din politica lor? Ce înțeleg eu din țara lor, din legile lor, din felul lor de a fi, din modus vivendi hispaniensis?
Să nu cumva să mă confundați cu vreun analist, cu vreun statistician sau jurnalist, cu vreun deținător de adevăruri absolute azi și penibile resorturi ilogice mâine.
Așa căpșunăreasă cum sunt, nu doar est-europeană intercalată în Occident, ci și femeie, cum s-a mai pomenit să nu poată o femeie să doarmă noaptea de grija afișelor pe care le-a lipit astă noapte până la ora 3, urcându-se pe scara proptită pe stâlp, cu patentu’ la brăcinari? Iaca am învățat de la ei, i-am învățat pe de rost, îi intuiesc și le dau dreptate sau îi contrazic, după cum le este norocul și cunoașterea.
Românii au în casa TV românesc. Tu? Stai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /
Sunt căpșunăreasă și știu cum au jucat cei de la guvern cartea acestor alegeri. Era now or never și vor câștiga, așa cum a câștigat acest personaj politic spaniol de final de deceniu de început de mileniu, pe care îl înmormântaseră cu toții și îi cântaseră prohoduțul, dar ei din morți s-a sculat, cu moartea pre moarte călcând, i-a răspopit pe toți și a dansat pe amintirea marilor legende politice din vechimea celor mai bine de 45 de ani de democrație, vechii lupi de mare din politica spaniolă au rămas pagini în cursurile de istorie din universități, iar la Montcloa s-a așezat semeț modelul șacalului tânăr și disperat după putere, care ia avionul prezidențial să margă la concert rock și să facă un tur al lumii ca să vază și ochiul lui lumea, pe care o văzu oglindită până atunci doar în orgoliul lui nemăsurat.
Sunt căpșunăreasă și locuiesc într-un sat numit Peligros (funny name, inni?) și în duminca Paștelui meu, adică eu sunt agnostică, dar tot aș fi ciocnit un ou roșu.
Sunt căpșunăreasă și ieri m-a sunat după jumătate de an Lavinica, o femeie a carei poveste ar trebui să punem mâna să o scriem, m-a sunat și mi-a adus un cozonac proaspăt scos din cuptor și trei ouă: unul roșu, unul galben și celălalt albastru. Nu râdeți! Nu vă rotiți ochii în capuri! Pentru că cele trei ouă în sudul Spaniei au alt sens și alte valențe și alte coduri decât cele de acasă. Aici când primești chestii din astea, primești de fapt aerul pe care l-a respirat dăruitorul la el acasă, în sat la el, iar tu primindu-l, crezi că este fix aerul de acasă de la tine, în cazul meu de pe Obcina Mare. Când primești cadou trei ouă tricolor, îți faci selfie cu ele! Și nu la mișto!
Și am mai primit ouă de acasă, ouă de la Viorica, vecina noastră care are găini porumbace, enorme, grase și ouătoare, mi le-a fiert mama și mi le-a trimis, să am ou cu gălbenuș adevărat. Și mi le-a fiert un pic moi, exact așa cum îmi plac mie. Și mi-a făcut cozonac și pască și mi-a trimis. Și a mai venit și o colegă de la Universitatea din București, care mi-a adus rahat și ciocolată cu iepurași de paște desenată pe ea.
Dar eu am stat la masa electorală la care veneau spaniolii grămadă, am lăsat Paștele meu deoparte, poate or ajunge vreodată să priceapă că nu ai cum să fixezi ziua alegerilor în plin Paște ortodox, când la tine în țară trăiesc 1 milion de români, și alte zeci de mii de greci, armeni, georgieni, ruși, ucraineni, bulgari, etc. Așa cum nu ai cum să faci alegeri în plin Ramadan. Din respect. Dar șacalul nu știe chestii din astea. El este doar un supraviețuitor care consideră eleganța un snobism inutil și fandosit.
Sunt la masă, spaniolii au venit ca nebunii, au luat cu asalt secția de votare, au stat liniștiți la coadă. Au râs zgomotos. Așa sunt ei! E duminică, e primăvară, a plouat un pic, se vor face iar măslinele grase cât pumnișorul de prunc, ce motiv ar avea să se isterizeze, e soare și de aici pleacă la berică, umplu terasele și se pun pe dezbătut, pe râs și pe alocuri pe dansat.
Vin familii întregi, cu copii în cărucioare și prunci după gât, cu bunicii și cu verișorii, ba chiar și o nuntă întreagă a venit, toate femeile cu pălării de Buckingham, și bărbații în smocking și încă o tură de copii înfășurați în catifeluri și mătăsuri scrobite.
Cum să nu îi iubești?
Îi iubesc, cum să nu? În calitatea mea de căpșunăreasă, fac totalul participării și îmi dă 65%. Dar eu sunt de litere. Aștept pe unii mai performanți să dea rezultatele lor.
Îi iubesc și pe copiii mei, care au făcut ochii cât cepele când am ajuns azi acasă, deși nu mă așteptau, mi-au dat surpriza surprizelor colegii mei și m-au înlocuit la masă, așa că am ciocnit ouă și am mâncat pască. Sunt căpșunăreasă, i-am avut pe copii cu mine la masa de Paște și, așa agnostică cum sunt, mi-am explicat că asta înseamnă de fapt sărbătorile dintre oameni: bucurie! De ce mama huciului ne-o fi atât de greu să ne bucurăm, nu reușesc să înțeleg.
Sunt la masa, verific buletine si nu am timp sa ma plictisesc, pentru că mă gândesc cu groază că se vor umple urnele. O spun în glumă colegilor mei de la celelalte partide. Îmi arată că avem două urne suplimentare. Rămân mască. La toate se gândesc spaniolii ăștia!
Nu înțeleg ce îi mână în luptă, cel mai probabil spaima de formațiunea de extremă dreapta (sper!!!!), verzii generați de pretențiile Cataluniei la independență, adică naționaliști ei, păi ce?, noi să fim mai proști?, ia de aici formațiune de extremă dreapta, cu spaniolismul tatuat direct pe venă și discurs orbanistic, sau polonez, sau italienesc, vin și ei cu pumnul spre cer să echilibreze balanța dezechilibrată de către extrema stângă.
Spaniolii sunt pasionali, se încing, dar nu scot toporul. Ei au învățat să meargă la vot și să își verifice democrația. Și-au activat simțul civic și dau năvală de dimineață. Curg șiruri lungi, interminabile, mulți tineri, multe tatuaje, piercinguri pe peste tot, bicicliști, motocicliști, încearcă toți sa voteze cât mai repede, să nu piardă din timpul de terasă, de plimbare, de cursă până la mare, de ascensiune pe munte. Mai mare dragul!
Tare multe înveți din țara în care trăiești, dacă stai la o masă electorală.
Dar ce voiam să vă spunde fapt: frate! Mi s-a facut un dor și un chef de votat, ceva de speriat! Mă mănâncă degetele! Ceea ce vă doresc și Domniilor Voastre!
În perspectiva desfășurării alegerilor pentru Parlamentul European în 26 mai 2019, Ambasada României în Regatul Spaniei invită asociaţiile, parohiile şi românii care activează în domeniile cultural, administrativ, educaţional sau de altă natură din Spania la o întâlnire a comunităţii, axată pe exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019 şi pe implicarea românilor în viața politică a țării gazdă.
Evenimentul va avea loc la sediul Ambasadei României în Regatul Spaniei (Avda. Alfonso XIII nr. 157, 28016 Madrid) duminică, 7 aprilie, între orele 17:00 şi 19:00) şi se adresează celor din circumscripţia consulară a Ambasadei: Comunitatea Madrid, Castilia şi Leon (provinciile Leon, Palencia, Zamora, Valladolid, Soria, Salamanca, Ávila, Segovia), Insulele Canare şi Castilia – La Mancha (provincia Guadalajara).
Accesul la eveniment se va face pe baza confirmării participării, până la încheierea zilei de vineri, 5 aprilie, prin completarea formularului disponibil la această legătură: https://forms.gle/iSnWDcYqj69HbE1R6
Poți vota pentru Europarlamentari dintr-o singura țară, Spania dacă te-ai înscris în listele de la primăria locală sau România dacă nu ai făcut nimic până acum și mergi să votezi pe 26 Mai la una din secțiile organizate pe teritoriul peninsular.
Votul nu este obligatoriu dar neparticiparea este felul în care arăți că ești mulțumit de situația de acum a reprezentării românești în Europa.
Alegeri pentru Parlamentul European la 26 mai 2019:
Exercitarea dreptului la vot de către românii aflaţi în Spania
În perioada 23-26 mai 2019, cetățenii din statele membre UE vor alege, prin vot direct, noul Parlament European. Potrivit HG nr. 80/2019, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European se vor desfășura duminică, 26 mai 2019 reiese dintr-un comunicat oficial dat publicității de Ambasada României în Regatul Spaniei. Aceasta este a patra oară, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când sunt organizate în România alegeri pentru Parlamentul European (scrutinele anterioare au avut loc în noiembrie 2007, iunie 2009 și mai 2014).
Românii au în casa TV românesc. Tu? Stai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /
Care sunt condițiile și regulile exercitării dreptului la vot la eurparlamentarele de anul acesta:
fiecare alegător are dreptul la un singur vot; votul este universal, secret, direct, egal și liber exprimat; la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019, potrivit prevederilor legale aplicabile, nu se votează prin corespondență; de asemenea, legislația în vigoare nu prevede necesitatea înscrierii cetățenilor români în Registrul electoral cu adresa de reședință sau domiciliu din străinătate;
au drept de vot cetățenii români care au împlinit 18 ani, până inclusiv în ziua alegerilor; nu au drept de vot alienații mintali puși sub interdicție printr-o hotărâre judecătorească definitivă și nici persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale;
nu pot vota pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European cetățenii români care sunt înscriși în listele electorale ale altor state membre. Aceștia pot vota doar listele/candidații din statul respectiv;
cetățenii români aflați în străinătate (cu domiciliul în străinătate, cu reședința în străinătate sau aflați ocazional în străinătate) pot vota la orice secție organizată în străinătate, pe baza unui document de identitate românesc valabil. Documentele pe baza cărora se poate vota în străinătate sunt: pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu temporar, cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, cartea electronică de identitate, buletinul de identitate;
nu se poate vota cu titlul de călătorie;
se recomandă cetățenilor români care doresc să-și exercite dreptul de vot să verifice din timp valabilitatea actelor de identitate românești și să facă demersurile necesare pentru înlocuirea sau reînnoirea acestora;
Cetățenii români care votează la secțiile organizate în străinătate vor fi înscriși în listele electorale suplimentare;
secțiile de votare vor fi deschise în intervalul orar 7.00-21.00, ora locală;
lista secțiilor de votare din străinătate urmează să fie stabilită prin Ordin al ministrului afacerilor externe în termenul prevăzut de lege (data limită 27 aprilie 2019);
Recomandăm cetățenilor români care si-au stabilit reședința sau domiciliul în Spania să verifice în timp util dacă sunt înscriși în listele electorale spaniole (Censo Electoral) pentru alegerile pentru Parlamentul European, sau în registrul electoral al altui stat membru UE. Cetăţenii români din Spania care s-au înscris în registrul electoral spaniol pentru alegerile pentru Parlamentul European (fie prin înscrierea la scrutine anterioare de acest fel, fie prin înscrierea pentru votul din 26 mai 2019), nu au dreptul de a vota la alegerile pentru Parlamentul European organizate de România şi trebuie să se intereseze la autoritățile spaniole unde și cum pot vota pentru Parlamentul European.
Cetăţenii români care s-au înscris în registrul electoral spaniol pentru alegerile municipale, însă nu şi pentru cele pentru Parlamentul European, au dreptul să voteze în secţiile organizate de România în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019. În prezent, autoritățile române sunt în proces de stabilire a localităţilor în care vor fi organizate secţii de vot în străinătate la 26 mai 2019, conform atribuţiilor stabilite prin Legea nr. 33/2007.
Ambasada şi oficiile consulare ale României în Regatul Spaniei vor transmite Ministerului Afacerilor Externe al României, în timp util, lista de localităţi din Spania în care propun înfiinţarea de secţii de vot la 26 mai 2019, bazat pe o analiză atentă şi aprofundată a următoarelor elemente:
numărul de români din localităţile respective şi împrejurimi (aşa cum reiese din statisticile oficiale spaniole);
distanţele faţă de alte localităţi cu comunități de români şi conexiunile de transport public sau rutier cu acestea;
organizarea de secţii de vot în localităţile respective şi la scrutine anterioare şi nivelul de participare al cetățenilor romani, la vot, în acele ocazii;
solicitările primite de-a lungul timpului din partea cetăţenilor români din Spania;
Înfiinţarea de secţii de vot care nu sunt găzduite în sediile proprii (ale Ambasadei şi oficiilor consulare, Institutului Cultural Român sau consulatelor onorifice) depinde şi de disponibilitatea autorităţilor locale de a oferi un sediu adecvat pentru desfăşurarea scrutinului pentru cetăţenii români.
Informaţii despre exercitarea dreptului de vot sunt disponibile publicului prin intermediul site-urilor internet şi paginilor de Facebook ale Ambasadei, precum şi pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe al României (http://www.mae.ro/node/48090).
Lista secţiilor de vot şi orice alte informaţii necesare cetăţenilor români din Sania pentru exercitarea dreptului la vot în data de 26 mai 2019 vor fi făcute publice în timp util prin intermediul tuturor canalelor aflate la dispoziţia Ambasadei şi oficiilor consulare româneşti din Spania.
În Belgia sunt alegeri locale astăzi, 14 octombrie
46 de români candidează pe listele belgiene pentru primării
Primul test relevant pentru diaspora românească în ce privește implicarea în politica locală dintr-o țară europeană are loc astăzi în Belgia unde au loc alegeri locale. Înregistrarea pe listele electorale s-a făcut până la 31 Iulie, dreptul la vot avându-l oricine s-a înscris până la acea dată și care are acte de rezidență. În capitala regatului, Bruxelles, 9% dintre cetățenii înscriși în actele primăriei sunt români.
Cu o comunitate evaluată la aproximativ 40.000 de suflete diaspora românească din Belgia nu este printre cele mai numeroase din țările UE dar este una mai conectată decât altele la viața politică locală dată fiind prezența la Bruxelles, capitala regatului, a principalului pol politic al Comunității Europene și influenței implicite pe care acesta o exercită. Nu este de neglijat de asemenea impulsul pe care l-au primit în organizare de la un număr de euro-parlamentari români care lucrează acolo și care au un interes evident (și resurse) în coagularea unei comunități cu aparență de omogenitate.
Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu? Stai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /
Pe listele partidelor belgiene sunt 46 de români (conform Rombel) care aspiră la un loc în consiliile locale, încurajați chiar de oficialii belgieni care își doresc o mai mare implicare a comunităților de imigranți în viața civică. „Numărul redus de participanți străini la alegerile comunale din Belgia reprezintă o provocare pentru societatea noastra democratică și coeziunea socială între toți cetățenii” spunea Mohamed Ouriaghli vice-primar al Primăriei din Bruxelles, responsabil cu Egalitatea de Șanse invitând colectivele expatriaților să se implice.
Tradițional românii nu sunt interesați de politica locală din țările unde trăiesc mulțumindu-se cu liniștea pe care statutul de expatriat o acordă cetățeanului european și își canalizează eforturile spre integrarea în comunitățile de adopție fără să revendice drepturi sau avantaje, altele decât cele general acceptate. Totuși, neimplicarea activă în viața locală implică pierderi și nici nu este privită cu ochi buni de vecinii care se așteaptă la o atitudine pro-activă din partea lor; se întâmplă peste tot, iată că românii din Belgia sunt primii care fac pasul spre implicarea ceva mai hotărâtă. Prietenii de la Rombel au publicat aici numele lor.
Românii s-au implicat în mai toate familiile politice semnificative din Belgia, ocupând locuri pe listele electorale ale majorității partidelor din actuala guvernare, cu excepția Partidului Popular (PP) și a extremiștilor de dreapta și de stânga. Cel mai popular partid pentru candidații români este Mișcarea Reformistă (MR), partidul conservator-liberal, care l-a dat pe actualul prim-ministru al Belgiei, Charles Michel. MR a atras nu mai puțin de 10 candidați români. Pe listele Partidului Socialist (PS) se regăsesc 8 români, dintre care doi candidează ca independenți pe listele PS. Alte partide pe listele cărora se regăsesc co-naționalii noștri sunt: Partidul Social-Democrat Flamand (De Vlaamse Sociaaldemocratische Partij – sp.a), Centrul Democract Umanist (Centre démocrate humaniste – CDH), Partidul Creștin-Democrat și Vlamand (Christen-Democratisch en Vlaams – CD&V), Liberialii și Democrații Flamanzi (Open Vlaamse Liberalen en Democraten – OPEN VLD) și Partidul Verde (Groen-Ecolo).
Privim cu interes spre Belgia, le urăm succes, avem nevoie.
Junts per Catalunya 
Președintele în exercițiu la Chișinău și actual candidat, Igor Dodon, a lansat o zicere parafrazată: „Nu schimbați porumbelul din mână pe coțofana de pe gard”. Porumbelul ar fi dumnealui iar contra-candidata coțofana. Reacția: un val fără oprire de meme cu porumbei.
