Cristina Leahu – Scriu despre iubire, ador tango și fac yoga

Fiecare poezie din volumul ‘Cercuri Ovale ce râd’ are câte o istorie în spate, o istorie a iubirii imposibile

Cristina Leahu, Barcelona

RoBarna: Buna ziua Cristina Leahu. Spune-ne te rog despre tine în câteva cuvinte de început.

Cristina Leahu: Cristina Leahu este suma experiențelor trăite de pâna acum. Este ADN-ul tuturor strămoșilor din neam și neam. Este neputința tuturor oamenilor și puterea tuturor zeilor. Cristina Leahu – Este.

RB – De unde ești și cum ai ajuns în Barcelona?

– Cu cât mai mult timp trece, cu atât mai greu îmi este să răspund la întrebarea ‘de unde ești?’. Sunt un cetățean al pământului, am primit energia și încărcătura atâtor locuri, nu mai pot spune că sunt de undeva anume. Da, m-am născut la Chişinău, mă simt mândră și norocoasă pentru asta, pe parcursul vieții vreau să-i fac cât mai multe cadouri Chișinăului și Moldovei în general.

La 13 ani m-am mutat la București, o experiență de neuitat, 10 ani de București, a fost o experiență de creștere, maturizare, experimentare, formare a personalității, lansare în viață, Bucureștiul m-a iubit mult, cred că și azi mă iubește dacă mă întorc la el.

Am studiat la Londra, acolo am descoperit ce înseamnă să fii departe de spiritul balcanic și că Londra nu avea cum să fie decât un popas cultural educațional al vieții mele.

Apoi a urmat București, Barcelona, Stochkolm, Barcelona. Datorită poziției pe care o ocupam în cadrul guvernului călătoream destul de mult. În una din călătorii mi-am cunoscut viitorul soț. Totul a fost o întâmplare a ființei mele care m-a dus rapid la urmatorul nivel. Ne-am cunoscut la Barcelona, am descoperit că fusesem vecini la Chișinău și că am învățat în aceiași scoală, ne-am căsătorit la 5 luni după ce ne-am cunoscut.

Sunt o persoană care trăiește viața cu pasiune, sunt foc, ard intens, orice trăire o simt cu fiecare milimetru al trupului, sufletului și al minții. Barcelona a fost cea care ne-a așternut covorul iubirii. Se spune că Parisul este orașul iubirii, și vin cu o distincție personală, Parisul este pentru îndragostire, Barcelona este pentru iubire, de sine, de viața, de frumos. Barcelona a fost alegerea noastră. Aici m-am simțit acasă de la bun început, am senzația că într-o altă viață m-am născut aici.

RB – Cum ai perceput străinătatea?

– Sunt un călător prin lume, străinătatea îți dă multă bogație spirituală, culturală, de viață. Ești mai bogat cu încă un popor când mergi într-un alt loc. Am avut noroc de oameni frumoși și buni în jurul nostru. Nu e ușor să-ţi rupi rădăcinile. Dar când le rupi, simți cum încep să- ți crească aripi, cu ele poți zbura. Important e să nu-ți uiți rădăcinile și de unde vii.

RB – ‘Cercuri Ovale ce râd’. Cum ai ajuns la acest titlu?

– Nichita Stănescu și cubul perfect însă cu un colț ciobit, a stat la baza cercurilor mele, de n-ar fi fost ovale, ar fi fost perfecte. Dar ele sunt ca mine, imperfecte dar complete, și râd. Inginerii nu ar fi de acord cu această imperfecțiune, de aceea aleg arta pentru a mă exprima, e mai flexibilă.

RB – Povestește-ne câte ceva despre această carte, despre poeziile tale.

– Este o carte pentru savurat. Nu este o carte să o sorbi dintr-o înghițitură. Este un album de iubiri care se savurează ca vinul din cupe regești, câte o înghițitură. La momentul potrivit. Pe un mal de mediterană, la un chateau din sudul Franței, la un ceai – ascuns de nămeții canadieni sau în aeroport la plecări, indiferent unde ești, poți sorbi din esența plăcerii interzise a imaginației artistice. Cercuri Ovale ce Râd este hrană pentru suflet și accesoriu pentru labirintul mintii.

Fiecare poezie din albumul ”Cercuri ovale ce rad” are câte o istorie în spate, o istorie a iubirii imposibile. Poeziile sunt situații reale îmbrăcate în metafore și exprimate în versuri. Tot volumul de poezii are ca temă centrală Iubirea Imposibilă. Dureroasele încrucișări de drumuri care, duc spre nicăieri. Atunci când trăiești imposibilitatea o poți lua ca pe o provocare sau ca pe un joc. Oricare dintre roluri are aceiași finalitate. Și cu toate astea, noi, ne asumăm rolul și ne scufundăm în joc.

Uneori doare, uneori ți-e frică, uneori ți-e rușine, iar uneori atât de tare îți dorești, încât nu-ți mai pasă. Sunt momente în viață când intri pe ringul de dans, conectezi și, te pierzi în sunetul muzicii și în plăcerea mișcării, te pierzi atât de tare încât uiți că pe margine sunt spectatori, uiți că cineva undeva te așteaptă, uiți de tot, și timpul uită de tine. Ești acolo și atunci și doar acea clipă contează. Restul totul se dizolvă într o lipsă de importantă. Acele clipe sunt șirul filmului a celei din urmă respirații, pentru care merită trăit.

Vă rog, nu vă fie frică să iubiți, este atât de gustos. Iubiți până la capăt !

RB – Ai mai publicat ceva pâna acum? Te consideri poeta?

– Și da și nu. Prima mea poezie am scris-o la 13 ani, mulțumesc pentru dăruirea cu care a lucrat cu noi profa de română dna Coman Lucia. Tot atunci a fost și publicată în revista școlii. Mi s-a părut un gest de recunoaștere, dar nu neapărat o realizare. Șirul poeziilor nu s-a mai oprit de atunci.

Ele sunt expresia simțirilor mele în cuvinte în anumite momente ale vieții, le-am organizat în carte și le am împărtășit cu ceilalți. Am fost plăcut surprinsă să realizez că sunt încojurată de atât de multă lume iubitoare de artă si frumos. Arta este hrană pentru suflet, fiecare dintre noi trebuie să ne alimentăm și sufletul, asta ne face să fim armonioși.

RB – Te gândești să mai pregatești alt volum de poezie? Ne dezvălui câteva dintre planurile tale de viitor?

– Neavând nici o așteptare în momentul apariției cărții ” Cercuri Ovale ce Râd” mărturisesc că am rămas foarte plăcut surprinsă de reactia celor care au aflat vestea. Vânzarile online au început din primele 24h de la lansare iar cartea a ajuns deja pe mai multe continente.

Am primit o multime de solicitari pentru format de carte (hard copy) deoacamdată mențin doar versiunea online. Iubesc copacii dar și mirosul de carte noua în mână. Deocamdată oscilez, în funcție de câte solicitari o să am, probabil, voi face și o ediție limitată print.

Pe această cale vreau să mulțumesc
– celor care au iubit cu patimă
– celor care au inspirat proiectul
– celor care au susținut idea
– celor care cumpără cartea
– celor care iubesc poezia
– celor care promovează frumosul

Scrisul este o supapă pentru a evacua trăirile intense și viața este sursa de inspirație iar după mai puțin de o luna de la aparitia primei cărti mă simt motivată să dezvolt mai mult proiectul. Nu pot dezvalui foarte multe. Va fi ceva inedit, mă pregătesc pentru un experiment lingvistic, am implicat persoane care vor aporta experiențe proprii în proiect și singurul lucru care îl pot mărturisi este ca vor fi istorii scurte gata pe sfârșit de toamnă. Pregătesc pentru zilele de decembrie o delectare cu gust de marțipan a unui nou val de iubiri în proză. Voi continua să scriu poezie, nu pentru că așa îmi propun ci pentru că poezia vine prin mine, eu sunt doar un mijloc.

RB – În afară de carte,

– Mă pasionează oamenii, în mod special mintea lor, fac consultații individuale de coaching și mentoring în mod special pentru femei. Energia lor creativa este un tezaur care trebuie potentat, mai ales în ziua de azi. Pentru că, Femeile nu conduc lumea, ele o nasc! Scriu despre iubire, ador tango și fac yoga.

RB – În incheiere dacă dorești să mai transmiți ceva cititorilor revistei RoBarna

– Felicit RoBarna pentru initiațivă și pentru focusul permanent pe oameni. Felicitari pentru acțiunile de coagulare a persoanelor cu aceleași interese. Abia aștept să organizați un cenaclu literar, unde persoanele care consumă sau crează artă să poată împărtăși momente împreună.

18/06/201628/08/2016

Asociația Culturală Direcția 9 – Promotori de Cuvânt

Un nume care nu mai poate fi ignorat în lumea poeziei: Asociația Culturală Direcția 9

„Să ne imaginăm că lumea asta este o noapte intensă. Pășim în întuneric, cu o lumânare în mână. Mergând pe drum, fiecare mai poate aprinde câte o lumânare. Și dacă reușim fiecare dintre noi să aprindem în viață 2, 3, 5 lumânări, facem lumea un pic mai frumoasă.” Adrian Suciu

Înființată în 2013 ca o inițiativă privată, Asociaţia Culturală Direcţia 9 a devenit în doi ani de existență o voce puternică în diseminarea spre public a poeziei române contemporane. Direcția 9 s-a născut din dorinţa de a sprijini cultura şi literatura română, de a realiza proiecte ca debutul şi publicarea unor scriitori ignoraţi, re-valorizarea unor artişti uitaţi de public, dar şi evenimente care să aducă în faţa oamenilor arta şi să reamintească românilor că avem o identitate culturală, pe care trebuie să o cunoaştem ca să ne-o asumăm. 20 de volume de poezie publicate, peste 30 de recitaluri, turnee în 15 orașe, turnee internaționale în Italia și Suedia, o amplă videotecă de înregistrări, premii acordate în numele marilor poeți și numeroși tineri descoperiți și lansați.

Toate proiectele Direcției 9 sunt exclusiv finanțate din fonduri private. Poeții a căror publicare este sprijinită editorial și financiar sunt fie poeți consacrați a căror acces la public şi edituri este dificil, fie tineri debutanți prin care Direcția 9 face un act de cultivare a viitoarelor generații de artiști. Publicarea acestor volume vine la pachet cu răspândirea poeziei prin recitaluri poetice, cunoscute de-acum sub numele de Poezia Vie. Asociația își construiește o marcă proprie și în volumele de poezie publicate: cele ale poeților debutanți fac parte din colecția Poezia 9, iar ceilalți apar în colecția Poezia Vie. Remarcabilă este colaborarea cu o echipa de profesori lingviști din Israel, împreună cu care s-a editat deja un volum româno-ebraic al poetului Adrian Suciu, iar în pregătire se află o antologie de poeți contemporani români și israelieni. Multe dintre cărțile publicate au câștigat deja premii literare importante și beneficiază de o critică favorabilă. Menționăm volumele Cercul de Camfor – Valeriu Mircea Popa (Ed. Herg Benet, 2013), Nimeni, nimic, niciodată – Ciprian Chirvasiu (Ed. Herg Benet, 2013), Tâlharul cel bun – Marius Dumitrescu (Ed. Karth, 2014) și Sfaturi pentru tinerii muribunzi – Raluca Oana Ciceu (Ed. Grinta, 2014) și Întoarcerea în paradis – Adrian Cîrstea (Ed. Grinta, 2015).

directia 9 inline — Adrian Suciu şi Laura Dragomir

Inițiatorul și președintele Asociației este poetul Adrian Suciu, bistrițean de origine, care după ani de experiență proprie în a sprijini tinerii poeți și, conform spuselor lui, sătul să vadă cum poezia se stinge în festivaluri „la care se cojește varul pe pereți de plictiseală”, a decis să construiască o casă cu ușile deschise, o căruță și un drum.

De ce Direcția 9? Nu pentru că se dorește descoperirea unei direcții noi în poezia românească ca stil literar, ci pentru a lua o nouă direcție pe calea în care cultura și poezia în mod particular, ajunge la oameni. Și vorbim de oameni, nu de public. Noțiunea de public presupune deja oameni conștienți de dorința lor de-a consuma literatură, însă numărul lor este în scădere într-o vreme în care timpul pentru recreere este limitat și invadat de oferte de consum profitabile financiar. A aminti oamenilor că au un suflet, că există hrană pentru suflet care nu se cuantifică comercial și nu are preț, că viața este o poveste care poate fi împărtășită, este una din lumânările aprinse în întuneric care vor face lumea mai frumoasă. Astfel s-a născut și conceptul Poezia Vie sub care se desfășoară evenimentele Direcția 9, poezia trăind numai în prezența unui public care o caută, o cere și se hrănește cu ea. Iată de ce, evenimentele organizate de Direcția 9 se apropie de oamenii obișnuiți, pătrunzând în mediul lor și adaptându-se fără a solicita eforturi: recitalurile nu se fac în scaune rigide de biblioteci și librării, ci în baruri și cluburi, unde oamenii se adună la o cafea, la o bere, la un vin, și deschizându-și sufletul spre lucrurile plăcute lor, descoperă că vorbele pot fi folosite și pentru altceva decât bârfe, lamentări, laude de sine sau melodii en-vogue. De multe ori muzica folk autentic românească însoțește recitalurile, sălile devin neîncăpătoare și programul se întinde până târziu, fără alte reguli decât aceea că fiecare artist trebuie respectat ascultându-i-se „sufletul pus pe masă”. Au însoțit recitalurile Poezia Vie: Maria Gheorghiu, Nicu Nicușor, Raul Cârstea, Adi Manolovici și Nicu Alifantis.

Dintre evenimentele organizate de Direcția 9 în 2015-2016 amintim: Poezia Vie București (ianuarie 2015) însoțiți de Raul Cârstea & Adi Manolovici, Poezia Vie Brașov (februarie 2015) însoțiți de Nicu Nicușor, Poezia Vie – Maria și poeții (martie 2915) alături de Maria Gheorghiu, Poezia Vie Galați (martie 2015) și Poezia Vie București (aprilie 2015), Atelierele Poezia Vie Vama Veche (1-3 mai 2015), Poezia Vie la Caransebeș (februarie 2016), Poezia Vie la Râmnicu Sărat (aprilie 2016). Tot în 2015 s-a lansat Cenaclul 9, care în 2016 a continuat să aducă tineri poeți în fața unora consacrați, pentru a fi îndrumați în căutarea glasului care să transmită din emoțiile poeziei lor.

Dintre evenimentele mai mari amintim: Festivalul de Poezie Artgothica Sibiu (anual în luna iulie), organizat în colaborare cu Asociația Artgothica Sibiu, în cadrul căruia se acordă premiile Mircea Ivănescu pentru Cartea de Poezie a Anului și premiul Mopete pentru debut în poezie și Gala Tinerilor Poeți Traian T. Coșovei (anual în luna noiembrie), un eveniment în memoria poetului Traian T. Coșovei organizat în colaborare cu Editura Tracus Arte, în cadrul căruia se acordă premiile pentru debut în Poezie „Traian T. Coșovei” și „1, 2, 3…”.

Merită amintită Videoteca Direcția 9, lansată în 2014, o colecție de înregistrări realizate la evenimentele asociației, conținând peste 80 de recitaluri poetice ale unor poeți contemporani. Videoteca poate fi accesată pe canalul youtube la adresa: www.youtube.com/directia9.

Ar mai fi de spus că Direcția 9 este invitată la majoritatea festivalurilor de poezie cu tradiție pentru simplul motiv că echipa de poeți care o reprezintă numără mereu tineri artiști, altfel absenți la majoritatea întrunirilor literare clasice. Și încă ceva: la evenimentele Direcției 9 pe masa cu cărți stă o urnă. Cărțile publicate cu sprijinul asociației nu se vând în mod direct: cel ce dorește o carte lasă în urnă atât cât îl lasă sufletul. Banii strânși, folosiți la finanțarea altor volume, capătă ceva din măreția sufletelor deschise de poezia care trăiește alături de Direcția 9.

13/06/201628/10/2016

O Seara Românească de Excepţie în Barcelona. Poetul Theodor Răpan în Dialog cu Cititorii.

O Seara Romaneasca Barcelona

Poetul Theodor Răpan a fost protagonistul întâlnirii poeziei cu cititorii din Barcelona în cadrul unei noi manifestări culturale marca RoBarna. Scriitorul s-a oferit publicului cu o sinceritate impresionantă, marcând pe tot parcursul discursului său îmbinarea între estetica cuvântului scris şi grafica de excepţie cu care artişti plastici, prieteni sau colaboratori au ţinut să îi fie părtaşi la actul poetic, reuşind cu fiecare carte să ducă tipăritura dincolo de canoanele clasice ale unui volum.

Lansarea carţilor poetului Theodor Răpan, în prezenţa Prof. Helmut Kand (Austria), împreuna cu Pr. Prof. dr. Nicolae Dura, la BOR din Viena, la 5 iunie 2016. — Lansarea carţilor poetului Theodor Răpan, în prezenţa Prof. Helmut Kand (Austria), împreună cu Pr. Prof. dr. Nicolae Dura, la BOR din Viena, la 5 iunie 2016.

Venind de la Viena unde, împreună cu Helmund Kand, scoate în lume cea mai recentă carte a sa Prin Labirintul Sinelui, Theodor Răpan ne surprinde prin generozitate. Un artist este, prin însăşi ADN-ul propriu, orgolios, egocentric şi egoist. Theodor Răpan este orgolios, îşi tratează fiecare carte ca pe copilul lui, se îngrijeşte de el, îl îmbracă frumos, este atent cu cine se însoţeşte şi îl iubeşte cumpătat, ca un părinte care simte că trebuie să îşi împartă dragostea în trei, şapte sau douăzecişipatru de părţi egale.

rapan barcelona inline1 — Poetul Theodor Răpan şi Prof. Ioana Alexandrescu – UAB Barcelona

Poetul Theodor Răpan pe care l-am cunoscut în Barcelona este generos. Cu poezia, cu tipăritura, cu cititorul, cu prietenii. Nu ştim dacă dintr-un calcul de marketing sau pentru că este conştient de naturalul mariaj între vers şi penel, fiecare carte a sa este o bijuterie. Oricare dintre cărţile sale este una pe care vrei să o ai, să o atingi, să o faci a ta. Pentru că poezia se citeşte potrivit doar atunci când are un context pe măsură, grafica ce însoţeşte fiecare dintre cărţile sale crează atmosferă, te aşează în grila potrivită lecturii.

poezia teodor rapan — Cartea „Prin labirintul sinelui” de Theodor Răpan ilustrată de Prof. Helmut Kand

La întâlnirea de sâmbătă, 11 Iunie 2016, au participat iubitori ai cuvântului din toată zona metropolitană a Barcelonei şi nu numai, într-un număr care şi de astă dată au făcut mic spaţiul în care RoBarna a ales să desfăşoare activitatea programată. Este din nou un semn că vrem şi ne place să ne întâlnim, să socializăm, să fim împreună. Este un semn că ceva a lipsit în comunitate, o măsură a maturizării socialului colectiv românesc din Diaspora iar cultura pare a fi un element care favorizează coagularea comunităţii.

rapan barcelona — Ani Dumitru – RoBarna, Prof. Ioana Alexandrescu – UAB Barcelona, poetul Theodor Răpan şi Cătălina Lazăr – Psiholog Barcelona

Reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti, ale prietenilor moldoveni, profesionişti din mediul cultural catalan, reprezentanţi ai bisericii, chiar şi ai unui partid politic au răspuns invitaţiei. Elementul introductiv al disertaţiei poetului au fost versurile lui Nichita Stănescu, respectiv Theodor Răpan recitate de Cătălina Lazăr şi Angela Mocanu. Prezentarea dnei Prof. Ioana Alexandrescu a fost preambulul unei demonstraţii de magie a Poetului care ne-a purtat prin labirintul creaţiei „permiţându-ne” să aruncăm o ocheadă în „bucătăria” scriiturii sale.

rapan barcelona inline 3 — Prof. Ioana Alexandrescu – UAB Barcelona, poetul Theodor Răpan şi Angela Mocanu – Academia de lenguas „St.George” Barcelona.

Sesiunea de autografe care ulterior a însoţit vânzarea cărţilor a fost un moment în care s-a socializat mult, s-au schimbat cărţi de vizită, impresii. De acompaniamentul muzical s-au ocupat virtuoşii Gelu şi Gabi Grozavu care au asigurat atmosfera potrivită unui eveniment social. Cafe-Concert sau muzică grecească spre delectarea tuturor, surprinzând invitaţii care au participat sâmbătă pentru prima dată la unul dintre evenimentele RoBarna.

gelu grozavu tarragona — Muzicienii Gelu şi Gabi Grozavu – 3G

Iar pentru că ospitalitatea românească este completă doar dacă zâmbetul este însoţit de bucuria paladarului, Moş Ion din Barcelona au făcut la rândul lor un „număr de magie” pentru reuşita serii. Cateringul asigurat integral, cu servicii incluse, s-a ridicat la înălţimea numelui pe care îl au şi pentru asta le mulţumim.

mos ion catering — Catering al evenimentului asigurat de Moş Ion – Barcelona, Europrod Distribution

13/06/201613/06/2016

Descoperind Poezia lui Theodor Răpan

Poezia lui Theodor Răpan

Poezia lui Theodor Răpan –născut la 4 iulie 1954 în comuna Balaci, județul Teleorman- este un loc al desfășurării cuvintelor menite să pătrundă în lumina și umbra condiției umane.

O dualitate perenă împarte mersul cuvintelor în zone calde și reci, ideale și concrete, brăzdând văzduhul spre lumină sau asistând neputincios la schimonoselile deșertăciunii. O baudelairiană pendulare între ascensiune și cădere, imobilizare, neputință. O paradigmă a binelui, țesută din izotopii pozitive (lumină, paradis, smerenie, neprihană, iubire, frumusețe etc.), împletindu-se cu geamănul ei negativ, declinat în zone poetice de apăsare, cu ispite, păcate și cruzime. Un câmp de luptă în carne vie, o succesiune a stărilor contrarii, o stăruire în lumină până la apus, în așteptarea unui răsărit precoce.

Ca o exemplificare a celor de mai înainte, versurile următoare:

Icar, nebunul, bate la fereastră.
Bolnav de viață, eu rămân rămasul
ce-nchide ușa morții-n urma noastră.
Ne-nduplecato, -ntoarce-te la mine,
chiar dacă-n loc o taină te mai ține.

Avem zborul, pe Icar, simbol al înălțării imprudente, pedepsite, adjectivat „nebunul”, avem paradigma pozitivă („viață”, „fereastră”) contaminată de cea negativă („moarte”, „bolnav de viață”), în paralel cu mutarea în pozitiv a negativului, cu ușa ce se-nchide morții; avem, de asemenea, locurile intermediare, cu cele două posibilități de locuire a timpului și de deschidere a închisului –întoarcerea și rămânerea – acesta din urmă, dublu ferecată în repetiție: „eu rămân rămasul”. Oximoronul abundent reflectă succesiva transmutare a paradigmelor, breșele ce se închid, curgerea în contrariu: „sirene surde”, „orbii văd în noapte”, „nu râdeți, lacrime”. Incorporal, Cuvântul cu majusculă e însoțit de concretul feroce al unui gât pus pe tocător, iar valurile au corp de femeie. Specularitatea afirmă reciprocul pozitiv— „Și eu îi cred, și ei mă cred pe mine”— în timp ce lucrurile curg, devenind mereu ceea nu păreau a fi: „poama acră-n pom devine dulce”.

Întrebat de ce scrie, Theodor Răpan a răspuns: „Nebunul de mine și acum mai crede că și cu un vers mai pot vindeca lumea de bube…” Tot astfel, vă amintiți, era caracterizat și Icar, nebunul.

Într-adevăr, poate părea o nebunie credința în poezie. Sau stăruirea, atât de prolifică și fructuoasă, în sonet. Se știe, formele fixe nu prea sunt la modă. Nici rimele. Dar ce contează ce se poartă sau nu se poartă când miza e alta, când sonetul, atât de greu de construit, oferă acel spați fix, confirmat, cu reguli, de care este nevoie pentru ca zbuciumul interior să încapă în cuvinte. Și ce contează modele pentru cine a afirmat odată „N-am a vă dărui decât inima mea, toată”

Câteva date bibliografice despre Theodor Răpan:

Debut editorial în 1975, cu Hohotul apelor (Editura Albatros). Urmează volumele Privind în ochii patriei (Editura Cartea românească, 1986), Așa cum sunt (Editura Eminescu, 1989), Hotarul de foc (Editura Europa, 1991). In 1995 incepe fructuoasa colaborare cu Editura Semne, prin volumul La umbra cuvântului. La aceeași editură, vor urma

SCHIMBAREA LA FAŢĂ (2001),
TAURUL LUI FALARIS– MĂRTURISITORUL – Jurnal de poet (2003)
MUZEULDE PĂSTRĂVI – SCRISORI DIN LAZARET (2004)
POŞTALIONUL DE SEARĂ – FILE DIN JURNALUL UNUI HERUVIM (2005)
DINCOLO DE TĂCERE – Jurnal de poet (2009)
DANSUL INOROGULUI –ELOGIUL MELANHOLIEI (2010)
EVANGHELIA INIMII – ANOTIMPURI – Jurnal de poet( 2010)
EVANGHELIA CERULUI – ZODII DE POET (2011)
EVANGHELIA TĂCERII – SOLILOCVII (2011)
EVANGHELIA APOCALIPSEI– EPIFANII (2012)
FIIND – 365 + 1 Iconosonete (2013)
FĂRĂ DE MOARTE. De trei ori 60 + 1 Iconosonete, 3 volume ( 2014)
PAS ÎN DOI. De trei ori 33 + 1 Iconosonete (2014)
PUR ŞI SIMPLU. 154 Contrasonete 2015)
LAUS AMORIS. De trei ori 33 + 1Iconosonete (2015)
SUM. De trei ori 33 + 1 Iconosonete (2016)

Prin Labirintul sinelul 111+1 Iconoscrisori, cea mai recentă carte a sa, cu ilustrațiile pictorului austriac Helmut Kand.

De asemenea, la alte edituri, TESTAMENT ÎN ALFABETUL TĂCERII (Editura „Tipo Moldova”,2013) și ORB ÎN LUMINĂ –Poeme alese. Antologie de autor (Editura „eLiteratura”, 2014).

Ioana Alexandrescu

10/06/201628/08/2016

Dorul de cuvântul meşteşugit face mare emoţia întâlnirii cu Poetul Theodor Răpan

“Dacă nu ştii să recunoşti iarba după verde şi apa după sete, atunci nu-i va fi nimănui dor de tine.”

“Suntem ceea ce ne amintim. Suntem ceea ce iubim!”

“Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un poet poate fi mai bun decât sine însuşi sau mai slab decât sine însuşi.”

“Amintirea întâmplărilor mele vine din viitor, nu din trecut.”

“Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi şi exprima, iubi şi urî, le putem apropia de inimă sau le putem respinge.”

Nichita Stănescu

În aşteptarea poetului Theodor Răpan despre care Nichita Stănescu spunea „Atenţie! aici este Uraniu!” referindu-se la invitatul nostru de mâine într-un episod de exaltare sublimă, am reprodus astăzi citatele de mai sus, tocmai pentru că ne-au devenit aşa de familiare că aproape că nu mai ştim că i-au aparţinut lui Nichita.

Cu atât mai mare ni se face nerăbdarea pentru întâlnirea cu pupilul „îngerului blond”. „Theodor Răpan merită cu prisosinţă să intre în Pantheonul marilor peniţe lirice” crede şi George Astaloş.

Noi, între timp, ne bucurăm de întâlnirea cu Poetul, mâine, 11 Iunie, în Barcelona.

BIOGRAFIE

THEODOR RĂPAN: născut la 4 iulie 1954, în comuna Balaci, judeţul Teleorman. Fiu de învăţător. Absolvent al Facultăţii de Drept – Secţia Juridică, Universitatea Bucureşti. Atestat ca ziarist profesionist. Poet şi publicist. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

ACTIVITATE LITERARĂ

Debut publicistic: 1970, în ziarul Teleormanul literar
Debut editorial: 1975, Editura „Albatros” (HOHOTUL APELOR – Caietul debutanţilor)
Cărţi apărute: HOHOTUL APELOR (Editura „Albatros”, în Caietul debutanţilor, 1975
PRIVIND ÎN OCHII PATRIEI (Editura „Cartea Românească”, redactor de carte – Mircea Ciobanu/comentat de Nichita Stănescu pe coperta a IV-a, 1986)
AŞA CUM SUNT (Editura „Eminescu”, redactor de carte – Nelu Oancea, 1989)
HOTARUL DE FOC (Editura „Europa” – Craiova, cu prezentări de Nichita Stănescu şi Gheorghe Tomozei, 1991)
LA UMBRA CUVÂNTULUI (Editura „Semne”, 1995)
SCHIMBAREA LA FAŢĂ (Editura „Semne”, 2001)
TAURUL LUI FALARIS – MĂRTURISITORUL– Jurnal de poet (Editura „Semne”, 2003)
MUZEUL DE PĂSTRĂVI – SCRISORI DIN LAZARET (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2004)
POŞTALIONUL DE SEARĂ – FILE DIN JURNALUL UNUI HERUVIM (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2005)
DINCOLO DE TĂCERE –Jurnal de poet (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2009)
DANSUL INOROGULUI –ELOGIUL MELANHOLIEI (Editura „Semne”, cu ilustraţii de Aurora-Speranţa Cernitu, 2010)
EVANGHELIA INIMII – ANOTIMPURI – Jurnal de poet (Editura „Semne”, cu ilustraţii de Damian Petrescu, 2010)
EVANGHELIA CERULUI – ZODII DE POET (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2011)
EVANGHELIA TĂCERII – SOLILOCVII (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2011)
EVANGHELIA APOCALIPSEI – EPIFANII (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2012)
TESTAMENT ÎN ALFABETUL TĂCERII (Editura „Tipo Moldova”, OPERA OMNIA – Poezie contemporană, 2013)
FIIND – 365 + 1 Iconosonete (Editura „Semne”, cu ilustraţii de Cesare Ripa, 2013)
ORB ÎN LUMINĂ – Poeme alese. Antologie de autor (Editura „eLiteratura”, 2014)
FĂRĂ DE MOARTE. De trei ori 60 + 1 Iconosonete, 3 volume, ediţie încasetată (Editura „Semne”, cu opere grafice color de Damian Petrescu, 2014)
PAS ÎN DOI. De trei ori 33 + 1 Iconosonete (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2014)
PUR ŞI SIMPLU. 154 Contrasonete (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2015).

01/06/201628/08/2016

Să nu uităm copilăria

Adevarata fericire a vieţii sunt copiii noştri. Cu căldura şi gingăşia lor ne cuceresc sufletele şi ne umplu golul zilelor cu speranţă şi armonie.

Să nu uităm copilăria

Un vis ferice de cândva,
Visat cu multă gingăşie,
Doar în copilăria ta,
Îl poţi trăi cu măreţie.

Acolo-i bunătate-n gând,
E dragoste şi veselie,
Iar răul e purtat de vânt
Şi-i transformat în bucurie.

Acolo-i loc pentru Credinţă,
Dreptate, Viaţă, Adevăr;
Lumină,Taină şi Speranţă
Lăsate de la Dumnezeu.

Acolo-i dragoste de mamă,
De scumpii fraţi şi de surori,
E vorba bună a bunicăi
Ce te înalţă până-n nori.

Să nu uităm copilăria
Ce ne-a fost dată s-o trăim,
Să o păstrăm în amintire
Şi-n veci, cu drag s-o preţuim.

Angela Mocanu -Barcelona

01/06/201628/08/2016

Doar copiii pot

culorile au hotărât dinainte,
felul în care peste noi se aşează
roşul cel sânge sau albastrul cuminte
verde-copac ca şi galben amiază.
la hainele lumii s-a-ntrecut meşteşugul
şi s-o-mbrace au pus parte din fiecare
doar ajunse la om nu ştiau cu belşugul
alb sau negru ori galben? toate trei la-ntâmplare!
aripi în odihnă zânele de-şi pun
treaba cu minuni cine-o împlineşte?
liniștitul lor, toţi copiii spun
monștrii către somn îi călăuzeşte.
de-aş găsi eu loc pentru tihnă bun
lângă visul meu aș aduce-al lor
frigul negru, hâd, doar ca să răzbun
veghea cu lumini nu mi-ar face dor.
mama care ştie (nu ştiu toate ele?)
că fără de zâne greu e genelor
sărutând copilul, ocroteşte-n piele
pulberea cu stele a vitejilor.
ploaia cum o şti apa să-şi împartă
picături cu număr pe ferestre puse
dac-a mers la şcoală, ştie să despartă
ţârâiala-n litri caselor ajunse.
de pământul are rana de la sete
şi cu aşa boală rodul nu-i sporeşte
îşi adună forţa,din şuvoaie cete
vindecat e câmpul unde verde crește.
cerul, tot blândeţe, noua faţă schimbă
peste păsări pune ce-i lumina lui
caută-mpăcare sau cu vorba plimbă
răpăită apă ce venit-a şui.
au pus picioare-n cer şi dă-i scuturătură
copacii-atunci când vor la joacă se întrec
bunica a mirare afumă-n bătătură
închide foc pe frunze, în negru toate trec
ce-or face ei când noaptea uneşte pas cu pas.
şi fără de lumină, ca-n ceata tâlhărească,
se scapă de povară, trec creanga de impas
neapăraţi de haine, cu iarna să tocmească.
când tăinuindu-şi mersul, de zgomot niciun gând
pun rădăcina iar de la plecat pământul
e semn că peste luni a mai trecut un rând
decembrie-i sosit şi-n ger îi e cuvântul.
doar copiii pot, toamna ea îi lasă
soare strop să strângă în bucăţi de-oglinzi
viaţa asta mică să o ducă-n casă
umbra dată huţa între două grinzi.
când din haine pierde, fără aţă frunze,
şi din câte păsări, cer fără noroc,
pun vorbă copiii să îi facă pânze
îşi plătesc din joacă schimbul reciproc.
să mai stea cu ei, de şcolar să facă
note premiante veselă s-anunţe
când uitat-a vrutul, iarna ne îmbracă
pune fulgii grei, dedesubt tot frunze.
dă-mi mâna, vântule!
mâinile înainte, sprijinite-n cerc
se-ntâlnesc acum, se cunosc mai bine
jocul început îndrăzneţ încerc
roata de sub nuc numai bine-mi vine!
florile puteau lumea să şi-o strângă
să aştepte seara, mama să ne strige
paşii de pământ între toţi s-ajungă
noi invinşi să fim,vara să câştige.
de la baba-oarba, ameţit e vântul
două, trei culori, câte mai avea
mâine stă acasă că şi-a dat cuvântul
face cum e bine, nu cum i-ar plăcea!
a venit iar soare!
miere fără drum, soarele se pierde
coardă fugii lui unde să găsim?
speriat de ploaia peste câmpul verde
cerul are poartă, doar că nu i-o ştim.
Ochii-şi spală-n grabă de alergătură
aerul-lumină, agăţat în flori
laşul galben, mare, printr-o crăpătură
numără să vadă unde mai sunt nori.
în pământul nou, ca în burta mamei
toată viaţa-şi pune carne-n rădăcini
a trecut furtuna şi în locul spaimei
soarele se-ntoarce să fim iar vecini.
Cu un singur cuvânt
De la inimă scos de sub rouă
Mama scapă cer de vânt
Lumea îndrăznind o făcea ca nouă.
Apa de plânset a fricii
Ochilor când dădea să se-ascută
La cuvânt înnodaţi licuricii
Pace puneau nou-născută.
Lumina băută din mână
Ajungea cât să spele pământul
Din cuvânt creştea lumii fântână
Noi copiii urcam mamei gândul.
aşteptând să mai crească
cu prieteni e jocul
cad din iarba cerească
stele, uitându-şi locul.
în scutur dospesc
aducând spor la noapte
ochiul plecat îngeresc
Domnului să-i facă şoapte.
n-au rabdare, vei şti
zilei să se arate.
soare, tu n-ai copii?
nu-s plecate departe!
Lalu gata-i mare!
când lumina se stinge
ochii-i dau ascultare
somnul bun o învinge.
trecută de frică
la-ntuneric vitează
a păpuşii ei doică
să-i dea veghe visează.
ştie luna să suie
ni se-aşează pe casă
nu intreabă, descuie
aşa-i ea, curioasă.
de dat huţa prin lume
a rămas mică toată
nu acum, fără glume
e jumate din roată.
de la galben destramă
de perdele se-anină
pune Papu şi-o cheamă
cu noi două la tihnă!
În loc de noapte bună…
dorm în zbor încuiate
gâzele nopţii şi luna
orele-n minute curate
mâlce tac, una-n una.
n-are vis ceasul, ştiu
mama vine şi-i pune
plânsu-i stins, bunul viu
urma pune pe lume.
somnul-copil, la trompete
umezindu-le glasul
la lumini şi la aur banchete
lasă prinţilor dansul.
Buză de cuptor, iese soare-n lume
nodul zilei dus de la cer să-l dea
la lumină cale, omului anume
sa se-arate copt,asta-i vrerea sa.
Abia tăiat cercul, umblătoare pâine
dată rostogol unde norii-s duși
joaca de-a căldura poate până mâine
rodului să vină va da carăuși.
Încălțat ca micii, stângul unde-i dreptul
seara îl găsește la bolta-ungher
meritând odihnă și pe de-a întregul
somnul să-i dea apă de-i în vis stingher.
De lumină furați
Caută-n liniștea verde
Pomii de creștet înalți
Somnul ce frunzei îi crede.
Cu păsări cu tot
Faţa pun către lună
Cântec în aripi și pot
Cipirind tuturor „noapte bună”.
Câte-un vis își fac drag
Bun de-ascuns dimineaţa
Nu-l trec soarelui prag
Doar din noapte ia viaţa.
Fiecare somn are vrerea lui
Ceasului când pune ore-n așternut
Așezată apa, marea visului
Unde rău de bine încă nu-i cernut.
Ochiul ce-a umblat zilei drum întreg
Să-și ferească tihna, se închide poarta
Negrul lumii sus, fără chip să dreg
Cozile de stele nopții îi fac toarta.
Numai dimineața ce ridică gene
Împacare face între cer și cer
Jumătate-n păsări, din albastru pene
Și din ce rămâne lunii grănicer.
Cine-ar fi crezut că pamântul
unde se rupe îi iese galbenă carne
și frica de toamnă i-aduna cuvântul
cum ploaia căldura s-a pus să-i răstoarne?
Așa sprijinit între vrăbii arice
pe marea-i faptură fără haina potrivă
vântul la frunze surghiunind pe sub bice
din galben căzut în arama captivă.
Și-n tremur lăsați cum ne-ar fi nouă?
cuminte e iarna când abia de-i venită
unind din zăpadă cu mâinile două
alba-mprejur la brazda dormită.
La cer dimineți, încă pe tăcute,
unde norii-și țin apa-n avuții
gerului, cu grabă, vorba să ajute
picătura-n fulg, munca să te ții!
Trebuința a fost până și-n culoare
iernii amintire ochilor să-i dea
îmbrăcat de frig, gri la supărare
primenit pamântul, altfel nu ningea!
S-au chemat copiii, n-a ieșit doar unul
sa-și ia bucuria, palmele s-o țină
rumenind la bulgări, tăinuind Ajunul
Moș „împarte daruri” înc-un an să vină
Zborului lumina căutându-i pielea
pasărea cu ața după vânt se-ascunse
mâna de copil, tainelor acelea,
le făcuse drum însă nu pătrunse.
Și crezând în jocul unde se înalță
pedepsită-i mâna la pământ când dai
fără să gândească vântului descalță
zmeul fără grija piciului bălai.
Norii dacă-s puși nu-s ca să îi mergi
fără îndrumare, se pierdu săracul.
Cuvintele, când gurii piatră de vorbit
locului cel nou prima dată-i pun
mamă lângă tată, zisul lor iubit
cer să strângă lumea, miez la toate bun.
Pasului de lipsă-i drum pe dinainte
șovăială plină, mâini ce rod nu știu
mamă lânga tată, zisul lor cuminte
dă învățatură pentru tot ce-i viu.
Timpul, ca și el omul îl apleacă
la povești le schimbă traiul celor drepți
mamă lânga tată,zisul lor de pleacă
gol rămâne gurii ce-n zadar îndrepți.
Oamenii cei mari, de copii părinți
Lumea în deschis uită s-o măsoare
în cuvântul lor ne-așezăm cuminți
să ne dea-nvățat, la știut strânsoare.
Așteptând la noi cum să-i înțelegem
punem înălțimea cotului pe toate
uitând din silabe, câte-avem, și mergem
unde-i pas, pamânt; unde-i cer, tot roate.
în încheg or crește și cu rod îi urcă
mintea, unde brațe spre făcut a pus
buna-nvățătură vieții îi descurcă
taine adunate, tot cum e și-i spus.
Odihnă să n-aibă piciorului jocul
Copiii au toți înțeleasă menire
Și își zbuciuma râsul și – al lor e tot locul
La lume încep cu întâia dorire.
Și nu – i vine – n gând nimănui să postească
Înspre locul cu flori roua pașilor trec
Între ei fără zgomot tainuind cum să crească
Rascolind după fluturi, ei și zborul se – ntrec.
Cerul, tot o blândețe, unde – s păsări se – anina
Treazul pomilor, verde, de stăpâni ascunzis
Ineluș – vartecus întrebat la lumină
Fugă – n pradă cu ceata la ieșit din frunziș.

18/05/201628/08/2016

Cu deschidere la minte

Să fii al altei culturi şi să vorbeşti spaniolă e ca şi cum ai fura jumătatea unui cântec pentru a îţi potoli foamea gândului, e o haină de duminică în care spiritul alene hoinăreşte parcuri şi râde soarelui.
Să fii al altei culturi şi să vorbeşti spaniolă e ca şi cum rostirea cuvântului cadou împachetat roşu îţi e.

Catalana s-a născut muchie de piatră, fugă fără popas şi apă de băut a cuvintelor. E a două fată în casă aşteptând măritişul după perdelele grele.
Nu îi rogi trupul să dea păcat rostirii.

Îmi amintesc primii oameni vorbiţi mie în catalană. Locul, Ulldecona, şi neputinţa mea de-a da pasului vigoare în nouă limbă.
La început,catalana mi-a fost carceră, nu puteam fi a ei din neştiinţă şi nu mă lasă să fiu a locului ca pedeapsa.

La început… până când toate au căpătat rost, am mâncat, am mers, am strâns mâini şi am sărutat după legea ei. Mi-a devenit prietenă.
Să vorbeşti spaniolă e ca şi cum toate zilele ar fi ¨a şaptea¨ şi toată bucată de pâine, festin.

Numai că să fii al altei culturi şi să vorbeşti catalană e ca şi cum te-ai simţi bine într-o casă care nu e a ta (şi costă a învaţă un popor să lase uşa casei deschisă¡)

Ne naştem stăpânii unei singure limbi: în care ni se cunosc părinţii, ne dăm morţii şi fac copiii noştri primii paşi.
Dar, şi numai celor cu deschidere la minte, uneori ne întâmplăm viaţă prin limbi străine nouă. Şi e ca şi cum o altă ţară ar primi prin botez şi numele nostru.
Trăiască patria mea cea nouă, limba catalană¡

Poema de Laura Catalina Dragomir traduït del romanés al català per PERE BESSÓ
.
POEMA
.
Ell deposà la línia del cor,
ella repartí la fam i li deixà el pa.
Ni tan sols jove.
Ni tan sols francesa.
.
.
POEM
.
El isi puse linia inimii,
ea imparti foamea si ii lasa lui painea.
Nici macar tanara.
Nici macar frantuzoaica.

30/04/201630/04/2018

Aroganţa de a crede că ştii. Poate

E poate un curaj să te rogi. Și oprindu-te să zici cu inima, liniștit deodată, deja să îl știi pe Dumnezeu.

E poate o dragoste fără grabă. Grabă care nu e a faptelor, pentru că în om trăiește și cu omul vine deasupra vieții.

E poate să pui cât ai tu lângă a altuia și să se întâmple iubire. Așa „munca de toată ziua” a Domnului să nu-și uite venirea.

E poate că apa ascultând feței să-i trezească lumina. Lucrul dintâi să-și aștepte omul și, cunoscându-te celorlalți să le fie folosul.

E poate să te crească cuvântul tău spus. Ce-n pântecele urechii vorbă de fiu ce tatălui cere se face.

E poate supusenie a cui lasă-și corpul ofrandă. Unul din mamă, a lumii întregi mamă.

E poate în numele „celor 50 drepți sau poate doar 30” să se ridice albe orașele. Din vină grija aproapelui doar să rămână și, netrebuincios în iertare ție, iubirea seamanului tău să o faci.

E poate să cauți după oameni cerând la ei fără avere de lucruri.

E poate sărăcia cui consolat nu se ajunge, ne învățat la iertare neprimind-o pe-a lui.

E poate că semnul genunchilor căii către Domnul început să nu însemne. Lângă Cel care E „să fii pentru el” nu se face cu frică.

Să mergem în credință din dragoste.
Pentru noi, pentru ceilalți. Lui Dumnezeu.

Laura Cătălina Dragomir

28/04/201628/04/2016

Marta Petreu – turneu literar în Spania

Institutul Cultural Român de la Madrid

Comunicat de presă

Marta Petreu – turneu literar în Spania

În contextul apariţiilor a tot mai multor traduceri din literatura română în limba spaniolă cu sprijinul Institutului Cultural Român prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Cultural Român de la Madrid susţine turneul literar al scriitoarei Marta Petreu în oraşele spaniole Oliva – Comunidad Valenciana, şi Barcelona, în perioada 29 aprilie – 4 mai 2016.

Turneul literar va debuta în data de 29 aprilie cu o lectură din opera poetică a Martei Petreu, în traducerea lui Xavier Montoliu Pauli, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie din Oliva, alături de nume importante ale literaturii contemporane precum Francesc Parcerisas, Josep Lluís Aguiló, Ivan Brull, M. Ana Diz, Ester Xargay, Cesk Freixas, Gràcia Jiménez.

În data de 3 mai, scriitoarea va participa, alături de Adina Mocanu (Universitatea din Barcelona) şi Xavier Montoliu Pauli (traducator), la masa rotundă „Scriitoare române contemporane: construcţia unei literaturi după căderea comunismului“, eveniment organizat de Institutul Cultural Român de la Madrid în colaborare cu Centre Dona i Literatura – Universitatea din Barcelona.

Turneul literar se va încheia în data de 4 mai cu evenimentul „Apocalipsa după Marta“ în cadrul căruia autoarea va lectura fragmente din opera sa, iar poeţii Marc Romera şi Amadeu Vidal i Bonafont vor interpreta aceleaşi fragmente în limba catalană. Evenimentul, moderat de traducătorul Martei Petreu în catalană, face parte din „Săptămâna Poeziei în Barcelona“ şi se va desfăşura la Horiginal – Obrador de Recitacions I Noves Actituds.

Marta Petreu (n. 1955, județul Cluj, Transilvania) este poetă, eseistă, redactor-şef al revistei Apostrof şi, în acelaşi timp, predă istoria filosofiei românești la Universitatea „Babeş-Bolyai din Cluj“. De-a lungul carierei, a câștigat numeroase premii, printre care amintim: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1981, 1997), Premiul internațional „Lillian Hellman/Dashiell Hammett Grant“ (2001), acordat de Human Rights Watch, Premiul ARIEL (2010), pentru Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian. Pentru romanul Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, a fost recompensată cu premiile „Cartea Anului“ 2011, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundației Anonimul, şi cel pentru cea mai bună carte de ficțiune a anului 2011, decernat de Gala Industriei de Carte din România.

Detalii suplimentare puteți obține la:
Institutul Cultural Român de la Madrid
icrmadrid@icr.ro
Telefon: +34 917 589 566
http://www.icr.ro/madrid/
Facebook: IcrMadrid; Instituto Cultural Rumano

26/04/201609/03/2018

Mi-am luat să iubesc singurul bărbat cu care nu știu face viață

Precis nu îmi place să mor
cu tot înțeles
tentând consecința cuțitului în echilibru,
linia cu mâinile egale
melancolie atenuata prin fugă.
Graba însă nu ți-o poate povesti nimeni
e un timp din impuls
gură care nu mai sta înăuntru
și-un „ne-am putea vedea” înflorit
într-o carne care nu bănuiește.
Moartea e o muncă oricât ai spăla-o.

Toți copiii mici se pierd în templu
măcar o dată
gustul lucrurilor se păzește pe necălcate
și așteptarea din aer e locul
unde soarta ți se pune deoparte
poate, simplu, din frica ta.
Mamele știu să nu întrebe
doar trăind lângă viață
nu se ia salvarea lumii la tine
treaba Lui e decât toate mai întreagă treabă
scriu să se facă în mine
ce din altă vrere vine și pune
duminică azi
la umbra uitatului, moarte.

Crede-le doar în umbletul de deasupra
poate și-n punctul de trezire al umbrei
femei toate coaste, înapoi la al nostru aduse.
La marginea de ștergar
negrul cărnii cu ele
oglindă în dezbrăcat, curată.
Eu am un paradis mic
cu perdele ce fac la lumină
prima dată
așa cum rodul altui trup se pune:
sfios, fără apă, doar frunze.
Zilele care cu tot cad
una pusă iar între cele.

La somnul tău om nu am pus niciodată
și să văd că la gură cu îmbrățișările te întrebi
dacă n-a fost iubirea prea lungă!
Gândești că făcută cu margini
din rotundă fără destin o s-o lași
că cerul din aripi e dus la viață și atât
tu, care ai cunoscut iubirile toate
și chiar ai îngrijit cateva!
Până la urmă ăsta e un monolog
pentru moartea mea prin tine singur
de ce alt lucru aș putea să vorbesc
înapoi nu mă mai pui albă carne in lume,
nu e nimic de făcut, te iubesc eu.

El își puse linia inimii
ea împărți foamea și îi lăsă pâinea
nici măcar tânără
nici măcar franțuzoaică.

La capătul celălalt al casei
e cineva în lucrurile mele
e clar că din înaltul patului
micile animale bărbați nu se sacrifică singure
la unu din zi, în fiecare zi
oră de mâncat carne.
Așa cum mă vezi așa stau
cu lingurițe de argint la aruncătura mâinilor
și de liniște doar crucea la gură.
Cu pâine o să te aduc la mine
și-o să te culeg ca și cum ai fi pasăre
în felul nostru, ca oamenii,
schimbăm aripi.

Erau și destui care veneau cu puterea antiseptica a leprei știută
grâul la cinci pâini și, mai îndărăt,
datul în mâna al peștilor
îi prinsese răsfirați
cu Dumnezeu care abia se mutase rotind.
Acum se vorbea de înnoitul ploilor încă o dată
o binecuvântare repede, demografică, cu apă deasupra
și cei știutori ca și neînțărcatii repetau orb pe sânge
desfăcutul cărnii din iubirea ei.
„Ce obicei să nu scoți cuțitul la omul mort”, gândi
de spate întors Noe aștepta să-l iubească
arca era iar linie și început.

Mi-am luat să iubesc singurul bărbat cu care nu știu face viață
nici linie fără tremur somnului.
Îmi rămâne inelul lui între degete
unul măcar nu-l vrea până unde osul respiră cu restul mâinii.
Știm de existența unei politeți civile
femeile frumoase din el cu bărbații de la mine frumoși
se știu deja fața și numărul
și-au dat pacea pe gură
și ne lasă să ne schismuim
noi singuri.

Mă uitam la Dumnezeu ca la soare,
înainte de el o avusesem numai pe mama
și aveam poftă să fim mulți la bătrânețe
să ne ferim de statul înăuntrul pământului și de viermii la inimă
cu femei după dragoste.
El era ceva mai în vârstă ca mine
și când vorbea rar
mă ceream singur om la oase
trânteam pe deasupra raiurile
să aibă popii unde ne număra junghiurile
și noi de ce râde.

16/04/201628/08/2016

ai spus tu odată că m-ai iubi

să fi rânduit eu peste îngeri
cu drept de stăpânire toată ziua şi noaptea dealtfel
ar fi fost fiecărui om un hulub cu aură
cum toatelor, inimilor mele, doar un TU.
apa din zbor ar fi umblat călcată la dungă între cele
trei rânduri de aripi
şi eu oarbă toată
m-aş fi înconjurat numai cu tine
în mine
Serafime

de la coajă spre lume
lucrurile mergeau obişnuit roşu
poate puţin cruciș la muşcătura de lapte
dar aşa sunt toţi merii când se caută de sâmburi…
cântă spre femeile lor
(ca iepurii poleiţi de luna şi teferi
să le dea rodul şi să plece la somn.
unde sub carne e femeie
acolo se stinge zeama
şi se scutură acru lumina pe miez.
oare aşa sunt toate merele când se caută de sâmburi?
se prind cu gura de om spre bărbaţii lor
(ca luna vie scăpătată-n jumăte)
să le lege somnul să le ia rodul
şi la somn să plece in ele.

vezi, tu ai venit
şi cuvinte nu am nici cât să ne dăm mâna ca doi pri-eteni
toate, vii născute, rămânerii în una le-am spus.
şi cât de anapoda e să-mi strig strig paşii
eu, ce carne le-am fost când te învăţau de stăpân
te văd mai înalt
cu numele de dragoste străină de la frunte spre-n-sus
din casă mi s-au ascuns treptele toate, firesc.
(ştiau că n-o să mă mai îndrăgostesc de tine în nici un
alt bărbat).
eu încă sunt cum nu mă ştiai de-nainte
îmbrac rochie pe ploaie
şi părul mi-a crescut
bătrân, monosilabic şi frânt.

eu nici când îmi număram anii pe dimineţile unei
singure mâini
nu obişnuiam plâns pe inima goală
şi datul duhului, în convingere,
oricărei iubiri care repetată-mi ieşea la fiecare trei zile
în zodiacul indian al melcilor fără casă.
acum, că mi se usucă aerul pe gură
ca tecile de fasole sparte pe lung
şi n-am decât o umbră (şi aia bastardă)
(şi aia mărginită stâng de un soare ce îi vine mic)
parcă aş vrea să fi făcut cu tine toate
să ne fi tatuat în briceag şi majusculă cu plus
să-ţi fi dat sertarul de guri din casa mea
să dormi lăsat şi din voie comună, până la ziuă.
nevenitul tău a fost cuminte
nici nu i-am vazut din profil scrâşnitul dinţilor.
avea precisă data (scrisă pe pieptul meu, în pix)
când o sa mă ucidă dragostea.
dragostea care nu mă duruse pe loc.

am vrut să nu-ţi spun când scapă iubirea la mine
s-o mototolesc cu noi înăuntru
şi să-mi dreg vocea din inelar
ca şi cum curajul ar ieşi din falangă spre suflet
ca viermele
dar eu când mă codesc sunt neclară pe mine
îmi vin războaiele albe lacrima înapoi/
şi nu moare nimeni
doar inverşi sunt toţi
de spade.

ai spus tu odată că m-ai iubi
că n-ar fi chiar atât să-mi colbuieşti carnea
pe noapte mult şi în zori tot pe atâta.
că am ochi proaspeţi la trecerea bărbatului
şi dintr-o inimă mi-ai da domesticire întreagă.
că-ţi învârt sufletul ca ploaia pământului rădăcina
până-i cade de-a-npicioarelea cheagul zborului.
şi că-ţi trebuie mult să-nțelegi şi mai mult, ai mai spus
și la ce bun să te cert dacă tot nu rămâi¿

îmi trecuse prin cap să mai las fericirea
să mă zăbovesc peste ea doar noaptea
și atunci la lumina plăpândă.
să o scobesc ca orbii, din mână, de stricăciunea invidi-ei
și bine frumoasă să o dau și altora s-o înceapă
s-o prindă de capătul cu moartea
și să gândească: de acolo îi vine sporul și înțelepciu-nea.
c-am ținut-o dichisită până am uitat și de apă
și-am crescut-o ca pe dragul ochilor.
degeaba.
doar mi-a prefăcut iubirea.
și mi-am zis, ce rost, doar din gură să dai
să bei aerul cu gâlgâit ca și cum ți-ar intra de-adevăra-telea
ca și cum ursitoare bună ți-ar veni
numai pentru încăpățânarea de a-ți repeta nașterea în
fața pântecului
întreagă și cu mama.
și mi-am zis: luați fericirea asta.
cât mă trag pe mâini mă uit și la voi
din partea cealaltă a Styxului.

era înţeles între noi
că dacă te ating şi îţi dai seama de tine
cu probe şi fără să citeşti eticheta autoportretului
o lăsăm.
că o să ne prefacem un timp oamenilor care întreabă
de noi
din casă o să ieşi mai mult tu: ești bărbat
disperarea îţi incepe de la os (pui carne pe ea şi nici nu
ştii că o ai)
eu o să sărut fix şi necesar
în pântecul zdruncinat al oglinzilor, niciodată,
şi, obligatoriu, cu tocul spinării în unghi stins-ascuţit.
coincidenţa o să ne aducă copii si curcubeie malfor-mate de două culori
doar între noi eram înțeleşi
că dacă te ating şi-ţi dai seama de tine
murim.

02/04/201628/08/2016

Îmi trecuse prin cap să mai las fericirea

din vârful stomacului mă încred
ca omul care între tremurat şi frică
nu cere decât apa sprijinit în pământ,
cu sufletul bine dezlegat şi dus
între dinţii cei mari şi degetele picioarelor.
cu atât de puţin păcătoasă femeie
umbra aşteptând să se pună
la colţ razboiul,
la întoarcerea lui,
ura a împlinit carne în mine
nu vorbeşte ca un copil
îi ajunge doar să aibă dreptate.
tu fără mine, rămasă singură eu,
atent la Dumnezeu, nimeni.

între îndoială şi tăcere ştiu despre mine.
cel mai aproape a stat să îmi spună mâna stângă
aia dezbrăcată de trup în sens contradictoriu lumii
cea care nu duce partea, aia
pe care mi-o privea învăţătorul ca pe o bolnavă a scrisului .
am înțeles că moartea mea se ştia că ora invitatului îs
înger
se spusese de multe ori cu numele meu ajuns.
doar eu crezusem că sărutul te scapă
ţinându-l în mine
mi se minunaseră înăuntrurile fără să îl atingă,
doar din existenţa suficientă.
suportat timpul,
toata iubirea cu mâna dreaptă
(am făcut ca toţi văzând drumul)
din pământul meu scoasă.

ar fi să cad soare îndumicat peste lume
să mă uit deschisă, inima dată larg de perete
cu Dumnezeu lăsat să treacă prin ochiul pântecului
linie depărtării
şi voi, întâmplaţilor, să beţi din ultimul gând de la
mine
spărgându-vă gura de nenorocul aproapelui.
să cer pentru mine răspuns şi apropiere împreună
cu mâinile prisosind înaintea ferestrei
sub aşteptarea fecundată a lemnului de apă sărată
e în joc lumea de-a mi-o face mai mare
Cum pot crede-n păcat , eu
ce din Dumnezeu avut-am în mine?

în partea asta a morţii
ştiu mai bine să scriu.
pe de-a dreptul trece puterea braţului
în loc de oase se deschide sângele cu râs
şi mă caut la sân
ca de carne trecută prin soare.
A grabă îmi rămân lucrurile
şi prin cerneală, naşterea dinspre fiu,
n-o pot creşte singură
mai bine decât am trăit-o.
unduie pereţii la trecere.
în afara asta a morţii,
despre mine, numai cuvinte.

de undeva vine Dumnezeu
doar că graba lui,
fiecăruia după cum îi e umbra
şi goală oboseala genunchilor
năpârlirea celor zece porunci
de la gură ca vaietul
şi mirosul sicriului
înainte de luptă, şiretenia şarpelui.
umblând urmei pe o parte şi alta
cel de la viaţă
primul făcut bătrân
înaintea noastră,
îndeajuns, masă întinsă.
de undeva vine Dumnezeu
şi-n Babel, oglinzilor, o a treia faţă.

primul Dumnezeu
era doar un copil la sân
şi eu îmi făceam pâinea pe lângă el,
îmi plăcea că ieşise un Dumnezeu nou şi cuminte,
acum ştiu că am fost cea mai fericită mamă din lume,
statul locului la bărbat, cum spunea îngerul.
Obosise timpul din fructul său, un rost singur,
mergeam cu pas în fiecare zi la fântână.
în treizeci şi ceva de ani cred că şi-a scos aripile doar
de câteva ori,
pentru minuni sau să râdem la zgomot
el, un copil; eu, o femeie cu fiu.
între noi nu mirosea a profeţi
crucile îl chemau uneori cu treburi
întelepţii din temple au memoria bună.

şi dacă-ai venit
să aibă şi lupii ăştia
unde pune vina pe oase
începe de la cineva viu,
un om care iese cu vinul
pacea poverii e să stea jos în casă
în păcat, străduinţa e jumătate din carne
cea de sus parte.
nu ştiu ce faci pe vârfuri
mersul ăsta mereu înainte
nu e al cui vine să dea de mâncare
băgat în Dumnezeu
trăind unde lucrul şi-l face.
cum nu ştiu de ce pe burtă cercul.
era să ghicesc eu clavicula înclinată
şi împreună să-ţi spunem “tata”.
ca şi cum, lângă mine, fără boală
de unde e moarte
ar fi fost spus folosul.

de-a dura ca piatra se poartă bine cuvântul
altfel toţi ar veni să îl ştie
şi ăsta s-ar lăsa şi le-ar da fii.
uite că o să-l pun cu capătul împotriva mea rupt
cu faţa spălată de nume.
şi o să strig:
e al altuia suflet
făcătură i-am dat doar să vină pe aici
de aia mă cheamă dragă a lui!
şi cei care vor să vorbească întru el
în mine vor crede
nu în plânsul care se duce.
e noapte şi numără cel ce se roagă cât a făcut.
aproape de cuvânt nu sunt eu
el a dat altora fiii.
mai bine-l temeam decât să îl pierd.

de câte ori n-am fugit frumoasă pe dinapoia
cearcănelor tale
doar, doar, cu trasul zburat al călcâiului ce știe să scrie
să sparg şapte colţuri anilor de la sfârşit ai neiubirii
să ţi se gâdile timpul acela în care voiai să învechim
împreună
să scoţi ca pe mucegaiul din haine răul că nu mă mai
vrei
de câte ori nu m-am iuţit cu mâinile toate deschise
doar, doar, unde ţi-o lipsi ţie oi avea eu în plus
toată mânarea de la spate a viselor de la închinăciunea
albă a cununiei
şi lipsa aşteptării de a mai fi singur
învingător și învins unui pat de unu.
de câte ori nu m-ai scăpat, cu nelaloc furie, de pământ
şi-am şchiopătat coaste prin toate ungherele
doar, doar , o să te pui strai în cârca straiului peste
mine
şi nu mi-or mai ieşi toate nopţile moarte-tăciune
şi fără soţ.

îmi trecuse prin cap să mai las fericirea
să mă zăbovesc peste ea doar noaptea
și atunci la lumina plăpândă.
să o scobesc ca orbii, din mână, de stricăciunea invidi-ei
și bine frumoasă să o dau și altora s-o înceapă
s-o prindă de capătul cu moartea
și să gândească: de acolo îi vine sporul și înțelepciu-nea.
c-am ținut-o dichisită până am uitat și de apă
și-am crescut-o ca pe dragul ochilor.
degeaba.
doar mi-a prefăcut iubirea.
și mi-am zis, ce rost, doar din gură să dai
să bei aerul cu gâlgâit ca și cum ți-ar intra de-adevăra-telea
ca și cum ursitoare bună ți-ar veni
numai pentru încăpățânarea de a-ți repeta nașterea în
fața pântecului
întreagă și cu mama.
și mi-am zis: luați fericirea asta.
cât mă trag pe mâini mă uit și la voi
din partea cealaltă a Styxului.

26/03/201628/08/2016

Peste umăr privirea înţelegătoare a lui Dumnezeu

Peste umăr privirea înţelegătoare a lui Dumnezeu

Între cei care iubesc nu se poate trăi
sunt curaţi
ca o boală mare aşteptând viitorul
cu sânii intacti şi spatele descumpănit
de treaba asta bine făcută
aproape zilnică.
Nu poţi pune măcar două pietre
să nu-şi facă rău
într-o casă de pământ.
Ei fac alte lucruri, noi suntem
linii care-şi dau seama
din când în când
cunoscuţi, vecini, lume.

Zborul în care ai repetat sămânţa
învinge carnea
chiar dacă furiei îi e frică
vertical, de la dinţi
fără ruina împrăştiată a vocii.
Omul rupt într-o singură pasăre
începe mai multe primăveri deodată
şi toate la lumina nopţii
n-o să se oprească pentru atât
la câţiva metri de ţările calde
aglomerat şi nesigur în sus
de la câteva lacrimi.

Vorbesc despre aşezarea cu faţă
în drumuri scurte, de foame
peregrinarea dresată a sexului de ocupaţie
dens şi foarte jos
ca norii în ţările cu intemperii kilometrice
împărţirea descendenţilor pe tablele pubisului
şi continuitatea în arc
ca semnul războiului, clară
ajutând timpului de recoltă.

Dacă ar există Dumnezeu
(că nu există)
trei zile a murit fără să-l vadă nimeni
mort cât să sufere
cu bunăstarea căderii speriată
tu nu l-ai cunoscut
(doar i te-ai pus pe mâna)
visa cu oameni, de asta l-au luat,
oboseală uscată a orbilor îi maceră rostul
la trocul cu fum îl îndrăzneau toţi
cum era de aşteptat, nu putea merge
cu ei, niciunde
în egalitate de sexe, orfani
copii de cârpe.
Într-o camera mică
încă pescuieşte, vânează.

Fericirea începe imediat
cum anumiţi copaci cresc
rude îndepărtate de care abia se vorbeşte.
Nimeni nu scapă de piatră
dispreţuind-o într-un om fără regi
până nu mai rămâne.
Abundenţă tăcerii respirând
în zile de poze,transparentă
fericirea începe.

Eu mai ştiu cum erai
cel mai bogat mort copil
singurul în casa căruia mergeam
toţi desculţi
oricum dădea spre sud ca şi ochii
ai tăi erau toţi numai bromură şi bomboane mici
te scuturau de cuţit la coapsa de lapte
şi te coborau la noi
(tu nu ai fi coborât )
îţi puneau picioarele pe pământ
să nu se legene, ca de ram,necuratul.
mai ştiu că plouă lung
mereu eram cu gură plină prin apă
şi că la uşa voastră
fierul se sărase de umblet:
tu erai primul mort copil de pe stradă
şi noi ne bucurăm
ca de o haina nouă.

Ea avea trei zăvoare care băteau invers/
le golea de răni şi se ierta singură/
aşa nevrednică să fie teacă/
încă se mai uitau la pasul ei mic/
sfinte duminici, căţelandri /
şi vitejii crescuţi doar cu pâine./
Îi lua către casa ei/
şi strigă la cuţit şi la puterea lui/
“Doamne, frumoasă grădina şi cuminţi toţi !”
Îi înflorea să nu li se piardă pământul/
de sub picioare./
Trei zăvoare erau şi trei/ de trecut/
ca în toate poveştile unde-s prinţese.

am aflat că sunt oarbă
când mă credeam mai frumoasă
eu care făceam să le iasă mâini după somn
şi de la război ziua morţilor aduceam
cu mere şi vin de al treilea martor
am aflat că sunt oarbă
şi că îmi face bine să mă joc cu păpuşile
cele care dorm pe o parte
iubite de toţi cu intenţia de a rămâne.
am aflat că sunt oarbă
unui bărbat îi pupi coajă înainte s-o tai
atâta pâine pentru nimic.

Pentru una care îşi lăsa părul tuns scurt

în zilele de sânge
cărnii i se aşezase bine mersul
scria, nu caut eroi, sunt vânzătoare de dulciuri
de la coapse îmi ies grijile lumii
aproape noi la ochiul cheii.
Doar pentru că e toamna
prietenii comuni o să-ţi stârnească sânul
nu plânge, spune-le bărbat fiecăruia,
mai sus de genunchi minciună nu cere
obligatoriu smoking.
O să plouă săptămâna asta, ştiu.

Aşteptarea cuiva, ştia mama
după cum lovea în pantalonii de bărbat
ai cui mă făcuse copil pentru ea
e o supărare importantă
în cruce roşie pusă cu sfinţii
de umeri drepţi
unde da Dumnezeu şi ne udă.
Numai eu arătăm cu mâna murdară
locul gol de la masă, femeia
de când cu istoria vămilor
nici îmbrăcată n-ar fi putut de amândoi
de sărăcia asta nu o cruţa nimeni
îmi zicea, nu-i semăn,
şi întindea la pliuri peste coapsele zăcute.
Pune cu lut şi adu-l acasă
măcar în zilele în care nu dorm
nu zi că ai fost
scăpată prunc fără tată.
Când plecau la mai cald
oamenii lăsau lumina aprinsă, se pare.

20/02/201620/02/2016

Laura Cătălina Dragomir – Poetă. Barceloneancă.

Am căutat o prezentare mai bună pentru Laura Catalina Dragomir, însă am renunţat în favoarea recenziei volumului „Una și aceeași față a diferitului”, Editura „Bookmasters”, București, 2015.

„După o lectură frugală, pe diagonală, s-ar putea crede că Laura Cătălina Dragomir scrie într-o sintaxă bizară a limbii române: la răstimpuri, discursul se fracturează brusc, elementele de relaționare dispar, mintea cititoare se bulversează când, pe neașteptate, o sală de bal se transformă într-un fruct cu sâmburi sau când enunțul își oprește respirația.

Însă, dacă poeziile îi sunt parcurse cu energia cu care au fost scrise, s-ar putea lesne observa că tocmai din această zicere pe nerăsuflate provine farmecul lor nelumesc, felul lor de-a comunica adevăruri ontologice frapante sau de-a dreptul halucinante. Dacă se pricep toate acestea, în urmă se întind dâre de o frumusețe fără egal. Este limpede că Laurei Cătălina Dragomir versurile îi sunt „suflate” din alte dimensiuni ale limbii comune și că revelațiile îi sunt atât de fulgerătoare încât orice ulterioară cosmetizare a retoricii le-ar altera iremediabil atât sensurile cât și firescul. De aici provine aspectul lor placentar, care le conferă o augustețe rar întâlnită.

Tematica acestui important debut editorial este enunțată superb chiar după pagina de gardă: „Într-o bună zi Dumnezeu va fi major și o să ia înapoi numele Lui cel mai frumos. Eu Îl aștept cu hainele păturite, tată!”. Într-adevăr, „Una și aceeași față a diferitului” este pe fond o carte de psalmi priponiți în contemporaneitate doar de un firav textualism de coloratură. Și încă o mențiune: dacă veți citi chiar și sumarul acestei cărți, vă veți da seama că el este, de fapt, însuşi poemul care o încheie.”

Recenzie realizată de: Ciprian Chirvasiu

Din anul 2015, poeta Laura Cătălina Dragomir, a debutat public cu poemele sale, într-o antologie a Editurii Vocativ, aflată la prima ediţie, volumul se numeşte „Carte diem”. Printre autorii care se regăsesc acolo, o descoperim şi pe Laura Cătălina Dragomir, deodată cu poezia ei.