Aroganţa de a crede că ştii. Poate

E poate un curaj să te rogi. Și oprindu-te să zici cu inima, liniștit deodată, deja să îl știi pe Dumnezeu.

E poate o dragoste fără grabă. Grabă care nu e a faptelor, pentru că în om trăiește și cu omul vine deasupra vieții.

E poate să pui cât ai tu lângă a altuia și să se întâmple iubire. Așa „munca de toată ziua” a Domnului să nu-și uite venirea.

E poate că apa ascultând feței să-i trezească lumina. Lucrul dintâi să-și aștepte omul și, cunoscându-te celorlalți să le fie folosul.

E poate să te crească cuvântul tău spus. Ce-n pântecele urechii vorbă de fiu ce tatălui cere se face.

E poate supusenie a cui lasă-și corpul ofrandă. Unul din mamă, a lumii întregi mamă.

E poate în numele „celor 50 drepți sau poate doar 30” să se ridice albe orașele. Din vină grija aproapelui doar să rămână și, netrebuincios în iertare ție, iubirea seamanului tău să o faci.

E poate să cauți după oameni cerând la ei fără avere de lucruri.

E poate sărăcia cui consolat nu se ajunge, ne învățat la iertare neprimind-o pe-a lui.

E poate că semnul genunchilor căii către Domnul început să nu însemne. Lângă Cel care E „să fii pentru el” nu se face cu frică.

Să mergem în credință din dragoste.
Pentru noi, pentru ceilalți. Lui Dumnezeu.

Laura Cătălina Dragomir