Fiesta de Gracia – Marea sărbătoare a verii barceloneze

Fiesta de Gracia – Marea sărbătoare a verii barceloneze

Trimite și altora

Până sâmbătă, 21 August, Gracia se îmbracă de sărbătoare. Cumva băutura populară, artiştii amatori şi hârtia creponată reuşesc, toate împreună, să creeze atmosfera pentru o experienţă magică – fiesta de Gracia este obligatul pelerinaj prin Barrio de Gracia barcelonez pentru oricine se găseşte în oraş la mijlocul lunii August.

Proclamaţia de deschidere a fost făcută ieri dar petrecerea începe cu adevărat astăzi, odată cu focul de artificii. Cea mai reprezentativă caracteristică a sărbătorii sunt surprinzătoarele şi ameţitoarele decoraţiuni stradale, manufacturate de asociaţiile de vecini care concurează astfel pentru câştigarea titlului acordat străzii celei mai frumos decorate. Şi e un lucru foarte serios, să nu vă imaginaţi că cineva ia în glumă competiţia aceasta pentru care se pregătesc încă din luna aprilie.

Trecând de la artă naivă la compoziţii suprarealiste, decoraţiunile fac să se potrivească festivităţile stropite din belşug cu sangria cu dorinţa participanţilor de a lua în serios lucruri neserioase, pentru că, nu-i aşa, o sărbătoare trebuie cinstită cum se cuvine. Mergeţi devreme ca să prindeţi decoraţiunile încă în stare acceptabilă.


Românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?dolce telekomStai informat, tine legătura cu țara, romanește / Tv satelit oriunde în Europa /


Altă parte importantă a fiestei este muzica, cu grupuri locale şi DJ cântând orice, de la rock la rumba Catalană sau la muzica electronică ce zguduie cartierul. Reprezentaţiile populare includ un correfoc (torţe), gegants (uriaşi de carton) şi castellers (faimoasele piramide umane tradiţionale în Catalunya)

Verificaţi website-ul organizatorilor pentru programul complet (în Catalana). Sau pur şi simplu aruncaţi-vă cu capul înainte acolo în orice noapte şi amestecaţi-vă printre petrecăreţi.

...