155: Politia, finantele si educatia catalana controlate de la Madrid

155

  • Primul ministru, Mariano Rajoy, după reuniunea de astăzi și cu sprijinul socialiștilor anunță aplicarea articolului 155 prevăzut de constituția spaniolă în cazul Catalunyei
  • Madridul suspendă președintele, vice-președintele guvernului regional și preia controlul asupra parlamentului, serviciilor publice catalane

Articolul 155 va fi supus votului senatului spaniol în care Partidul Popular este majoritar până vineri, 27 octombrie. Parlamentul catalan nu va putea iniția sau vota măsuri legislative între timp. Președintele Carles Puigdemont este suspendat din funcțiunile publice, vice-peședintele Oriol Junqueras rămâne fără influență în domeniul economic, nu se vor putea gestiona mediile de comunicații publice autonomice (TV3, 3/24, Catalunya Radio) iar Mossos d’Esquadra vor fi sub comanda ministerului de interne de la Madrid.

Președintele Carles Puigdemont și vice-președintele Oriol Junqueras împreună cu toți miniștrii guvernului catalan sunt obligați să părăsească funcțiile începând cu momentul în care senatul de la Madrid se va reuni pentru a vota această propunere a guvernului de la Madrid. Se precizează că actualul guvern nu va fi înlocuit de un guvern catalan ci că miniștrii vor fi numiți de la Madrid. La nivel declarativ măsurile au ca finalitate convocarea de alegeri regionale anticipate în maximum 6 luni, din care să rezulte o nouă majoritate în parlamentul catalan.

Primele reacții din mediile politice și ale societății civile din Catalunya sugerează că guvernul condus de reprezentantul Partidului Popular, Mariano Rajoy, a ales varianta dură a interpretării articolului 155 din constituție.

Sondaj Dacia în Marea Britanie: „noile gadgeturi au devenit mult prea complicate”

dacia

  • 84% dintre britanici consideră că noile gadgeturi sunt prea complicate, iar peste o treime folosesc mai puțin de jumătate dintre funcțiile telefoanelor inteligente.
  • Conform unui sondaj realizat de Dacia, două treimi dintre britanici nu cunosc semnificația tuturor indicatorilor din bordul mașinii.

Dacia a realizat un sondaj în Marea Britanie pentru a vedea cât de bine înțeleg și cum folosesc britanicii noile tehnologii din piață. Dintre cele 2.000 de persoane care au luat parte la sondaj, două treimi au spus că nu cunosc semnificația tuturor indicatorilor din bordul mașinilor. În același timp, britanicii au spus că folosesc doar două treimi dintre tehnologiile disponibile pe mașinile achiziționate.

84% dintre respondenți sunt de părere că noile gadgeturi au devenit mult prea complicate, iar peste o treime spun că folosesc mai puțin de jumătate dintre funcțiile oferite de telefoanele inteligente.

„Simplu înseamnă inteligent. […] În cadrul Dacia nu dezvoltăm tehnologii inutile și ne mândrim cu faptul că le oferim clienților doar lucrurile de care au nevoie”, a declarat Louise O’Sullivan, oficial Dacia Marea Britanie.


Publicitate
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


În același timp, unul din cinci britanici are acasă cel puțin trei gadgeturi de bucătările pe care nu le utilizează niciodată. 6 din 10 britanici spun că habar nu au cum să folosească la maximum funcțiile mașinilor de spălat, iar 15% dintre respondenți au declarat că au returnat un produs electronic pentru că modul de utilizare era mult prea complicat.

„Afluxul de gadgeturi și noile tehnologii ar fi trebuit să ne ajute să trăim mai ușor, dar sondajul scoate la iveală faptul că milioane de oameni nici măcar nu folosesc jumătate dintre funcțiile disponibile”, a completat oficialul Dacia din Marea Britanie.

sursă: automarket.ro

Ziua mondiala a luptei impotriva cancerului mamar

cancer

  • Este tipul de cancer care afectează mai mult de 100.000 de femei în Spania; 1 din 8 femei suferă de această afecțiune.
  • Cancerul la sân afectează deasemenea bărbații chiar dacă numărul este proporțional mai mic. 1 din 100 de pacienți este bărbat.

Rata de supraviețuire este mai mare decât în cazul altor tipuri de cancer

Acest tip de cancer afectează mai mult de 100.000 de femei în Spania, în fiecare an se adaugă 27.000 de cazuri noi, după cum reiese din datele furnizate de Asociación Española Contra el Cáncer (AECC). Aceasta înseamnă că una din opt femei dezvoltă această formă de cancer pe parcursul vieții.

Este motivul pentru care se recomandă femeilor să deprindă metodele prin care pot identifica eventualele malformații care pot apărea la nivelul pieptului, să își facă reviziile medicale periodice normale în special dacă au antecedente în familie și să facă o mamografie odată pe an după împlinirea vârstei de 45 de ani.


Publicitate
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Ce se caută în cazul unei auto-examinări ale pieptului?

Ar putea fi o alterare a pielii sânului (piele crăpată, roșeață sau asperități nefirești) și a culorii acestuia, creșterea vizibilă a vascularizării, asimetrie evidentă între mărimea sânilor sau o mică protuberanță de mărimea bobului de mazăre imobil la presiune, chiar dacă nu sunt dureroase. Cu un diagnostic timpuriu rata de supraviețuire se ridică la 82,2% în Spania, superioară mediei europene.

Cancerul mamar, în ciuda percepției generale, afectează deasemenea bărbații. Unul din 260 de bărbați suferă un cancer de sân în Spania. Din 26.000 de cazuri detectate în fiecare an 260 sunt la bărbați. Un număr semnificativ de bărbați afectați de o maladie cu chip feminin în accepțiunea publică.

Care sunt factorii de risc pentru cancerul la sân?

Unii dintre factorii de risc ai cancerului la sân pot fi modificați (cum ar fi consumul de alcool), alții nu pot fi modificați (vârsta).

– Vârsta: șansele de cancer cresc odată cu înaintarea în vârstă
– Istoricul familial: riscul de cancer mamar este mai mare in rândul femeilor care au rude cu această boală.
– Antecedente personale: diagnosticarea cancerului la unul dintre sâni crește riscul de a dezvolta cancer și la celălalt sân.
– Menstruația: femeile a căror menstruație a debutat la o vârstă tânară (înainte de 12 ani) sau au trecut prin menopauză mai târziu (dupa 55 de ani) au un risc ușor crescut.
– Țesutul mamar: femeile cu un țesut mamar dens, au un risc crescut de cancer
– Rasa: femeile albe au un risc crescut de a dezvolta cancer mamar.
– Expunerea la radiații.
– Nașterea unui copil după vârsta de 30 de ani.
– Obezitatea.
– Utilizarea de contraceptive orale pe o perioada lungă (8-10 ani).
– Consumul de alcool
– Utilizarea terapiei cu hormoni după menopauză.

Care sunt simptomele și semnele cancerului de sân?

Cel mai frecvent semn al cancerului mamar este apariția unui nodul, pe lângă acesta se mai pot evidenția următoarele:

– Secreții mamelonare sau roșeață
– Durerea sânului
– Umflarea unei anumite porțiuni a sânului

Cum este diagnosticat cancerul de sân?

Deși cancerul poate fi depistat în urma evidențierii simptomelor de mai sus, mamografia joacă un rol foarte important în diagnosticarea cancerului mamar, aceasta putând depista cancerul și în fază incipientă.

Recomandabil este ca femeile de 40 de ani și peste 40 de ani, să facă în fiecare an o mamografie, în timp ce femeile de 20-30 de ani ar trebui să facă o ecografie la doi ani. Pe lângă acestea, autoexaminarea sânilor ar trebui să facă parte din viața fiecărei femei.

Pentru determinarea stadiului în care se află boala, sunt folosite tomografiile, scanarea oaselor și mamografiile; toate acestea fiind folosite în scopul determinării răspândirii celulelor canceroase în corp.

În urma stabilirii stadiului în care se află boala, medicul specialist va putea prescrie tratamentul.
Pacienții care suferă de cancer de sân, au mai multe opțiuni de tratament:
– Mastectomia (eliminarea țesutului mamar)
– Mastectomia radicală (chirurgul îndepărtează pe langă țesutul mamar și ganglionii limfatici axilari)
– Radioterapia (distrugerea celulelor canceroase cu raze de energie ridicată)
– Chimioterapia (tratarea cancerului cu ajutorul medicamentelor ce călătoresc prin vasele de sânge la celulele canceroase)
– Terapia cu hormoni (ajută la reducerea riscului de a reapărea cancerul dupa o intervenție chirurgicală).

Șansa de supraviețuire este cu atât mai crescută cu cât cancerul a fost depistat mai devreme. Deoarece cancerul de sân nu poate fi prevenit, singura opțiune este examinarea periodică a sânilor. Daca observați ceva schimbat la palparea sânului vizitați medicul specialist, fiecare zi de întârziere poate fi hotărâtoare în lupta cu această necruțătoare afecțiune.

UE limiteaza accesul copiilor sub 16 ani la retelele sociale din 2018

sociale copii

  • Copiii care n-au împlinit 16 ani vor avea nevoie de acordul părinților pentru a putea deține conturi pe rețelele de socializare (facebook, twitter, Instagram,..),
  • Deasemenea pentru a face cumpărături online sau pentru a accesa orice serviciu online care presupune strângerea și folosirea ulterioară a datelor personale.

Măsura este una dintre prevederile noului Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), care va intra în vigoare în toate statele UE, începând cu 25 mai 2018.

Ea pleacă de la principiul potrivit căruia:

“Copiii au nevoie de o protecţie specifică a datelor lor cu caracter personal, întrucât pot fi mai puţin conştienţi de riscurile, consecinţele, garanţiile în cauză şi drepturile lor în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal. Această protecţie specifică ar trebui să se aplice în special utilizării datelor cu caracter personal ale copiilor în scopuri de marketing sau pentru crearea de profiluri de personalitate sau de utilizator şi la colectarea datelor cu caracter personal privind copiii în momentul utilizării serviciilor oferite direct copiilor.”


Publicitate
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Autoritățile naționale pot fixa vârste chiar mai mai mici, dar nu sub 13 ani, pentru conturile pe rețelele sociale și accesarea magazinelor online.

Condiţii aplicabile în ceea ce priveşte consimţământul copiilor în legătură cu serviciile societăţii informaţionale:

  1. în ceea ce priveşte oferirea de servicii ale societăţii informaţionale în mod direct unui copil, prelucrarea datelor cu caracter personal ale unui copil este legală dacă copilul are cel puţin vârsta de 16 ani
  2. dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, respectiva prelucrare este legală numai dacă şi în măsura în care consimţământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părinteşti asupra copilului
    statele membre pot prevedea prin lege o vârstă inferioară în aceste scopuri, cu condiţia ca acea vârstă inferioară să nu fie mai mică de 13 ani
  3. operatorul depune toate eforturile rezonabile pentru a verifica în astfel de cazuri că titularul răspunderii părinților

Legea europeană include pe lângă limitarea accesului liber al minorilor la rețelele sociale și obligația operatorilor online care prelucrează date cu caracter personal de a cere acordul părinților pentru orice operațiune care implică prelucrarea datelor personale ale persoanelor cu vârste sub 16 ani.

sursa foto: cursdeguvernare

‘Oprire de țară’ (Paro de pais) – marți 3 Octombrie in Catalunya

greva generala catalunya

  • Protestul Catalan împotriva acțiunilor forțelor de securitate de duminică

Departamentul de Sănătate anunță că vizitele regulate și intervențiile minore se amână iar asistența extra-spitalicească va fi acoperită cu 25% din personal. Funcționarea serviciilor de urgență și cele speciale cum sunt cele de radioterapie sau chimioterapie vor funcționa normal.

Transportul în zona metropolitană de Barcelona nu funcționează normal, există servicii minime de 25% dar numai în orele de vârf (de 6h30 la 9h30 și de 17h la 20h), în restul zilei nu este garantat. Faptul că acțiunea nu este definită formal ca fiind o „grevă generală” face ca legea să nu poată impune servicii minime, cele care vor funcționa o vor face la ordinul propriilor firme de transport.


Publicitate
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Școlile sunt închise chiar dacă un număr minim de cadre didactice vor fi prezenți pentru eventualitatea că unii elevi vor veni totuși.

Este o ‘grevă generală’ neobișnuită la care și-au declarat adeziunea atât sindicatele cât și o parte a patronatului catalan și pe care o denumesc generic ‘Paro de pais’ (oprire de țară)

Autonomi și firmele mici aparținând federației CECOT anunță de asemenea că se vor alătura protestului care are ca obiectiv demonstrarea nemulțumirii societății civile față de acțiunile de forță intreprinse de poliția națională, duminică, soldate cu un număr de 893 de răniți dintre care 4 în stare gravă, conform comunicatului departamentului de sănătate catalan.


Publicitate
digimobil


Manifestații de proporții sunt prevăzute pentru această seară atât în Barcelona cât și în principalele orașe catalane

sursa foto: Protestul de luni, 02 Oct în piața Sant Jaume (Susana Vera / Reuters)

Chestiunea Catalana: Ciocnire de trenuri

chestiunea catalana

  • Duminică, catalanii votează pentru sau împotriva independenței, în referendumul convocat de guvernul catalan și interzis de Spania.

Mossos de Esquadra, corpul de poliție autonomică, aflat de două zile sub comanda unui trimis al Ministerului de Interne de la Madrid, au vizitat școlile din Catalunya avizând că duminică dimineață „nimeni nu ar trebui să fie prezent în incintă sau să aibă o motivație convingătoare, fără legătură cu referendumul”.

Poliția spaniolă, Guardia Civil, a verificat astăzi închiderea centrului de telecomunicații al generalității catalane. 29 de aplicații informatice care, în opinia procuraturii generale spaniole „ar putea fi folosite pentru votul electronic”, au fost suspendate. Guardia Civil a făcut astăzi o percheziție suplimentară în vederea verificării ordinului dat ieri către Mossos de Esquadra de sigilare a acestora. Operațiunea are în vedere nu numai împiedicarea votului electronic ce ar putea fi folosit ca plan B ci și posterioara numărătoare a voturilor după votare.


Publicitate
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Ministerul de Interne spaniol a trimis încă de la începutul săptămânii câteva mii de polițiști în Barcelona.  Până acum aceștia au rămas staționați, încartiruiți pe vase de croazieră închiriate, ancorate în port. Au apărut tensiuni în ultimele zile când lucrătorii din port au refuzat să aprovizioneze cu alimente corpul expediționar de la Madrid.

Părinți și vecini, însoțiți de copii pentru care au organizat acțiuni ludice și culturale, au rămas încă de ieri în incinta institutelor de învățământ de pe întreg teritoriul regiunii pentru a împiedica sigilarea acestora de către forțele de securitate. Unele dintre ele au fost vizitate de echipaje ale poliției care au avizat că trebuie să le părăsească înainte de orele 6,00 dimineața, duminică. Lucru care, conform declarațiilor, pare puțin probabil, oamenii sunt deciși să rămână în incinta colegiilor inclusiv duminică.

Dintre cele 2.315 puncte de votare prevăzute în toată Catalunya, 207 sunt în Barcelona, 824 în restul teritoriului zonei metropolitane Barcelona, 287 în zone din centru, 218 în El Camp de Tarragonna, 203 în Lleida, 99 în Terra del Ebre, 384 în Girona și 93 în zona Alt Pirineu și Aran.


Publicitate
digimobil


Studenții de la Universitatea Barcelona au întrerupt studiile de miercuri, pichetează instalațiile instituției și au organizat marșuri de protest împortiva a ceea ce consideră o „vulnerare a drepturilor fundamentale” din partea autorității centrale. Tinerii de la Universitat Autonomica de Barcelona și-au prelungit ieri protestul până dincolo campusul universitar, autostrada AP-7 înregistrând blocaje de mai mult de 12 kilometri înspre nord.

Festa Major Esquerra de l’Eixample – Barcelona

eixample robarna barcelona

  • Sărbătoarea Mare (la Festa Major) a cartierului din Barcelona care găzduiește Mica Românie, Esquerra de l’Eixample, începe vineri, 29 septembrie 
  • Actul inaugural, „el Prego”, are loc la Modelo de la orele 21

Concentrarea de spații comerciale și utilități specifice pe care toți românii din Catalunya le vizitează regulat, zona supranumită Mica Românie este situată în cartierul Eixample din Barcelona, în zona străzilor Provença și Entença. Produse alimentare românești, servicii pentru televiziunea românească prin satelit, cartele de telefonie DIGImobil, poștă și pachete, librărie românească, artizanat și cadouri românești, restaurante cu specific, cosmetice de la prestigioasa marcă Gerovital, RoBarna, Centrul Cultural Robarna .. toate sunt concentrate în vecinătatea impunătorului edificiu Modelo, proaspăt recuperat în această vară pentru vecinii din cartier.

Sărbătoarea Mare a cartierului coincide cu începutul blândei toamne barceloneze, umplând străzile și piețele de muzică, voie bună și bucurie. Toți vecinii ies pentru a se bucura de ambientul festiv, pentru reîntâlnirea cu prietenii sau cu familia. Sunt momente speciale pe care ne invită să le trăim în spațiul public al orașului care ne asigură că este și al nostru, ca noi cetățeni, în egală măsură.


Publicitate
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Anul acesta, invitația de a trăi această experiență în stradă are un caracter special pentru că locurilor în care în mod tradițional s-au desfășurat aceste acțiuni l-i se adaugă Modelo, fosta instituție a ministerului de interior catalan care a trecut în această vară în administrarea primăriei în căutare de destinații civice pentru spațiile existente.

De când și-a închis porțile, edificiul întins pe două „manzanas” s-a oferit către vecinii din cartier și nu numai, acest spațiu găzduind reuniuni, consilii și activități specifice, imensaul ansamblu urbanistic devenind nu doar un proiect al orașului cât mai ales unul al cartierului. Acesta de fapt întoarce beneficiile așteptate de asociațiile de vecini, pe care aceștia le reclamă de multă vreme și pentru care au luptat cu obstinație și perseverență.

Programul complet al manifestărilor din perioada 29 septembrie – 8 octombrie 2017 îl puteți găsi aici

21.00 h PREGÓ DE FESTA MAJOR a càrrec de Joan Isaac, cantautor.
– CONCERT DE Joan ISAAC

eixample robarna

Diaspora, vaca de muls. Daca ai buletin esti bun de plata

impozite

Un sfert dintre românii apți de muncă își câștigă traiul în afara granițelor țării. Fiscul nu are nici o problemă să amendeze la grămadă. Ești în țară sau nu fiscul nu știe și nu îl interesează, dacă ai buletin ești plătitor de impozite, așa de simplu.

Haosul în care se scaldă statistica românească, dincolo de aberațiile listelor electorale, are efecte nefaste asupra sistemului de colectare a impozitelor. Comunicările către plătitorii de taxe ar trebui să fie individuale și personalizate, așa cum se întâmplă în țările cu apă caldă. Nu este însă o opțiune pentru fiscul român care zice că ești bun de plată până ți se aprobă contestația. Pe care dacă ești inspirat și o faci, bine, dacă nu, plătești.


Publicitate
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Dacă ați plecat din țară înainte de 2011 nu trebuie să trimiteți dovada domiciliului fiscal. În schimb, oricine a părăsit România începând cu 2012 trebuie să facă dovada că plătește impozite afară. Dacă nu, de la 1 ianuarie 2018, țara vrea de la tine între 50 și 200 lei, nu este clar care sunt criteriile pentru care datorați o sumă sau alta. Cu alte cuvinte nu fiscul trebuie să justifice că îi datorăm bani ci noi trebuie să dovedim că nu obținem venituri impozabile în România, suntem potențial infractori.

Certificatele de rezidență fiscală pe care românii din diaspora ar trebui să le obțină pentru evitarea dublei impozitări se fac în baza unui formular de mai multe pagini în care trebuie să treceții detalii fără legătură cu acest subiect.

Însă, pe lângă acest formular, unde trebuie trecute inclusiv date cu caracter personal care nu este normal să existe într-o interogare fiscală , românul din diaspora trebuie să depună și o serie de documente. Culmea este că unele dintre acestea nici măcar nu există în unele țări.

Așadar, pentru a primi Certificatul de Rezidență Fiscală, trebuie să vă prezentați personal (sau să împuterniciți pe cineva) la fisc și să duceți următoarele documente:

  • Certificat de rezidență fiscală
  • Copie contract de muncă
  • Copie contract de casă
  • Copie CI sau pașaport
  • Copie card de sănătate
  • Copie carnet de conducere dacă este emis de țara respectivă

Certificatul de rezidență fiscală, copia după contractul de muncă și copia după contractul de casă (contract de vânzare-cumpărare sau închiriere) trebuie traduse și legalizate. Fără aceste documente nu veți putea convinge statul român că vă plătiți taxele în alt stat din Uniunea Europeană.

Altă prevedere plină de grație este că cetățeanul care părăsește țara are obligația să anunțe la fisc, cu 90 de zile înainte, că își ia lumea în cap, altfel e bun de plată. În mod sigur fiecare dintre cei 4 milioane de plecați și-au planificat cu grijă și din timp plecarea iar una dintre preocupările de căpătâi a fost și va fi anunțarea fiscului.

Un milion de catalani in mars de Ziua Catalunyei

diada barcelona 2017

Străzile din Barcelona au fost ieri o mare de „esteladas” – steagurile pro-independență catalane -, semn că suporterii referendumului pentru independență anunțat pentru 1 Octombrie s-au mobilizat.

Mai mult de un milion de catalani au manifestat în Barcelona la marșul tradițional de 11 septembrie, principala sărbătoare instituțională a Catalunyei, la mai puțin de trei săptămâni până la programatul referendum la care sunt chemați să aleagă dacă rămân sau nu împreună cu Spania.


Publicitate
dolce telekom


Pentru cel de al 6-lea an consecutiv, Ziua Națională a Catalunyei – La Diada de Catalunya – a fost un prilej pentru partizanii independentiști să își clameze idealurile. Organizatorii declară un număr de 450.000 de participanți iar poliția, într-un comunicat ulterior, ridică numărul manifestanților la peste un milion.

diada inline 1

Guvernul spaniol este hotărât să împiedice desfășurarea referendumului pe care l-a declarat ilegal dar guvernul regional catalan refuză să dea înapoi. Sondajele de până acum arată că majoritatea locuitorilor din bogata regiune din nord-est doresc să voteze.

Sondajele mai arată că cetățenii catalani au păreri împărțite în ceea ce privește independența de Spania. La sfârșitul lunii Iulie 49,4% dintre catalani erau împotriva independenței în timp ce 41,1% o susțineau.

Un puternic dispozitiv de securitate a supravegheat mareea umană de ieri, poliția catalană a fost vizibilă, înarmată și pregătită pentru orice – semn al recentelor tensiuni provocate de atentatul de Las Ramblas de acum câteva săptămâni. Dar împotriva atrocităților încă proaspete în memorie și amenințărilor venite dinspre Madrid atmosfera la Diada de luni a fost una luminoasă, de sărbătoare.

diada barcelona 2017

Carles Puigdemont, Raul Romeva, Helena Casador, Ada Colau au fost printre vorbitorii care au luat luat cuvântul cu ocazia manifestării de ieri. Ada Colau, primarul Barcelonei, a criticat modul în care guvernul de la Madrid administrează spinoasa temă a referendumului dar spune că mișcarea în marș forțat pro-independență a guvernului catalan „lasă pe dinafară jumătate dintre locuitorii catalunyei”.


Publicitate
digimobil


Pentru Jordi Sala, un profesor de 41 de ani din Reus, intervievat de theguardian momentul 1 Octombrie 2017 va fi un simplu act democratic: „nu este despre a vota da sau nu, este despre a putea vota democratic pur și simplu”. Dar cât de sigur este că referendumul chiar va avea loc? „ Inima mea spune că votul se va desfășura însă minte îmi este puțin mai sceptică”, răspunde la întrebarea reporterului de la The Guardian.

Canale tv ungurești subvenționate la retransmisie în România

canale

  • Programele M1, M2, M4, M5, Duna și Duna World pot fi retransmise în România integral, până pe 31 august 2018

Fondul pentru Sprijinirea Serviciilor Media şi Gestionarea Bunurilor (MTVA din Budapesta, Ungaria) a transmis Autorizaţia generală temporară pentru retransmisia în mod simultan, neschimbat și integral pe teritoriul României a unor canale publice din Ungaria: M1, M2, M4, M5, Duna şi Duna World, înregistrată la Consiliul Național al Audiovizualului din România în data de 22 august 2017, informează site-ul specializat hdsatelit.blogspot.com

digi dolce focus 2017

Prin aceasta, informează Consiliul Naţional al Audiovizualului din România că în perioada 1 septembrie 2017 – 31 august 2018, MTVA autorizează temporar operatorii de satelit, de reţele de televiziune prin internet (IPTV) şi furnizorii de servicii media prin cablu, care desfăşoară activitatea în mod legal pe teritoriul României, să retransmită publicului, în mod simultan, neschimbat şi integral, conţinutul canalelor publice din Ungaria, menţionate mai sus, care pot fi retransmise în mod legal în afara teritoriului Ungariei.

Intoarcerea la rutina

rutina

S-au terminat vacanțele, s-au terminat voiajele, descoperirile și aventurile. Înapoi la serviciu, studii sau șomajul cu agitația caracteristică. Revine rutina cotidiană, împrejurimile cunoscute, spațiile domestice, mecanica monotonă a obiceiurilor personale, cafeaua cu lapte și îndulcitor, amicii de vineri, serialele pe internet, cura de slăbire, clasele de yoga și cursurile de engleză.

Priviți partea bună: de fapt dinamica asta ne convine. O iubim, chiar dacă ne este greu să o recunoaștem, pentru că, așa cum spune Ted Demme în Beautiful Girls, roller coaster-ul promite furnicături în stomac însă rutina poate fi o alegere minunată.

Portul pe care îl cunoști e un refugiu, apropierea relaxează ca o supă caldă, monotonia este o stare de grație. A trăi este de asemenea asta, peste toate celelalte este asta, pentru că doar monotonia permite extraordinarului să existe, îl definește și îl crează.

Trebuie să amintesc că noul induce o stare de exaltare dar stabilitatea ne captivează? După valurile de adrenalină estivale am uitat oare plăcerea lucrurilor repetitive și previzibile? Plăcerea de a asculta „piesa aia”, asculta „acea voce”, reciti „poemul acela”, jumătatea de oră de moțăială furată la jumătatea zilei.

Haideți, nu-mi spuneți că după ce ați mîncat friptură la micul dejun, friptură la prânz și friptură la cină nu vă arde gura după o fasole de joi? o salată de vinete la pachet după legiunea de hamburgheri cu cartofi cu care ne-am agresat dieta toată vara?

Oricum ar fi niciodată nu ne vom mai întoarce să ne îmbăiem în același râu. Sau, dacă vreți, niciodată același vin nu o să aibă mereu același gust. Pentru că în realitate nici vinul nu este același și nici noi nu suntem la fel.

Haide, cântă-mi din nou, Sam!

Premieră film romanesc pe ecranele cinematografelor din Spania din 25 August

film romanesc

  • Filmul ‘Ana, mon amour’, regizat de Călin Peter Netzer. Film romanesc pe ecranele din Spania
  • Ursul de Argint pentru cea mai bună contribuție artistică pentru Dana Bunescu în ediția din 2017 a Festivalului Internațional de Film de la Berlin
  • Premiera în Spania în data de 25 august. Filmul este distribuit de Golem Distribución.

Vezi unde și la ce ore este programat filmul în orașul tău, aici: http://www.iralcine.com/peliculas-cartelera/ana-mon-amour/

ANA, MON AMOUR

România, Germania, Franța • 2017 • Color • 125′ • V.O.S.E. (sunet original, cu subtitrare în spaniolă)

digi dolce focus 2017

SINOPSIS: „Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu. Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat. Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, forţându-se până la limită în încercarea de a o salva.

FIȘA ARTISTICĂ

  • Regie: Călin Peter Netzer
  • Scenariu: Cãlin Peter Netzer, Cezar Paul-Bădescu, Iulia Lumânare,
  • Inspirat de romanul ‘Luminița, mon amour’ de Cezar Paul-Bădescu
  • Imagine: Andrei Butică
  • În rolurile principale: Diana Cavallioti, Mircea Postelnicu, Carmen Tănase |
  • Montaj: Dana Bunescu
  • Producători: Cãlin Peter Netzer, Laurențiu Damian, Sophie Dulac, Oana Iancu, Jonas Katzenstein, Maximilian Leo, Codin Maticiuc, Michel Zana
  • Case de producție: Parada Film, Augenschein Filmproduktion, Sophie Dulac Productions

Distribuție în Spania: Golem Distribución

Trailer: https://youtu.be/315_92dJyrY

Selecție de premii și festivaluri

Premiul Ursul de Argint pentru cea mai bună contribuție artistică pentru Dana Bunescu, Festivalul Internațional de Film din Berlin, 2017

Nominalizare la Premiul pentru cel mai bun film, Festivalul Internațional de Film din Cartagena de Indias, 2017

Promovat de Institutul Cultural Român

Greva partiala la aeroportul Barcelona – Orarul grevei

greva

  • Cozi de mai mult de o oră în prima zi de grevă parțială în aeroport

Anul trecut aeroportul din Barcelona a fost colapsat în perioada verii de grevele supraveghetorilor de zbor, acum doi ani firmele contractate pentru gestionarea bagajelor au găsit cel mai bun moment pentru grevă tot în mijlocul verii. Anul acesta la început de august este rândul personalului de la Eulen, firma care se ocupă de securitatea în aeroport să pună pe jar nervii celor care au un zbor de luat.

Lucrătorii de la Eulen, firma externă care gestionează controalele de securitate în aeroportul El Prat din Barcelona, au început astăzi o grevă parțială care a dus deja la formarea unor cozi care provoacă întârzieri mai lungi de o oră.


Publicitate
dolce telekom


Începând de astăzi, în fiecare Vineri, Duminică și Luni vor întrerupe activitatea câte o oră la porțile de securitate la orele 5,30, 10,30, 16,30 și la 18,30.

Sindicatul spune că acțiunile greviste se vor intensifica începând cu jumătatea lunii august dacă revendicările salariaților nu vor fi luate în considerare. Conflictul de muncă pornește de la acuzațiile de lipsă de interes pentru condițiile de muncă din partea Eulen, lipsa de personal, de cursuri de calificare specifice și neplata bonificației pentru lucrătorii care lucrează cu scanerele în aeroport. Lipsa acută de personal face ca unii salariați să ajungă să lucreze până la 16 ore pe zi în condiții de stress.

Liderii colectivului aflat în grevă dau vina pe Aena, administrația aeroportuară spaniolă, administratorul aeroportului din Barcelona, pentru că a preferat contractul cu firma care a licitat cel mai mic preț iar acum utilizatorii serviciilor aeroportului plătesc cu timpul lor nemulțumirea angajaților de securitate care primesc salarii mici și sunt obligați să facă ore suplimentare pentru că sunt puțini.


Publicitate
digimobil


Autoritatea aeroportuară spaniolă, AENA, la rândul ei spune că nu se poate implica într-un conflict între o firmă privată și proprii salariați ai acesteia însă generalitatea catalană, care trebuie să facă față nemulțumirii crescânde a călătorilor prinși în acest conflict, nu vede cu ochi buni atitudinea forului de la Madrid și va reclama încă odată gestiunea aeroportului, cum a mai făcut-o fără succes în trecut.

Greva începută astăzi adaugă alți pasageri cozilor care, de acum două săptămâni, sunt obișnuite în aglomeratul aeroport catalan. Tot ce putem face este să pornim de acasă cu o oră mai devreme și să încrucișăm degetele, poate nu o să avem ghinionul unui zbor la orele în care controlul de securitate nu funcționează.

Dintre companiile românești cea mai afectată este, de moment, Tarom care are orare de zbor ce coincid cu orarul de grevă anunțat. Clienții companiilor low-cost reușesc să evite în mare măsură aglomerația din aeroport grație orelor târzii la care operează în Barcelona dar asta nu înseamnă că sunt scutiți de neplăceri, de asemenea ar fi util să aibă prudența de a ajunge pe El Prat cu o oră mai devreme.

Accident feroviar in gara Estación de Francia din Barcelona – 54 de răniți

accident feroviar

  • 54 de răniți, trei dintre ei cu leziuni grave într-un accident feroviar; nu sunt temeri pentru viața niciunuia dintre ei
  • Trenul implicat în accident a trecut ultima revizie luna trecută
  • Un cetățean român printre răniți

Este în curs investigația deschisă de procuratura Barcelona pentru elucidarea cauzelor producerii accidentului în care a fost implicat trenul metropolitan în stația Francia.

Corpul catalan de securitate, Mossos d’Esquadra, a investigat ieri capătul de linie din stația de tren în care a avut loc accidentul feroviar, ancheta în desfășurare va clarifica dacă este vorba de eroare umană sau deficiențe tehnice.

accident tren barcelonaProtecció Civil de la Generalitat a dezactivat planul de alertă ferovoară FERROCAT. Coliziunea trenului cu masivul dispozitiv capăt de linie a lăsat 54 de răniți, trei în stare gravă, unul dintre ei cu leziuni pulmonare din cauza unui puternic impact în zona pieptului. Pasagerii circulau, la o oră de vârf, din direcția Sant Vicenç de Calders (Tarragona) la Barcelona.

Răniți

53 de persoane au fost transportate la diverse centre spitalicești din Barcelona. Printre răniți sunt doi cetățeni francezi și unul român, care au fost transportați la CUAP Sant Marti pentru investigații. Nu se teme pentru viața lor.

Președintele Ctalunyei la locul incidentului

După o oră de la producerea accidentului președintele generalității catalane, Carles Puigdemont, și oficialitățile cu competențe în materie de securitate și transporturi au fost prezenți la fața locului.

Consilierul de Territorio y Sostenibilitat, Josep Rull, a subliniat rapiditatea cu care echipele de intervenție s-au deplasat la fața locului și a spus că una dintre concluziile preliminare este că „mecanicul trenului se pare că nu a putut frâna la timp pentru a evita impactul, cu toate că viteza cu care trenul s-a apropiat de gară a fost redusă”.

Din partea sa RENFE, compania de căi ferate, a anunțat că investighează cauzele producerii accidentului. Circulația restului trenurilor nu a fost afectată.

George Simion – Blocati in Labirint – Fisa de lector

blocati in labirint barcelona

[vc_row][vc_column][vc_column_text]Între Prut și Nistru moldovenii au un folclor extins despre felul în care cred ei că suntem, toată lumea are o părere formată despre români și apetența sau opoziția lor totală pentru veșnicul subiect la modă, unirea. La rândul nostru vehiculăm păreri proprii, prefabricate și comode, despre istoria accidentată a relației româno-române, aflată la cheremul potentaților zilei de o parte sau de alta.

George Simion, în cartea „Blocați în Labirint”, pe care ne-a făcut onoarea să o semneze la librăria PUNCT din Barcelona (9,90€ la raft), se oprește asupra unora dintre ideile care ocupă spațiul public în ultimii ani, înrădăcinate în mentalul colectiv, cu intenția declarată de a defini termeni și a demonta false mituri.

Oferă o viziune personală asupra principalelor scandaluri asociate dirigenților din capitala fostei republici sovietice, încercând explicații pentru „ciudățeniile” întâmplate acolo în ultimii ani. Firul logic porneşte de la interesele rusești în zonă, permanente după desfacerea URSS-ului, cu nume și prenume, cu dosare interminabile și vinovați de serviciu. Trece prin expunerea intereselor mercantile ale potentaților proveniți din rândurile vechiului partid comunist, face referire la noul val al „șefilor” de a doua generație şi concluzionează citând un fost prim-ministru, Mircea Druc: „generația a doua de șefi nu a mai avut ce împărți așa că s-a apucat de furat din bănci”.


Publicitate
dolce telekom


Identificarea metodelor prin care poporul moldovean este ținut captiv de un stat manipulat ocupă, de asemenea, un segment important din lucrarea lui George Simion. Despre instrumentele mediatice utilizate pentru controlul unei populații captive spune că: „Iluzia miliardarului, mimarea opoziției, sperietoarea cu planurile românilor care se pregătesc să anexeze „independența” republică, inducerea ideii că un stat poate rezista pe harta lumii fără să fie în vreo alianță (sindromul Elvețian), exploatarea dragostei pentru călău (sindromul Stockholm), iluzia integrării europene, sunt toate instrumente în experimentul social moldovean”.

Dacă adăugăm la asta precizarea autorului că băncile din Republica Moldova au puterea de a interzice ieșirea din țară a unui cetățean cu datorii, căpătăm dimensiunea Orweliană a unei societăți închise, cu supape de refulare puține și care nu merită a priori viața complicată pe care este constrânsă să o trăiască.

Românul cu burta plină și cu scobitoarea între dinți ar putea întreba „cine îi ține să-și schimbe conducătorii?”

În schimb, George Simion ne pune la îndemână un instrument, o cheie de interpretare a evenimentele de la Chișinău în anii care au trecut de la desprinderea de Uniunea Sovietică, o logică a originii stereotipurilor apărute în ultimii aproape 30 de ani, vorbește despre celebrele Poduri de Flori, ofilite cu intenție, despre modul în care românii de o parte sau de alta a Prutului se percep între ei, despre legendele și poveștile născute din ignoranță, prepotență sau interes.

blocati in labirint

Înainte de căsătorie se cade să cunoști fata, iar dacă soacra mare „știe ea dinainte” că băiatul ei ca floarea de cireș e prea bun pentru fătuca despre care „lumea zice multe” poate că cineva ar trebui să facă de George Simion și să le dea tinerilor o șansă.


Publicitate
digimobil


O prezentare sclipitoare, cu caracter și care s-a bucurat de o asistență avizată; printre cei prezenți am remarcat un mare număr de simpatizanți ai cauzei moldovene care, chiar dacă nu sunt originari din fosta republică sovietică, sunt interesați de așa numitul „experiment moldovean”, de viața oamenilor de acolo.

A fost prezent responsabilul PNL Catalunya, Valentin Cocoș și Stela Vidrașcu de la Asociația pentru Promovarea Culturii de la Parets.

Au strălucit prin absență reprezentanții PMP, partid care și-a luat mare parte din scaune de la Chișinău.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_gallery type=”flexslider_slide” interval=”3″ images=”10294,10295,10296,10297,10298,10299,10300,10301″ img_size=”600×450″][/vc_column][/vc_row]