Hramul bisericii Sfantul Gheorghe din Barcelona

hramul barcelona

  • Hramul bisericii Sfântul Gheorghe din Barcelona, Duminică 23 Aprilie
  • Manifestările din cadrul sărbătorilor pascale au fost mai numeroase anul acesta

 Marea sărbătoare a hramului bisericii Sfântul Gheorghe, desfășurată duminică 23 Aprilie, imediat după paște, a fost culminarea seriei de manifestări religioase ale primăverii în Barcelona.

Numărul mare de participați la slujba și mai apoi la agapa organizată cu prilejul sărbătoririi „patronului” bisericii din Barcelona pune în evidență carența spațiului necesar desfășurării corespunzătoare a unor astfel de evenimente speciale. Finalizarea lucrărilor la lăcașul de cult se dovedește necesară mai ales în momente ca cel de Duminică, 23 Aprilie când biserica Sfântul Gheorghe din Barcelona și-a sărbătorit hramul.

De asemenea participarea corului Millennium din Slatina care, Vineri 21 Aprilie, a susținut un concert de cântece religioase din muzica corală și folclorică românească, s-a înscris în programul pe care parohia l-a pregătit, aducând și ei la rândul lor prin cântec bucuria Paștelui în biserica diasporei din Barcelona.

corul millennium

Duminică biserica s-a dovedit neîncăpătoare, la serviciul religios participând mai mult de trei sute de români din diaspora barceloneză care s-au bucurat și de invitația la agapa oferită ulterior.

hramul

Expoziția de artă populară și artizanat din incintă a fost deasemenea un punct de atracție, cu acest prilej librăria și magazinul de artă populară si artizanat „punct” din Barcelona prezentându-și cartea de vizită.

punct barcelona

De menționat  de asemenea prezența la serviciul religios a noului Consul General al Romaniei la Barcelona.

De unde iau lumina – Slujba de Inviere 2017 in Barcelona

inviere

  • Slujba de Inviere în Barcelona se va oficia la biserica Sant Pau din strada Sant Antoni Maria Claret 252

Se așteaptă ca participarea creștinilor care vor dori sa ia lumină în noaptea de paști în Barcelona să fie foarte mare. Din acest motiv slujba de Inviere se va desfășura la biserica Sant Pau din Calle Sant Antoni Maria Claret, spațiu care a mai fost utilizat în asemenea ocazii speciale în anii trecuți. Atenție: Nu se oficiază la biserica Sf. Gheorghe și nici la cea de pe Grand Via.

Slujba va începe la orele 23,30 iar locația o puteți vedea pe harta de mai jos. Se ajunge ușor cu metroul L5 – Albastru stația Hospital Sant Pau. Metroul funcționează toată noaptea. De asemenea liniile 9 și 52 de autobuz.

[clear]


„Saptamâna Patimilor prin care trece Hristos Domnul împreuna cu neamul omenesc, faptura a mâinilor Sale, se actualizeaza si se rescrie în fiecare an pentru ca noi crestinii sa constientizam marele dar ce ni s-a facut. Acest dar este mântuirea fiintei noastre. Dorim tuturor crestinilor pace, lumina si întarire duhovniceasca, urcând cu Hristos Golgota crucificarii pentru ca la finalul acestui drum ne asteapta Învierea.”

P.C. Preot Protoiereu Aurel Bunda
Parohia „Sfântul Gheorghe”
Barcelona


Info puteți obține la tel: 932.525.268 / mobil: 650.318.404

 

Indicația este pentru locul exact (vis-a-vis de intrarea bisericii)

Bunavestire

bunavestire

Bunavestire

Când s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc,care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, s-a aflat o fecioară curată, fără prihană și sfântă care era vrednică să întrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fără de trup și să slujească taina mântuirii noastre.

Atunci s-a aflat o fecioară care abia împlinise cincisprezece ani și care petrecuse unsprezece ani în Templul de la Ierusalim, slujind Domnului ziua și noaptea îndeletnicindu-se cu neâncetata rugăciune și cu lucrul mâinilor sale. Aceasta ne-o spun în scrierile lor Sfinții Epifanie și Ambrozie. Istoricul bisericesc Gheorghe Chedrin spune despre dânsa că, încă din timpul când părinții săi erau încă în viață,ea a învățat bine Vechiul Testament.

Și citind adesori profeția lui Isaia: ”Iată fecioara va zămisli în pântece și va naște Fiu și se va chema numele lui Emanuel,care se tâlcuiește Cu noi este Dumnezeu”, Sfânta Fecioară se aprindea cu osârduitoare dragoste nu numai spre Mesia cel așteptat, care avea să vină, ci și spre fecioara aceea care L-ar fi purtat în pântece. Ea își dorea foarte mult ca Dumnezeu să o învrednicească dacă s-ar fi putut ca măcar să o poată vedea pe acea fecioară și să-i fie slujnica cea mai de pe urmă. Ea se gândea ce mare taină poate fi ca o fecioară să devină maică.


Românii au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Preoții i-au spus că, după Lege, ea nu mai poate rămâne în Templu, ci trebuie să se logodească cu un bărbat și să intre în viața căsătorită. Dar mare le-a fost mirarea să o audă pe Fecioară zicându-le că toată inima și viața ei le-a dăruit cu desăvârșire lui Dumnezeu și că dorește să rămână fecioară până la moarte, nevoind să se mărite cu nimeni! Atunci, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul,plin fiind de Duhul Sfânt.și în acord cu ceilalți preoți,a adunat laolată doisprezece bărbați necăsătoriți din Tribul lui David, spre a alege dintre ei pe unul care ar fi putut să aibă grijă ca soț de Sfânta Fecioară Maria respectându-i rânduiala de fecioară și viața pe care o avusese până atunci. Așa a fost logodită cu bătrânul Iosif care îi era și rudă. În casa lui Iosif Preasfânta Fecioară a continuat să trăiască precum o făcuse și în Templul lui Solomon, petrecându-și timpul în citirea Sfintelor Scripturi, în rugăciune, în cugetări dumnezeiești, în postiri și în lucrul mâinilor. Ea rareori ieșea din casă și era cu desăvârșire înstrăinată de lucrurile și de evenimentele lumești. Ea vorbea foarte puțin și niciodată fără să fie neapărată nevoie. Cel mai des grăia cu cele două fice a lui Iosif.

La împlinirea vremii Dumnezeu Tatăl a hotărât să Îl trimită pe Unul-Născut Fiul Său,pe Domnul nostru Iisus Hristos,să ne izbăvească. El a dorit să ascundă sfatul Său, nu numai de Satana, ci chiar și de puterile cerești,încredințând această taină numai unuia din slujitorii săi, slăvitului Arhanghel Gavriil. Deci l-a trimis pe acesta mai înainte cu nouă luni de Nașterea după trup a Fiului lui Dumnezeu, la Sfânta Fecioară Maria. Aceasta se ducea deseori la Templul lui Solomon ca să se roage. Odată stând, Fecioara Maria după a doua catapeteasmă la rugăciunea de miezul nopții, după obicei și cu fierbinte dorință rugându-se lui Dumnezeu, deodată a răsărit o lumină mare și a strălucit peste ea. Iar din mijlocul luminii s-a auzit un glas către dânsa astfel: ”Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!” (Luca1,28)

Fiind mai mult nedumerită decât înspăimântată,Fecioara Maria se întrebă în taină ce poate să însemne această salutare. Dar Sfântul Arhanghel Mihail a liniștit-o zicând: ”Nu te teme,Marie,că ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui-Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt Se va chema, și DomnulDumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său și împărăția Lui nu va avea sfârșit.” (Luca1,30-33).

Atunci ea spus:”Cum va fi mie aceasta,de vreme ce eu nu știu de bărbat?”Și răspunzând îngerul i-a zis:”Duhul Sfânt se va pogorâ peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință.”(Luca1,34-37)La auzul acestor încredințări ,Fecioara Maria,primește să răspundă chemării lui Dumnezeu și suspinelor lumii înrobite care își dorea de veacuri eliberarea,zicând:”Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău.”(Luca1,38)

Și zicând acestea Fecioara, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu S-a zămislit, ca prunc omenesc, iar Sfântul Arhanghel Gavriil cu bună cucernicie și cu frica s-a dus de la Dânsa. Cu această Bunăvestire și cu umbrirea Fecioarei de către Duhul Sfânt a început restaurarea și mântuirea neamului omenesc și a întregii zidiri. Istoria Noului Testament cu aceste cuvinte îngerești începe: ”Bucură-te, cea plină de har!” Aceste cuvinte arată că Noul Testament cu adevărat bucurie aduce omenirii și întregii zidiri. De aceea acest luminat Praznic al Bunevestiri se numără nu doar printre cele mai mari ale bisericii,ci este și unul al marii bucurii. Dumnezeului nostru slavă!

Chiriac Diana, Parohia Sfântul Gheorghe, Barcelona

Bibliografie:
1.Viețile Sfinților – Edit.Episcopiei Romanului și Hușilor 1991
2.Sfântul Nicolae Velimirovici-Proloagele de la Ohrida Edit.Sophia, 2005
3.Proloagele Vol I-Edit. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2011

Martie cu cantec si voie buna – Jonquera

jonquera inline3

Românii din Jonquera au sărbătorit Ziua Femeii cu flori, muzică, tombola, chef și voie bună

Petrecerea organizată de Restaurant Andrea din Jonquera, cu ocazia începutului de primăvară a fost un festin dedicat femeilor din viețile noastre. Desfășurată în primitoarea locație oferită de Figueres Parc sărbătoarea a fost evenimentul din zona de nord catalană pe care nimeni nu a dorit să îl piardă, saloanele arhipline făcând dovada interesului extraordinar pentru această petrecere.

jonquera inline1
foto: Tarraco Studio

Sărbătorile românești nu mai sunt de mult doar despre mâncare și băutură, în ultimii ani se remarcă tendința spre organizarea de evenimente complexe, cu o accentuată tentă comunitar-culturală,  iar cel de la Jonquera a respectat rețeta. Un program muzical bogat, surprize pregătite de organizatori, artizanat și carte românească de la RoBarna, o prezentare de produse cosmetice Plantar potrivită sărbătorii, o tombolă atractivă și multă voie bună.

jonquera inline1
foto: RoBarna

Special pentru eveniment au fost invitate din țară interpretele de muzică populară Andreea Haisan și Virginia Irimuș care, cu recitalurile extraordinare au încălzit atmosfera de sărbătoare până la incandescență, dansul și horele marcând orele până spre dimineață. Vinul bun, alb și roșu – culorile mărțișorului după cum au opinat hazliu pasionații – a dezlegat inhibițiile și au lăsat loc veseliei spumoase.

jonquera inline3
foto: Tarraco Studio

Printre participanți am remarcat prezența unor reprezentanți ai asociațiilor culturale: Stela Vidrascu – Centrul Cultural Român, Ștefan Dubală – Asociația Culturală a Românilor din Igualada sau Emil Băgneanu – Asociația Culturală Română Dacia din Arbucies.  Domnul Valentin Cocoș de la PNL precum si câțiva membri ai PSD, prezenți la manifestare, s-au dovedit a fi buni dansatori ai jocurilor românești.

pusa-de-tarraco-pe-fb-b
foto: Tarraco Studio

“ Ziua femeii, această sărbătoare a noastră, ne-a oferit prilejul să arătăm femeilor românce, cât de mult contează pentru noi. Vă mulțumim pentru tot ceea ce am învățat de la voi, iubirea și cum să dăruim necondiționat. Vă mulțumim pentru că sunteți cele care insuflați dragoste în tot ceea ce faceți pentru familie, pentru că sunteți cele care dați lumii frumusețe. Vă mulțumim pentru că, oricât v-ar fi de greu, reuşiţi să o luați de la capăt în fiecare zi, mai puternice și mai hotărâte, oriunde v-ați afla în lume. Vă urăm o primăvară frumoasă, cu soare, fericire și toată dragostea noastră prinsă într-un frumos buchet de ghiocei” spune Florentina Pleș, organizatoarea evenimentului.

digi dolce focus 2017

Premii la tombolă au fost oferite de: MaxDSS – televiziune românească prin satelit, Ingrid Hodivoianu – traducător, interpret autorizat de limbă spaniolă, Plantar – reprezentanța Barcelona, RoBarna.
Partener Media: Revista RoBarna, Tarraco Studio

Care este baba ta?

babe

  • Primele zile ale lunii martie sunt numite ‘babe‘, în credința populara.

Exista obiceiul de a pune babe, adica de a numi pe fiecare din aceste zile cu numele unei babe cunoscute, pentru a cunoaste firea ei: „daca timpul nu e bun, baba e rea”. Zilele babelor se incheie pe 9 martie, cand se crede ca vin mosii si caldura.

Babele sunt personaje din folclorul popular românesc. Babele erau considerate femei știutoare, inițiate, specialiste în domeniul practicilor divinatorii. Exista și o toponimie a Babelor, a strămoașelor și moașelor mitice, considerate un fel de divinități meteorologice, active la începutul primăverii.

Folcloristul A. Gorovei vorbește despre faptul că și flăcăii își aleg o ‘babă’, iar cum va fi ziua, așa le va fi și nevasta: frumoasă sau urată, bogată sau săracă, cu inima bună sau înghețată, fertilă sau stearpă… În multe zone, “baba” nu poate fi “aleasă”, ci se stabilește în funcție de data nașterii. Dacă persoana este născută între 1 și 12 ale oricărei luni din an, baba îi cade în ziua nașterii sale, iar în caz contrar, se calculează suma celor două cifre care formează data nașterii, acel număr reprezentând baba respectivei persoane.

Potrivit tradiției populare, primele nouă zile ale lunii martie sunt considerate babe. Este vremea în care fiecare femeie iși alege o “babă” pentru a afla cum îi va fi sufletul și norocul pâna la sosirea “babelor” din anul următor. Astfel, zilele luminoase, însorite sunt aducătoare de fericire, noroc și belsug, în timp ce vremea rece, cu ploi și ninsori înseamna lacrimi, necazuri, sărăcie, neîmpliniri.

satelit televizor

Mitul babelor este asociat în cultura populară cu Baba Dochia. Legenda spune că Baba Dochia avea un fiu, Dragobete, care i-a dus acasă noră împotriva voinței ei. Pentru a-și necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră și a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soțul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale și i-a dat o floare roșie, spunându-i să spele lăna cu ea. Mulțumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna și a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reușit să ducă la bun sfârșit această sarcină grea fata se întoarce acasă. Auzind povestea fetei, Baba Dochia se înfurie crezând că este primăvară, deoarece Mărțișor îi putuse oferi o floare fetei. Pornește îmbrăcată în nouă cojoace (unele variante povestesc de 12) în căutarea primăverii. Pe parcursul călătoriei soarele puternico face să își scoată rând pe rând, cele nouă cojoace pe care le purta, până rămâne fără nici unul. Vremea se schimbă brusc și Baba Dochia îngheață.

Tradițiile de zilele babelor sunt difersificate în funcție de regiune. De exemplu, în Muntenia sunt 12 babe, iar în Maramureș, se obișnuiește „bătutul ușilor“, pentru a goni iarna din casă. Aici, Baba Dochia se mai numește și Odochia, tot aici se obișnuiește „botezul“ babei pe care ți-ai ales-o. Mai exact, se rebotează copiii bolnavi cu alte nume, pentru ca răul să nu-i mai găsească. În unele zone ale Moldovei, se alege ziua după data de naștere. Atunci când aceasta este un număr mai mare de nouă, se împarte și se alege unul din rezultate sau se adună cele două cifre componente.

În Ardeal, babele se numesc și Vântoase, iar în Muntenia este obiceiul ca de Babe să fie aleasă câte o bătrână din sat. Dacă ziua aleasă este frumoasă, înseamnă că bătrâna respectivă este bună la suflet. Dacă este frig, bate vântul, plouă sau ninge, înseamnă că baba e rea la inimă și este considerată responsabilă pentru vremea urâtă.

Slujbele liturgice din Postul Paștelui: Canonul Sfântului Andrei Criteanul

andrei criteanul

Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citește pe fragmente în prima săptămână a Postului Sfintelor Paști, în zilele de luni, marți, miercuri și joi în cadrul slujbei Pavecerniței; iar în întregime se citește la Denia de joi din săptămâna a 5-a a Postului, la Utrenie. Acest Canon este un imn liturgic mai lung alcătuit din 9 cântări bogate, compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință ritmate de invocația: ”Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului, acest Canon fiind unul de pocăință.

Sfântul Andrei Criteanula născut la Damasc, în jurul anului 660, sub stăpânire musulmană, într-o familie creștină care i-a dat o educație aleasă. Mai târziu, el devine monah în „Fratia Sfantului Mormant” – Ierusalim, fapt pentru care a fost mai târziu supranumit și „Ierusalimiteanul”. Curând devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar in 685, în calitate de delegat al acestuia, semnează la Constantinopol actele Sinodului al VI-lea Ecumenic, care a condamnat în 681 erezia monotelita (a unei singure vointe în persoana Domnului nostru Iisus Hristos). Monahul Andrei rămâne în Constantinopol, unde i se încredințează conducerea unei importante opere social-filantropice, în special conducerea unui orfelinat și a unei case pentru bătrâni, lucrare sociala foarte populară pentru Biserica bizantină din acea vreme. În anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, în Creta. De aici a primit și numele de „Cretanul” sau „Criteanul”, pe care i l-a dat tradiția bisericească.

Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar. A construit biserici, a înființat mânăstiri, a dezvoltat lucrarea filantropică a Bisericii, s-a ocupat de educația tineretului din eparhia sa, a ajutat pe creștinii care au suferit de pe urma incursiunilor musulmanilor în insulă etc. A fost un bun predicator, iar pentru a încuraja participarea poporului la viața liturgică a Bisericii a compus o mulțime de imne liturgice. El este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, între care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care a intrat în cartea Triodul și constituie o piesa liturgică deosebit de importantă pentru perioada Postului Sfintelor Paști.

Temele pe care le dezvoltă acest Canon sunt desprinse din istoria Vechiului și Noului Testament și ne îndeamnă să ne folosim în chipul cel mai profund de momentele vieții,înțelegând în chip duhovnicesc aceste evenimente pe care istoria mântuirii ni le propune să le analizăm. Toate evenimentele din istoria Vechiului și Noului Testament conțin un sens profund, duhovnicesc dincolo de ceea ce spun la prima auzire sau citire pe care dacă nu avem exercițiul preocupării sufletești nu îl putem sesiza. Teologia care doar explică anumite lucruri și nu pătrunde în adâncul lor este o telogie formală care cel mult ne îmbogățește mintea cu niște cunoștințe

Prin cuvintele Canonului Sfântului Andrei Criteanul ni se propune înțelesul cel mai adânc al acestor evenimente care se referă la noi, la fiecare în parte. Călătoria prin pustiu a poporului evreu devine călătoria noastră pentru că și noi suntem călători prin pustiul lumii acesteia. Noi suntem cei care mergem către Țara Canaanului prin deșertul neputințelor noastre și a stărilor rele de care nu ne-am vindecat. Cuvintele Canonului ne îndeamnă să lovim cu mintea noastră în Piatra Hristos,așa cum a lovit Moise cu toiagul piatra din care a curs apă pentru poporul care pierea de sete. În Vechiul Testament, simbolul lui Hristos este cel al pietrei. Iar noi putem ”lovi” în Hristos prin cuvintele rugăciuni, făcând aceasta din nevoia setei celei duhovnicești. Atunci Piatra –Hristos se deschide și revarsă pentru noi apa Duhului Sfânt în tărâmul interior al ființei noastre.

Cunoștința despre Dumnezeu pe care noi o culegem din cărți cel mult poate satiface mintea într-o anumită măsură dar sufletul nu îl întărește și nu îl odihnește. Din izvorârea Duhului lui Dumnezeu a curgerilor Teologiei, a convorbirii lăuntrice cu Dumnezeu, Harismele Duhului Sfânt se revarsă pe teritoriul sufletului nostru care este udat,salvat,scos din uscăciunea morții și ridicat la o stare de rodire. Iată cum un eveniment istoric, acela al călătoriei poporului evreu prin deșert,devine un eveniment personal. Așa ne învață Teologia duhovnicească a Bisericii arătându-ne sensurile adânci ale evenimentelor din Sfânta Scriptură și toată această viață extraordinară se găsește în noi.

Rostul creștinilor în Biserică este acela de a fi iscoditori în sensul bun al cuvântului. Prin cuvintele Canonului suntem invitați să fim ca cele două iscoade din poporul lui Israel care au pătruns în Țara Canaanului și au iscodit să vadă cum stau lucrurile acolo. Și noi ar trebui să facem precum aceste două iscoade pătrunzând în realitățile Țări Cananului spiritual al Duhului Sfânt care se găsește în inima noastră. Dar noi suntem atât de săraci încât murim fără să descoperim acest orizont minunat. Nu suntem în stare să înțelegem și să dezvoltăm tot acest univers interior al nostru, pe care Sfinții Părinți l-au descoperit și pe care ni-l arată învățându-ne și pe noi să facem după puterile noastre o lucrare sufletească continuă. Această lucrare ne învață Canonul Sfântului Andrei Criteanul că se compune din două aspecte simbolizate de Lia și Rahila soțiile lui Iacov.

Atunci când Iacov s-a dus într-un al ținut să se căsătorească a făcut o înțelegere cu Laban să o ia pe fiica lui mai mare de soție, pe Lia. Dar el o iubea mult pe cealaltă fiică, pe Rahila. În Legea Vechiului Testament nu era o problemă ca un bărbat să se căsătorească cu două surori. Laban i-a cerut să mai muncească încă 7 ani pentru ca să poată să o ia și pe Rahila de soție. Acest eveniment este interpretat de Sfântul Andrei Criteanul într-un chip duhovnicesc astfel: ”Așa și tu suflete înțelege, prin două femei, două lucrări, prin Lia ca una care era cu mulți copii înțelege lucarea practică, iar prin Rahila înțelege cunoștința cea duhovnicească care se dobândește cu multă osteneală. Căci fără de osteneală nu se săvârșește nici lucrarea, nici cunoștiința.” Acestea sunt cele două aspecte ale lucrului duhovnicesc: unul practic care ține de împlinirea unor lucruri concrete și celălat al cunoștiinței minții care trebuie să înțeleagă și să extragă înțelesurile duhovnicești a tot ceea ce se întâmplă în jur. Dacă aceste aspecte nu sunt asociate lucrarea se fracturează, nu mai este una înțelegătoare, ci una confuză, întunecoasă.

Partea practică este identificată de Sfinții Părinți cu lucrul pentru curățirea de patimi,osteneala omului pentru vindecarea lui de toate bolile sufletești pe care le-a dobândit și pe care le-a lucrat multă vreme,venind timpul să se vindece de ele. Iar cunoștința sau gândirea este lucrarea prin care omul pătrunde după ce s-a curățat de patimi, în starea de contemplare a lui Dumnezeu. Această etapă este superioară celeilate dar una fără celaltă nu se poate. Fără curățirea de patimi nimeni nu poate să atingă gânduri înalte, duhovnicești și nu se pot revărsa râurile Teologiei înlăuntrul lui. Aceasta este calea care ne învață Canonul cătrebuie să o parcurgem în Biserică ca să putem atinge starea de comuniune cu Dumnezeu și noi trebuie să pornim pe calea aceasta. Este important să înțelegem și să facem aceste lucruri în măsura puterii fiecăruia,dar să nu lăsăm lucrul mântuirii noastre în chip întâmplător. Va vedea Dumnezeu ce va face și cu mine, zic unii oameni, dar Dumnezeu face cu noi și ceea ce vrem noi. Pentru aceasta atenția este foarte importantă și ține de partea înțelegătoare a lucrării duhovnicești.


Prin rugăciunile pe care le facem în Biserică și prin îndemnurile Sfinților Părinți suntem îndemnați întodeauna să facem efortul de transfer al modului nostru de a gândi, desprinzându-ne din lumesc și gândind duhovnicește. În felul acesta cele ale lumii nu ne mai pot influența deși trăim în lume, nu ne mai pot destabiliza cu nimic pentru că trecem cu gândul și viața într-o stare duhovnicească. Căpătăm libertate de tot ceea ce ne înconjoară și avem totala încredințare că viața noastră este în mâna lui Dumnezeu. Nu ne mai poate tulbura nimic pentru că toate sunt din rânduiala lui Dumnezeu.

În acest sens Canonul ne pune în față exemplul cel mai puternic, cel al Dreptului Iov din Vechiul Testament. Aici ni se arată că toate temerile noastre legate de viața pământească sunt total nejustificate. Omul oricât s-ar strădui în viața acesta trupească nu are absolut nici o siguranță în ea. Prin viață trupească înțelegem modul de gândire lumesc. Toate situațiile lumii acesteia și toate punctele pe care ne sprijinim viața pornind de la sănătatea trupului până la bunurile materiale sunt false. Dreptul Iov era un om care realizase o stare materială excepțională fiind un om foarte bogat,dar în același timp era și un om drept și credincios. El nu s-a îmogățit prin căi necurate și a avut grijă să își învețe și copii să ducă o viață cinstită și curată. Dar cu toate acestea Iov, a trecut printr-o experiență cumplită, piezând tot ceea ce a avut: averile, copii și sănătatea trupească. El a ajuns dintr-un om demn, un om respectat de societate, plin de lepră pe groapa de gunoi a orașului, scărpinându-și rănile cu un ciob. Dar el nu și-a pierdut încrederea totală pe care o avea în Dumnezeu și pe care noi trebuie să o dobândim printr-o gândire duhovniceacă.

Altcineva în locul lui ar fi intrat într-o stare de dezechilbru sufletesc dar Iov rămâne liniștit spunând: cum le-am primit pe cele bune de la Dumnezeu le voi primi și pe cele rele și dacă este să mor, nu am adus nimic în lumea aceasta și nici nu iau cu mine nimic. Asta arată un suflet exterm de echilibrat, dar numai Harul lui Dumnezeu poate acest lucru. Dacă Dreptul Iov în timpul Legii Vechi a atins o asemenea măsură, a convingerii și a trăirii lui doar în lumina lui Dumnezeu, noi în Legea cea Nouă a lui Hristos ar trebui să fim cu toții la această măsură. Nu ar mai trebui să intrăm în panică și în tot felul de stări rele de dezechilibru sufletesc de fiecare dată când se întâmplă ceva neplăcut în viață. Ar trebui să fie ceva de neânțeles când cineva nu are această măsură. În lumea asta nu există decât un singur necaz: sufletul meu neluminat și neașezat în Lumina lui Hristos. Canonul Sfântului Andrei acesta încearcă să facă: să ne centreze pe axul vieții, noi fiind descentrați din pricina preocupărilor și grijilor noastre iar noi trebuie să revenim la ceea ce este veșnic și esențial.

Chiriac Diana, Parohia Sfântul Gheorghe, Barcelona

Bibliografie:

  • crestinortodox.ro
  • Triodul,edit.Institului bibilic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000

Intampinarea Domnului – 2 februarie

intampinarea domnului

  • Intampinarea Domnului și cum L-a primit în brațele sale Dreptul Simeon
  • Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase creştine

Astăzi, la patruzeci de zile de la mântuitoarea Naștere a Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria, cinstim ziua aducerii Pruncului dumnezeiesc la templul din Ierusalim, de către Preasfânta lui Maică și de către Dreptul Iosif, ascultând de porunca Legii vechi și împlinind această poruncă: ”Sfințește-mi pe tot cel dintâi născut, pe tot cel ce se naște întâi la fii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al meu.” (Ieșirea 13.2) Această lege era dată pentru facerea de bine pe care a făcut-o Dumnezeu poporului evreu în pământul Egiptului când a cruțat de la moarte pe toți cei dintâi născuți de parte bărbătească ai lor. Pentru aceasta, israleiteni aduceau pe pruncii lor cei dintâi născuți în bisreică dându-i dajdie lui Dumnezeu, ca pe o datorie stabilită prin lege. Iar de la Dumnezeu îi răscumpărau cu un preț care se numea argintul răscumpărării. Acest preț era de cinci sicli și se da leviților care slujeau în Biserica Domnului, iar despre aceasta este scris în cartea a patra a lui Moise.

Cu toate că nu era nevoit să respecte această Lege totuși Mântuitorul nu a vrut câtuși de puțin să încalce această Lege dată de El însuși ca fiind Dumnezeu cel Adevărat lui Moise, sluga și Proorocul său.Această Lege a împlinit-o însăși Maica Domnului venind să se curățească deși era neântinată și Preacurată. Ea a zămislit fără de bărbat și a născut fără dureri, iar curăția sa feciorească nu a suferit nici o vătămare. Prin urmare nu a avut necurăția obișnuită a femeilor care nasc. Ea născut pe Iisus Hristos ca un rod din pom, iar pomul nu se vatămă și nici nu se întinează după înflorirea rodului său. Prin Ea a trecut Hristos precum trece raza soarelui prin sticlă sau prin cristal. Precum nu se sfarmă și nu se întinează cristalul prin care trece raza, ci mai curat strălucește, tot așa și Soarele Hristos, n-a vătămat fecioria Preacuratei Maicii Sale, sfințind-o prin trecerea Sa și luminând-o cu dumnezeiasca lumină a harului.

digi dolce focus 2017

Maica Domnului smerindu-se și nedorind să se mândrească întru curăția Sa, ca și cum ar fi fost necurată,a venit înintea ușii Bisericii Domnului, ca să ceară curățenie,neângrețoșându-se de cei necurați și păcătoși. Dar Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, preotul care slujea înaintea Domnului,a rânduit-o pe Ea să stea nu în partea femeilor, ci în partea în care stăteau fecioarele. Văzând acesta cărturarii și fariseii au început a cârti, iar Zaharia a stat împotriva lor, încredințându-i că acea Maică și după naștere e Fecioară Preacurată. Iar ei necrezând, sfântul le spunea că firea omenească, cu toată făptura, este slujitoare Ziditorului Său, care rânduit ca Fecioara să nască și după naștere să rămână Fecioară. ”Deci pentru aceasta nu am deosebit pe această Maică de la locul fecioarelor,de vreme ce este fecioară cu adevărat.”

Maica Domnului a adus jertfă, nu ca cei bogați, care aduceau un miel de un an fără prihană, ci ca acei săraci, care aduceau două turturele sau doi porumbei, arătând în toate smerenie și iubind sărăcia,iar de mândria bogaților fugind. Din aurul pe care l-au dăruit împărații magi Pruncului Iisus, a împărțit la săraci și scăpătați, păstrând foarte puțin pentru drumul spre Egipt.

În aceiași vreme când Pruncul Iisus a fost adus ca să fie închinat la Templu,bătrânul Simeon, mișcat de Duhul Sfânt, a venit și el la Templu, unde i s-a împlinit înainte de moarte, așteptarea de a-L vedea pe Mesia,precum i se făgăduise. Acesta,privind spre Fecioara cea Preacurată și spre Pruncul cel ținut de ea a văzut Darul lui Dumnezeu inconjurându-i și cunoscând, cu duhul, că Acela este Mesia cel așteptat și luându-L în brațe plin de recunoștință a cântat minunata lui cântare de preamărire: ”Acum slobozește pe robul tău Stăpâne, după Cuvântul Tău în pace. Eu nu am avut liniște în gândurile mele, în toate zilele așteptându-te și în toate zilele îngijându-mă când vei veni. Acum vazându-Te, pace am câștigat și de griji scăpând, mă duc din cele de aici, veste de bucurie ducând părinților mei pentru că voi spune despre venirea Ta în lume, strămoșului Adam, lui Avraam, lui Moise și celorlați sfinți părinți și prooroci. Ochii mei au văzut lumina cea pregătită pentru izgonirea întunericului, spre luminarea neamurilor și spre descoperirea tainelor dumnezeiești cele neștiute. ”Acestea le zicea bătrânul Simeon rugându-se Pruncului nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu Care are puterea vieții și a morții și Care putea să-l slobozească îndată spre altă viață sau să îl mai țină încă în cea de aici.

Acest bătrân Simeon a fost un iscusit înțelept în tălmăcirea Sfintei Scripturi. După porunca lui Ptolemeu faronul Egiptului, trebuia tradusă Legea lui Moise și toate proorociile din limba evreiască în limba greacă. Pentru acest lucru au fost aleși oameni înțelepți din Israel, șaptezeci la număr printre care era și dreptul Simeon. Lui i-a revenit sarcina de a traduce cuvintele lui Isaia Proorocul și ajungând la cuvintele: ”Iată fecioara în pântece va zămisli și va naște fiu”, s-a îndoit, zicând că nu este cu putință ca o fecioară nestiind de bărbat, să poată naște și luând cuțitul,a voit să radă cuvintele acelea. Dar îngerul Domnuluii s-a arătat și i-a ținut mâna zicând: ”Nu fi necredincios față de cele scrise și a căror împlinire sigur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul”

Aceasta s-a și întâmplat, dreptul Simeon având deja 360 de ani când l-a luat în brațe pe Pruncul Iisus. Sfânta Tradiție mai spune că îndată ce a rostit cuvintele: „Acum slobozește pe robul Tău stăpâne” îndată s-a transformat într-o moviliță de pământ primindu-și astfel dezlegarea mult dorită.

Atunci era acolo și Ana proorocița, fiica lui Fanuil, din seminția lui Așer, o văduvă bătrână în vârstă de 84 de ani. Aceasta rămânând văduvă foarte tânără, tot restul vieții ei l-a petercut în Templul lui Dumnezeu slujundu-I Lui ziua și noaptea în rugăciune. Aceasta apropiindu-se a început să spună multe Prorociri despre Prunc, tuturor celor ce așteptau izbăvirea în Ierusalim.

Văzând toate acestea fariseii s-au mâniat și mai tare cu zavistie asupra lui Zaharia, ca asupra unui călcător de lege pentru că o pusese în locul fecioarelor pe Maica Domnului.Iar asupra dreptului Simeon și proorocița Ana se mâniau căci dădeau mărturie despre Prunc. Și s-au dus în fața lui Irod și au spus toate cele întâmplate. Atunci Irod a dat poruncă ca îndată să fie uciși toți pruncii de parte bărbătească. În felul acesta căuta să îl omoare pe Dumnezeiescul Prunc. Dar nu a fost aflat pentru că, prin dumnezeiască poruncă dată prin înger lui Iosif în vis, a fost dus în Egipt. Iar arhiereul Zaharia a fost ucis prin trădare între Templu și Altar pentru că nu a vrut să spună ucigașilor unde este Pruncul Iisus.

Sfântul Iosif cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu, sfârșind în Templu toate,după Legea Domnului, nu s-au întors în Betleem, ci au pornit spre Egipt unde au locuit timp de trei ani până când au murit cel care Îl dușmăneau pe Pruncul Iisus. Iar Acesta creștea și se întărea cu Duhul, umplându-se de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era peste Dânsul. (Luca 2.40)

Această sărbătoare încheie ciclul Sărbătorilor Împărătești de iarnă. În cadrul slujbei dedicate acestei Dumnezeiești Sărbători se cântă o Catavasie sau un Imn ce poartă numele în tradiția populară de ”Legănușul” pentru că în vechime,dar și până în prezent,în timpul ecstei cântări,se legănau policandrele din Biserică, ca semn al veseliei ce o aduce Marele Praznic și mai ales ca o deosebită atenție și o deosebită preacinstire aduse Maicii lui Dumnezeu.

Chiriac Diana, Parohia Sfântul Gheorghe ,Barcelona

Bibliografie:

1.Viețile Sfinților – Edit.Episcopiei Romanului și Hușilor 1991
2.Sfântul Nicolae Velimirovici-Proloagele de la Ohrida Edit.Sophia, 2005
3.Proloagele Vol I-Edit. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2011

Obiceiuri de Anul Nou

obiceiuri de anul nou

Cele mai interesante tradiții si obiceiuri de Anul Nou, noaptea dintre ani în diverse colțuri ale lumii

1. Strugurii norocului in Spania

Cea mai întâlnită tradiție din Spania de Anul Nou este cea de a mânca 12 boabe de strugure în ultimele 12 secunde ale vechiului an. Acest obicei este vechi de acum 103 de ani, atunci când în anul 1909 a fost înregistrată în Spania o recoltă de struguri foarte bogată. Așa că, în casele oamenilor erau struguri din plin. Aceștia au profitat de belșugul strugurilor de pe masă în noaptea dintre ani, născându-se această tradiție. Există unele referințe care spun că în secolul al XIX-lea, familiile burgheze deja adoptaseră acest obicei pentru a întâmpina anul nou.

Numărul strugurilor coincide cu doua puncte cheie. În primul rând, 12 este numărul lunilor anului. Mai mult decât atât, 12 este ora care coincide cu sfârșitul anului vechi și cu începutul anului următor. Așa că, acest număr are o puternică simbolistică și celor superstițioși le aduce noroc. Problema începe când secundele ultimului an trec mult prea repede iar noi, cei din Spania, d-abia că reușim să înghițim toate boabele de strugure! Chiar dacă este un obicei tipic spaniol, mulți români vor încerca și ei în această noapte să înghită cele 12 boabe de strugure, în speranța că noul an va fi unul mai bun, mai norocos și plin de belșug.

2. Săruturile de la miezul nopții din America

Cea mai romantică trdiție este în Statele Unite ale Americii, unde nu poate lipsi sărutul de la miezul nopții. Chiar dacă nu se cunoaște cu exactitate originea acestei tradiții, există multe explicații pentru toate gusturile. Cea mai interesantă se situează la începutul epocii romane când în timpul festivalului Saturnalia, cel care coincidea cu solatițiul de iarnă și era apropiat anului nou, toți participanții se sărutau.

satelit televizor

Americanii cred că dacă nu săruți pe nimeni imediat după miezul nopții de revelion, vei avea 365 de zile de singurătate.

3. Lintea italiană

Simbol al bogăției și al banilor, lintea nu poate să lipsească de pe masa italienilor în noaptea de Anul Nou. Acest obicei începe să se instaleze chiar și în Spania, unde mulți dintre spanioli aleg să servească la cina de revelion, linte. Cu cât mai mult mănânci, cu atât mai mult vei câștiga în noul an. Această tradiție este foarte îndepărtată, avându-și originile în vechiul Imperiu Roman. Romanii dăruiau la începutul anului aceste legume cu credința că se vor tranforma în monede de aur. Chiar dacă se crede sau nu în aceste superstiții, lintea este un fel de mâncare foarte sănătos, având multe calități nutritive pentru organism, așa că, niciodată nu prinde rau să mănânci o porție de linte.

4. În Danemarca se sparg farfuriile

Felul în care cei din Danemarca întâmpină noul an este o combinație între periculos, zgomotos și relaxant în același timp. Tradiția spune că trebuie să spargi farfuriile după cina din seara de revelion. În mod tradițional, farfuriile se spărgeau în fața porții celor dragi care se bucurau de acest gest. Gestul reprezintă dragoste și noroc în anul ce vine. Interesant este și obiceiul de a sări de pe un scaun la ora 12 fix. Acest lucru va aduce noroc în tot ceea ce vei face, așa că nu este nimic ciudat să vezi atât bătrâni cât și tineri cățărându-se pe mobila din casă pentru a atrage toate energiile pozitive.

5. Lenjeria intimă roșie pentru a avea noroc în dragoste

Nu exită nicio sursă care ne poate spune când și de ce s-a născut acest obicei care este răspândit peste tot în jurul lumii. Un lucru este cert: putem observa magazinele pline de lenjerie roșie în această perioadă a anului. Tradiția ne asigură că, purtând lenjerie roșie în această seară, iubirea și pasiunea nu vor lipsi pe tot parcursul anului viitor.

Respectând sau nu tradițiile, vă dorim tuturor un an nou fericit plin de noroc, bucurii și împliniri pe toate planurile!

Moș Crăciun a trecut testul copiilor

mos craciun 2016

Moș Craciun anul acesta s-a întrecut pe sine. A bucurat sute de copii români care trăiesc departe de România. Acesta nu a trecut doar prin casele acestora ci și pe la Parohiile Ortodoxe din Barcelona și provinciile din Catalunya.

Biserica Sant Julia de Vilamirosa din Manlleu

În ziua de Crăciun, pe 25 decembrie începând încă de la prima oră, Mos Craciun s-a aflat la Biserica Sant Julia de Vilamirosa din Manlleu.
Copiii au împodobit un brad mare și după slujbă, l-au așteptat cuminți pe Moș Crăciun. De cum a sosit, a început spectacolul. Au fost colinde, cântece de iarna, poezie și sunete de vioară. Note fermecate de pian și clinchet de clopoței, multe daruri și bucurie. Moș Crăciun a adunat în jurul său peste 80 de copii. A fost un spectacol de poveste făcut de toți cei din parohie, părinți și copii.

sant julia manlleu
foto: Claudiu Mezea

– Formația Plai Moldovenesc (colinde și tradiții)
– Corul de copii ai parohiei – colinde
– George – poezie
– Ioana – vioară și pian
– Teodor- poezie
– Dan Sirb – taragot
– poeta Elena Buldum – versuri de iarnă si tradiții
– Angela Mocanu și un minicor – colinde din Basarabia
– Ilioara – colinde
– Gabriela – colinde
– Carla si Carmen Mezea – colinde

“Dorim ca pentru toţi copiii noştri, sărbătorile să fie frumoase, să nu le lipsească nimic, şi mai ales căldura sufletească. Ne preocupă, de asemenea, ca fiecare dintre ei să cunoască şi să înţeleagă importanţa sărbătorii Naşterii Domnului. Mulțumesc tuturor care au participat în programul de colinde și celor care au sprijinit acest minunat eveniment„ spune Stela Vidrașcu, președinta Centrului Cultural Român din Catalunya.

Organizatori au fost Centrul Cultural Român din Catalunya și Parohia „Ștefan cel Mare”. Colaboratori: Mercatrom și revista Robarna.com de Barcelona

Parohia Ortodoxa Romana Tarragona

Parohia Ortodoxa Romana Tarragona unde Preotul Vasile Băltărețu, enoriașii bisericii s-au îngrijit ca toți copii din zona sa fie prezenți pentru a primi darurile de la Moș Crăciun. Și vă asigurăm ca nu au fost puține. Au fost multe și pe placul copilașilor.

craciun tarragona
foto: fb

Parohia Ortodoxa Sf Maria Tecla din Sabadell

Pregătiţi de învățătoare, cei mici au oferit Moşului şi părinţilor prezenţi la întâlnire un adevărat spectacol, în care colindele şi tradiţiile păstrate cu sfinţenie continuă să ocupe un loc de seamă. Desigur, nici cei mai mărişori nu au rămas mai prejos. Un spectacol răsplătit cum se cuvine, cu daruri.

craciun sabadell
foto: robarna.com

Biserica Ortodoxa din Manresa

Preotul Florin Purcarea a invitat comunitatea la iîntâlnirea cu Moș Craciun. Iata invitatia facuta: (sursa fb)

„Cu bucurie duhovniceasca va așteptăm sa împărtășim impreuna cu ingerii bucuria Nasterii Domnului Iisus Hristos. Il așteptăm cântând colinde pe Moș Crăciun care vine însoțit de Spiridușul Nicolae. Grupul școlii parohiale ne va încânta cu piesa de teatru „Mos Crăciun exista” iar tradiția continua pentru ca vom primi colinda străbună: Steaua, Plugușorul, Sorcova și Capra, acestora alăturndu-se o ceată de colindători surpriză. Ce poate să ne bucure mai mult în asemenea zi mare? Și mai mare fericirea ar fi daca ați îmbrăca portul popular și ați aduce din bucatele dv pentru a sărbători cum se cuvine la sfârșit. Cu inima plină de emoție vă așteptăm! “

După cum vă relatam într-un articol anterior, în Barcelona au primit cadouri de la Mos Craciun peste 150 dintre copii credincioșilor Parohiei Ortodoxe Sf.Gheorghe din Barcelona – Preot Aurel Bunda. Linkul cu articolul anterior

Nouă nu ne rămâne să spunem decât că suntem recunoscători tuturor că Moş Crăciun continuă să vină în fiecare an încărcat de daruri pentru toţi copiii noştri.

Mos Craciun la Barcelona

mos craciun barcelona

Surprinzătoarea primă apariție a lui Moș Crăciun de anul acesta în Barcelona, sosind într-o trăsură trasă de cai falnici tropăind nervoși din copite pe asfaltul capitalei catalane, struniți de un vizitiu îmbrăcat la patru ace, a fost punctul de atracție al zilei de Duminică, 18 Decembrie, 2016. Mai mult de 300 de participanți activi, pe fețele cărora se citea nerăbdarea și bucuria întâlnirii cu tradiția de sărbători.

mos craciun barcelona 2

Așa cum a promis, Moș Crăciun a venit în Barcelona, la biserica Sfântul Gheorghe, cu sacul plin de cadouri pentru cei peste 120 de copii și studenți care l-au așteptat nerăbdători pregătiți să îi mulțumească cu poezii și colinde. Moșul s-a așezat lângă bradul frumos împodobit și s-a bucurat de programul pregătit de corul de copii – coordonat de doamna Liliana Bundă și de corul bărbătesc al parohiei. Au cântat împreună cele mai cunoscute colinde tradiționale.

cadouri mos craciun barcelona

O surpriză generală a fost momentul apariției Caprei tradiționale, în vizită la parohie, venind tocmai de la Manresa. O capră autentică din Maramureș, omenită cum se cuvine pentru că a cinstit sărbătoarea.

capra barcelona

Organizat de parohia Sfântul Gheorghe din Barcelona, evenimentul a fost dedicat copiilor în special dar s-a dovedit de mare impact și asupra adulților care au participat, însoțiți sau nu de copii. Acesta se înscrie în linia eforturilor constante pe care le face comunitatea formată în parohie, în jurul părintelui Aurel Bundă, de a face să crească de la an la an interesul pentru tradiții și cultură. Și anul acesta comunitatea a crescut, alăturându-i-se oameni valoroși, implicați în proiecte noi, cu intenția clară de a continua linia educativă pentru copii și de a asigura păstrarea tradițiilor culturale românești.

Felicitări tuturor celor care au dorit să se implice în activitate, suntem siguri că anul care vine veți fi și mai mulți.

satelit televizor


 

1 Decembrie 1918-Marea Unire a României. Context politic și internațional

1 Decembrie 1918

”Marea Unire din 1918 a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreția ei stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera nici unui om politic,a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii națiuni române, realizată într-un elan țâșnit cu putere din străfundurile conștiinței unității neamului,un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligență politică remarcabilă spre țelul dorit” (Florin Constantiniu-O istorie sinceră a poporului român)

Formarea României Mari s-a realizat, pe cale democratică, prin adunări cu caracter reprezentativ. Hotărârile și documentele adoptate la Chișinău, Cernăuți și Alba-Iulia au exprimat poziția națiunii române în epocă.

Forțele politice românești, cercurile conducătoare și întreaga opinie publică au urmărit cu deosebită atenție desfășurarea evenimentelor din preajma și de la începutul primului război mondial. Neutralitatea României, adoptată de Consiliul Național de la Sinaia, din 21 iulie/3 august 1914 ,corespundea intereselor naționale având în vedere faptul că România era o țară mică, aflată între două imperii Austro-Ungaria și Rusia care se aflau în tabere adverse, iar țara noastră avea de revendicat teritorii în ambele imperii. Cele două blocuri: Antanta și Tripla Alianță au exercitat presuni mari asupra României, guvernele marilor puteri urmărind realizarea propriilor interese. S-a desfășurat ”o luptă fără demnitate și scrupule” pentru atragerea statelor mici. Neutralitatea României a constituit un pas important în vederea desprinderii de Puterile Centrale.

satelit televizor

Anii celui dintâi război mondial au însemnat pentru românii de pretutindeni o perioadă de intensă pregătire a Unirii celei Mari, aceasta fiind apogeul unei lupte manifestate în variate forme și afiramtă ca idealul generațiilor înfrățite ale românilor din Vechiul Regat, Basarabia, Bucovina și Transilavnia.

România a intrat în război în luna august 1916 alături de Antanta. Obiectivele inițiale încredințate armatei române erau ambițioase și așa cum au arătat evenimentele, nerealiste; armata română, fiind insuficient echipata.

În decursul mai multor lupte, peste jumătate din teritoriul țării, în care se aflau cele mai importante reigiuni agricole și centre industriale, a fost ocupate de fortele armate ale Puterilor Centrale. Principalele cauze ale înfrângerii armatei române au fost subdezvoltarea industrială a țării și lipsa de echipament adecvat pentru armată. Marele Stat Major român nu pregătise un plan de operații suficient de cuprinzător și de detaliat, care ar fi fost esențial pentru coordonarea forțelor dispersate pe un front de luptă atât de întins. Armata română a fost nevoită să se confrunte cu o concentrare de forțe inamice mult mai puternică decât cea așteptată.

La sfârșitul verii anului 1917, evenimentele revoluționare din Rusia au creat o situație instabilă de-a lungul liniei frontului și amenințau să distrugă stabilitatea politică și socială din Moldova. Abdicarea Țarului în martie și declarațiile oficiale liberale ale noului guvern provizoriu treziseră un entuziasm extraordinar în rândul soldaților ruși din Moldova. Sătui de război, ei au interpretat aceste evenimente ca un semn că pacea și o viață mai bună nu erau departe. În aprilie,soldații ruși au început să țină masive adunări publice și să organizeze demonstrații de stradă în multe locuri din apropierea teberelor lor, cerând soldaților și civililor români să li se alăture. Această situație a complicat și mai mult relațiile guvernului român cu guvernul provizoriu rus Revoluția din martie a pus în mișcare români-basrabeni din toate clasele sociale. În aprilie,aceștia au organizat adunări publice în fiecare parte a provinciei, pentru a-și exprima insatisfacția față de vechea orânduire. Obștile sătești se aflau în fruntea mișcării de protest. Reprezentanții acestora,întruniți la 19 și 20 aprilie, au cerut autonomia administrativă, culturală și economică a Basarabiei și convocarea unei adunări naționale pentru adoptarea legislației necesare. O adunare mult mai numeroasă, reunind circa 10 000 de ofițeri și soldați români, organizată la Odessa, la 1 mai, a cerut și autonomia politică a Basarabiei și a anunțat în plus formarea unor unități separate ale armatei rusești (cohortele moldovenești) pentru a menține ordinea publică.

În vara anului 1917, Basarabia era astfel în fierbere. Partidul Național și diferite organizații profesionale și economice românești din provincie se străduiau să dea coerență mișcării penrtu autonomie și să-și apere cauza împotriva naționaliștilor ucraineni care cereau integrarea Basarabiei într-o Ucraină independentă.

digi dolce focus 2017

La 29 iulie, câțiva membri ai Comitetului Central Militar, care se formase în aprilie, au decis să convoace o adunare generală a prvinciei, un sfat al țării, în vederea elaborării unui plan pentru realizarea ”atonomiei naționale și teritoriale” a Basarabiei. A fost ținut un ”congres miltar” la Chișinău, la 5-9 noimbrie, în momentul în care bolșevicii puneau mâna pe putere la Petrograd. Cei aproape 900 de delegați, reprezentând ofițerii și soldații români basarabeni din unități ale fostei armate ruse, au proclamat cu o majoritate covârșitoare autonomia provinciei și au hotărât să convoace Sfatul Țării cât mai curând posibil pentru a obține ratificarea acțiunii lor. Datorită tulburării genrale, alegerea delegaților a trebuit să se facă indirect, prin intermediul comitetelor de muncitori și țărani, al diferitelor corporații profesionale și al organelor administrative locale. A rezultat o adunare de 138 membri, reprezentând un larg spectru de interese economice și sociale.

Sfatul țării s-a întrunit la 4 decembrie și , de la bun început, majoritatea moldovenească a dominat lucrările. L-a ales drept președinte pe Ion Inculeț, liberal- naționalist și membru al unei vechi familii moldovenești, care fusese profesor la Universitatea din Petrograd când izbucnise revoluția în martie. La 15 decembrie, după dezbateri îndelungate și aprinse, Sfatul Țării a proclamat ”Republica Federativă Democratică Moldovenească” între Prut și Nistru, alegând pe Ion Inculeț ca președinte și un consiliu director compus din cetateni români cu rol de comitet excutiv.

Pentru a supraviețui, tânăra republică avea nevoie de sprijin din afară. Consiliul director a recunoscut precaritatea situației sale și la 21 decembrie, a trimis o delegație la Iași pentru a cere guvernului român să-l sprijine în ”restabilirea ordinii”. Datorită situației critice pe propriul front de luptă, guvernul român a refuzat la început trimiterea de trupe. Situația noii republici a devenit disperată atunci când forțele bolșevice au ocupat Chișinăul la 17 ianuarie 1918 și au dizolvat Sfatul Țării. De această dată guvernul român a trimis imediat o divizie de infanterie, care i-a alungat pe bolșevici din Chișinău, la 26 ianuarie, și a readus Sfatul Țării la putere. Când la 6 februarie , Sfatul Țării a declarat independența Republicii Moldovenești, majoritatea membrilor săi au considerat acest act un preludiu al unirii Basarabiei cu România.

Trebuie subliniat faptul că mari grupuri compacte de populație ucraineană locuiau în partea de nord și de sud a Basarabiei și că aceasta era legată din punct de vedere economic de Odessa, ucrainenii au cerut să fie reperezentați la negocierile pentru pace dintre România și Puterile Centrale și să aibă un cuvânt de spus cu privire la orice schimbări ale granițelor dintre Rusia și România. Românii basarabeni s-au orientat bineânțeles către România, acolo unde sprijinul pentru unire era puternic, atât din parte liberalilor, cât și a membrilor guvernului său. La 27 martie Sfatul Țării a aprobat rezoluția cu privire la unire, în conformitate cu ”dreptul istoric și dreptul etnic și cu principiu că popoarele trebuie să își hotărească propria lor soartă”(conform celor 14 puncte prezentate de președintele american Wilson la 8 ianuarie 1918). Majoritatea românească a impus însă niște condiții pentru realizarea unirii, care ar fi permis basarbenilor să își păstreze autonomia provinciei. Cele mai importante erau prevederea potrivit căreia Basarabia va continua să aibă propriul său parlament(Sfatul Țării), cu puterea de a aproba bugetele locale și de a numi toate organele administrației locale, și aceea că va fi reperezentată proporțional cu populația ei în Parlamentul României. Zece zile mai târziu Sfatul Țării a renunțat la aceste condiții.

Ca urmare a înfrîngerilor suferite în Primul Război Mondial şi a intensificării luptei de eliberare naţională a popoarelor subjugate, Imperiul dualist austro-ungar s-a destrămat în toamna anului 1918. Pe o parte a teritoriului monarhiei dualiste s-au format state naţionale, Austria, Ungaria şi Cehoslovacia, iar celelalte provincii anexate de fosta monarhie bicefală s-au unit cu Polonia, Italia, Iugoslavia şi România.

Proclamarea statului naţional ungar ca stat independent, la 16 noiembrie 1918, separat de Austria, înseamnă, implicit, denunţarea Legii compromisului din 1867, în urma căruia a apărut dualismul austro-ungar, şi a tuturor consecinţelor care decurg din acest act, inclusiv cu privire la Transilvania. Din acest moment Austro-Ungaria nu mai putea invoca anumite drepturi sau mandate asupra Transilvaniei. Neţinînd seama de aceste noi realităţi, de dreptul naţiunii române din Transilvania la autodeterminare, guvernanţii de la Budapesta doreau cu orice preţ ca Transilvania să rămînă mai departe în cadrul statului naţional ungar. Pentru mişcarea de eliberare naţională a românilor era limpede că cercurile guvernamentale maghiare nu renunţă la politica de dominaţie naţională. De aceea, apartenenţa şi viitorul acestui teritoriu vor fi decise de populaţia românească majoritară.

În consecinţă, elitele politice şi intelectuale, laice şi ecleziastice ale românilor din aceste teritorii îşi vor asuma responsabilitatea de a înfăptui unirea Transilvaniei şi Bucovinei cu România. În condiţiile relevate, cele două partide politice ale românilor din Transilvania, Partidul Naţional Român şi Partidul Social Democrat, au procedat la unirea forţelor şi la sincronizarea strategiilor în vederea luptei comune pentru înfăptuirea aspiraţiilor de eliberare şi unitate naţională. În acest scop, la 6 octombrie 1918, reprezentanţii celor două partide s-au întîlnit la Budapesta şi au adoptat o platformă comună de acţiune în lupta pentru înfăptuirea idealului naţional. În virtutea acestei înţelegeri, la 12 octombrie 1918, se întrunesc reprezentanţii Partidului Naţional Român la Oradea, unde au aprobat o Declaraţie redactată de Vasile Goldiş, care cuprindea în esenţă afirmarea dreptului la autodeterminare a poporului român din Transilvania, pe temeiul dreptului firesc al naţiunii române de a-şi hotărî singură soarta.

În ziua de 18 octombrie 1918, Al. Vaida Voievod, unul din principalii conducători ai PNR, a prezentat în parlamentul ungar din Budapesta Declaraţia de autodeterminare a românilor din Transilvania, rostind cuvintele care aveau să declanşeze furia deputaţilor ostili, gata să-l linşeze: „Naţiunea română aşteaptă şi pretinde, după multe suferinţe de veacuri, afirmarea şi valorificarea drepturilor ei nestrămutate şi inalienabile la deplina viaţă naţională”. Este prima afirmare oficială a dreptului românilor la autodeterminare, în concordanţă cu principiul inclus de preşedintele american W. Wilson în cele 14 puncte ale sale, destinate a fi fundamentul păcii ce urma a fi încheiate. Rezoluţia Comitetului Executiv al PNR, citită de Vaida Voievod, cuprinde, de asemenea, o critică virulentă la adresa politicii de oprimare naţională a românilor transilvăneni dusă de guvernul de la Budapesta în anii dualismului.

Consiliul Naţional Român Central era format din şase reprezentanţi ai PNR (Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Teodor Mihali, Al. Vaida Voievod, Aurel Vlad, Aurel Lazăr). În frunte se afla omul politic Ştefan Cicio Pop. După Declaraţia de independenţă din 18 octombrie, constituirea CNRC, organ al suveranităţii naţionale româneşti din Transilvania şi Ungaria, pe baza principalelor forţe politice ale românilor, a reprezentat un pas important pe calea autodeterminării naţionale şi la pregătirea unirii Transilvaniei cu România. Pe baza unei hotărîri comune a celor două partide româneşti din Transilvania, la începutul lunii noiembrie 1918, sediul CNRC s-a mutat de la Budapesta la Arad, iar noua denumire era Consiliul Naţional Central. Devenind un veritabil guvern provizoriu al Transilvaniei, acesta şi-a asumat conducerea nemijlocită a destinelor naţiunii române din Transilvania, pentru îndeplinirea idealurilor sale de eliberare şi unitate naţională, fructificînd condiţiile favorabile ivite pe plan intern şi internaţional.

În cursul lunii noiembrie, după modelul Consiliului Naţional Central, în judeţele şi localităţile din Transilvania s-au organizat consilii naţionale române, care şi-au asumat rolul de organe politice naţionale a întregii populaţii româneşti din Transilvania. În paralel, s-au organizat gărzile naţionale militare, organe menite să introducă şi să protejeze noua administraţie românească din provincie.

Prin consiliile naţionale şi gărzile naţionale create în judeţe, oraşe şi comune, Consiliul Naţional şi-a impus treptat controlul asupra celei mai mari părţi a Transilvaniei.

Consolidîndu-şi poziţia în Transilvania, în şedinţa din 9 noiembrie de la Arad, cei şase membri ai CNRC au trimis un ultimatum guvernului ungar, cerîndu-i puterea de guvernare asupra celor 23 de comitate din Transilvania şi Ungaria locuite de români – Torontal, Timiş, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Solnoc-Dobîca, Sălaj, Cluj, Mureş-Turda, Turda-Arieş, Alba de Jos, Tîrnava Mică, Tîrnava Mare, Hunedoara, Sibiu, Făgăraş, Trei Scaune, Odorhei, Ciuc – şi regiuni din judeţele Bichiş, Cenad şi Ugocea. Se trece, astfel, de la loialitatea dinastică la loialitatea faţă de noile autorităţi instituite în cele 23 de judeţe.

Consecinţele acestei note ultimative a fost desfăşurarea la Arad, la 13-14 noiembrie 1918, a unor tratative româno-ungare, derulate după toate regulile diplomatice, între parteneri egali, CNRC şi guvernul revoluţionar ungar, reprezentat de ministrul naţionalităţilor, Oszkár Jászi.

Delegaţia maghiară, încercînd să ocolească esenţa cererilor românilor, formulate în nota ultimativă, propunea menţinerea integrităţii Ungariei, „pînă la tratativele de pace”, ca un fel de scut faţă de „bolşevismul care ameninţa pe toţi deopotrivă”, cu acordarea autonomiei grupurilor naţionale din Transilvania. A doua zi, 14 noiembrie, la reluarea tratativelor, Vasile Goldiş a citit un comunicat al CNRC, în care se declara că „Naţiunea română pretinde cu tot dreptul independenţa sa de stat şi nu admite ca acest drept să fie întunecat prin rezolvări provizorii”.

O ultimă încercare a delegaţiei ungare de a menţine Transilvania în frontierele Ungariei, prin acordarea unei largi autonomii, a fost şi ea respinsă de reprezentanţii românilor, care voiau recunoaşterea clară a dreptului lor la autodeterminare naţională şi statală. Iuliu Maniu a rezumat, la 14 noiembrie, în două cuvinte obiectivul mişcării naţionale a românilor: „separare deplină”.

La 18 noiembrie 1918 a fost dat publicităţii Manifestul Marelui Sfat Naţional din Ungaria şi Transilvania, adresat popoarelor lumii, în care se arată că naţiunea română şi-a declarat voinţa de a se constitui într-un stat liber şi independent, protestînd, totodată, împotriva cererii guvernului ungar de a o supune dominaţiei şi oprimării. De aceea, „sub nicio condiţiune, naţiunea română nu mai voieşte să trăiască în legătură de stat cu naţiunea maghiară, ci este hotărîtă a-şi înfiinţa pe teritoriul locuit de dînsa statul său liber şi independent”. De asemenea, se sublinia că „naţiunea română din Ungaria şi Transilvania va fi una de aici înainte în veci, cu întreg neamul românesc”, ceea ce exprimă hotărîrea nestrămutată de înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

Prin manifestul din 18 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român făcea cunoscut opiniei publice româneşti convocarea Adunării Naţionale pentru ziua de 1 decembrie la Alba Iulia, pentru a proclama unirea românilor transilvăneni, bănăţeni, crişeni şi maramureşeni cu Regatul României, pentru aceasta invocîndu-se, din nou, principiul wilsonian, cel al autodeterminării popoarelor.

Alba Iulia – locul de convocare al adunării – era pe deplin indicat pentru desfăşurarea Marii Adunări Naţionale: era un vechi centru al Daciei şi al unui voievodat românesc, centrul celei dintîi uniri politice a românilor sub Mihai Viteazul, locul martiriului lui Horea, Cloşca şi Crişan, locul întemniţării lui Avram Iancu, era oraşul cu numeroase şi adînci semnificaţii în istoria poporului român.

În zilele premergătoare Adunării Naţionale, zeci de mii de ţărani, mii de muncitori şi intelectuali, cu fanfare şi steaguri tricolore în frunte, în trenuri, în căruţe, călare sau pe jos, se îndreptau spre Alba Iulia. Între cei peste 100.000 de participanţi, majoritatea ţărani, peste 10.000 erau muncitori şi meseriaşi. Convoaie nesfîrşite de căruţe duceau de-a lungul drumurilor mii de oameni spre cetatea în care cu secole în urmă intrase triumfal Mihai Viteazul. Descriind impresionat momentul, un martor ocular arăta: „Vin, tot vin, ca puhoaiele verii, cuprind oraşul de jos, îl îneacă cu cîntece şi chiote, cu fîlfăieli de steaguri tricolore, cu vuiete de pasuri şi urcă spre poarta lui Mihai Viteazul, în faţa căreia este o mare de feţe, de drapele şi de căciuli încetinate”.

Pregătirea politică a Adunării de la Alba Iulia a întîmpinat dificultăţi. Şedinţele pregătitoare din cele două zile care au precedat Adunarea au fost foarte însufleţite. Discutîndu-se textul Rezoluţiei Unirii, redactat de Vasile Goldiş, unii susţineau că unirea trebuie să se facă pe baza proclamării autonomiei Ardealului. Iuliu Maniu dorea ca unirea Transilvaniei cu România să fie condiţionată, invocînd înapoierea economică a Vechiului Regat şi necesitatea unei perioade de tranziţie de cel puţin 10 ani, timp în care Ardealul urma să aibă un guvern autonom, astfel să poată ridica treptat regăţenii la acelaşi nivel cu ardelenii .Socialiştii, lucrînd sub influenţa Budapestei, cereau proclamarea republicii independente a Transilvaniei. În cele din urmă, s-a stabilit o înţelegere, renunţîndu-se la toate părţile şi la punctele de vedere prea intransigente şi s-a adoptat formula unei autonomii provizorii.

În dimineaţa zilei de 1 decembrie 1918, în sala Cazinoului militar din Alba Iulia, s-au adunat cei 1228 de delegaţi oficiali, reprezentînd toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 de comitate româneşti, apoi episcopii, delegaţii consilierilor, ai societăţilor culturale româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriaşi, ai Partidului Social Democrat Român, ai organizaţiilor militare şi ale tineretului universitar. Toate păturile sociale, toate interesele şi toate ramurile de activitate românească erau reprezentate. Pe lîngă delegaţii oficiali, era o mulţime imensă de norod, peste 100 de mii, în afara cetăţii, pe Cîmpul lui Horea, ceea ce dădea Adunării înfăţişarea unui mare plebiscit popular. În mijlocul aprobării unanime şi a unui entuziasm fără margini, în jurul orei 10, Ştefan Cicio Pop, în numele Consiliului Naţional Român, a deschis adunarea, rostind o amplă şi impresionantă cuvîntare, în care a evocat principalele momente ale luptei de eliberare naţională a românilor din Transilvania. Vasile Goldiş a expus trecutul românilor de pretutindeni şi a argumentat necesitate unirii, iar Iuliu Maniu a explicat împrejurările în care se înfăptuie aceasta.

După verificarea mandatelor, în calitate de preşedinte al Adunării, a luat cuvîntul venerabilul octogenar Gheorghe Pop de Băseşti, care a evocat în cuvinte de un vibrant patriotism

continuitatea şi dîrzenia luptei românilor pentru unire, precum şi marea sa bucurie, satisfacţia de a fi văzut visul şi speranţele naţiunii române împlinite.La ora 12, Vasile Goldiş, om de vastă cultură şi de înaintate concepţii social-politice, prezintă proiectul Rezoluţiei pentru unirea Transilvaniei cu România, care cuprinde principiile fundamentale pe baza cărora s-a înfăptuit unirea. În primul articol al Rezoluţiei se proclama că „Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dînşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între rîurile Mureş, Tisa şi Dunăre”

Restul Rezoluţiei cuprinde programul de aplicare: autonomia provizorie a teritoriilor pînă la întrunirea Constituantei, deplina libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională, înfăptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vieţii politice, reforma agrară radicală, legislaţie ocrotitoare a muncitorimii industriale.

Adunarea a aplaudat însufleţitor prezentarea Rezoluţiei de către Vasile Goldiş. Gh. Pop de Băseşti, preşedintele Adunării, a consultat delegaţii dacă Declaraţia trebuie să fie votată în ansamblu sau pe puncte. Răspunsul Adunării Naţionale a fost ovaţionarea minute în şir a Unirii şi a documentelor sale. În această atmosferă de entuziasm patriotic impresionant, Gh. Pop de Băseşti anunţă, stăpînit de emoţie şi exprimînd voinţa naţională prin delegaţii aleşi, Unirea Transilvaniei şi Banatului cu România pe veci.Vestea votării în unanimitate a Unirii Transilvaniei cu România la ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie 1918 a fost primită de mulţimea de pe Platoul Romanilor din afara cetăţii Alba Iuliei cu manifestări de bucurie nestăvilită. În timp ce sunetul clopotelor bisericilor de pe întreg cuprinsul Transilvaniei anunţa Unirea, mulţimea încunoştinţată izbucnea în chiote de bucurie „Trăiască România Mare”, ce parcă nu se mai sfîrşeau. Oamenii se îmbrăţişau, plîngeau de bucurie, intonau cîntece patriotice şi ovaţionau pe conducătorii mişcării pentru Unitatea Naţională.

O imagine deosebit de sugestivă ne-o descrie Emil Pop, un militant unionist: „După mai bine de trei ceasuri de aşteptare un freamăt general pune capăt cîntecelor şi dansurilor, vin deputaţii de la Adunarea din Cetate. O trăsură cu cai albi, ducînd pe cei doi episcopi, urmată de cei 1.228 de deputaţi, trec la pas printre statuile vii îmbrăcate în pănură. La sosire nu se mai termină „Să trăiască”. Apoi linişte mormîntală. Cei doi episcopi, Cristea şi Hossu, citesc Rezoluţia, la auzul căreia un tunet prelungit izbucnit din 100.000 de piepturi a cutremurat văzduhul, tunetul umanităţii, al bucuriei, al istoriei descătuşate”.

După adoptatea Rezoluţiei Unirii, preşedintele Adunării dă cuvîntul lui AL. Vaida Voievod, care arată că pentru moment provinciilor unite cu Ţara Mamă le lipseşte un organism propriu, care să le conducă treburile administrative şi judiciare, sub controlul unei reprezentanţe a poporului. Propunea ca acest organism să se constituie sub forma Marelui Sfat Naţional, format din 250 de membri, dintre care 200 să fie aleşi de Marea Adunare Naţională imediat, iar restul de 50 să die cooptaţi după consfinţirea Marelui Sfat. Marele Sfat Naţional era menit să exercite

atribuţii legislative şi executive pe întreg teritoriul Transilvaniei şi Banatului, în cadrul autonomiei provizorii acordate acestor provincii pînă la întrunirea Constituantei.

În ziua de 2 decembrie 1918, Marele Sfat Naţional a procedat la alegerea Consiliului Dirigent, care avea să exercite funcţii de guvern provizoriu al Transilvaniei în perioada de tranziţie pînă la integrarea acesteia în viaţa politică şi socio-economică a României. Preşedintele Consiliului Dirigent a fost ales Iuliu Maniu.

În aceeasi zi, Marele Sfat Naţional hotărăşte să fie aduse la cunoştinţa regelui şi a guvernului Actele Unirii de către o delegaţie constituită din episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu, din Al. Vaida Voievod, Vasile Goldiş, Caius Brediceanu şi Mihai Popovici. Sosiţi la Bucureşti în 13 decembrie 1918, la Gara de Nord, au fost întîmpinaţi de membrii guvernului, în frunte cu primul ministru, Ion I.C. Brăîtianu, membri ai Marelui Stat Major, de generalul C. Prezan, de reprezentanţi ai Academiei Române, de o mulţime de locuitori ai Capitalei, care le-au făcut o primire sărbătorească. O zi mai tîrziu, la 14 decembrie 1918, a avut loc o recepţie în Sala Tronului, prilejuită de predarea Actului Unirii, un banchet şi un dineu oficial. La toate s-au rostit toasturi înflăcărate, subliniindu-se luptele grele purtate pentru unitatea şi însemnătatea desăvîrşirii acesteia.

„Vă aşteptăm de o mie de ani – spunea Ion I. C. Brătianu, la banchetul din seara zilei de 14 decembrie – şi aţi venit să nu ne mai despărţim niciodată… Bucuria noastră nu este bucuria unei singure generaţii. Ea este sfînta tresărire de bucurie a întregului popor român, care de sute de ani a îndurat suferinţele cele mai crude, fără să-şi piardă credinţa neclintită în sosirea acelei zile care ne uneşte astăzi şi care trebuia să vie, care nu putea să nu vie”.

La 24 decembrie 1918, regele Ferdinand I, luînd act de hotărîrea unanimă a Adunării Naţionale de la Alba Iulia, îndeplineşte, în lipsa parlamentului dizolvat în noiembrie 1918, actul constituţional, acoperit de o voinţă profund populară, al decretării unirii tuturor ţinuturilor româneşti de dincoace de munţi – Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul –, pămîntul şi oamenii săi, cu toate împlinirile lor, dar şi cu toate visurile lor. Un an mai tîrziu, în cadrul dezbaterilor întîiului Parlament al României Unite, la 29 decembrie 1919, decretul Unirii primeşte putere de lege prin votul dat de deputaţii şi senatorii veniţi în Capitala ţării din toate provinciile României.

Marele Sfat Naţional şi-a încetat activitatea de facto la 11 august 1919 şi de jure în 20 noiembrie 1919. Consiliul Dirigent s-a autodizolvat, fapt consfinţit legal la 2 aprilie 1920.

La 4 iunie 1920, prin semnarea Tratatului de la Trianon între Puterile Aliate, între care şi România, pe de o parte, şi Ungaria, pe de altă parte, a avut loc recunoaşterea internaţională a unirii, pe vecie, a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, hotărîtă la Alba Iulia în 1 decembrie 1918.

Diana Chiriac
Parohia Sfântul Gheorghe, Barcelona

Bibliografie:

  1. Keith Hitchins-România.1866-1947,Edit. Humanitas,București,2013
  2. P.Cazacu-Moldova dintre Prut și Nistru,1812-1918
  3. C.H. MARINESCU-EPOPEEA MARII UNIRI A ROMÂNILOR, Editura „Samia”

Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Vovidenia

maica domnului

Astăzi, 21 noiembrie, creştinii ortodocşi serbează Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau în Sfânta Sfintelor.

Astăzi prăznuim Intrarea în Biserică a Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria. Acest praznic mai este cunoscut în popor și sub denumirea de Vovidenia sau Odovenia. Pricina sărbătoririi din această zi este faptul aducerii cu evlavie în biserica Legii vechi, adică în Tempul de la Ierusalim ,a unei fetițe de trei ani, care avea să fie Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Acest eveniment s-a petrecut într-un chip minunat și avea să fie premergător Tainei celei mari a Nașterii cu trup omenesc a Fiului lui Dumnezeu care avea a se face în lume prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu.

Iată în ce chip istorisesc Cărțile Sfinte, pricina pentru care Născătoarea de Dumnezeu a fost adusă la Templul Legii vechi și dăruită Domnului: Ana, mama Fecioarei Maria a fost stearpă și foarte mulți ani s-a rugat împreună cu soțul ei Ioachim lui Dumnezeu ca să le dăruiască un prunc. Ea a luat drept exemplu din Biblie pe mama Proorocului Samuel pe care o chema tot Ana care și ea s-a rugat ani de zile cu lacrimi fierbinți lui Dumnezeu să-i daruiască un copil mergând în fiecare zi la Templu și aducând jertfe bineplăcute lui Dumnezeu.

satelit televizor

Sfinții Ana și Ioachim i-au făgăduit lui Dumnezeu că dacă le va dărui un prunc îl vor închina în Tempul Sfânt, ceea ce au și făcut. Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea și așa s-a născut cea prin care avea să vină mântuirea neamului omenesc, cea care avea să fie împăciuitoarea și împrietenitoarea lui Dumnezeu cu oamenii.

Împlinind Prea Sfânta Fecioara Maria vârsta de trei ani, sfinții ei părinți au dus-o pe ea de la Nazaret la Ierusalim spre a o închina slujbei Templului așa cum i-au făgăduit lui Dumnezeu. Drumul era lung cale de trei zile, dar Sfinților Părinți Ioachim și Ana nu li s-a părut deloc împovărătoare această cale pentru că mergeau să împlinească o lucrare foarte plăcută lui Dumnezeu. La Ierusalim s-au strâns mai multe rudenii ale Sfinților Ioachim și Ana care au dorit să fie de față la această procesiune, iar nevăzut au participat cu bucurie și îngerii din cer. Procesiunea era condusă de fecioare ce purtau în mâini făclii aprinse. După ele venea Preasfânta Fecioară fiind ținută de mână de părinții ei. Fiind un copil atât de mic tot acest drum l-a făcut pe jos, nefiind purtată în brațe de părinții săi. Copila era îmbrăcată în haine de o bogăție și o strălucire imperiale,acestea fiind pregătite de Sfinții Părinți care erau destul de înstăriți încă dinainte de a se naște Sfânta Fecioară,așa cum se cuvenea Fiicei Împăratului și Miresei lui Dumnezeu(Psalmul 44;13-15)

Până la intrarea în Templu se urcau cinsprezece trepte destul de abrupte. Sfinții Ioachim și Ana au ridicat-o pe Sfânta Fecioară doar până la prima treaptă dar apoi ea singură le-a urcat pe celelalte cu o repeziciune și ușurință uimitoare. Ea a fost întâmpinată de preotul Zaharia cel care avea să fie tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Acesta luând-o de mână, a dus-o în cele mai dinlăuntru ale Templului, unde numai singur o dată pe an intra. Aceasta a făcut-o din insuflarea lui Dumnezeu. Sfântul Teofilact al Orhidei zice că în acel moment preotul Zaharia ”a fost în afară de sine și locuit cu totul de Duhul lui Dumnezeu”.

Sfânta Fecioară Maria a petrecut doisprăzece ani de sfântă viețuire în Templul lui Dumnezeu, fiind hrănită numai cu hrană cerească de însuși Arhanghelul Gavriil. În Templul din Ierusalim erau trei rânduri de chilii, în care locuiau cu frică de Dumnezeu, fecioare și văduve închinate Domnului, precum și preoții și slujitorii. În acest loc de bună creștere Sfânta Fecioară necontenit deprindea, sub supravegherea fecioarelor mai în vârstă, lucrul de mână, citirea Scripturii și mai ales rugăciunea.

Sfinții părinți Ioachim și Ana au adus jertfe Domnului Dumnezeu potrivit Legii Vechi și primind binecuvântarea de la arhiereu s-au întors la casa lor. Câtă vreme au fost în viață ei veneau deseori să o cerceteze, mai cu seamă Sfânta Ana. Dar după nouă ani, murind ei, Sfânta Fecioară Maria a dorit să rămână în Templu toată viața sa. Când s-a apropiat vremea dumnezeieștii Bune-Vestiri, Sfânta Fecioară a descoperit arhiereului Zaharia și preoților că ea, încă din leagăn, este făgăduită lui Dumnezeu și că ea însăși a ales o viață de feciorie neântreruptă, lucru nemaiauzit până acum în Legea Veche referitor la o persoană de sex feminin. Această dorire a ei contravenea oarecum Legii Vechi și Tradiției, dar după o descoperire dumnezeiască arhiereul și preoții au hotărât să o logodească pe Sfânta fecioară, care era acum în vârstă de cinsprezece ani, cu Dreptul Iosif, un bărbat mai în vârstă foarte înțelept și îmbunătățit duhovnicește. Acesta sub chipul căsătoriei avea să o păzească curată în lume, și astfel Iosif logodnicul, a slujit ca martor la Nașterea cea fără de prihană a Domnului. În acest fel Sfânta Fecioară a putut trăi în curăție după cum dorea și în același timp a respectat și Legea Iudaică. Sfânta Fecioară Maria a fost prima persoană care a luat asupra sa votul monahal al fecioriei până la moarte și de-a lungul veacurilor a fost urmată de un lung de mii și mii de bărbați și femei care au trăit retrași în feciorie adunați în comunități monahale sau în pustie.

[hr]

”Iubiți, așadar, fraților, pe Maica Domnului, iubiți-o cu inimă curată, fierbinte și plină de nădejdi. Rămâneți tari și țineți învățăturile pe care le-ați primit de la Biserică, despre Maica Domnului. Cinstiți pe Născătoarea de Dumnezeu. Respingeți cu tărie minciunile rătăciților, care defaimă pe Sfânta Fecioară. Să știți că diavolul strigă prin gura hulitorilor, diavolul care o urăște, pentru că ea a născut pe Cel ce i-a surpat stăpânirea. Rămâneți tari în tradițiile sfinte ale Bisericii și cinstiți pe cea plină de har și mai ales slujiți-o și luați-o ca apărătoare și sprijinitoare. Că mult poate rugăciunea Maicii, spre îmblânzirea Stăpânului și nu este nimeni care să se încreadă în mila Preacuratei și să nu fie ajutat și mângâiat. Pentru rugăciunile ei, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.”

[hr]

Diana Chiriac, Parohia Sf. Gheorghe.

Biliografie:

1.Mineiul pe Noimebrie,Edit Instit Biblic,București,2005
2.Proloagele. În fiecare zi împreună cu sfinții Volumul I,Edit Instit Biblic,București,2011
3.Sfântul Nicolaie Velimirovici-Proloagele de la Orhida,Edit Sophia,2006

„Mescla”-te la sarbatoarea multiculturala din Sabadell Sambata asta!

mescla

Într-o Europa multietnica și multiculturală, primăria Sabadell organizează evenimentul “MESCLA´T” care are loc Vineri seara, 21 octombrie și Sâmbătă 22 octombrie 2016 toată ziua.

„Sabadell este un oraș deschis, atât pentru oamenii săi și pentru bogățiile tradiționale pe care le eportează fiecare grup în parte. Toate și toți trăim în condiții și  avem origini diferite drept pentru care înțelegem această diversitate ca fond de viață socială trăită în comun; pluralitatea este un lucru bun pentru orașul nostru și niciodată nu trebuie să fie un pretext pentru discriminare” se arată în Manifestul Mescla’T 2016

acros sabadell

Asociația Culturală Româna din Sabadell – ACROS participă la această sărbătoare rezonând deplin cu valorile pe care organizatorii le doresc promovate: solidaritate, libertate, egalitate, conviețuire, pluralitate; în fond egalitate – fraternitate – libertate!

Împreună cu alte grupări care conviețuiesc în Sabadell, ACROS vrea să promoveze tradițiile și cultura, istoria și gastronomia românească în strânsă colaborare cu organizațiile și voluntarii care se implică.

Vă dăm întâlnire Sâmbătă de la 12 în Placa Doctor Robert de Sabadell să ne bucurăm împreună cu celelalte entități pe care primăria le-a invitat, de gastronomie românească, muzică tradițională și dans.

Purtați o ie românească și sunteți invitați la o vișinată și o prăjitură de casă. Dacă nu aveți, vă invităm să cumpărați una de la standul nostru.


Info util:
Metroul – Stația Rambla Sabadell și RENFE pot fi opțiuni bune pentru transport.
Muzica populară românească este programată intre orele 15-17


Junto con las otras entidades que conviven en esta ciudad, ACROS quiere dar a conocer las tradiciones, la cultura, la Historia y la gastronomía rumana en estrecha colaboración con: Ana y Anca que prepararán suculentos sabores rumanos con sarmale, ecler, placinta cu mere y mucho más; Gelu y Gabi Grozavu que encantarán nuestros oídos con música rumana tradicional, la Parroquia Ortodoxa “Sf Tecla” de Sabadell para dar a conocer la religión ortodoxa; RoBarna que aportarán objetos tradicionales; un español enamorado de Rumanía, Agustín Montero y con vuestra participación.

Y muchos mas…

Efectivamente, toda persona – hombre/mujer/niño/niña – vestida de un atuendo típico rumano se verá agradecido por una sorpresa!

Evento: “Mescla´t”

Lugar: Plaza del Doctor Roger, Sabadell

Fechas: Viernes 21 y sábado 22 de octubre 2016

Links:

www.acros.or.es ;
https://www.facebook.com/AsociacionCulturalRumanaDeSabadell/?fref=ts (Facebook de ACROS)
www.robarna.es
www.robarna.com
http://www.sabadell.cat/es/
https://www.facebook.com/profile.php?id=100012039705187&ref=ts&fref=ts (Facebook de la Parroquia Ortodoxa Sabadell)
https://www.facebook.com/descubre.romania/?fref=ts (Facebook de Agustín Montero)
https://www.facebook.com/spaniolindragostitromania/?fref=ts (Facebook de Agustín Montero).

mescla't sabadell

Crizantema de Aur – Târgoviște

crizantema de aur

Festivalul de Romanțe Crizantema de Aur găzduit în mod tradițional de Târgoviște în perioada 20-22 octombrie, se va desfășura anul acesta sub egida Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, în competiție fiind înscriși 14 concurenți, se arată într-un comunicat al Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște.

”Ediția a 49-a a Festivalului ‘Crizantema de Aur’ va fi structurată pe trei mari secțiuni: Concursul de Interpretare, Concursul de Creație, Recitaluri extraordinare susținute de mari artiști din România și din Republica Moldova, acompaniați de orchestre și de dirijori profesioniști (…). Concursul de interpretare va aduce la rampă 14 concurenți selecționați în urma preselecțiilor regionale”, se arată în comunicatul de presă.

Printre cei care vor susține recitaluri la festival se numără Daniela Vlădescu, Bianca Ionescu, Florin Georgescu, Matilda Pascal Cojocărița, Alina Mavrodin.

  • Joi, 20 octombrie: Recital ‘Surorile romanței’ — romanțe, șansonete, canțonete și fado-uri interpretate de Daniela Vlădescu, Bianca Ionescu, Sorin Lupu și Daniel Pop (ultimii doi — laureați ai Festivalului ‘Crizantema de Aur’);
  • Vineri, 21 octombrie: Recital ‘De amorul romanței’ — cu Alina Mavrodin și Florin Georgescu; Recital ‘Romanța ca un Talisman’ — cu Alin Oprea și trupa ‘Talisman’;
  • Sâmbătă, 22 octombrie: Recital extraordinar ‘Podul de Crizanteme Târgoviște-Chișinău’, cu participarea extraordinară a compozitorului Eugen Doga. Recital extraordinar ‘Romanțe de aur’ cu: Matilda Pascal Cojocărița, Mirela Spînu, Traian Jurchela și Ionuț Fulea”, se arată în comunicatul organizatorilor privind programul festivalului.

Prezentatorii Festivalului ”Crizantema de Aur” sunt Alexandra Velniciuc și Octavian Ursulescu, Miruna Ionescu și Silviu Biriș.

Festivalul este organizat de Consiliul Local Târgoviște, Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, în coproducție cu TVR și în parteneriat cu Radio România.

Muzeul Satului Vâlcean

muzeul satului valcea

De cum am intrat prima dată pe porţile acestui muzeu, aşteptam să mă întâmpine bunica cu o plăcintă aburindă cu brânză dulce şi stafide. Apoi ca să-mi astâmpăr setea, să merg şi să beau apă rece din puţ. Mă uitam la toate casuţele bătrâneşti cu o arhitectură de îţi taie respiraţia. Pur şi simplu ai sentimentul că trebuie să te duci şi să îmbrăţişezi casele, una câte una. Deşi am fost vara când erau 38 de grade, îmi imaginam că este iarnă, iar din coşurile caselor iese fum. Deja simţeam mirosul de iarnă, de zăpadă proapăt aşezată şi de lemn ars. Fiecare construcţie din acest sat are o arhitectură aparte dar şi o istorie individuală. Am intrat în toate încăperile. L-am disperat pe ghid. Vroiam să aflu tot ce ştie el despre acest sat şi dacă se poate, să-mi zică şi ce nu ştie.

Am avut noroc că am dat peste un ghid pasionat. Nu zic că ceilalţi nu ar fi fost, dar Traian chiar se vedea că povesteşte cu pasiune. Am colindat fiecare casă în parte, fierăria, cula (tunul de apărare) în jurul căreia a fost ridicat satul, staulul de oi şi nu în ultimul rând, preferata mea, biserica din sat. Până la biserică trebuie să urci o mică pantă. Ai o panoramă grozavă de acolo. Ea a fost contruită în 1775 în Comuna Nicolae Bălcescu, sat Mângureni. A fost adusă printre primele monumente în muzeu. Are forma unei nave, inspirată fiind din Arca lui Noe, ca majoritatea bisericilor din vremea respectivă. Nu există picturi în această biserică pentru că oamenii în acea vreme erau destul de săraci iar picturile şi întreţinerea lor costa destul de mult. Deşi pare măricică de la exterior, spaţiul dinăuntru nu este mai mare decât o sufragerie. Atâta intimitate şi linişte n-am simţit nicăieri. Simţi aerul de vechi imediat ce ai deschis uşa. Îmi venea să închid uşa bisericii, să-l trimit pe Traian la plimbare şi să rămân acolo. Eu cu mine. Eu cu Dumnezeu. Imaginaţia mi s-a activat din nou şi m-am teleportat în anul 1800 într-o zi de duminică la slujbă. DIVIN!

satelit televizor

Am ieşit şi ne-am dus către fierărie. De cum s-a deschis uşa fierăriei, am zărit foalele. Hop pe el! Potcovarul satului, cel care avea în întreţinere fierăria, avea să lase această meserie din tată în fiu. Nelipsitele unelte erau peste tot: ciocan, cuie, cleşte. Cuptorul era construit din lut ars ca să poată să reziste la temperaturile mari.

Numele Culei Bujoreanu provine de la comuna Bujoreni, care şi ea la rândul ei a primit numele de la boierul Bujoreanu. Cula este singurul monument istoric care se află în muzeu încă din 1860. În jurul ei a fost construit muzeul satului. Numele ei provine din cuvântul turcesc „Kula-Kaleh”. A fost strict turn de apărare şi nu de locuinţă cum sunt alte cule. Are o structură din piatră de râu. Este împărţită pe două nivele: parterul era folosit la depozitarea armelor în nişte lăzi lungi de lemn, iar la etajul I se trăgea asupra invadatorior.

Muzeul a fost înfiinţat în anul 1969 şi a fost deschis publicului în anul 1974. A fost construit sub forma unui sat tipic oltenesc, cu şcoala la intrarea în sat iar biserica pe cel mai înalt punct al satului. Pe o suprafaţă de 8 hectare, satul-muzeu cuprinde 80 de construcţii arhitecturale şi în jur de 12.000 de piese muzeistice. Muzeul are forma jud. Vâlcea cum apare el pe hartă, cu toate formele geografice: munte, deal şi câmpie. Cuprinde toate clădirile din punct de vedere socio-cultural, cu excepţia primăriei.

Cum vii dinspre Bucureşti, intri în Râmnicu Vâlcea, mergi pe DN7 până în comuna Bujorieni, apoi faci stânga pe Strada Valea Bujorencii. Este atât de uşor să ajungi încât n-ai cum să te rătăceşti. La poartă te va aştepta Bobi. Este un caţelus cu ochi de diamant. Dacă vii la muzeu şi nu-i aduci ceva de mâncare, imaginea feţei lui de milog te va bântui noaptea. S-au mai întâmplat cazuri.

Acum, pentru că aveţi pile şi la Muzeul Satului Vâlcean, mergeţi şi întrebaţi de Traian. Dacă îi spuneţi parola „Ojo m-a trimis să văd muzeul”, veţi avea parte de o călătorie în timp. Preţul biletului? Cât o sticlă de suc de jumătate.