Ne scăldăm în lumină, dar nu ne preocupă ce o generează decât atunci când se stinge.
Şi așa cum privighetorile și canarii n-au nevoie de cineva care să pună pe note cântecul lor sau clipocitul izvoarelor, foșnetul frunzelor, balenele și vuietul mării n-au luat nicodată ore de canto, așa cum păsările zboară fără să li se pară mare lucru, la fel și poezia vine din suflet trecând prin el așa cum ne este inspirată din absolut.
Nevoia de poezie este ca nevoia de lumină, ea nu are nevoie de prezentare cine simte nevoia o scrie sau o caută, o găsește și se bucură de ea. Pentru că poezia se dăruie și pentru că hârtia e scumpă iată că internetul face acum posibil un lucru pe care tiparul n-a reușit să-l facă niciodată, anume acela de a permite accesul liber , nelimitat și gratuit la poezie, atât celor ce vor să creeze cât și celor care vor să se bucure de ea.
Frunzele toamnei
Din frunzele toamnei nebune răsar Uitate iubiri undeva prin cuvinte În umbra luminii de-un galben amar, Iar vinul cel dulce ne-aduce aminte Că oameni doar suntem și îngeri mai rar.
Din vara cea caldă rămasă în urmă Să-și dea corigența la anul în curs, O rază de soare rebelă mai scurmă Amurgul cel roșu cu sângele scurs Și mult s-a vorbit, dar nimic nu s-a spus.
În vântul ce bate mesajul se scrie Cu slove prin aer grăbit către poluri Și strugurii plâng după vița-de-vie Se mint și se-alintă cu alte simboluri Că știu numai dânșii ce nimeni nu știe.
Pământul părinte-l sărută și mor Când frunzele toamnei fatal se preschimbă Din mândre coroane în palid covor, Iar spațiul și timpul vorbesc altă limbă Schimbând înțelesul cuvântului dor.
Românii din diaspora au în casa TV românescStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /
