La începutul anului trecut apăruse un murmur insistent despre Covid, prin februarie, se anunțau anulările participărilor la imensul Mobile World Congress din Barcelona, 2020.
N-am știut ce să credem atunci, 15martie 2020, gurile rele puneau ratarea MWC Barcelona pe seama separatiștilor catalani, o istorie aproape credibilă la vremea aia, dar parcă nu era doar atât. Și nu era.
Facebook, Ericsson, Huawei anunțau că nu vin la Barcelona din motive pe care nu s-au obosit să le definească atunci, la un an distanță înțelegem că multinaționalele știau cu câteva săptămâni înainte despre criza sanitară care stătea să înceapă, știau despre pandemie suficient cât să își țină salariații acasă.
Românii din diaspora au în casa TV românescStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /
Nu surprindea pe nimeni că se moare în China de Covid în ianuarie 2020.
China e un loc foarte departe, la 8-9 ore de zbor de Barcelona, e greu să iei în serios tweet-uri despre cum o boală necunoscută pornită din piața de animale a unui oraș din China, Wuhan (populație 12 milioane) ar putea fi scăpată de sub control.
Se întâmpla deranjul cu boala deja de trei-patru luni, agențiile de presă obosiseră pe tema pangolinului teoretic responsabil, aflam atunci că este un animăluț care se mănâncă fript în țara cantoanelor. Presa sugera că chinezii oricum sunt mulți și oricum trăiesc foarte departe de piața Obor. Era puțin probabil să infesteze cu vreo ceva spanacul turcesc sau cartofii polonezi de Covasna.
Să stăm liniștiți, au spus. Am stat. Un an întreg.
Nici măcar nu știam să traducem aproximativ ce puneau oamenii ăia pe cea mai simplificată dintre etichetele atârnate pe încheietura mâinii cadavrelor arse pe repede înainte, Covid. Noi secretam emoții și cumpăram de-ale noastre, era Revelionul și sărbătorile în Europa niciodată nu se pot face puțin câte puțin, se fac deodată cu artificii, șampanie și porc gras. pe urmă am dat iama în stocurile de hârtie igienică și conserve de ton în sos de roșii.
Am aflat de pe net că sunt probleme cu sănătatea, ceva nedefinit, Covid, i-au zis.
În martie era deja imposibil să mai zbori spre Italia. S-a închis tot, părea că gunoierii italieni adună cadavre alterate din stradă, unii chiar insistă că a fost aievea. Îi credem, că nu avem contra-argumente.
Știrile dinspre spitalele românești abundau de pesimism, era de bon-ton pentru noi de-afară să fim fericiți că nu ne-a prins pandemia de Covid în țară.
Cum am mai falsat noi toți în balcoane, cum ne-am mai emoționat noi susurat la ora dușului pe oriunde în Europa ne-a prins pandemia. Nu s-a dezmințit nimeni, ne-am reîntâlnit cu solidaritatea caligrafică, am bătut din palme deși ar fi făcut-o și arama pieptului de european average cu permis de ieșit din case.
