„Se confirmă: Solenoid nu este cea mai bună carte a anului. Este cea mai bună a secolului”
Scrie pe blogul personal scriitorul Lluis Bosch, vizibil impresionat de romanul Solenoid semnat Mircea Cărtărescu, roman prezent de la sfârșitul anului trecut pe rafturile librăriilor spaniole în două ediții traduse în limbile catalană și spaniolă.
Am găsit fraza aceasta într-o rețea socială, scrisă de un editor din Madrid pe care îl admir dar al cărui simț al umorului îl cunosc, adesea provocator și exagerat. Asta s-a întâmplat înainte să încep lectura cărții lui Mircea Cărtărescu. Și surpriză: pe măsură ce avansam cu lectura înțelegeam că editorul nu scrisese nimic în glumă.
Solenoid este una dintre cărțile cele mai tulburătoare pe care le-am citit vreodată.
În timpul lecturii romanului Solenoid de Mircea Cărtărescu (Editorial Periscopi, Barcelona, 2017) ceva îmi spunea că aceasta ar putea fi cea mai bună carte a secolului XXI. O ipoteză riscantă, însă, în definitiv, Ulisses a lui Joyce s-a publicat în 1922 iar astăzi puțină lume îi contestă apartenența la miezul literaturii secolului XX.
Românii din diaspora au în casa TV românescStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /
Dacă aș cunoaște-o pe traducătoarea Solenoid, această Antònia Escandell al cărei admirator incondițional mă declar începând de acum, aș întreba-o cât timp și cât efort a costat traducerea pentru că, din punctul meu de vedere este o veritabilă catedrală de traducere care trebuie că a costat-o sânge (sau sânge în loc de cerneală) și câteva mii de fire de păr albe în plus. Nu voi obosi să spun sus și tare că noi, catalanii, ar trebui să le mulțumim infinit traducătorilor, care au făcut mai mult pentru cultura catalană decât marea majoritate a scriitorilor catalani (și scriitoarelor catalane) în ultimii 500 de ani.
