Pesta porcină ar putea afecta cursele regulate cu autocarul intre România si Spania

Pesta porcină ar putea afecta cursele regulate cu autocarul intre România si Spania

Trimite și altora


  • Guvernul spaniol studiază posibilitatea interzicerii circulației autocarelor provenite din țările unde s-a detectat pesta porcină
  • Țările afectate sunt Belgia și cele Este-Europene, printre care și România
  • Cei mai afectați ar putea fi transportatorii de persoane români

Surse din ministerul agriculturii spaniol notează că guvernul studiază posibilitatea interzicerii circulației autocarelor provenite din țările unde s-a detectat pesta porcină. Specialiștii români din Ministerul Agriculturii, împreună cu cei ai Ministerului de Externe și cei din comisia de Agricultură din Parlamentul European vor trebui să își convingă partenerii spanioli că pesta porcină în România este sub control.

Dacă traficul autocarelor spre destinații ca Belgia, Bulgaria, Ungaria sau Cehia este destul de redus, pentru România zeci de curse se vor vedea afectate săptămânal.

Numai din Barcelona pleacă spre România aproximativ treizeci de autocare de linie regulată săptămânal. Interzicerea circulației acestora ar fi o lovitură fatală atât pentru companiile de transport cât și utilizatorilor acestor servicii, mai ieftine decât alternativa aeriană.


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Generalitatea catalană vrea să frâneze circulația autocarelor de pasageri care vin din țările Est-Europene în care s-au declarat epidemii de pestă porcină. Este o măsură pe care guvernul spaniol o studiază, rămâne de văzut dacă o va aplica și cum. Acestă propunere a fost anunțată ieri de consiliera de Agricultură, Teresa Jorda, și se va adăuga la setul care deja se află în desfășurare și privește deocamdată doar transporturile de porci care tranzitează granița.

Cu o populație de limbă română de mai mult de un milion de persoane, Spania este o importantă piață de desfacere pentru mezelurile românești tradiționale care ar putea fi următoarea țintă a carantinei spaniole.


Trimite și altora