Te gândești să te întorci? Smart-up!

smart up

Asociația Patronilor și Meseriașilor Cluj, în parteneriat cu Patronatul Județean al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Iaşi și Asociaţia Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – Filiala Arad

Vă invită:

Participați la unul dintre Evenimentele de informare publică și dezvoltare antreprenorială din cadrul proiectului SMART-UP DIASPORA, organizate în Spania.

Vă așteptăm Sâmbătă 3 februarie 2018 la Barcelona, ora 16:00, Hotel Ilunion Bel Art (Carrer de Lepant, 406, 08025) sau la Madrid Duminică 4 februarie 2018, ora 17:00 la Ambasada României în Spania (Avda.Alfonso XIII, 157, 28016).

smart upHaide la eveniment să afli mai multe despre cum poți accesa 40.000 euro nerambursabili în cadrul proiectului finanţat din fonduri europene, care sprijină românii din diaspora, să îşi deschidă o afacere în Romania.

Experții nostri îți vor oferi detalii despre program, procesul de înregistrare, desfăşurarea cursurilor, obţinerea finanţării cât și ce presupune derularea proiectului de investiţii.

smart up

Invitatul nostru special este Eusebiu Burcaș – fondatorul primului program de educație financiară din România, Burcash- Managementul banilor. Cu o experiență de peste 25 de ani în antreprenoriat, Eusebiu este consultant de management certificat internațional și are la activ nenumărate proiecte antreprenoriale.

Nu pierde șansa de a-ți deschide propria afacere în România. Înscrie-te cât mai repede la Smart-Up Diaspora Barcelona sau Madrid pentru că locurile sunt limitate.

Participarea la eveniment este gratuită. Tot ce trebuie să faci este să îți rezervi locul completând formularul de înscriere.

Link: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSf3ZjETLXuf2CIvaC_tNBUD70X1VIZAZBfGbvMajWkQ5QYDzA/viewform?c=0&w=1

Mai multe detalii despre proiect, puteți afla accesând site-ul http://diaspora-start-up.ro/

SMART-UP Diaspora este un proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020.

 

Vino să ne cunoaștem!

Comunitatea românească din Castellón a sărbătorit Unirea Principatelor

castellon centenar

  • Institutul Hispano Român din Castellon împreună cu Asociația Română pentru Integrare și Educație și Asociația Românilor din Onda au omagiat împlinirea celor 159 de ani de la înfăptuirea actului istoric ce a marcat constituirea statului român modern, în Castellón de la Plana.

Acțiunea realizată cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și colaborarea Consulatului României din Castellón , al Primariei din Castellón si al Parohiilor Ortodoxe din Villarreal și din Castellón, a fost menită sa readucă sentimentul unirii în inimile românilor care locuiesc în Penisula Iberică.

smart up

Evenimentul a fost deschis cu interpretarea magistrală la harpa a tinerei artiste Teodora Cotuna, care este câștigătoare a 9 premii I la concursurile internaționale începand cu anul 2012 și până în prezent.

A urmat discursul instituțional al reprezentantului Consulatului României din Castellón, doamna Angelica Marcu, care a făcut o prezentare a semnificației momentului istoric din 24 Ianuarie și despre importanța strategică a unei Românii puternice în Europa.


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Carla Todorut a interpretat câteva piese la pian, iar mama ei, Alina Todorut, a recitat poezia „Repetabila Povară” de Adrian Păunescu, acompaniată la pian de către fiica sa.

Momentul muzical în care tinerii Evy Aslam si Oriel Andronicescu au interpretat la nai și trompetă un fragment din „Rapsodia Româna” de George Enescu a impresionat publicul prezent.

Profesorul de istorie Marian Pruteanu a ținut o scurtă prelegere cu titlul „Mica Unire, condiții prealabile și consecințe”, o încercare concisă de evidențiere a pașilor care au fost făcuți pentru realizarea Micii Uniri, a condițiilor care au făcut-o posibilă, și după aceea, a orizonturilor deschiese pentru poporul român.

Gheorghe Caulea, membru al societății pentru cultura românească „Mihai Eminescu” din Cernauti si al Asociației „Suflet românesc” din Valencia, a recitat poezia „Rugămintea cea din urmă” de George Coșbuc și a încălzit inimile celor prezenți prin interpretarea piesei „Cântă cucu-n Bucovina”. Florica Dobre a interpretat cântecele „Hai să-ntindem Hora Mare” si „Instrăinare, înstrăinare”.

Javier Mas, profesor de istorie al Universitatății Catolice și membru al Academiei Regale din Valencia, a vorbit despre importanța Unirii Principatelor și despre asemănările existente intre crearea statului Român și crearea statului Spaniol modern.

Corul Parohiei Ortodoxe din Villarreal a oferit o interpretare de excepție a pieselor ”Veniți români să cerem dreptul”, „Transilvanie frumoasă”, „Balada lui Iancu”, și „Sus inimă”. De asemenea, s-a desfășurat o expoziție de pictură, icoane pe sticlă, realizate de copiii Parohiei Ortodoxe „Ioan Gură de Aur” din Vilareal, sub îndrumarea profesoarei LCCR Elena Stoica.

A urmat vizionarea unui documentar despre evoluția istorică a teritoriului României din epoca română și până în prezent, documentar care a fost proiectat în data de 1 Decembrie în piața centrală a orașului Castellón, când a avut loc actul instituțional cu ocazia Zilei Naționale a României.

castellonActul a fost finalizat cu interpretarea unei piese la harpă de către tânăra Teodora Cotuna.

Serata cultural-istorică s-a încheiat cu o degustare de produse românești, așa cum au fost obișnuiți deja participanții evenimentelor organizate de către IHR cu sprijinul FoodEx, care a dorit să colaboreze și de această dată la organizarea acestui moment memorabil.

La eveniment au participat Angelica Marcu și Petruţa-Roxana Filip, reprezentanți ai Consulatului României din Castellón de la Plana.

Institutul Hispano Român, împreună cu Asociația Română pentru Integrare și Educație, și Asociația Românilor din Onda, doresc să mulțumească pe acestă cale Ministerului Culturii și Identității Naționale pentru sprijinul acordat evenimentului “Ziua Culturii Naționale 2018 – Castellón”.

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook.

10 motive pentru destrămarea unei relații

relații

  • Se dezvoltă dorinţe şi nevoi nebănuite şi în cazul relaţiilor amoroase, care odinioară nu intrau în aria noastră de interes
  • Acceptarea, înţelegerea, dragostea şi voinţa nu mai sunt apanaje ale iubirii necondiţionate
  • Condiţionare a devenit cheia în iubire, iar din acest motiv multe dintre relaţii trec prin situaţii serioase de criză

În opinia psihologului Alexandru Pleşea, graba în care componenții unui cuplu trăiesc, a căpătat un ritm alert, fără posibilitatea de deconectare, iar sufletele nu mai reuşesc să se regăsească şi să devină Unul, astfel că au toate șansele să alerge toată viaţa pe culoare separate.

“Ne amăgim spunând că plecăm în vacanță pentru deconectare dar mintea, cu preocupările ei, stau acolo de unde am plecat. În realitate, astfel de vacanță este folositoare doar trupului însă psihicul nostru rămâne mereu în alertă, nu ştim să-l potolim, să-l liniştim. Rutina este modalitatea prin care ne responsabilizăm pentru confort și plăcere, iar cu ea, relația dintre cei doi există doar până la un moment dat. Relația El – Ea nu poate exista în rutină, ci poate trăi prin Voință, unde fiecare din ce doi renunță fiecare la el însuși pentru celălalt”, explică psihologul Alexandru Pleşea.


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Specialistul mai afirmă că relațiile amoroase, care sunt supuse plăcerilor, confortului, încărcării egoismului sau ale altor interese efemere, au un inveliș fin care va dispărea odată cu primul obstacol comportamental care apare.

Există o serie de cel puţin 10 motive pentru care relațiile amoroase se destramă:

  1. Deschiderea sinceră către alții, și mai puțin către partener;
  2. Așteptările continue, ca partenerul să fie altfel decât este;
  3. Deciziile solitare și lipsite de argumente;
  4. Sexul încărcat de fantezii și roluri;
  5. Lipsa unui scop comun, dorit de ambii;
  6. Completarea virtuților interioare pentru ambii (de ex: ea are răbdare, el nu);
  7. Lipsa de intensitate sexuală;
  8. Iluzia involuntară continuă despre partener când nu este lângă tine;
  9. Lipsa de afecțiune și exprimarea trăirilor;
  10. Închiderea ochilor la greșelile și slăbiciunile altora.

“În ciuda ritmului alert de viață, mintea și inima fiecăruia din cei doi au nevoie timp, practică și experiențe împreună, pentru a crea unitatea, cea care devine responsabilă pe eliminarea motivelor încheierii unei relații”, conchide psihologul.

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook.

27 ianuarie – ziua internațională pentru comemorarea victimelor nazismului

holocaust
  • Ziua Internațională pentru Comemorarea Victimelor Nazismului se celebrează în fiecare an la 27 ianuarie.
  • În aceasă zi se comemorează eliberarea în anul 1945 a lagărelor naziste Auschwitch-BIrkenau

În timpul Holocaustului, Shoa – în ebraică – sau „soluția finală” – cum îi spuneau naziștii, au fost omorâți mai mult de 6 milioane de evrei, mulți dintre ei în lagărele de exterminare răspândite prin Europa.

Numai în Auschwitz au fost asasinați mai mult de 1,2 milioane de evrei, după calculele oferite publicității de institutul israelian Yad Vashem, mai cunoscut sub numele de Muzeul Memoriei Holocaustului din Ierusalim.


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Primul lagăr de exterminare nazist a fost cel de la Dachau din apropiere de Munchen, o sinistră închisoare în care au fost inchiși evrei, comuniști, socialiști sau liberali pe care reimul nazist îi considera periculoși pentru viitorul „rasei supreme” pe care o visau. Prin Dachau au trecut peste 200.000 de prizonieri dintre care se consideră oficial că au murit 30.000, cu toate că cifra este una contestată.

Dachau a fost experimentul care a dat naștere unei adevărate rețele ale morții răspândite, cu zecile, pe întreg teritoriul european. Informațiile despre crimele comise în aceste lagăre arată vag tragediile umane ale epocii. Vedeți aici o hartă cu localizările documentate ale lagărelor cele mai cunoscute: EuropaPress

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook.

Poliția a închis o rețea IPTV care oferea ilegal o grilă de 1200 canale TV

iptv

  • O acțiune coordonată de poliției pan-europene a închis o rețea IPTV (televiziune prin internet) ilegală 
  • Deservea aproximativ o jumătate de milion de abonați din întreaga Europă

Acțiunea autorităților a fost rezultatul unei investigații conduse de poliția cipriotă, cu sprijinul Europol, al Direcției criminalității informatice a poliției din Grecia, al Serviciului de Informații și Investigații din Olanda, al unității de criminalitate informatică a poliției bulgare, precum și al membrilor Alianței anti-piraterie în audiovizual (AAPA).

Rețeaua este acuzată de distribuirea ilicită a posturilor tv preluate din grilele operatorilor de televiziune cu plată ce operează pe piața grecească, cipriotă și din alte teritorii. Aceste servicii au fost oferite, prin intermediul comercianților cu amănuntul, în întreaga Europă, și vândute ca abonament ilegal pentru 10 EUR – 20 EUR lunar.

Rețeaua IPTV a furnizat abonaților posibilitatea de a viziona posturi importante de televiziune din Europa, printre care cele ale operatorilor Sky Marea Britanie, Sky Germania și Sky Italia, ale televiziunii grecești Nova, cele olandeze Ziggo Sport și Fox Sports, precum și multe altele. Au fost organizate raiduri în Cipru, Grecia, Olanda și Bulgaria, în timpul cărora au avut loc 17 percheziții domiciliare.


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Patru suspecți au fost arestați, iar serverele folosite pentru a oferi acces ilegal la canale au fost închise și confiscate. De asemenea, ancheta a descoperit și confiscat echipamente care comunicau cu serverul central pentru a transmite posturile tv prin tehnologia IPTV către abonați.

Raidurile au implicat cooperarea cu autoritățile locale de poliție și au fost susținute de membrii Europol, iar Irdeto a oferit expertiză tehnică. Europol a sprijinit autoritățile implicate încă de la începutul investigațiilor, oferind analiză și coordonare judiciară. De asemenea, a oferit asistență la fața locului în timpul raidurilor, furnizând instrumente operaționale, cum ar fi biroul mobil Europol. „Aceste raiduri, efectuate de autoritățile polițienești locale în colaborare cu Europol și membrii noștri, demonstrează importanța pe care poliția o acordă problemei încălcării drepturilor de proprietate intelectuală și reprezintă un alt pas înainte în misiunea noastră de combatere a pirateriei.

Membrii AAPA, precum Irdeto și Nova, se află în fruntea acestei lupte împotriva pirateriei. Vom continua să luăm măsuri pentru a oferi mijloacele practice de combatere a pirateriei și pentru a impune o legislație eficientă și coerentă care să ajute în acest demers”, a declarat Sheila Cassells, AAPA. „Pirateria prin streaming IPTV reprezintă o problemă tot mai gravă care afectează pe proprietarii de conținut, pe radiodifuzori și pe operatorii din Europa și din întreaga lume, iar activitățile de combatere a pirateriei, desfășurate de organizații precum Europol și organele de poliție, demonstrează gravitatea acestei infracțiuni. Ne-am asumat misiunea noastră și vom continua să colaborăm îndeaproape cu clienții, partenerii și agențiile de aplicare a legii pentru a detecta, analiza, investiga și combate toate tipurile de piraterie”, a adăugat Mark Mulready de la Serviciile de securitate cibernetică ale Irdeto și Vicepreședinte al AAPA.

Sursă: HDSatelit

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook.

Tarjeta Mastercard fara cont in banca

tarjeta tarheta spark card mastercard

Ai întârziat cu plata facturii, ești fără telefon, internet, sau ți-au tăiat curentul, a apărut o nevoie neprevăzută și nu ai un cont în bancă cu un card asociat. Acestea și încă o mulțime de alte neprevăzute pot apărea în viața reală din care te poate scoate un card (tarjeta) de debit Mastercard.

Banii numerar din buzunar sunt o ispită de nerefuzat pentru oricare dintre noi iar economiile se păstrează greu. Sunt cazuri când nu avem un cont în bancă pentru că nu putem, sau avem unul dar este blocat din diferite motive (i se poate întâmpla oricui) iar cardul asociat este blocat deasemenea. Mai mult, mulți dintre noi nu își doresc un cont în bancă din pricina comisioanelor constante aplicate de bănci dar au totuși nevoie să facă plăți urgente. Un card de debit poate fi și un instrument pentru economisire, sunt bani pe care știi că îi ai păstrați.


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Un card de debit poate fi un instrument bun pentru controlul cheltuielilor obișnuite în condițiile în care ai disponibili numai banii pe care i-ai încărcat, pentru banii de buzunar ai copilului de exemplu, sau banii de coșniță pentru luna în curs. O mie de motive să te intereseze să ai în portofel un card Mastercard de debit.

Cardul Mastercard Spark a fost gândit pentru acele persoane care își doresc siguranță la cumpărăturile online, care au dificultăți să își deschidă un cont bancar, care vor să folosească în comun cu prietenii sau familia sume de bani sau pur și simplu ca instrument de plată în vacanță. Poate fi blocată în caz de pierdere cu un simplu SMS.

Am descoperit tarjeta Spark Mastercard dintr-o nevoie și s-a dovedit utilă în situații neașteptate, în special pentru cumpărăturile de zi cu zi dar nu numai atât, am plătit chiar și recuperarea mașinii de la grua din Barcelona cu ea. Am văzut că se pot lua până la patru, probabil că sunt cazuri în care ai nevoie de atâtea.

Vedeți ce tipuri de Spark există, cât costă și cum se pot reîncărca. Ce e important de știut este că au un comision de 5% la încărcare și 1% la retragerea de numerar din cajero, sume care nu sunt mici dar comparându-le cu costurile lunare ale menținerii unui cont bancar cu un card asociat la o bancă comercială nu mai sunt așa de mari.

tarjetatarjeta sparkmastercardmastercard spark

“Las tarjetas prepago son una excelente solución de pago en términos de transparencia, eficiencia y control –es el medio de pago que permite conocer de manera instantánea cuándo se realiza un pago, a quién y por qué importe−. Además, de la aceptación global que la marca MasterCard aporta al consumidor” spune Ovidio Egido, director general al MasterCard pentru España.

Aici mai multe informații din pagina oficială a Spark. Distribuită să de PUNCT Barcelona, C. Provenca 25

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook.

Ministerul Diasporei se desfiinteaza

ministerul

  • Premierul Mihai Tudose a prezentat un plan de restructurare a Guvernului, în cadrul căruia ministerul diasporei se va desființa, fiind absorbit de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

În această restructurare ar rebui să dispară șapte ministere. Mihai Tudose își dorește un Executiv cu mai puține ministere. Vă amintim că Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost înființat acum un an scrie revista emigrantul.it

În opinia președintelui Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor deputatul PMP Constantin Codreanu, gestul reprezintă “un regres politic major și un atentat la securitatea cultural-identitară a a României”.


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Deputatul Constantin Codreanu a ținut de asemenea să puncteze: “suntem în anul Centenarului Marii Uniri și a făuririi Statului român modern. Într-un asemenea an, încărcat de un  simbolism istoric aparte, desființarea MRO, contrara interesului național la coeziune și consolidare demografică, ar căpăta valențe negative în plus”.

Ministrul diasporei, Andreea Păstârnac, este acum angajată într-o campanie de convingere a conducătorilor PSD că ministerul pe care îl conduce merită să rămână în viață.

În prezent, Guvernul are în componență, pe lângă premierul Mihai Tudose, trei vicepremieri, dintre care unul fără portofoliu, 24 de miniștri și doi miniștri delegați, la Fonduri Europene și la Afaceri Europene.

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook.

Apel la bunul simț: Mai multe femei celebre vor să lase bărbaţilor „libertatea de a deranja”

feminism

Mai multe femei, între care actriţa Catherine Deneuve, Brigitte Lahaie, Catherine Millet, au publicat marţi în Le Monde un text prin care „apără libertatea de a deranja” a bărbaţilor şi de a se opune „campaniei de acuzaţii” apărută după cazul Weinstein, ca urmare a reacţiilor generate de acest scandal mondial, potrivit AFP, citate de News.ro.

„Violul este o crimă. Dar flirtul insistent sau stângaci nu reprezintă o ofensă, nici bravura o agresiune macho”, scriu în cotidian 100 de actriţe, scriitoare, cercetătoare sau jurnaliste, respingând „puritanismul” apărut după primele acuzaţii de hărţuire sexuală care l-au vizat pe mogulul de la Hollywood Harvey Weinstein.

„Campania de acuzaţii”, „justiţia expeditivă”: bărbaţii au fost „sancţionaţi în profesia lor, constrânşi să demisioneze, doar pentru că au atins un genunchi, au încercat să fure un sărut, au vorbit de lucruri intime în timpul unei cine de lucru sau au trimis mesaje cu conotaţii sexuale unei femei care nu simţea atracţie la rândul ei”, susţin ele, evocând „un val purificator” care s-a născut odată cu mişcările #Balancetonporc şi #Metoo.


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Pentru acest grup de femei, din care fac parte şi editoarea Joëlle Losfeld, actriţa Ingrid Caven, jurnalista Elisabeth Lévy sau scriitoarea Catherine Robbe-Grillet, „această febră a trimis «porcii» la abator, în loc să ajute femeile să devină autonome, serveşte intereselor duşmanilor libertăţii sexuale, extremiştilor religioşi, a celor care estimează că femeile sunt fiinţe aparte, copii cu chip de adult” şi cer să fie protejate.

„Ca femei, nu ne recunoaştem în acest feminism care, dincolo de denunţări ale abuzurilor de putere, iau chipul unei uri faţă de bărbaţi şi sexualitate”, scriu semnatarele acestui text.

„Noi apărăm o libertate a supărării, indispensabile în libertatea sexuală. Suntem astăzi suficient de avertizate pentru a admite că instinctul sexual este prin natura lui ofensiv şi sălbatic, dar suntem şi suficient de conştiente pentru a nu confunda flirtul stângaci cu agresiunea sexuală”.

Probabil că s-a mers prea departe în cruciada împotriva „prădătorului sexual”, bărbatul normal de lângă tine, colegul de muncă terorizat de campania ultra-feministă declanșată de fenomenul Weinstein. De la extrema rechinului cu putere care profită de poziția de forță pentru a-și satisface orgoliul de macho alfa s- trecut prea ușor la polul opus cu consecința extremismului de tip Ku-Kux-Klan, un feminism extrem în care femeile nu se mai regăsesc.

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook.

Un politist suspectat de tentativa de viol asupra unui minor

viol

  • „Să fim respectuoși cu drepturile cetățenești” nu mai are ce căuta în atitudine a noastră după jalnica atitudine a șefei Ministerului de Interne, Carmen Dan
  • Un polițist român este arestat sub acuzația de „agresiune de natură sexuală asupra unui minor”

Bestia care a agresat sexual doi minori, într-un lift al unui bloc din Bucureşti a fost prins de poliţişti. Bărbatul este un polițist.

Individul şi-a recunoscut faptele şi a fost reţinut pentru 24 de ore.


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Potrivit surselor, după audieri, se pare că bărbatul va fi pus sub acuzare, pentru o faptă asemănătoare petrecută în 2012. Acesta ar fi agresat, tot în lift, o fetiță de șapte ani care se întorcea de la școală.

În 2012, acesta a atacat și violat o fetiță de șapte ani chiar în apropierea școlii. El a așteptat-o pe fetiță la poarta unității de învățământ, a urmărit-o și a ademenit-o într-un lift și a violat-o.

Conducerea școlii respective nu a confirmat evenimentul și a încercatt să îl țină ascuns.

”Persoana bănuită de săvârşirea acţiunii de agresiune sexuală a fost depistată în urma informaţiilor transmise de colegii din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti. Acesta este un caz izolat în cadrul Poliţiei Române. El a activat în cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti începând cu anul 2010.

În acest moment, poliţiştii continuă să întreprindă toate demersurile astfel încât cel în cauză să fie tras la răspundere conform legii atât pentru ceea ce s-a întâmplat acum cât şi pentru lucrările mai vechi aflate în instrumentare care nu au putut fi finalizate din lipsă de probe”, a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGP.

Poliţiştii au efectuat percheziţii luni după-amiază la locuinţa bărbatului.

Percheziţiile au loc după ce bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, el urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

”La data de 08.01.2018, procurori criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore faţă de inculpatul S.E. sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de agresiune sexuală”

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook.

Articol original în Gazeta de Espana

Solenoid nu este cea mai bună carte a anului. „Este cea mai bună a secolului”

solenoid

  • Se confirmă: Solenoid nu este cea mai bună carte a anului. Este cea mai bună a secolului”

Scrie pe blogul personal scriitorul Lluis Bosch, vizibil impresionat de romanul Solenoid semnat Mircea Cărtărescu, roman prezent de la sfârșitul anului trecut pe rafturile librăriilor spaniole în două ediții traduse în limbile catalană și spaniolă.

Am găsit fraza aceasta într-o rețea socială, scrisă de un editor din Madrid pe care îl admir dar al cărui simț al umorului îl cunosc, adesea provocator și exagerat. Asta s-a întâmplat înainte să încep lectura cărții lui Mircea Cărtărescu. Și surpriză: pe măsură ce avansam cu lectura înțelegeam că editorul nu scrisese nimic în glumă.

Solenoid este una dintre cărțile cele mai tulburătoare pe care le-am citit vreodată.

În timpul lecturii romanului Solenoid de Mircea Cărtărescu (Editorial Periscopi, Barcelona, 2017) ceva îmi spunea că aceasta ar putea fi cea mai bună carte a secolului XXI. O ipoteză riscantă, însă, în definitiv, Ulisses a lui Joyce s-a publicat în 1922 iar astăzi puțină lume îi contestă apartenența la miezul literaturii secolului XX.

Dacă aș cunoaște-o pe traducătoarea Solenoid, această Antònia Escandell al cărei admirator incondițional mă declar începând de acum, aș întreba-o cât timp și cât efort a costat traducerea pentru că, din punctul meu de vedere este o veritabilă catedrală de traducere care trebuie că a costat-o sânge (sau sânge în loc de cerneală) și câteva mii de fire de păr albe în plus. Nu voi obosi să spun sus și tare că noi, catalanii, ar trebui să le mulțumim infinit traducătorilor, care au făcut mai mult pentru cultura catalană decât marea majoritate a scriitorilor catalani (și scriitoarelor catalane) în ultimii 500 de ani.

articolul original aici

„Învaţă-ţi copilul să spună NU. Cu voce tare. Învaţă-l să ţipe. Învaţă-l să fie nesupus“ – medic psihiatru

nu

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu spune că nimic nu îi sperie mai mult pe părinţi decât posibilitatea că cineva ar putea să le facă ceva copiilor lor. „Aşa că, cel puţin în unele zone metropolitane, copiii trebuie însoţiţi până la vârste mai înaintate”, într-o postare pe pagina sa personală de Facebook.

Acesta elaborează chiar şi o serie de sugestii, atât pentru părinţi cât şi pentru educatori, referitoare la modul în care ar trebui să se desfăşoare conversaţiile referitoare la sex sau seducţie. „Învaţă-ţi copilul să spună NU. Cu voce tare. Învaţă-l să ţipe. Învaţă-l să fie nesupus. Ceartă-te constructiv cu el. O relaţie bună cu copilul tău nu e cea în care e docil, obedient şi ”cuminte”. E copil. Cuminţenia e doar a pământului fertil pentru prădător, scrie medicul.

Redăm, mai jos, întregul mesaj al psihiatrului Gabriel Diaconu: „Nimic nu sperie mai mult un părinte decât posibilitatea că cineva ar putea să-i facă ceva copilului lui. Asta face că, cel puţin în zonele metropolitane, copiii să fie însoţiţi până la vârste mai înaintate. Soluţia nu e să ţii copilul într-o ”bulă” de siguranţă. Soluţia e să educi copiii astfel încât să se descurce într-o lume un pic mai complicată decât cea pe care am moştenit-o noi.

Un posibil kit conversaţional pentru părinţi şi educatori de copii la vârstă preşcolară şi şcolară:

1. Discuţiile despre sex, organe genitale, zone permise/ nepermise în contactul cu alte persoane pot să înceapă de la vârsta de 4 ani, adaptat la vârsta, vocabularul şi nivelul de înţelegere al copilului. Zonele nepermise pentru un adult sunt buze, faţă, gât, abdomen, aria pantalon/ fustă.

2. Ce e important de clarificat e că majoritatea agresiunilor cu tentă sexuală despre care nu discutăm, încă, suficient, sunt cele făcute de persoane CUNOSCUTE. Aici intră unchi, mătuşi, bunici. Ele sunt de cele mai multe ori atingeri nepermise, poziţionarea nefirească a copilului (”căluţul”, ”statul în poală”), îmbăiatul împreună, păstratul copilului în cameră în timp ce adultul se schimbă.

notă: Pentru o persoană cu fantezii sexuale cu minori şi cele mai inocente gesturi sunt filtrate prin sistemul de organizare al fanteziei. Astfel de ”fotograme” îi oferă, ulterior, pedofilului un catalog de trambuline psihice pe care le rulează, compulsiv, în planul mental, ca preludiu, incepţie sau invitaţie.

notă 2: Este privilegiul părinţilor să stabilească aceste reguli, inclusiv în familia extinsă. Am avut, în practica mea, situaţii în care femei, abuzate în trecut de taţi, unchi, fraţi îşi lăsau copiii în compania nesupravegheată a acestora. Fie şi explicabilă, psihologic, o astfel de decizie, tot provoacă pauză dedublarea minţii lor, la zeci de ani de la un abuz, că victimizarea lor avusese ceva ”special”, deci nu li se poate întâmpla şi altora.


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


3. Copiii trebuie învăţaţi foarte repede semnele seducţiei. Fie că e vorba de cadouri ”secrete”, sau jocuri ”doar între noi, de care să nu ştie mami sau tati”, e important pentru părinţi să cultive, pe de o parte, intimitatea copilului (”e în regulă să ai secrete faţă de alţi oameni”) dar pe de altă parte încredere că şi părinţii pot păstra secretele copilului (”o să le spunem secrete ale noastre”). Chiar dacă nu realizează, în faţa seducţiei copilul reacţionează cu alertă.

4. Alerta copilului se manifestă prin regresie. Părintele e important să observe cum, în faţa seducătorului, copilul îşi va modifica atitudinea ori comportamentul. Va spune că nu-i place să rămână cu X singur, sau va protesta dacă trebuie lăsat cu X. Va spune că X îi dă cadouri dacă e cuminte, sau dacă face ce-i spune X.

5. Atitudinea faţă de străini e de asemenea foarte importantă. Un prădător sexual se hrăneşte din fantezie şi fantasmă. E important pentru el să câştige încrederea victimei. De asta ai să-l găseşti în spaţii publice, aglomerate, dar şi în poziţii unde are acces privilegiat la copii. Poate fi antrenorul de sport, poate fi babysitter, poate fi tutore privat/ meditator, poate fi instructorul de ski.

notă: Majoritatea agresiunilor sexuale sunt ”consimţite„ de copil. Astfel că nu e totuna să zici abuz sexual, sau viol. Abuzul sexual e prin constrângere, odată câştigată încrederea copilului (”o propunere pe care n-o poate refuza”). E de altfel şi fantezia de scăpare a agresorului, că de fapt el nu face un rău pentru că ”şi copilul a vrut”. Acest alibi e doar un ochi în plasa seducţiei. Uneori copiii vor nave spaţiale. Asta nu înseamnă că ştiu, sau înţeleg, ce vor. Dar pentru agresor ”masca maturităţii” pe care o pune pe copil îi alimentează compulsia sexuală.

6. Această mască a maturităţii e uneori o capcană pe care înşişi părinţii o pun pe copil. ”E suficient de mare”, ”vrem să creştem un copil independent” etc. Până la vârsta de 13 – 14 ani copiii trăiesc într-o lume cu graniţe abstracte relative, dominată de joc, relaţii de prietenie, bazată pe încredere şi comerţ emoţional. Acest comerţ emoţional crează complicitate, colorează copilăria şi e fundaţia unei viitoare vieţi de relaţie sănătoase. Prădătorul sexual caută să se insereze în această ”piaţă de trocuri”. NB: Mulţi părinţi permit acces precoce la Internet, şi reţele de socializare, copiilor. Asta implică FB, Yahoo Messenger, dar şi aplicaţii de comunicare (Whatssap, Telegram, Viber, Snapchat) pentru că ”aşa pot vorbi cu prietenii lor”. Nu doar atât, dar mulţi părinţi permit copiilor să se joace jocuri pe telefon, tabletă, laptop care au o componentă PvP (player vs. player) sau multiplayer online. Este experienţa mea că astfel de locuri sunt presărate cu prădători potenţiali, dornici să se angajeze în troc. Troc poate însemna puncte, armuri, niveluri, mod-uri, dar şi acces la chatrooms, 3rd party aplicaţii şamd.

7. Drept urmare e crucial ca părintele să supravegheze, supervizeze, să participe în jocul copilului. Copilul sub 14 – 16 ani nu are voie să fie ”lăsat singur” să se joace. Nu e bine să aibă propriul lui terminal. Din păcate acest apel din partea comunităţii de practică pică, încă, pe urechi surde în România, dar şi în alte ţări.

8. Agresiunea sexuală este raportată tardiv, de cele mai multe ori, din cauza urechilor surde sau a ochilor orbi. Ce împiedică o discuţie clară, transparentă a problemei e propriul nostru catalog de tabu-uri. Datele în schimb spun aşa: Până la 10 ani copilul va fi fost deja expus pornografiei. Va fi avut deja cel puţin o experienţă ”gri” sexuală în compania unui prieten sau coleg de clasă. Va fi avut cel puţin un contact marginal cu un potenţial prădător sexual. În diverse studii meta-analitice, inclusiv în România, până la vârstă adultă peste 75% din femei, spre exemplu, vor fi avut parte de o experienţă adversă. NB: Asta nu înseamnă că băieţii sunt mai puţin expuşi la abuz decât fetele. Ei sunt ţintă predilectă a criminalităţii sexuale virtuale, furtului de identitate şi apoi mobbing/ shaming şi alte mijloace de agresiune cu substrat sexual în mediul online.

9. E obligatoriu pentru un părinte, odată ce a aflat de la copilului lui că a avut loc o agresiune sexuală, să prioritizeze. În primul rând copilul trebuie securizat, discuţia să fie caldă, cu reasigurări periodice că el/ ea n-au greşit, că e bine că vorbesc despre asta. Detaliile sunt foarte importante. Ştiu, ca părinte, că în astfel de momente îţi fierbe sângele dar fii pregătit să cheltuieşti mult calm şi postură. Copilul e important. Ce simţi e cadoul otrăvit al agresorului. Astfel de fapte TREBUIE raportate poliţiei. Foarte rar un agresor sexual are o singură victimă. În fapt majoritatea lasă o urmă, fie de oportunitate fie prin fetiş, de-a lungul vieţii lor care se numără în ordinul zecilor de victime. Important, chiar dacă sună desconsiderat, nu e dacă prima victimă e copilul tău. Important e ca ultima victimă să fie copilul tău.

notă: În toată cariera mea am distins între boală şi faptă. Da, pedofilia este o boală. O parafilie. Sunt mai multe afecţiuni ale drive-ului sexual, între care pedofilia e doar una. Abuzul sexual nu este o boală, este o faptă. O crimă. Boala din spatele crimei oferă context, nici scuză nici acuză suplimentară, faptei. Rareori un parafiliac vine la psihiatru. E un neajuns al nostru, al medicilor, că nu facilităm acces precoce celor cu probleme ale sexualităţii. Pe de altă parte NICIODATĂ un violator, un prădător sexual, un abuzator de copii nu va veni la psihiatru. Rareori se va preda autorităţilor. Parte din fantezia lui, ce-i alimentează foamea insaţiabilă de victime e şi iluzia superiorităţii şi a omnipotenţei. El poate să facă ce vrea, şi să rămână liber, ascuns, disociat de responsabilitate. Astfel că un prădător sexual trebuie prins. Ca să fie prins în primul rând trebuie să intre în atenţia poliţiei. Dreptul oricărui copil este să fie reprezentat, şi dacă a fost victimizat să fie ocrotit prin acest gen de atitudine. Vocea copilului devine una cu vocea părintelui.

notă2: De departe sechela perenă, drama victimelor de abuz sexual e că adulţii de lângă ei nu au acţionat. Nu i-au crezut. Nu au făcut paşii către prinderea agresorului. Au ţinut, la rândul lor, secrete. Frica părinţilor în astfel de situaţii e că, dacă merg la poliţie, vor adăuga suferinţă prin expunere. Dar copilul vrea să fie auzit. Vrea să ştie că omul rău va plăti pentru lucrul rău pe care l-a făcut. Părintele e gardian, nu e justiţie. Comunitatea e justiţie. Prin justiţie copilul se întoarce înapoi în comunitate.

10. Să educi copiii în comunitate în spiritul celor de mai sus e nu doar obligatoriu, e imperativ. O comunitate de prieteni poate pune la respect şi cel mai dibaci prădător sexual. El e un atribut al umbrei, şi dacă educi copiii mai mari ei vor avea la rândul lor grijă de copii mai mici. Dacă vor înţelege sexualitate vor feri ochii de lucruri încă prea devreme să fie văzute, ori înţelese, de un frate mai mic, sau de o soră, sau de fetiţa de la clasa alăturată.

notă: Dacă laşi astfel de lucruri în albia lor naturală violenţa sexuală devine debuşeu al multor alte probleme: violenţa conjugală, etilismul unui părinte, sărăcia, abandonul parental, indiferenţa socială. Şi asta pentru că sexul şi frica merg mână în mână, de la cele mai mici vârste. Şi învaţă-ţi copilul să spună NU. Cu voce tare. Învaţă-l să ţipe. Învaţă-l să fie nesupus. Ceartă-te constructiv cu el. O relaţie bună cu copilul tău nu e cea în care e docil, obedient şi ”cuminte”. E copil. Cuminţenia e doar a pământului fertil pentru prădător“

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook.

30 de minute este timpul de răspuns al sistemului de sanatate privat din Spania

sanatate

  • Sistemul de sanatate privată din Spania are un timp de răspuns de maximum 30 de minute în urgențe

Timpul de așteptare mediu pentru serviciile de urgență în spitalele private spaniole este mai mic de 30 de minute, conform datelor publicate de el Instituto para el Desarrollo y la Integración de la Sanidad (IDIS), care reprezintă principalele companii de asigurări și grupuri de asistență spitalicească private. În ultimul studiu privind starea sănătății RESA 2017, publicat acum câteva luni s-au analizat datele a 4.162.113 de cazuri urgente rezolvate în cele 284 de centre sanitare participante din cele 17 regiuni ale Spaniei.


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


În acest fel s-a observat că timpul trecut până la triaj (evaluarea inițială pentru determinarea gravității cazului) este de 9 minute și 44 de secunde, în timp ce de această primă fază până la examinarea medicală specializată trec 19 minute și 53 de secunde. În total, 29 de minute și 37 de secunde.

EuropaPress / Articolul original aici

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook.

Cât de groasă e! (să uiți să te uiți spre România)

groasa

  • Logodna s-a terminat, diaspora nu livrează pentru PSD
  • Experimentul Ministerul Românilor de Pretutindeni se termină aici

Sărbătorile s-au terminat, e vremea să ne punem fețele de oameni preocupați pentru ziua de mâine și să ne numărăm bănuții de pâine. Te uiți spre România și vezi că e groasă. Asta este ceea ce se înțelege din recenta luare de poziție a premierului Tudose în ceea ce privește remanierea guvernamentală pe care o crede necesară.

Conform recentelor declarații șeful guvernului de la București vede înființarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni ca pe un experiment ratat. PSD a patinat anul trecut într-un moment când totul era lapte și miere, câștigaseră alegerile fără ca diaspora să poată avea vreo părere și, credeau ei, de ochii lumii merităm un minister.

Dintr-o prostie, în căldura beției provocate de amețitoarele procente obținute grație absenteismului pretențiosului electorat românesc, PSD a înființat, ca măsură a generozității baronilor de Dâmbovița, Ministerul Românilor de Pretutindeni. Născut mort, fără mijloace, oameni din diaspora, studii anterioare sau vreo expertiză, nu este nici o surpriză că s-a găsit cineva cu minime cunoștințe de aritmetică în partid care a tras concluzia: nu ne servește.

Nu servește pentru că nu livrează. Diaspora nu a fost vreodată locul care să nutrească bazinul electoral PSD, partid identificat de marea majoritate a celor care trăiesc în afara granițelor cu motivele pentru care astăzi nu sunt alături de părinți. Nu este și nici nu va fi locul din care partidele populiste să își poată trage seva, voturile diasporei sunt scumpe, indiferent dacă vreodată vom avea drept de vot real la parlamentare.

De ochii lumii însă, ministerul românilor de pretutindeni dădea bine, nu știu dacă nu cumva era chiar ieftin; pentru mai nimic bugetat și nimic aportat rezultatul de imagine era chiar mare pentru cine are ochi să vadă. Două milioane de euro pentru un minister înseamnă doar banii de apă minerală și salarii. Pentru Tudose însă, orice capitol bugetar este vital, a tăiat din toate părțile și tot pe roșu se închide.

Da, știu că este ușor de dat cu părerea de la trei ore în avion depărtare, din Barcelona unde sunt 22 de grade iar dușmanul de clasă e turistul care trece năuc pe roșu la semafor dar poate că distanța e un avantaj. Cu cât mai mare depărtarea de locul faptei cu atât mai bine. E frumos aici, cald, plaje frumoase, să tot vii în delegație. Oficialii știu asta. Mese întinse și paella pentru toată lumea că nu ne doare gura.

1.400 de nou-născuți din părinți români în Catalunya doar anul trecut. Speram să le putem spune povești în limba română măcar celor mai mărișori, născuți aici în ultimii cinci-șase ani și poate, cine știe, vom putea să ținem librăria românească deschisă pe banii noștri în continuare. În fond nu sunt copiii lui Tudose. Ai PSD-ului nici atât. Credeam că sunt copiii României dar ne-am înșelat. Și micuții noștri nu au nici o problemă să uite limba română sau uite să se uite spre România (sic.).

Tudose nu e Cioloș iar PSD nu e Europa. Asta am învățat în ultimul an privind spre țară ca americanul din Pearl Harbor la cuirasatul scufundat de torpilele japoneze care nu aveau cum să existe.

 

Calendar 2018: Va fi un an cu multe mini-concedii

calendar

  • 2018 în Catalunya va fi un an cu multe concedii mai mici, „puentes”.
  • Calendarul fixat include 13 zile festive naționale plus două locale stabilite de fiecare primărie.

Calendar: zilele libere festive în Catalunya vor fi următoarele:

  1. – Revelion: 1 decembrie: luni
  2. – Reis. 6 ianuarie: sâmbătă
  3. – Divendres Sant. 30 martie: vineri
  4. – Dilluns de Pasqua. 2 aprilie: luni
  5. Dia del Treball. 1 mai: marți
  6. – Mare de Déu d’Agost. 15 august: miercuri
  7. – Diada Nacional. 11 septembrie: marți
  8. – Hispanitat. 12 octombrie: vineri
  9. – Tots Sants. 1 noiembrie: joi
  10. – Dia de la Constitució. 6 decembrie: joi
  11. – La Immaculada. 8 decembrie: sâmbătă
  12. – Nadal. 25 decembrie: marți
  13. – Sant Esteve. 26 de decembrie: miercuri

*accentuate zilele libere care permit o punte, un miniconcediu


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


Zilele festive din interiorul săptămânilor de lucru vor permite cinci punți de patru zile: Ziua Muncii, La Dada Catalană, Ziua Hispanității, Tot Sants și La Immaculada. Crăciunul și ziua liberă care îi urmează vor cădea marți și miercuri iar aceasta permite o minivacanță de cinci zile.

Sant Joan, nu apare în calendarul zilelor libere de anul acesta pentru că pică într-o duminică în timp ce Sant Jordi, care în mod tradițional nu este zi festivă în Catalunya cade într-o luni.

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook.