Cat de scump ii iese Messi barcelonei?

Cat de scump ii iese Messi barcelonei?

Trimite și altora


Sâmbăta trecută, ziarul El Mundo publica filtrarea contractului lui Messi cu FC Barcelona, adică confirmarea celor peste 500 de milioane de euro ce i-au revenit astrului argentinian în ultimele patru sezoane.

Având în vedere că documentul este considerat ca având caracter privat, bazat pe principiul confidențialității de ambele părți iar clubul neagă orice responsabilitate în dezvaluirea acestuia, se pare că singurul drum posibil pentru F.C.Barcelona este reprezentat de via judiciară. Clubul neagă filtrarea și anunță că va da în judecată publicația. Așa se face în căsniciile care se respectă.messi barcelona robarnaAparte, gruparea blaugrana își manifestă sprijinul absolut pentru Leo Messi: “în special în fața oricărei încercări de discreditare a imaginii acestuia și de deteriorare a relației sale cu entitatea unde s-a format ca sportiv, până a ajuns să fie cel mai bun jucător din istoria fotbalului“

Câștigurile exacte ale lui Messi începând cu anul 2017 sunt de 555.237.619 euro. Adică peste 138 de milioane de euro per sezon.

Clubul culé are probleme financiare acum, ca și restul fotbalului mondial, din pricina pandemiei de Coronavirus. Contractul fotbalistului se termină în luna iunie a acestui an iar principalii „pretendenți” ai lui Leo Messi sunt Paris Saint Germain și Manchester City. Ar fi oare aceste două cluburi capabile să plătească un salariu la același nivel?

În realitate Barça are o sursă de venituri atipică cu Leo Messi în echipă

Dincolo de vânzarea de abonamente sau de drepturi de televizare a meciurilor Messi generează pentru clubul roșu-albastru încasări între 250 și 300 de milioane anual. Deci, scăzând un salariu brut de aproape 140 de milioane FC Barcelona rămâne cu cel puțin 100 de milioane de euro beneficiu. Messi generează încasări nu doar pentru club ci și pentru Ligă și pentru orașul Barcelona, între alți actori care  beneficiază direct sau indirect de relația cu imaginea fotbalistului.

Sponsorii renovează contractele de la an la an, din nesiguranță, în caz că Messi pleacă de la Barcelona. Într-adevăr, epidemia de Coronavirus reduce cantitatea de bani de la sponsori dar un acord precum cel de semnat de Rakuten cu Barcelona până în anul 2022, aduce clubului încă 30 de milioane.

Brandul Barcelona în lume este sinonim imaginii lui Messi. Exact cum într-un film majoritatea banilor merg pentru a plăti starul care este cap de afiș. Nimeni nu întreabă, de pildă, de ce câstigă George Clooney cât câstigă, pentru că se întelege că imaginea lui vinde filmul. Aceeasi idee o reprezintă Messi: el este Clooney al “filmului” vândut de Barça.

Contractele cu Nike, Rakuten și Beko, realizate toate exclusiv pentru că Messi, reprezintă o treime din veniturile clubului. Contractul cu Nike este valabil până în 2026. Cel cu Beko se va termina peste cinci luni. Acești sponsori au nevoie de imaginea lui Messi ca să reînnoiască o relație atât de profitabilă pentru club.

messiPrezentarea Powerpoint pe care clubul o face atunci când negociază o nouă relație de sponsorizare este realizată în proporție de 90% din imagini ale lui Messi. Asta este foarte semnificativ ca să se înteleaga ce se vinde de fapt.

Iar în turneele din ultimii cinci ani, 50% din încasări au depins de faptul dacă Messi a jucat sau nu  meci după meci.

Dacă ne gândim la spectatorii care merg la meciuri în timpurile neafectate de pandemie, aproape jumătate din turiștii naționali și internaționali (ce aduc bani clubului dar și comunității) vin să vadă Barça lui Messi. 90% din turismul interesat de fotbalul Barcelonei cumpără tricoul lui Messi.

Înainte de pandemie, Barça contribuia în proporție de 8% la turismul orașului, Barcelona Experience Tour include o vizită la stadionul Camp Nou și la Muzeul clubului, având peste două milioane de vizite anuale.

Nicole Kalemba, doctor în economie, specializată în turism sportiv declară: “Ieșirea lui Messi ar fi avut un mare impact pentru Barcelona ca destinatie turistică și multe arii ale aceste afaceri s-ar fi văzut afectate. Messi este unul din principalii ambasadori ai orașului și ai Cataloniei. Persoanele din alte zone ale lumii conectează mărcile turistice ale zonei cu Messi.”

messi robarnaFaptul că Messi și-a desfășurat toată cariera profesională în această echipă a ajutat mult Barcelona si Catalonia, ca branduri, să genereze interes ca destinatie turistică. Experții afirmă că plecarea lui Messi ar afecta încasările, chiar si la nivel de Ligă. Pentru ei, Messi este mai important pentru economia zonei decât clubul însuși la nivel de imagine.

Messi are venituri direct proporționale cu câștigurile pe care le generează. Nu i se face cadou nimic, din contră, el menține clubul și turismul local pe linia de plutire.


Trimite și altora